Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o afecțiune neurodezvoltată caracterizată prin neatenție, impulsivitate și hiperactivitate. Deși ADHD este adesea asociată cu băieții și bărbații, fetele și femeile pot fi la fel de afectate, însă adesea într‑un mod diferit.
Studiile arată diferențe semnificative de sex în prevalența, manifestarea și evoluția ADHD, sugerând că factorii biologici (precum hormonii sexuali) și sociali pot influența aceste diferențe (Young et al., 2020). La fete, simptomele de ADHD tind să fie mai subtile sau predominant de neatenție, ceea ce duce adesea la subdiagnosticare sau diagnostic tardiv.
Cercetările recente sugerează existența unui „efect protector feminin” (female protective effect), ipoteză conform căreia fetele și femeile ar putea necesita un prag mai ridicat de expuneri genetice și de mediu pentru ca ADHD să se manifeste clinic. Acest mecanism ar putea explica atât prevalența mai scăzută la femei, cât și ratele mai mari de transmitere familială observate în familiile unde sunt afectate femeile (Young et al., 2020).
Studiile arată că frații fetelor cu ADHD prezintă mai multe simptome ADHD comparativ cu frații băieților cu ADHD, sugerând o încărcătură genetică mai mare transmisă în familiile cu fete afectate.
Odată cu înaintarea în vârstă, femeile cu ADHD se confruntă cu provocări specifice, mai ales în perioadele de schimbări hormonale majore, sugerând o legătură între fluctuațiile hormonilor feminini și severitatea simptomelor ADHD (Quinn, 2005; Camara et al., 2022).
În ultimii ani, literatura științifică a început să acorde o atenție tot mai mare modului în care hormonii ovarieni – în principal estrogenul și progesteronul – pot modula simptomele ADHD la femei (Haimov-Kochman & Berger, 2014; Eng et al., 2024).
În continuare, vom revizui impactul diferitelor etape reproductive și fluctuații hormonale asupra simptomelor ADHD la femei, bazându-ne pe dovezi din literatura de specialitate și ghiduri de bune practici.
ADHD la fete, pubertate și efectele hormonilor
Diferențele dintre sexe în ADHD devin deosebit de evidente în adolescență, odată cu debutul pubertății. Pubertatea este asociată cu creșteri dramatice ale hormonilor sexuali (estradiol și progesteron) și cu apariția ciclurilor menstruale regulate, reprezentând un moment critic pentru fetele cu ADHD.
Un studiu longitudinal recent (Eng et al., 2023) a arătat că dezvoltarea pubertară se corelează la fete cu o creștere a gradului de afectare funcțională și a simptomelor depresive, concomitent cu o scădere a simptomelor de hiperactivitate. Cu alte cuvinte, pe măsură ce fetele cu ADHD înaintează în adolescență, problemele lor pot deveni mai puțin vizibile ca hiperactivitate în comparație cu copilăria, dar dificultățile emoționale și de funcționare se agravează (Eng et al., 2023).
Acest fenomen sugerează că schimbările hormonale de la pubertate (pe lângă factorii psihosociali precum creșterea presiunilor sociale și academice) joacă un rol important în evoluția ADHD la femei. În plus, s-a observat că adolescentele cu ADHD prezintă o probabilitate mai mare de a dezvolta tulburări comorbide (depresie, anxietate) în adolescență față de băieții cu ADHD, iar unii autori au emis ipoteza că hormonii sexuali feminini pot amplifica aceste vulnerabilități (Young et al., 2020).
Pubertatea marchează totodată începutul efectelor „de activare” ale hormonilor – adică influențele pe termen scurt ale fluctuațiilor ciclice ale estrogenului și progesteronului asupra creierului matur. Aceste efecte se suprapun peste efectele „organizaționale” pe termen lung ale hormonilor, respectiv modificările cerebrale permanente induse de hormonii pubertari (Eng et al., 2024).
Astfel, se conturează o situație de „dublu impact” hormonal pentru femeile cu ADHD: pe de o parte, modificările cerebrale din pubertate le pot face mai vulnerabile, iar pe de altă parte, fluctuațiile hormonale lunare ulterioare pot declanșa oscilații ale simptomelor.
Eng et al. au dezvoltat o teorie inovatoare despre efectele hormonale asupra psihopatologiei, denumită „Teoria Sensibilității Multiple la Hormoni”. Această teorie propune existența unor mecanisme ciclice care pot declanșa sau exacerba simptome psihiatrice trans-diagnostice în diferite faze ale ciclului menstrual, din cauza sensibilității neurobiologice la schimbările hormonale normale.
Conform autorilor, există trei sensibilități distincte:
- creșteri în hipersensibilitate legate de faza luteală, manifestate prin iritabilitate crescută, reactivitate interpersonală, afect negativ de arousal ridicat și sensibilități senzoriale;
- creșteri peri-menstruale în disfuncții cognitive, depresie, anhedonie și anxietate, determinate de retragerea și/sau depleția estrogenului;
- creșteri peri-ovulatorii ale comportamentului de căutare a recompensei, cum ar fi utilizarea inadecvată a substanțelor și agresiunea proactivă.
Aceste sensibilități pot interacționa între ele, cu trăsăturile de personalitate de bază și cu factori de mediu pentru a produce profile specifice de simptome (Eng et al., 2024).
Fluctuațiile ciclului menstrual și simptomele ADHD
Ciclul menstrual normal, cu o durată medie de ~28 de zile, este însoțit de variații majore ale nivelurilor de estrogen și progesteron, care pot influența activitatea neurochimică a creierului.
Multe femei cu ADHD raportează că simptomele lor – precum dificultățile de concentrare, uitarea, impulsivitatea sau labilitatea emoțională – variază în intensitate pe parcursul ciclului menstrual. Cercetările recente confirmă aceste observații subiective și oferă o bază empirică pentru legătura dintre hormonii ovarieni și ADHD.
Un studiu prospectiv realizat de Roberts et al. (2018) a monitorizat zilnic simptomele ADHD și nivelurile hormonale la femei tinere pe parcursul unui ciclu menstrual. Studiul a implicat 32 de femei tinere cu cicluri menstruale regulate, cu vârste între 18 și 22 de ani, care au furnizat probe de salivă în fiecare dimineață și au completat zilnic un chestionar de simptome ADHD timp de 35 de zile.
Nivelurile hormonale (estradiol, progesteron și testosteron) au fost măsurate din probele colectate la fiecare două zile. Rezultatele au indicat că scăderile bruște ale estradiolului (estrogenul predominant la femeile aflate în perioada reproductivă) au fost asociate cu o intensificare semnificativă a simptomelor ADHD în ziua următoare, în special la participantele cu tendință spre impulsivitate ridicată (Roberts et al., 2018).
Mai exact, nivelurile scăzute de estradiol în contextul unor niveluri crescute fie de progesteron, fie de testosteron, au fost asociate cu manifestări mai intense ale simptomelor ADHD în ziua următoare, acest efect fiind deosebit de pronunțat la femeile cu trăsături de impulsivitate ridicate.
Analiza pe faze ale ciclului a sugerat existența a două perioade de risc pentru exacerbarea simptomelor: faza foliculară precoce (imediat după debutul menstruației, când nivelurile hormonale sunt foarte scăzute) și faza luteală precoce (imediat după ovulație, când are loc o scădere rapidă a estrogenului după valorile de vârf din momentul ovulației).
Aceste descoperiri din studiul Roberts et al. (2018) oferă o bază empirică robustă pentru rapoartele subiective ale femeilor privind variațiile simptomelor de ADHD de-a lungul ciclului lor menstrual.
Pe baza acestor date și a altor observații clinice, Eng și colab. (2024) au propus o teorie denumită „teoria sensibilității multiple la hormoni” pentru a explica modul în care fluctuațiile ciclice influențează ADHD. Teoria lor sugerează că sensibilitatea la retragerea estrogenului duce la scăderi peri-menstruale în funcționarea cognitivă executivă, producând simptome precum dificultăți de atenție și comportamente mai slabe de reglare emoțională.
Mai specific, această teorie postulează că estrogenul facilitează răspunsurile dopaminergice din creier, și propune două mecanisme specifice prin care efectele de retragere ale estrogenului peri-menstrual asupra dopaminei pot contribui la simptomele observate:
- funcționarea alterată a dopaminei în cortexul prefrontal, rezultând în deficiențe temporare ale funcțiilor cognitive executive și deficiențe în reglarea eficientă a emoțiilor și comportamentului;
- reducerea funcționării dopaminei în regiunile mezolimbice, ducând la alterarea sensibilității la recompensă și creșteri ale anhedoniei (Eng et al., 2024).
Conform acestei teorii, în perioada peri-ovulatorie (mijlocul ciclului), după ce nivelul de estrogen atinge un vârf și apoi scade brusc, femeile cu ADHD pot prezenta creșteri ale comportamentelor de căutare a recompensei și risc (de exemplu, impulsivitate crescută, hiperactivitate, acțiuni făcute fără gândire).
Se consideră că estrogenul are un efect modulator pozitiv asupra dopaminei în cortexul prefrontal – zonă critică pentru atenție și control al impulsurilor – astfel că scăderea estrogenului ar diminua temporar eficiența acestor circuite de autocontrol (Eng et al., 2024). În același timp, în jurul ovulației apar și modificări ale stării afective: adesea un spor al energiei și al afectului pozitiv, care în contextul unui control redus al impulsurilor poate contribui la comportamente hiperactiv-impulsive.
Ulterior, în faza luteală târzie (perioada pre-menstruală), pe măsură ce atât estrogenul cât și progesteronul scad la valorile cele mai joase, multe femei cu ADHD experimentează o creștere a simptomelor de neatenție, confuzie mentală și labilitate emoțională (Quinn, 2005; Eng et al., 2024).
Acest lucru corespunde și cu bine-cunoscutul sindrom premenstrual (PMS), în care predomină afectul negativ, iritabilitatea și anxietatea. În cazul femeilor cu ADHD, studiile sugerează că aceste simptome pre-menstruale pot fi mai pronunțate comparativ cu femeile fără ADHD (Young et al., 2020).
De exemplu, există rate ridicate de sindrom disforic premenstrual (PMDD) raportate la femeile cu ADHD, indicând o sensibilitate accentuată la fluctuațiile hormonale. Mecanistic, „privarea” bruscă de estrogen care are loc înainte de menstruație poate duce la o scădere a funcției dopaminergice în creier, ceea ce explică o parte din agravarea deficitului de atenție în acele zile (Eng et al., 2024).
În plus, metabolitul principal al progesteronului (allopregnanolonul) are efecte asupra receptorilor GABA, putând contribui la simptome precum somnolență, tulburări de concentrare și sensibilitate emoțională în faza luteală.
Interacțiunea dintre estrogen și progesteron este complexă: unele efecte ale scăderii estrogenului par independente de nivelul progesteronului (conducând de exemplu la simptome hiperactiv-impulsive post-ovulatorii indiferent de progesteron), în timp ce altele sunt modulate de raportul celor doi hormoni.
Roberts et al. (2018) au observat că simptomele de neatenție au fost deosebit de accentuate atunci când declinul estrogenului a avut loc pe fondul unui nivel scăzut de progesteron, sugerând că progesteronul (sau lipsa lui) poate amplifica vulnerabilitatea la scăderea estrogenului în ce privește atenția.
Un aspect important relevat de studiul Roberts et al. (2018) este că aproximativ 85-90% din variația simptomelor ADHD a fost la nivel intra-personal (de la o zi la alta), și doar 10-15% la nivel interpersonal (diferențe stabile între femei).
Aceasta sugerează că simptomele ADHD ar putea fi mult mai variabile și dependente de stare la femei decât s-a crezut anterior, oferind o justificare empirică pentru ajustarea intervențiilor în funcție de fazele ciclului.
Din perspectivă clinică, aceste constatări implică faptul că femeile cu ADHD ar putea beneficia de monitorizarea simptomelor în raport cu ciclul menstrual. Unele ghiduri clinice și autori recomandă femeilor să țină un jurnal al ciclului și al simptomelor ADHD, pentru a identifica un eventual tipar lunar (Young et al., 2020).
Un studiu de caz semnificativ (Quinn, 2005) a descris o pacientă la care simptomele ADHD și tulburările de dispoziție se agravau constant înainte de menstruație; abordarea terapeutică personalizată – incluzând ajustarea medicației psihostimulante și adăugarea unui antidepresiv (fluoxetină) în faza luteală târzie pentru a atenua labilitatea emoțională – a dus la o ameliorare semnificativă a stării pacientei.
Acest exemplu ilustrează potențialul management diferențiat al ADHD în funcție de fazele hormonale, deși sunt necesare cercetări mai ample pentru a formula recomandări standardizate.
Sarcina și perioada postpartum
Sarcina reprezintă un alt context hormonal unic: în timpul sarcinii, în special în trimestrele II și III, nivelurile de estrogen (estriol) și progesteron cresc exponențial, atingând valori de multe ori mai mari decât cele din afara sarcinii.
Aceste modificări endocrine profunde pot influența cogniția și emoțiile. La populația generală, se vorbește frecvent despre fenomenul de „creier de gravidă” ("pregnancy brain"), caracterizat prin uitare și probleme de concentrare raportate de femeile însărcinate.
Din perspectivă științifică, rezultatele studiilor la om privind impactul sarcinii asupra funcțiilor cognitive sunt mixte: unele cercetări au găsit deficite ușoare de memorie și atenție în trimestrul al III-lea, altele nu au găsit modificări consistente (Davies et al., 2018; Brown & Schaffir, 2019).
La femeile cu ADHD, datele sistematice lipsesc – nu au fost realizate încă studii clinice ample care să urmărească evoluția simptomelor ADHD pe parcursul sarcinii (Cohen & Jeffries, 2019). Cu toate acestea, experții consideră plauzibil ca schimbările hormonale perinatale să influențeze cursul ADHD (Cohen & Jeffries, 2019; Young et al., 2020).
Observații clinice și rapoarte neoficiale sugerează două aspecte potențiale:
(1) Unele femei cu ADHD pot observa o ameliorare a simptomelor în trimestrul al II-lea și al III-lea de sarcină, ceea ce ar putea fi legat de nivelurile extrem de ridicate și stabile de estrogen din această perioadă (estrogenul putând spori transmisia dopaminergică și adrenergică, similar efectului unor medicamente ADHD).
Totodată, în sarcină târzie există și adaptări psihologice – viitoarea mamă își concentrează atenția asupra pregătirii pentru copil – care ar putea diminua percepția simptomelor ADHD.
(2) Perioada postpartum (după naștere) este adesea mult mai dificilă pentru ADHD: imediat după naștere, nivelurile de estrogen și progesteron scad brusc la valori aproape nule, ceea ce reprezintă practic cea mai drastică fluctuație hormonală posibilă. Această prăbușire hormonală, combinată cu privarea de somn și stresul îngrijirii nou-născutului, poate duce la o înrăutățire accentuată a atenției, memoriei și reglării emoționale la proaspetele mame cu ADHD.
De altfel, femeile cu ADHD prezintă un risc crescut de depresie postnatală și alte tulburări de dispoziție postpartum, sugerând o vulnerabilitate la schimbările hormonale și la stresul acestei perioade (Young et al., 2020).
În practică, se recomandă ca femeile cu ADHD care planifică o sarcină sau sunt însărcinate să beneficieze de o supraveghere multidisciplinară: pe lângă considerentele legate de ajustarea medicației (pentru a minimiza expunerea fetală, menținând totodată funcționarea mamei), este utilă și consilierea privind strategiile de coping în fața potențialelor fluctuații ale simptomelor (Cohen & Jeffries, 2019).
Actualmente, ghidurile subliniază că nu există suficiente dovezi pentru a prezice modul în care va evolua ADHD în sarcină la fiecare pacientă, de aceea este esențială monitorizarea individualizată și flexibilitatea planului de tratament (Camara et al., 2022).
Camara et al. (2022) subliniază în recenzia lor sistematică existența unui decalaj semnificativ de cercetare privind simptomele ADHD în timpul sarcinii și postpartum. În ciuda unei căutări ample în literatura de specialitate, autorii nu au găsit studii randomizate controlate care să examineze impactul hormonal asupra ADHD în timpul sarcinii sau a menopauzei.
Rezultatele limitate și eterogene ale studiilor disponibile fac dificilă formularea unor concluzii ferme despre efectele hormonale asupra ADHD în aceste perioade. Această lipsă de dovezi științifice afectează în mod direct capacitatea clinicienilor de a oferi recomandări bazate pe evidențe pentru tratamentul ADHD la femei în timpul acestor tranziții hormonale importante.
Perimenopauza și menopauza
Menopauza marchează sfârșitul vieții reproductive a femeii și este precedată de o fază de tranziție (peri-menopauza) ce poate dura mai mulți ani. Peri-menopauza se caracterizează prin fluctuații hormonale haotice:
- ovulațiile devin neregulate;
- nivelul de estrogen variază imprevizibil de la valori foarte ridicate la scăderi bruște;
- progesteronul global scade.
În post-menopauză, ovarele nu mai produc estrogen și progesteron semnificativ, astfel că femeile ajung la un nou „set-point” hormonal cu estrogen foarte scăzut – o situație comparabilă cu prepubertatea din punct de vedere endocrin. Aceste schimbări pot avea efecte importante asupra creierului și funcțiilor cognitive.
Simptome precum ceața mentală, problemele de memorie, dificultățile de concentrare și instabilitatea emoțională sunt frecvent raportate de femei în tranziția monopauzei, chiar și de cele fără un istoric de ADHD.
Pentru femeile cu ADHD, menopauza reprezintă adesea o provocare deosebită. Scăderea nivelului de estrogen implică și o scădere a disponibilității dopaminei în cortexul prefrontal (estrogenul fiind un modulator pozitiv al receptorilor D_2 și transportorilor de dopamină).
Astfel, multe paciente observă o exacerbare a simptomelor de ADHD în peri-menopauză: tulburările de atenție devin mai pronunțate, uitările mai frecvente, iar controlul impulsurilor și al emoțiilor poate deveni și mai dificil (Young et al., 2020).
Unele femei care au compensat anterior ADHD-ul prin strategii personale pot descoperi în jurul menopauzei că aceste strategii nu mai fac față, ceea ce duce fie la solicitarea unui diagnostic (ADHD nediagnosticat până atunci), fie la necesitatea intensificării tratamentului (Quinn, 2005).
Consensul experților este că fluctuațiile hormonale de la menopauză pot avea un impact semnificativ asupra ADHD, și se recomandă o vigilență sporită în această perioadă (Young et al., 2020). De altfel, un grup internațional de specialiști a subliniat că revizuirea planului de tratament este indicată în perioadele de schimbare hormonală majoră, precum sarcina sau menopauza, pentru a adapta gestionarea ADHD la noile provocări (Young et al., 2020).
Eng et al. (2024) subliniază că menopauza, ca eveniment reproductiv în viața femeii, este asociată cu o incidență crescută a tulburărilor afective. Unele femei pot experimenta în timpul tranziției din menopauză atât simptome subiective, cât și scăderi ale performanței cognitive similare cu ADHD.
Aceste simptome includ dificultăți de învățare, probleme de memorie verbală, tulburări de atenție și uitare. Simptomele sunt corelate cu scăderea nivelului de estrogen, precum și cu modificări ale structurii și funcției cerebrale, ale somnului și dispoziției.
Aceste observații sugerează că tranziția din menopauză reprezintă o perioadă de vulnerabilitate crescută pentru femeile cu ADHD preexistent, dar și un posibil factor declanșator pentru manifestarea ADHD la femeile care anterior au compensat eficient simptomele subclinice.
Referitor la opțiunile de tratament, în cazul în care simptomele se agravează la menopauză, clinicianul are la dispoziție mai multe strategii. O opțiune discutată în literatură este utilizarea terapiei de substituție hormonală (HRT) cu estrogen, care ar putea atenua impactul declinului hormonal asupra neurotransmițătorilor implicați în ADHD (Epperson et al., 2015).
Deși dovezile privind eficacitatea HRT asupra simptomelor cognitive la femeile cu ADHD sunt încă limitate, există rapoarte clinice de caz unde introducerea estrogenului (sau creșterea dozei acestuia, dacă pacienta oricum urma HRT pentru simptome vasomotorii) a coincis cu o îmbunătățire a concentrării și memoriei (Quinn, 2005).
Alternativ sau concomitent, ghidurile sugerează că poate fi necesară ajustarea medicației pentru ADHD: de exemplu, creșterea dozajului de psihostimulant sau schimbarea medicamentului, în funcție de toleranța și răspunsul pacientei (Young et al., 2020).
Orice intervenție trebuie personalizată, ținând cont de riscurile și beneficiile individuale (de pildă, HRT este contraindicată unor femei, iar creșterea dozei de stimulante trebuie echilibrată cu potențiale efecte secundare). Important este ca femeile aflate în premenopauză/menopauză să fie întrebate proactiv despre evoluția simptomelor lor ADHD, pentru a detecta din timp o posibilă agravare legată de hormoni și a interveni adecvat.
Femeile cu ADHD și Sindromul Ovarului Polichistic (PCOS)
Cercetările recente au dezvăluit o potențială legătură între tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) și sindromul ovarului polichistic (PCOS), sugerând o interacțiune complexă între sistemele endocrine și neuropsihiatrice la femei. PCOS este cea mai frecventă tulburare endocrină la femeile de vârstă reproductivă, afectând aproximativ 6-7% dintre femei, și este caracterizată prin hiperandrogenism, disfuncție ovariană și ovare polichistice (Hergüner et al., 2015). Această secțiune examinează relația bidirecțională dintre ADHD și PCOS, cu accent pe mecanismele comune care pot sta la baza acestei asocieri și implicațiile clinice pentru femeile care prezintă ambele condiții.
Prevalența ADHD la femeile cu PCOS
Studiile epidemiologice au sugerat o prevalență crescută a simptomelor ADHD în rândul femeilor diagnosticate cu PCOS. Într-un studiu controlat realizat de Hergüner și colaboratorii (2015), femeile cu PCOS au prezentat scoruri semnificativ mai mari pentru simptomele ADHD actuale și din copilărie comparativ cu grupul de control. În special, 27,5% dintre femeile cu PCOS au îndeplinit criteriile pentru ADHD în copilărie, comparativ cu doar 5% din grupul de control. Acest studiu a demonstrat că femeile cu PCOS au, în special, scoruri mai ridicate pentru hiperactivitate-impulsivitate, atât în evaluarea simptomelor actuale, cât și a celor din copilărie, sugerând o vulnerabilitate specifică pentru această dimensiune a ADHD.
Rezultatele unui studiu meta-analitic recent (Dubey et al., 2021) au extins aceste observații, demonstrând că mamele cu PCOS au un risc crescut de a avea copii cu diverse tulburări neuropsihiatrice, inclusiv ADHD (OR = 1,42, p < 0,001). Această asociere a rămas consistentă după ajustarea pentru diverși factori de confuzie și a fost similară între copiii de sex masculin (OR: 1,39) și feminin (OR: 1,54). Deși această cercetare se concentrează pe transmiterea transgenerațională, aceasta sugerează, de asemenea, o legătură biologică semnificativă între hiperandrogenism și neurodevelopment.
Mecanisme potențiale care leagă ADHD și PCOS
Există mai multe mecanisme care ar putea explica asocierea dintre ADHD și PCOS:
Expunerea androgenică prenatală
Un mecanism ipotetic important implică rolul androgenilor prenatali în dezvoltarea atât a ADHD, cât și a PCOS. Nivelurile ridicate de androgeni în timpul dezvoltării prenatale pot influența permanent regiunile cerebrale și comportamentele care prezintă diferențe de sex. La maimuțele rhesus, tratarea femelelor gravide cu androgeni a crescut comportamentele tipic masculine și a redus comportamentele tipic feminine la descendenții de sex feminin (Hergüner et al., 2015). În mod similar, dovezile experimentale au arătat că maimuțele gravide care primesc androgeni exogeni au dat naștere la fiice cu simptome PCOS, susținând rolul androgenilor prenatali în etiologia PCOS (Hergüner et al., 2015).
Raportul dintre lungimea degetului al doilea și cel de-al patrulea (2D:4D) este adesea utilizat ca indicator al expunerii androgenice prenatale (Lutchmaya et al., 2004, citat de Hergüner et al., 2015). Un raport 2D:4D mai masculinizat (mai scăzut) a fost asociat cu simptome ADHD mai intense (Stevenson et al., 2007, citat de Hergüner et al., 2015). În mod important, Cattrall și colaboratorii (2012, citați de Hergüner et al., 2015) au raportat că femeile cu PCOS au, de asemenea, un raport 2D:4D mai scăzut, sugerând că expunerea androgenică prenatală crescută ar putea fi un factor de risc comun pentru ambele afecțiuni.
Disfuncția dopaminergică
Sistemul dopaminergic joacă un rol central în neurobiologia ADHD (Swanson et al., 2007, citați de Hergüner et al., 2015). Androgenul poate modula activitatea dopaminergică în sistemul mezolimbic și poate influența dezvoltarea neuronilor dopaminergici din cortexul prefrontal (Kritzer & Creutz, 2008; Hernandez et al., 1994, citați de Hergüner et al., 2015). King și colaboratorii (2000, citați de Hergüner et al., 2015) au raportat că expunerea la niveluri ridicate de androgeni în timpul dezvoltării timpurii a dus la scăderea inervației dopaminergice în cortexul frontal și la expresia crescută a comportamentelor asemănătoare ADHD la șobolani.
Se sugerează că nivelurile ridicate de androgeni prezente la femeile cu PCOS ar putea altera neurotransmisia dopaminergică, contribuind astfel la manifestarea simptomelor ADHD. Această ipoteză este susținută de observația că medicamentele care cresc nivelurile de dopamină, cum ar fi psihostimulantele, reprezintă o opțiune de tratament eficientă pentru ADHD (Hergüner et al., 2015).
Influența hormonală actuală
Pe lângă efectele androgenice prenatale, nivelurile actuale de androgeni ar putea, de asemenea, să influențeze simptomele ADHD. S-a demonstrat că copiii cu ADHD au niveluri salivare mai ridicate de dehidroepiandrosteron (DHEA), un precursor al testosteronului, în comparație cu grupurile de control (Wang et al., 2011, citați de Hergüner et al., 2015). Acest lucru sugerează că dezechilibrele hormonale actuale, nu doar expunerea prenatală, ar putea influența manifestarea ADHD.
Este interesant de remarcat că studiul lui Hergüner și colaboratorii (2015) nu a găsit corelații semnificative între nivelurile actuale de testosteron și scorurile ADHD la femeile cu PCOS. Acest lucru ar putea sugera că efectul androgenilor asupra simptomelor ADHD apare într-un stadiu timpuriu al dezvoltării creierului, iar nivelurile periferice de testosteron ar putea să nu fie corelate cu nivelurile reale de testosteron din creier.
Variația simptomelor ADHD de-a lungul ciclului menstrual la femeile cu PCOS
La femeile cu PCOS, dereglările hormonale care afectează ciclul menstrual pot avea un impact profund asupra manifestării simptomelor ADHD. Roberts și colaboratorii (2018) au demonstrat că scăderile bruște ale estradiolului în contextul unor niveluri crescute fie de progesteron, fie de testosteron au fost asociate cu intensificarea simptomelor ADHD. Aceste fluctuații hormonale sunt deosebit de pronunțate la femeile cu PCOS, care prezintă adesea niveluri crescute de testosteron și cicluri menstruale neregulate.
La femeile cu PCOS, variabilitatea simptomelor ADHD de-a lungul ciclului menstrual poate fi mai puțin predictibilă din cauza neregularității ciclurilor și a dezechilibrelor hormonale îndelungate. Totuși, în contextul teoriei sensibilității multiple la hormoni propuse de Eng și colaboratorii (2024), femeile cu PCOS ar putea prezenta o vulnerabilitate accentuată la efectele retragerii estrogenului și ale nivelurilor crescute de androgeni asupra funcției cognitive.
Impactul asupra calității vieții și comorbidități
Coexistența ADHD și PCOS poate avea un impact semnificativ asupra calității vieții. Ambele condiții sunt asociate cu un risc crescut de tulburări de dispoziție, anxietate și dificultăți psihosociale. Femeile cu PCOS prezintă rate mai ridicate de depresie, anxietate și simptome psihologice de stres (Dubey et al., 2021), iar aceste probleme pot fi exacerbate de prezența comorbidă a ADHD.
Dubey și colaboratorii (2021) au evidențiat că femeile cu PCOS au șanse semnificativ mai mari de a prezenta diverse tulburări neuropsihiatrice, inclusiv tulburări de spectru autist (OR = 1,88, p < 0,001), anxietate (OR = 1,76, p < 0,001) și depresie (OR = 1,92, p < 0,001). Această vulnerabilitate crescută pentru multiple tulburări neuropsihiatrice subliniază natura complexă a interacțiunilor dintre hormonii sexuali și funcționarea cerebrală.
Implicații pentru diagnostic și tratament
Înțelegerea legăturii dintre ADHD și PCOS are implicații importante pentru diagnosticul și tratamentul ambelor condiții:
Abordarea de screening îmbunătățită
Clinicienii care tratează femei cu PCOS ar trebui să fie conștienți de riscul crescut de ADHD și să implementeze proceduri de screening adecvate. În mod similar, profesioniștii din domeniul sănătății mintale care tratează femei cu ADHD ar trebui să fie vigilenți la potențialele simptome de PCOS, în special la pacienții care prezintă semne de hiperandrogenism, cum ar fi hirsutismul, acneea și neregularitățile menstruale.
Strategiile de screening ar trebui să ia în considerare diferențele de sex în manifestarea ADHD. Femeile cu ADHD tind să prezinte rate mai scăzute de hiperactivitate și agresivitate și sunt mai susceptibile de a fi diagnosticate cu subtipul neatent al ADHD comparativ cu bărbații (Rucklidge, 2010, citat de Hergüner et al., 2015). La femeile cu PCOS, totuși, prezența crescută a simptomelor de hiperactivitate-impulsivitate observată de Hergüner și colaboratorii (2015) ar putea sugera un profil fenotipic distinctiv care necesită evaluare specifică.
Abordări de tratament personalizate
Tratamentul femeilor cu atât ADHD, cât și PCOS ar putea necesita o abordare personalizată care să țină cont de interacțiunile complexe dintre cele două condiții. Managementul PCOS, care poate include strategii pentru reducerea nivelurilor de androgeni, ar putea avea, teoretic, un impact benefic asupra simptomelor ADHD, deși sunt necesare cercetări suplimentare pentru a confirma această ipoteză.
Pentru femeile cu ADHD și PCOS, intervențiile farmacologice standard pentru ADHD, cum ar fi psihostimulantele sau medicamentele nonpsihostimulante, ar putea necesita ajustări în funcție de profilul hormonal specific. În plus, terapia cognitiv-comportamentală și alte intervenții psihosociale ar putea fi deosebit de benefice pentru abordarea aspectelor emoționale și comportamentale ale ambelor condiții.
Considerații legate de dezvoltare și tranziții hormonale
Pentru femeile cu ADHD și PCOS, tranzițiile hormonale majore de-a lungul vieții, cum ar fi pubertatea, sarcina și perimenopauza, ar putea reprezenta perioade de vulnerabilitate crescută care necesită monitorizare și intervenție atentă. În special, perioadele de fluctuații hormonale semnificative pot exacerba simptomele ADHD și pot necesita ajustări ale planului de tratament.
Implicații transgeneraționale
Asocierea dintre PCOS matern și riscul crescut de ADHD la descendenți, așa cum a fost evidențiat de Dubey și colaboratorii (2021), sugerează implicații transgeneraționale importante. Mamele cu PCOS prezintă un risc crescut de a avea copii cu diverse tulburări neuropsihiatrice, inclusiv ADHD, CTD (OR = 1,44, p = 0,001) și probleme comportamentale (OR = 1,45, p < 0,001).
Este important de menționat că această asociere a fost consistentă între descendenții de sex masculin și feminin, contrazicând teoria creierului masculin extrem pentru tulburările de neurodezvoltare la mamele cu PCOS. Acest lucru sugerează că ar putea exista factori genetici și perinatali complecși implicați în transmiterea riscului dincolo de simpla expunere la androgeni.
Direcții de cercetare viitoare
În ciuda dovezilor emergente care sugerează o legătură între ADHD și PCOS, sunt necesare cercetări suplimentare pentru a elucida pe deplin natura acestei asocieri. Domeniile cheie pentru investigații viitoare includ:
- Studii longitudinale: Cercetări care urmăresc femeile cu PCOS de la o vârstă timpurie pentru a determina dezvoltarea temporală a simptomelor ADHD și factorii care pot influența acest proces.
- Cercetări privind biomarkerii: Identificarea potențialilor biomarkeri care pot prezice vulnerabilitatea la ADHD la femeile cu PCOS.
- Studii de intervenție: Evaluarea impactului diferitelor strategii de tratament pentru PCOS asupra simptomelor ADHD coexistente.
- Cercetări genetice și epigenetice: Investigarea mecanismelor genetice și epigenetice comune care ar putea contribui la dezvoltarea atât a ADHD, cât și a PCOS.
- Studii imagistice cerebrale: Explorarea potențialelor diferențe structurale și funcționale ale creierului la femeile cu ambele condiții comparativ cu cele care prezintă doar una dintre ele sau niciuna.
Legătura emergentă dintre ADHD și PCOS deschide noi perspective asupra rolului hormonilor sexuali în tulburările neuropsihiatrice. Expunerea androgenică prenatală crescută, disfuncția dopaminergică și alte mecanisme biologice partajate ar putea explica coexistența frecventă a acestor condiții.
Înțelegerea acestei asocieri are implicații importante pentru diagnosticul, tratamentul și gestionarea ambelor condiții, precum și pentru înțelegerea transmiterii transgeneraționale a vulnerabilității la tulburările neuropsihiatrice.
Pentru profesioniștii medicali și din domeniul sănătății mintale, recunoașterea posibilei suprapuneri între ADHD și PCOS este esențială pentru a asigura o abordare holistică a îngrijirii. Screeningul pentru ADHD la femeile cu PCOS și invers ar putea duce la intervenții mai timpurii și mai eficiente. În cele din urmă, abordarea integrată a ambelor condiții ar putea îmbunătăți semnificativ calitatea vieții femeilor afectate.
Evaluarea și diagnosticul ADHD la femei
Pentru atât băieți, cât și pentru fete, o evaluare cuprinzătoare ar trebui să includă captarea precisă a simptomelor ADHD în mai multe situații, persistența lor în timp și afectările funcționale asociate.
Procesul de evaluare este tipic tripartit, implicând utilizarea scalelor de evaluare, un interviu clinic și, în mod ideal, informații obiective de la persoane din anturaj sau rapoarte școlare.
Scalele de evaluare pot obține perspective de la diferiți informatori (de exemplu, familie, profesori, colegi de muncă, practicieni din domeniul sănătății ocupaționale) într‑un mod consecvent, rapid și ușor. Ele nu sunt domeniul exclusiv al practicienilor din domeniul sănătății și pot fi aplicate (cu consimțământul pacientului) de către profesioniști asociați, cum ar fi furnizori de servicii sociale și cei care lucrează în instituții educaționale și ocupaționale, pentru a ghida decizia de a recomanda sau nu o evaluare mai detaliată.
Este important de reținut că normele scalelor de evaluare provin predominant din eșantioane masculine sau mixte, ceea ce poate dezavantaja utilizarea lor la femei. Unele scale oferă norme specifice feminine (de exemplu, scala Conners CBRS, CAARS, QB), care pot oferi valori de referință mai sensibile la prezentarea feminină.
Acolo unde normele feminine nu sunt disponibile, ar trebui pus un accent mai mare pe informațiile colaterale (de exemplu, rapoarte parentale și școlare) în evaluarea simptomatologiei. De asemenea, specialiștii ar trebui să examineze factorii care pot masca sau modera comportamentul în diferite contexte, cum ar fi strategiile compensatorii sau adaptările în mediul familial sau școlar, care pot fi atât funcționale, cât și disfuncționale.
Camara et al. (2022) subliniază că majoritatea studiilor care examinează ADHD la femei utilizează scale validate, dar nu neapărat un diagnostic clinic complet. Pentru a obține un diagnostic clinic ADHD, adulții trebuie să prezinte atât simptome, cât și un nivel de afectare funcțională.
Prin urmare, studiile care raportează doar simptome înregistrate cu scale validate pot să nu fie suficiente pentru un diagnostic clinic dacă nu examinează nivelul de afectare funcțională la indivizi.
Această distincție este importantă atât pentru cercetare, cât și pentru practica clinică, deoarece poate explica parțial discrepanțele dintre diferitele studii care evaluează ADHD la femei.
În cadrul interviului clinic, evaluatorul trebuie să țină cont că membrii familiei pot avea, de asemenea, ADHD (eventual nediagnosticat), ceea ce le poate afecta judecata despre ce comportament este "tipic".
Modificări mici ale descrierii simptomelor pot ajuta la captarea mai bună a comportamentului specific feminin (de exemplu, "vorbire excesivă și chicotit" în loc de "vorbire excesivă"). De asemenea, este necesară o evaluare a riscurilor și a provocărilor viitoare (personale, clinice, educaționale, sociale-relaționale și psihosexuale).
Când simptomele de ADHD se manifestă în adolescență sau vârsta adultă, este important să se efectueze o evaluare comprehensivă a condițiilor comorbide frecvent întâlnite la femei, inclusiv tulburări de spectru autist, tulburări de dispoziție, anxietate, tulburări de alimentație, fibromialgie, sindrom de oboseală cronică, tulburare dismorfică corporală și disforie de gen.
Evaluatorii ar trebui să fie atenți la semnele de auto-vătămare (în special tăierea), care de obicei atinge vârful în adolescență și la începutul vârstei adulte.
Evaluarea trebuie să includă și investigarea riscurilor specifice pentru fete și femei cu ADHD: bullying, victimizare, comportament sexual riscant, sarcină neplanificată și vulnerabilitate în relații.
Evaluarea ADHD la femei necesită adesea o abordare multidisciplinară, cu implicarea specialiștilor din domeniile sănătate mintală, educație și, după caz, servicii sociale. Aceasta poate include utilizarea unor teste neuropsihologice ca informații clinice suplimentare, deși acestea nu sunt markeri specifici ai ADHD, ci mai degrabă pot augmenta procesul decizional clinic.
Având în vedere rezultatele studiului Roberts et al. (2018), care evidențiază variabilitatea intrinsecă a simptomelor ADHD de-a lungul ciclului menstrual, ar fi recomandabil ca evaluarea să includă întrebări specifice despre posibilele fluctuații ale simptomelor în raport cu ciclul menstrual.
Clinicienii ar trebui să întrebe explicit despre fazele ciclului, utilizarea contraceptivelor hormonale și potențialele modificări ale severității simptomelor ADHD în diferite momente ale lunii.
Mecanisme fiziologice și implicații
Legătura dintre hormoni și ADHD la femei poate fi explicată prin influența directă a hormonilor sexuali asupra neurotransmițătorilor și a structurii cerebrale.
Estrogenul (în special estradiolul) este cunoscut pentru efectele sale neuromodulatoare: el crește transmiterea dopaminergică și serotoninergică și poate îmbunătăți performanțele cognitive legate de memoria de lucru și atenție (Luine, 2014).
Prin urmare, nivelurile ridicate de estrogen (cum sunt cele din faza foliculară târzie, pre-ovulatorie, sau din timpul sarcinii) tind să aibă un efect benefic asupra simptomelor ADHD – sporind capacitatea de concentrare și diminuând impulsivitatea – în timp ce nivelurile scăzute de estrogen (menstruație, faza luteală târzie, postpartum, menopauză) au efectul opus, putând agrava deficitele existente.
Eng et al. (2024) evidențiază că există tot mai multe dovezi care susțin existența unor interacțiuni importante între hormonii sexuali și procesele neurale legate de emoție și cogniție.
S-au constatat atât diferențe structurale, cât și funcționale la nivelul creierului de-a lungul ciclului menstrual. Modificările neuroplastice legate de ciclul menstrual apar în principal în striatum, talamus, hipocamp, insulă, hipotalamus, amigdală, cortexul cingulat anterior, cortexul frontal și cortexul parietal – toate acestea fiind arii implicate în procesarea și reglarea informațiilor emoționale.
Schimbările la nivelul sistemului limbic au fost un punct central de investigare a efectelor hormonale asupra structurii și funcției creierului, atât în modelele umane, cât și în cele animale.
În studii pe oameni, modularea descendentă a sistemului limbic de către cortexul orbito-frontal și alte regiuni prefrontale pare să fie influențată de ciclicitatea menstruală. Simptomele caracteristice sindroamelor asociate ciclului menstrual (sindromul premenstrual; PMS), cum ar fi iritabilitatea, impulsivitatea, scăderea concentrării, furia și anxietatea, pot reprezenta deficiențe în circuitul inhibitor prefrontal/limbic și în funcțiile acestor regiuni legate de învățarea emoțională și luarea deciziilor.
Roberts et al. (2018) au furnizat dovezi empirice pentru acest mecanism, demonstrând că, la nivelul interpersonal, nivelurile medii mai ridicate de estradiol și progesteron au fost corelate cu simptome ADHD mai reduse.
De asemenea, aceștia au observat că variabilitatea mai mare a nivelurilor de estradiol și progesteron a fost asociată cu simptome mai puțin severe, sugerând că stabilitatea hormonală ar putea avea, de asemenea, un rol important.
În ceea ce privește testosteronul, studiul nu a găsit corelații semnificative între nivelurile medii și simptomele ADHD, dar a evidențiat că o variabilitate mai mare a testosteronului era asociată cu trăsături de impulsivitate crescute, în special căutarea de senzații și impulsivitatea pozitivă (tendința de a acționa impulsiv când ești fericit).
De cealaltă parte, progesteronul și metaboliții săi au acțiune predominant GABAergică (inhibitoare) la nivel cerebral, ceea ce poate induce sedare, încetinire cognitivă și chiar simptome depresive la unele persoane.
Unele studii au sugerat că progesteronul în doză mare (cum e în a doua jumătate a ciclului) poate contracara parțial efectele pozitive ale estrogenului asupra cogniției, deși acest aspect nu este pe deplin clarificat (Haimov-Kochman & Berger, 2014).
Interacțiunea complexă estrogen-progesteron, alături de sensibilitatea individuală la aceste schimbări (femeile variază mult în răspunsul la fluctuațiile hormonale), explică de ce nu toate femeile cu ADHD resimt în aceeași măsură influența ciclului menstrual sau a altor evenimente reproductive.
Un aspect important relevat de studiul Roberts et al. (2018) este rolul trăsăturilor de impulsivitate ca factori moderatori ai relației dintre hormoni și simptome ADHD. Cercetătorii au identificat că în special Urgența Negativă (tendința de a acționa impulsiv când ești supărat), Urgența Pozitivă (tendința de a acționa impulsiv când ești fericit) și Căutarea de Senzații (tendința de a căuta aventură și risc) au potențat efectele hormonale.
Astfel, femeile cu niveluri ridicate ale acestor trăsături erau mai vulnerabile la efectele scăderii estrogenului în contextul unor niveluri ridicate de progesteron sau testosteron.
Aceste rezultate sugerează că trăsăturile de personalitate legate de impulsivitate pot constitui o cale specifică spre vulnerabilitatea la ADHD la femeile adulte, vulnerabilitate care este deosebit de sensibilă la influențele hormonale.
Este posibil ca un subgrup de femei cu ADHD să fie „hipersensibile hormonal”, similar modului în care unele femei dezvoltă PMDD sever sau depresie postpartum, în timp ce altele nu. Identificarea acestor diferențe individuale rămâne un subiect de cercetare deschis.
Un alt aspect de menționat este rolul potențial al hormonilor androgeni (cum ar fi testosteronul) asupra ADHD la femei. Femeile au în mod normal niveluri mult mai scăzute de testosteron decât bărbații, însă condiții cu hiperandrogenism (precum sindromul ovarelor polichistice) ar putea teoretic influența comportamentul și cogniția.
Până în prezent, puține studii au examinat efectul testosteronului asupra simptomelor ADHD la femei; un studiu nu a găsit corelații semnificative între nivelul de testosteron și severitatea simptomelor la femeile cu ADHD (Giotakos et al., 2005), însă altele sugerează că un nivel relativ crescut de androgeni prenatali sau pubertari ar putea influența dezvoltarea circuitelor de control cognitiv (Martel & Roberts, 2014).
Totuși, cercetarea lui Roberts et al. (2018) aduce clarificări importante, demonstrând că testosteronul poate avea efecte diferite asupra hiperactivității/impulsivității la femei, în funcție de nivelul lor de bază de căutare a senzațiilor.
La femeile cu o tendință ridicată spre căutarea de senzații, nivelurile mai ridicate de testosteron au fost asociate cu hiperactivitate/impulsivitate crescută, în timp ce la femeile cu o tendință scăzută spre căutarea de senzații, același nivel de testosteron a fost asociat cu o reducere a hiperactivității/impulsivității.
Acest rezultat subliniază complexitatea interacțiunilor dintre hormoni și trăsăturile de personalitate în manifestarea simptomelor ADHD.
Momentan, influența hormonilor androgeni rămâne vast sub-studiată și nu există concluzii ferme (Camara et al., 2022). Aceste noi descoperiri din studiul Roberts et al. (2018) oferă o perspectivă valoroasă asupra mecanismelor potențiale prin care hormonii gonadali influențează simptomele ADHD și deschid calea pentru cercetări viitoare mai detaliate în acest domeniu.
Implicații pentru tratament
Implicațiile practice ale legăturii dintre hormoni și ADHD la femei sunt importante pentru o abordare terapeutică integrată.
În primul rând, crește necesitatea de conștientizare atât în rândul profesioniștilor din domeniul medical / alsănătății mintale, cât și al pacientelor, că simptomele ADHD la femei pot fluctua odată cu schimbările endocrine.
O femeie cu ADHD poate beneficia, de exemplu, de psihoeducație cu privire la modul în care ciclul menstrual îi poate afecta atenția și starea și de instruire în metode de self-management. Strategii precum planificarea sarcinilor dificile în perioadele în care se simte mai concentrată (de exemplu, la mijlocul ciclului) sau acordarea unei atenții sporite odihnei și rutinei înaintea menstruației pot fi de ajutor.
Rezultatele studiului Roberts et al. (2018) oferă o bază științifică solidă pentru aceste recomandări, demonstrând că simptomele ADHD sunt mai state-like (dependente de stare) decât trait-like (dependente de trăsături stabile), cu aproximativ 85-90% din variația simptomelor având loc la nivel intra-personal (de la o zi la alta), și doar 10-15% la nivel interpersonal (diferențe stabile între femei).
Această descoperire sugerează că fluctuațiile simptomelor sunt norma, nu excepția, pentru femeile cu ADHD. De asemenea, aceleași rezultate indică posibilitatea ca funcționarea executivă și răspunsul la psihostimulante să varieze, de asemenea, de-a lungul ciclului menstrual, ceea ce reprezintă o direcție critică pentru cercetările viitoare.
Eng et al. (2024) subliniază că mai multe studii (deși limitate) au investigat impactul nivelurilor fluctuante de hormoni sexuali în timpul ciclului menstrual asupra interacțiunii dintre emoție și cogniție la femeile cu cicluri regulate.
Această lipsă de cunoștințe este remarcabilă, având în vedere dovezile existente pentru tulburările emoționale majore care apar în mod specific în timpul fluctuațiilor hormonale normale din viața femeilor. Autorii sugerează că ciclul menstrual ar trebui considerat un factor de modulare atunci când se examinează răspunsul cognitiv la informațiile emoționale la femei.
De asemenea, pentru femeile care constată lunar o agravare marcantă a simptomelor, unii medici pot recomanda, pe baza literaturii existente, intervenții farmacologice ajustate ciclic: de pildă, o ușoară creștere a dozei de stimulent în faza luteală, sau adăugarea temporară a unui medicament pentru gestionarea simptomelor pre-menstruale (cum ar fi un anxiolitic sau un inhibitor selectiv de recaptare a serotoninei pentru componentele emoționale).
Este esențial ca aceste decizii să fie luate împreună cu pacienta, ținând cont de istoricul ei și de severitatea fluctuațiilor.
Recomandările pentru tratamentul ADHD nu diferă în funcție de sex, ci doar moderat în funcție de vârstă. Cu toate acestea, experții subliniază că monitorizarea tratamentului poate necesita abordări diferite.
Pentru femei, poate fi mai puțin util să se adere strict la scalele de evaluare convenționale sau să se concentreze pe managementul comportamental pentru a identifica schimbările legate de tratament. În schimb, răspunsul la tratament poate fi mai bine capturat prin obiective individualizate, cum ar fi măsuri ale reglării emoționale, participarea la educație și performanța academică.
De asemenea, medicația pentru ADHD pare a fi un factor protector pentru obezitate, iar unele dovezi limitate sugerează că aceasta poate crește eficacitatea strategiilor de gestionare a greutății.
În al doilea rând, evenimente precum sarcina sau menopauza ar trebui privite ca momente de reevaluare: echipa medicală trebuie să anticipeze posibilele modificări în manifestarea ADHD și să colaboreze interdisciplinar (obstetrică-ginecologie, psihiatrie, endocrinologie) pentru a susține pacienta.
Ghidul de consens al lui Young și colab. (2020) recomandă monitorizarea atentă a femeilor cu ADHD în timpul și după perioadele de schimbare hormonală majoră, subliniind că astfel de etape pot necesita ajustări terapeutice.
Este important să se ofere psiho-educație din perspectiva întregii vieți, planificând proactiv pentru perioadele de tranziție.
Pornind de la descoperirile studiului Roberts et al. (2018), clinicienii ar trebui să integreze în practica lor evaluarea regulată a fluctuațiilor simptomelor ADHD în raport cu ciclul menstrual. Conform autorilor, ar trebui să li se ceară pacientelor informații despre faza ciclului, profilurile hormonale, utilizarea contraceptivelor hormonale și/sau etapa de viață (pre sau post-pubertate, peri-menopauză) în timpul evaluării ADHD.
Această abordare ar putea duce la o mai bună personalizare a tratamentului și la îmbunătățirea calității vieții femeilor cu ADHD.
Intervențiile non-farmacologice trebuie adaptate nevoilor individuale și să abordeze dificultățile și provocările cu care se confruntă fetele și femeile acasă, la școală/muncă și în activitățile sociale.
Programele pentru toate vârstele vor beneficia de focalizarea pe simptomele ADHD și problemele asociate, inclusiv funcțiile executive, reglarea emoțională, problemele de conduită și cele sociale, într-o manieră adaptată vârstei.
La adolescenți, intervențiile ar trebui să abordeze și riscurile (sexuale, consum de substanțe) și auto-gestionarea, în timp ce la adulți să includă probleme legate de angajare, creșterea copiilor și parentalitate.
Considerații educaționale și ocupaționale
Fetele și femeile cu ADHD se confruntă cu provocări specifice în mediul educațional și ocupațional. Personalul din instituțiile educaționale ar trebui instruit pentru a îmbunătăți detectarea și referirea ADHD la fete.
Elevii care au sau sunt suspectați că au dificultăți specifice de învățare ar trebui evaluați și pentru ADHD, deoarece tinerii cu ADHD pot prezenta și dificultăți de citire și scriere.
Conform legii, persoanele cu ADHD au dreptul la ajustări rezonabile ale serviciilor educaționale (de exemplu, timp suplimentar pentru examene). Învățarea asistată de tehnologie poate sprijini educația academică și psihosocială.
Planificarea proactivă privind tranzițiile educaționale trebuie făcută împreună cu elevul cu ADHD, școala și alte persoane implicate în îngrijirea elevului, după caz. Sistemele de învățare flexibile și sprijinul pentru necesitățile de îngrijire a copiilor pot ajuta femeile cu ADHD să revină la educație după ce au avut un copil.
Planificarea carierei ar trebui să ia în considerare progresiile non-liniare în educație și angajare, ținând cont de punctele forte și punctele slabe, mai degrabă decât să se concentreze pe performanța curentă.
Având în vedere fluctuațiile simptomelor ADHD de-a lungul ciclului menstrual identificate de Roberts et al. (2018), ar putea fi utilă integrarea acestor informații în planificarea educațională și ocupațională.
De exemplu, studenții și profesioniștii ar putea beneficia de ajustarea programelor de învățare sau a sarcinilor de muncă pentru a ține cont de posibilele perioade de vulnerabilitate crescută, cum ar fi fazele foliculară timpurie și luteală timpurie.
În ceea ce privește mediul ocupațional, femeile care își divulgă dizabilitatea angajatorului au dreptul la ajustări rezonabile la locul de muncă în raport cu nevoile lor.
Poate fi necesar un sprijin psiho-educațional suplimentar pentru a ajuta femeile să gestioneze cerințele sociale și ocupaționale la locul de muncă. Jurnalele, itinerariile, listele, notițele de reamintire și tehnici similare de eșafodaj pot fi adaptate nevoilor individuale prin intermediul unei game largi de aplicații digitale disponibile în prezent la costuri mici sau gratuit.
Revenirea la muncă sau începerea muncii pentru prima dată după nașterea copiilor poate fi o provocare pentru femeile tinere cu ADHD.
Considerații privind asistența socială și sistemul de justiție
Personalul din serviciile sociale, familiale și de îngrijire ar trebui instruit pentru a îmbunătăți detectarea ADHD și pentru a face recomandări adecvate.
Toți copiii cu risc de a intra în sistemul de îngrijire ar trebui evaluați sistematic pentru tulburări de dezvoltare, inclusiv ADHD. Personalul ar trebui să înțeleagă că dificultățile de parenting pot fi atribuite ADHD-ului nediagnosticat, mai degrabă decât unei alegeri de stil de viață haotic, și să înțeleagă că membrii familiei pot împărtăși simptome și suferi din cauza afectărilor asociate.
Serviciile sociale și familiale vor beneficia de formare privind intrările psihoeducaționale pentru a sprijini mamele tinere cu copii cu ADHD și/sau mamele tinere cu ADHD (de exemplu, pentru a dezvolta abilități și strategii de adaptare care să le ajute să-și gestioneze propria sănătate mintală și nevoile personale, precum și pe cele ale copilului lor).
În ceea ce privește sistemul de justiție, persoanele care lucrează în acest domeniu ar trebui, de asemenea, să fie instruite pentru a îmbunătăți detectarea și recomandarea ADHD.
Femeile cu ADHD care se află în sistemul de justiție penală sunt puțin probabil să aibă un diagnostic anterior de ADHD. Studiile arată că prevalența ADHD în populațiile din închisori este estimată la aproximativ 25%, fără diferențe semnificative în ceea ce privește sexul sau vârsta.
Există, totuși, o prevalență mai scăzută la femeile adulte decât la bărbații adulți (22.1% la femei față de 31.2% la bărbați), în timp ce tinerele au o prevalență similară cu tinerii băieți (30.8% și, respectiv, 29.5%). ADHD este adesea perceput ca un "comportament rău" mai degrabă decât o vulnerabilitate în acest context, ceea ce poate fi intensificat în cazul femeilor infractoare cu ADHD din cauza lipsei de înțelegere a afecțiunii.
Concluzii
ADHD la femei este influențat într-o măsură semnificativă de biologia hormonală proprie sexului feminin. De la pubertate până la menopauză, viața femeii este marcată de fluctuații endocrine care, pe lângă efectele asupra corpului, au repercusiuni și asupra funcției cerebrale și comportamentului.
Literatura științifică consacrată, deși inițial limitată, a început să evidențieze modul în care estrogenul și progesteronul pot modula simptomele ADHD.
Studiul lui Roberts et al. (2018) a adus o contribuție fundamentală în acest domeniu, fiind prima cercetare care a examinat direct relația dintre nivelurile zilnice de hormoni reproductivi și exprimarea zilnică a simptomelor ADHD.
Rezultatele au arătat că nivelurile scăzute de estradiol în contextul unor niveluri ridicate de progesteron sau testosteron au prezis o creștere a simptomelor ADHD în ziua următoare, acest efect fiind amplificat de impulsivitatea de bază ridicată.
Această descoperire furnizează o bază științifică solidă pentru rapoartele subiective ale femeilor privind variațiile simptomelor lor și oferă o înțelegere mai precisă a mecanismelor implicate.
Analizele de fază ale ciclului menstrual efectuate în studiul Roberts et al. (2018) au sugerat ambele o creștere a simptomelor ADHD în faza foliculară timpurie și în faza luteală timpurie (post-ovulatorie), ceea ce ajută la clarificarea perioadelor specifice de vulnerabilitate dincolo de faza premenstruală menționată în studiile de caz anterioare.
Această informație are implicații importante pentru gestionarea clinică a ADHD la femei, sugerând că intervențiile ar putea fi adaptate pentru a aborda aceste perioade specifice de risc crescut.
Astfel, s-au identificat posibile agravări ale simptomatologiei în fazele ciclului menstrual caracterizate prin scăderi abrupte ale estrogenului (periovulator și premenstrual), precum și în perioade ca postpartum și perimenopauza – când nivelurile hormonale sunt foarte scăzute sau fluctuează puternic.
Aceste descoperiri explică în parte de ce multe femei cu ADHD descriu variații lunare ale capacității de concentrare sau ale controlului emoțional și oferă totodată direcții pentru personalizarea tratamentului.
Ghidurile internaționale și experții subliniază importanța abordării integrate a ADHD la femei, care să includă monitorizarea aspectelor hormonale și colaborarea interdisciplinară.
După cum subliniază Camara et al. (2022) în recenzia lor sistematică, literatura de specialitate nu a demonstrat o relație clară între schimbările hormonale din timpul etapelor reproductive și ADHD. Studiile disponibile, deși limitate în amploare și calitate, indică totuși unele asocieri interesante.
Luarea în considerare a etapelor reproductive din viața unei femei poate ajuta la dezvoltarea unor diagnostice mai precise și a unor opțiuni de tratament mai eficiente pentru pacienții cu ADHD.
Această recenzie sistematică evidențiază domeniile care necesită mai multă cercetare, cum ar fi menarha și perioada de perimenopauză, pentru a caracteriza mai bine relația dintre hormonii sexuali și simptomatologia ADHD.
Haimov-Kochman și Berger (2014) sugerează că ciclul menstrual ar trebui considerat un factor de modulare atunci când se examinează răspunsul cognitiv la informațiile emoționale la femei. Ei argumentează că evaluarea structurii, funcției și chimiei creierului pe parcursul ciclului menstrual, precum și de-a lungul vieții femeilor (pre-menarhă, pubertate, perioada ciclică, premenopauză, postmenopauză) este esențială pentru înțelegerea diferențelor de sex în funcția și comportamentul mental normal și aberant.
Deși înțelegerea noastră asupra mecanismelor implicate este încă incompletă, recunoașterea rolului hormonilor deschide calea către o medicină de precizie în ADHD – în care planul de management ia în considerare nu doar caracteristicile psihologice ale pacientei, ci și ritmurile endocrine care o influențează.
Continuarea cercetărilor (inclusiv studii longitudinale și eventuale trialuri clinice care să testeze intervenții precum HRT sau adaptări de medicație) va fi crucială pentru a transforma aceste cunoștințe emergente în recomandări clinice ferme.
Până atunci, articolul de față oferă un sumar actualizat și bine documentat al conexiunii dintre hormoni și ADHD la femei, servind ca sursă cuprinzătoare de informare pentru clinicieni și pacienți deopotrivă.
Este important de subliniat importanța unei abordări pe tot parcursul vieții în îngrijirea femeilor cu ADHD, care să recunoască prezentarea și provocările în schimbare asociate cu diferitele etape de dezvoltare și schimbările hormonale.
Prin identificarea adecvată, evaluarea comprehensivă și intervenții adaptate, putem îmbunătăți rezultatele pe termen lung pentru fete și femei cu ADHD, sprijinindu-le să-și atingă potențialul și să ducă vieți împlinite și productive.
Alte opțiuni de donații se regăsesc AICI.
Bibliografie
Camara, B., Padoin, C., & Bolea, B. (2022). Relationship between sex hormones, reproductive stages and ADHD: a systematic review. Archives of Women's Mental Health, 25(1), 1–8. https://doi.org/10.1007/s00737-021-01181-w
Dubey, P., Thakur, B., Rodriguez, S., Cox, J., Sanchez, S., Fonseca, A., Reddy, S., Clegg, D., & Dwivedi, A. K. (2021). A systematic review and meta-analysis of the association between maternal polycystic ovary syndrome and neuropsychiatric disorders in children. Translational Psychiatry, 11(1), 569. https://doi.org/10.1038/s41398-021-01699-8
Eng, A. G., Phan, J. M., Shirtcliff, E. A., Eisenlohr-Moul, T. A., Goh, P. K., & Martel, M. M. (2023). Aging and pubertal development differentially predict symptoms of ADHD, depression, and impairment in children and adolescents: an eight-year longitudinal study. Research on Child and Adolescent Psychopathology. https://doi.org/10.1007/s10802-023-01030-7
Eng, A. G., Nirjar, U., Elkins, A. R., Sizemore, Y. J., Monticello, K. N., Petersen, M. K., ... & Martel, M. M. (2024). Attention-deficit/hyperactivity disorder and the menstrual cycle: Theory and evidence. Hormones and Behavior, 158, 105466. https://doi.org/10.1016/j.yhbeh.2023.105466
Hergüner, S., Harmancı, H., & Toy, H. (2015). Attention deficit-hyperactivity disorder symptoms in women with polycystic ovary syndrome. The International Journal of Psychiatry in Medicine, 50(3), 317-325. https://doi.org/10.1177/0091217415610311
Haimov-Kochman, R., & Berger, I. (2014). Cognitive functions of regularly cycling women may differ throughout the month, depending on sex hormone status: a possible explanation to conflicting results of studies of ADHD in females. Frontiers in Human Neuroscience, 8, 191. https://doi.org/10.3389/fnhum.2014.00191
Quinn, P. O. (2005). Treating adolescent girls and women with ADHD: Gender-specific issues. Journal of Clinical Psychology, 61(5), 579–587. https://doi.org/10.1002/jclp.20121
Roberts, B. A., Eisenlohr-Moul, T., & Martel, M. M. (2018). Reproductive steroids and ADHD symptoms across the menstrual cycle. Psychoneuroendocrinology, 88, 105–114. https://doi.org/10.1016/j.psyneuen.2017.11.015
Young, S., Adamo, N., Ásgeirsdóttir, B. B., Branney, P., Beckett, M., Colley, W., … & Woodhouse, E. (2020). Females with ADHD: An expert consensus statement taking a lifespan approach providing guidance for the identification and treatment of ADHD in girls and women. BMC Psychiatry, 20(1), 404. https://doi.org/10.1186/s12888-020-02707-9
Dacă sunteți o persoană în căutare de îndrumare pentru dvs. și/sau pentru o altă persoană aflată în grija dvs., este esențial să consultați direct un medic sau un specialist în sănătate mintală calificat pentru a primi sfaturi personalizate și adaptate specificităților situației personale.
Această abordare asigură că veți beneficia de o îndrumare profesională înțeleaptă și cu adevărat relevantă pentru nevoile dvs. unice. Puteți găsi o listă de recomandări din comunitate pe site-ul DoctorADHD.com
Dacă sunteți un profesionist, accentuăm importanța angajamentului dvs. într-un proces continuu de formare profesională și educație, precum și necesitatea obținerii de supervizare clinică adecvată.
