Valurile de căldură sunt definite ca perioade prelungite de temperaturi extreme, care depășesc semnificativ valorile medii obișnuite pentru o anumită regiune și perioadă a anului. Acestea pot avea efecte devastatoare asupra sănătății umane, conducând la probleme de sănătate variate, de la epuizare termică și deshidratare până la accidente vasculare cerebrale cauzate de căldură (Kovats & Hajat, 2008).
În plus, temperaturile extreme pot agrava condițiile medicale preexistente și pot influența eficacitatea tratamentelor farmacologice.
Impactul temperaturilor ridicate asupra farmacocineticii, farmacodinamicii și metabolismului medicamentelor pentru ADHD
Farmacocinetica și farmacodinamica reprezintă două aspecte esențiale în înțelegerea modului în care medicamentele funcționează în organism. Farmacocinetica se referă la procesul prin care un medicament este absorbit, distribuit, metabolizat și excretat din organism (Rowland & Tozer, 2011). În schimb, farmacodinamica se referă la efectele biologice ale medicamentului și mecanismul său de acțiune la nivel celular (Rang et al., 2012).
ADHD-ul este tratată frecvent cu medicamente stimulante, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele, precum și cu medicamente non-stimulante, cum ar fi atomoxetina (Bolea-Alamañac et al., 2014). Metilfenidatul, de exemplu, este un stimulent al sistemului nervos central care acționează prin creșterea nivelului de dopamină și norepinefrină în creier, ceea ce ajută la ameliorarea simptomelor ADHD (Arnsten, 2006).
Temperaturile ridicate au un impact semnificativ asupra metabolismului medicamentelor, un fenomen care poate avea consecințe importante asupra eficacității tratamentelor farmacologice, în special în cazul afecțiunilor cronice cum este tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Metabolismul medicamentelor implică o serie de procese biochimice complexe prin care substanțele active sunt modificate în organism, fiind ulterior eliminate. Acești pași includ absorbția, distribuția, biotransformarea (metabolizarea) și excreția medicamentelor (ADME) (Rowland & Tozer, 2011). Oricare dintre aceste faze poate fi influențată de factorii de mediu, inclusiv de temperatura ambientală.
Accelerarea metabolizării medicamentelor
Unul dintre efectele principale ale temperaturilor ridicate asupra metabolismului medicamentelor este accelerarea proceselor metabolice. Temperaturile crescute pot spori activitatea enzimelor hepatice, în special a celor din familia citocromului P450 (CYP450), care sunt implicate în metabolizarea unui număr mare de medicamente (Zanger & Schwab, 2013). Studiile au demonstrat că temperaturile ridicate pot crește expresia și activitatea acestor enzime, ceea ce conduce la o metabolizare mai rapidă a medicamentelor (Ingelman-Sundberg et al., 2007).
Aceasta poate avea ca rezultat scăderea concentrațiilor plasmatice ale medicamentelor, reducând astfel eficacitatea lor terapeutică. De exemplu, metilfenidatul, un stimulant frecvent utilizat în tratamentul ADHD, are un timp de înjumătățire relativ scurt și este metabolizat rapid în ficat. În condiții de căldură excesivă, metabolizarea accelerată poate duce la scăderea nivelurilor de medicament activ în sânge, necesitând ajustări ale dozelor pentru a menține efectele terapeutice (Volkow et al., 2002).
Impactul temperaturilor asupra clearance-ului renal
Clearance-ul renal este un alt proces critic afectat de temperaturile ridicate. Rinichii joacă un rol esențial în excreția medicamentelor și a metaboliților acestora. Temperaturile ridicate pot influența funcția renală prin modificarea fluxului sanguin renal și a ratei de filtrare glomerulară (Cheuvront et al., 2010). În condiții de deshidratare, care este frecventă în timpul valurilor de căldură, volumul de sânge circulant scade, ceea ce poate reduce perfuzia renală și, implicit, rata de eliminare a medicamentelor.
Aceste modificări pot avea consecințe variate, de la acumularea toxică a medicamentelor în organism până la scăderea concentrațiilor plasmatice ale acestora. De exemplu, medicamentele hidrofile, care sunt excretate în principal prin urină, pot avea o excreție întârziată în condiții de deshidratare, crescând riscul de toxicitate (Cheung et al., 1998).
Deshidratarea și absorbția medicamentelor
Deshidratarea este o problemă frecventă în timpul valurilor de căldură și poate avea efecte semnificative asupra farmacocineticii medicamentelor, inclusiv asupra absorbției acestora. În cazul persoanelor cu ADHD, deshidratarea poate afecta negativ eficacitatea medicamentelor utilizate pentru gestionarea simptomelor, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele. În această secțiune, vom explora în detaliu modul în care deshidratarea influențează absorbția medicamentelor și impactul acesteia asupra tratamentului ADHD.
Mecanismele deshidratării
Deshidratarea apare atunci când organismul pierde mai multe lichide decât primește, ducând la un deficit de apă care poate afecta funcțiile fiziologice. În timpul valurilor de căldură, transpirația excesivă este principala cauză a pierderii de lichide. Transpirația nu doar că elimină apă, dar și electroliți esențiali, cum ar fi sodiul și potasiul, care sunt critici pentru menținerea echilibrului hidric și a funcționării normale a celulelor (Sawka et al., 2005).
Impactul deshidratării asupra tractului gastrointestinal
Deshidratarea afectează în mod direct tractul gastrointestinal, modificând motilitatea intestinală și fluxul sanguin către organele digestive. Aceste schimbări pot influența semnificativ absorbția medicamentelor administrate pe cale orală:
- Scăderea fluxului sanguin gastrointestinal: În condiții de deshidratare, organismul redistribuie fluxul sanguin pentru a menține perfuzia organelor vitale, cum ar fi creierul și inima, reducând astfel fluxul către tractul gastrointestinal (Maughan, 2003). Acest lucru poate încetini absorbția medicamentelor, întârziind timpul necesar pentru ca acestea să intre în circulația sistemică.
- Modificarea motilității intestinale: Deshidratarea poate afecta motilitatea intestinului, fie prin încetinirea tranzitului, fie prin accelerarea acestuia. O motilitate redusă poate prelungi timpul de rezidență al medicamentelor în intestin, permițând o absorbție mai completă, dar crescând și riscul de degradare a medicamentelor înainte de absorbție (Kenefick & Sawka, 2007). Pe de altă parte, o motilitate accelerată poate reduce timpul disponibil pentru absorbție, scăzând astfel cantitatea de medicament care ajunge în circulația sistemică.
- Modificarea pH-ului gastric: Deshidratarea poate afecta, de asemenea, secreția de acid gastric și pH-ul stomacului, influențând solubilitatea și absorbția medicamentelor (Cheung et al., 1998). De exemplu, medicamentele care necesită un pH specific pentru absorbție optimă pot avea o biodisponibilitate redusă dacă pH-ul gastric este modificat.
Consecințele deshidratării asupra medicamentelor pentru ADHD
Pentru medicamentele utilizate în tratamentul ADHD, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele, deshidratarea poate avea consecințe importante asupra eficacității terapeutice:
- Metilfenidatul: Acest stimulant este rapid absorbit din tractul gastrointestinal, iar deshidratarea poate întârzia absorbția sa, ducând la fluctuații ale nivelurilor plasmatice și, implicit, la variații ale efectului terapeutic (Wolraich et al., 2019). În plus, scăderea fluxului sanguin intestinal poate reduce cantitatea de medicament care ajunge la creier, compromițând eficacitatea în controlul simptomelor ADHD.
- Amfetaminele: Acestea sunt, de asemenea, sensibile la modificările în absorbția gastrointestinală. Deshidratarea poate duce la nivele suboptimale de medicament în sânge, afectând concentrarea, vigilența și controlul impulsivității la pacienții cu ADHD (Arnsten, 2006).
Interacțiunea cu alte medicamente
Deshidratarea poate complica și mai mult managementul farmacologic al ADHD prin interacțiuni cu alte medicamente pe care pacientul le-ar putea lua. De exemplu, multe medicamente utilizate pentru tratarea comorbidităților asociate cu ADHD, cum ar fi anxietatea și depresia, pot avea și ele absorbția afectată de deshidratare (Sawka et al., 2007). Aceasta poate duce la eficacitate terapeutică redusă sau la creșterea riscului de efecte secundare.
Impactul deshidratării asupra sistemului cardiovascular
Deshidratarea afectează, de asemenea, sistemul cardiovascular, conducând la o scădere a volumului sanguin și la creșterea vâscozității sângelui. Aceste schimbări pot influența perfuzia țesuturilor și, implicit, distribuția medicamentelor în organism (Maughan, 2003). În plus, deshidratarea poate determina o reducere a clearance-ului renal al medicamentelor, afectând astfel eliminarea acestora și potențial crescând riscul de toxicitate (Cheuvront et al., 2010).
Strategii pentru prevenirea și gestionarea deshidratării
Pentru a minimiza impactul deshidratării asupra absorbției medicamentelor pentru ADHD, sunt necesare strategii proactive:
- Consumul regulat de apă: Pacienții trebuie încurajați să bea apă regulat, chiar și atunci când nu simt sete, pentru a menține o hidratare adecvată (Kenefick & Sawka, 2007). Este recomandat să se consume cel puțin 8 pahare de apă pe zi, ajustând cantitatea în funcție de nivelul de activitate și de temperatură.
- Evitarea băuturilor diuretice: Cafeaua, ceaiul și băuturile alcoolice pot contribui la deshidratare și ar trebui consumate cu moderație. În schimb, se recomandă băuturile izotonice care pot ajuta la reechilibrarea electroliților pierduți prin transpirație (Maughan, 2003).
- Monitorizarea stării de hidratare: Monitorizarea culorii urinei poate fi un indicator simplu și eficient al stării de hidratare. Urina de culoare deschisă indică o hidratare adecvată, în timp ce urina de culoare închisă poate semnala deshidratarea (Sawka et al., 2005).
- Suplimentarea cu electroliți: În situații de transpirație abundentă, suplimentarea cu electroliți, prin băuturi sau suplimente special formulate, poate ajuta la menținerea echilibrului hidric și electroliților (Shirreffs & Maughan, 1998).
Așadar, deshidratarea are un impact semnificativ asupra absorbției medicamentelor și, implicit, asupra eficacității tratamentelor pentru ADHD. Modificările în fluxul sanguin gastrointestinal, motilitatea intestinală și pH-ul gastric sunt doar câteva dintre mecanismele prin care deshidratarea poate afecta farmacocinetica medicamentelor. Strategiile de prevenire și gestionare a deshidratării, inclusiv consumul adecvat de lichide, evitarea băuturilor diuretice, monitorizarea stării de hidratare și suplimentarea cu electroliți, sunt esențiale pentru a asigura o absorbție optimă a medicamentelor și pentru a menține controlul simptomelor ADHD.
Stresul termic și răspunsul la medicamentele pentru ADHD
Stresul termic reprezintă o reacție fiziologică complexă la expunerea prelungită la temperaturi ridicate și poate avea efecte semnificative asupra răspunsului organismului la medicamente. În contextul tratamentului tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), stresul termic poate influența atât farmacocinetica, cât și farmacodinamica medicamentelor, afectând astfel eficacitatea acestora.
Mecanismele stresului termic
Când organismul este expus la temperaturi ridicate, acesta inițiază o serie de răspunsuri fiziologice pentru a menține homeostazia termică. Aceste răspunsuri includ vasodilatația periferică, transpirația crescută și redistribuirea fluxului sanguin (Rowell, 1986). Cu toate acestea, aceste mecanisme de termoreglare pot avea implicații asupra modului în care medicamentele sunt absorbite, distribuite, metabolizate și excretate.
Hormonii de stres și interacțiunea cu medicamentele
Unul dintre efectele principale ale stresului termic este activarea axei hipotalamo-hipofizo-adrenocorticale (HPA), care duce la eliberarea de cortizol și alți hormoni de stres (Tsigos & Chrousos, 2002). Cortizolul joacă un rol crucial în răspunsul la stres și poate influența funcțiile fiziologice și metabolismul medicamentelor prin mai multe mecanisme.
Modificarea activității enzimelor hepatice
Cortizolul poate modula activitatea enzimelor hepatice, în special a celor din familia citocromului P450 (CYP450), care sunt esențiale pentru metabolizarea multor medicamente (Riddick et al., 2004). De exemplu, creșterea nivelului de cortizol în timpul stresului termic poate duce la inducerea sau inhibarea anumitor enzime CYP450, afectând astfel rata de metabolizare a medicamentelor pentru ADHD, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele (Ingelman-Sundberg et al., 2007).
Efectele asupra neurotransmițătorilor
Cortizolul poate interacționa direct cu sistemele de neurotransmițători vizate de medicamentele pentru ADHD. De exemplu, cortizolul poate afecta nivelurile de dopamină și norepinefrină în creier, neurotransmițători care joacă un rol central în patofiziologia ADHD și în mecanismul de acțiune al medicamentelor stimulante (Arnsten, 2009). Nivelurile crescute de cortizol pot modula efectele terapeutice ale acestor medicamente, reducând astfel eficacitatea lor și exacerbând simptomele ADHD (Corominas-Roso et al., 2017).
Impactul asupra absorbției și distribuției medicamentelor
Stresul termic și nivelurile crescute de cortizol pot influența, de asemenea, absorbția și distribuția medicamentelor. Cortizolul poate modifica permeabilitatea membranelor celulare și bariera hemato-encefalică, afectând astfel cantitatea de medicament care ajunge la creier (Banks, 2005). În plus, stresul termic poate modifica fluxul sanguin către tractul gastrointestinal, influențând absorbția medicamentelor administrate oral (Kenefick & Sawka, 2007).
Interacțiunea cu sistemul imunitar
Stresul termic poate avea, de asemenea, efecte asupra sistemului imunitar, care poate influența indirect răspunsul la medicamente. Stresul cronic și eliberarea continuă de cortizol pot duce la supresia imunității, ceea ce poate afecta inflamația sistemică și metabolismul medicamentelor (Glaser & Kiecolt-Glaser, 2005). În contextul ADHD, aceste modificări pot avea implicații asupra eficacității și siguranței tratamentelor farmacologice.
Așadar, stresul termic poate avea un impact complex și semnificativ asupra răspunsului la medicamente, în special în cazul tratamentului ADHD. Prin activarea axei HPA și eliberarea de cortizol, stresul termic poate influența metabolismul, absorbția, distribuția și eficacitatea medicamentelor. Înțelegerea acestor mecanisme este crucială pentru dezvoltarea strategiilor de management care să asigure un tratament eficient al ADHD în condiții de temperaturi ridicate. Monitorizarea nivelurilor hormonilor de stres, ajustarea regimurilor de tratament și implementarea intervențiilor comportamentale pot contribui la optimizarea îngrijirii pacienților cu ADHD în timpul valurilor de căldură.
Termoreglarea și vulnerabilitatea la căldură în ADHD
Termoreglarea este procesul prin care organismul menține o temperatură internă stabilă, esențială pentru funcționarea optimă a tuturor sistemelor biologice. În cazul persoanelor cu tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD), există dovezi care sugerează o vulnerabilitate crescută la căldură și dificultăți în menținerea homeostaziei termice. Această vulnerabilitate poate avea implicații semnificative asupra sănătății și eficacității tratamentelor medicamentoase pentru ADHD, în special în timpul valurilor de căldură.
Mecanismele termoreglării și ADHD
Termoreglarea implică un echilibru complex între producerea și pierderea de căldură, controlat de hipotalamus, care funcționează ca un „termostat” central al corpului (Morrison & Nakamura, 2019). Hipotalamusul integrează informațiile de la receptorii de temperatură și declanșează răspunsuri adecvate pentru a menține temperatura corpului în limite optime.
Diferențe în reglarea temperaturii corporale la persoanele cu ADHD
Cercetările sugerează că indivizii cu ADHD pot avea diferențe în termoreglare comparativ cu cei fără această afecțiune. De exemplu, un studiu a arătat că băieții cu ADHD au prezentat o variabilitate mai mare a temperaturii corpului și o reactivitate termică crescută la stresori externi (Waschbusch et al., 2002). Aceste diferențe pot fi atribuite unei disfuncții în sistemele de neurotransmițători care reglează atât comportamentul, cât și răspunsurile fiziologice la stres și temperatură (Arnsten, 2009).
Sensibilitatea la căldură și efectele asupra funcționării cognitive și comportamentale
Persoanele cu ADHD pot fi mai sensibile la efectele căldurii, ceea ce poate agrava simptomele cognitive și comportamentale ale afecțiunii. Expunerea la temperaturi ridicate poate duce la o scădere a funcției cognitive, inclusiv la dificultăți de concentrare, memorie și execuție a sarcinilor (Gaoua, 2010). În plus, hiperactivitatea și impulsivitatea pot fi exacerbate de stresul termic, complicând gestionarea comportamentală a ADHD (Corominas-Roso et al., 2017).
Impactul asupra funcționării zilnice și performanței școlare
Această vulnerabilitate termică poate avea implicații directe asupra funcționării zilnice și performanței școlare a copiilor cu ADHD. În timpul valurilor de căldură, capacitatea de a se concentra pe sarcinile școlare și de a participa la activități structurate poate fi sever compromisă. Acest lucru subliniază importanța unor medii de învățare răcoroase și bine ventilate pentru a sprijini succesul academic al acestor elevi (Wargocki & Wyon, 2013).
Interacțiunea cu medicamentele pentru ADHD
Medicamentele stimulante utilizate frecvent în tratamentul ADHD, cum ar fi metilfenidatul și amfetaminele, pot influența și ele termoreglarea. Aceste medicamente cresc activitatea simpatică, ceea ce poate duce la o producție crescută de căldură și la o sensibilitate sporită la temperaturi ridicate (Stahl, 2008).
În condiții de căldură excesivă, efectele combinate ale sensibilității termice și ale medicației pot duce la un risc crescut de hipertermie și decompensare termică. Așadar, termoreglarea și vulnerabilitatea la căldură în ADHD reprezintă aspecte critice care necesită atenție specială, mai ales în contextul schimbărilor climatice și al valurilor de căldură tot mai frecvente. Diferențele în reglarea temperaturii corporale, sensibilitatea crescută la căldură și interacțiunile complexe cu medicamentele utilizate în tratamentul ADHD subliniază necesitatea unor strategii de management bine informate și personalizate.
Strategii de atenuare a efectelor valurilor de căldură
Valurile de căldură pot avea efecte negative semnificative asupra sănătății, în special pentru persoanele cu afecțiuni cronice, cum ar fi tulburarea de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Gestionarea eficientă a acestor efecte necesită strategii de atenuare bine planificate și personalizate. Aceste strategii pot ajuta la menținerea eficacității tratamentelor medicamentoase și la reducerea riscului de complicații asociate cu căldura extremă.
Ajustarea dozelor și programului de administrare
Una dintre cele mai importante strategii pentru atenuarea efectelor căldurii asupra eficacității medicamentelor pentru ADHD este ajustarea dozelor și a programului de administrare a acestora. Colaborarea strânsă cu medicul curant este esențială pentru a adapta tratamentul în funcție de răspunsul terapeutic observat în condiții de căldură excesivă (Chan et al., 2016). Medicul poate recomanda:
- Ajustarea dozelor: În anumite cazuri, poate fi necesară creșterea dozelor de medicamente pentru a compensa scăderea eficacității datorată metabolizării accelerate în condiții de temperaturi ridicate (Volkow et al., 2002).
- Modificarea frecvenței de administrare: Administrarea mai frecventă a dozelor mici poate ajuta la menținerea concentrațiilor plasmatice constante ale medicamentului, prevenind fluctuațiile care pot reduce eficacitatea tratamentului (Arnsten, 2006).
Hidratarea adecvată
Menținerea unei hidratări adecvate este crucială pentru prevenirea deshidratării și pentru sprijinirea funcțiilor fiziologice optime, inclusiv a termoreglării și a metabolismului medicamentelor. Pentru a asigura o hidratare corespunzătoare:
- Consumul regulat de lichide: Este esențial să se consume apă pe parcursul întregii zile, evitând băuturile care pot provoca deshidratare, cum ar fi cafeaua și alcoolul (Kenefick & Sawka, 2007).
- Monitorizarea semnelor de deshidratare: Persoanele cu ADHD și îngrijitorii acestora ar trebui să fie conștienți de semnele de deshidratare, cum ar fi setea excesivă, urina de culoare închisă, oboseala și amețelile (Maughan, 2003).
Limitarea expunerii la temperaturi ridicate
Pentru a minimiza impactul negativ al căldurii asupra sănătății și tratamentului, este important să se limiteze expunerea la temperaturi ridicate:
- Utilizarea aerului condiționat: Menținerea unui mediu interior răcoros prin utilizarea aerului condiționat poate reduce stresul termic și poate îmbunătăți confortul general (Westaway et al., 2015).
- Planificarea activităților în perioade mai răcoroase: Activitățile fizice intense ar trebui planificate în orele mai răcoroase ale zilei, cum ar fi dimineața devreme sau seara târziu, pentru a evita expunerea la temperaturile maxime ale zilei (Kenefick & Sawka, 2007).
Utilizarea îmbrăcăminții adecvate
Îmbrăcămintea adecvată poate juca un rol important în menținerea confortului termic:
- Haine ușoare și respirabile: Purtarea hainelor ușoare, din materiale care permit evaporarea transpirației, cum ar fi bumbacul sau materialele sintetice special concepute, poate ajuta la menținerea unei temperaturi corporale adecvate (Havenith, 1999).
- Pălării și protecție solară: Utilizarea pălăriilor și a cremelor de protecție solară poate preveni supraîncălzirea și arsurile solare, care pot agrava stresul termic (Parsons, 2014).
Educație și conștientizare
Educația și conștientizarea sunt esențiale pentru a asigura că persoanele cu ADHD și îngrijitorii lor înțeleg riscurile asociate cu valurile de căldură și cunosc măsurile de protecție adecvate:
- Programe de informare: Organizarea de sesiuni de informare și distribuirea de materiale educative pot ajuta la creșterea conștientizării privind importanța hidratării, evitarea expunerii la căldură și recunoașterea semnelor de stres termic (Sawka et al., 2007).
- Consultanță individualizată: Oferirea de consultanță individualizată de către profesioniștii din domeniul sănătății poate ajuta la dezvoltarea unor strategii personalizate pentru gestionarea căldurii, adaptate nevoilor specifice ale fiecărui pacient (Westaway et al., 2015).
Monitorizarea stării de sănătate
Monitorizarea continuă a stării de sănătate poate ajuta la identificarea timpurie a problemelor legate de căldură și la intervenția rapidă:
- Evaluarea regulată a simptomelor: Pacienții și îngrijitorii acestora ar trebui să evalueze regulat simptomele ADHD și semnele de stres termic pentru a detecta orice schimbări care ar putea indica necesitatea ajustării tratamentului (Chan et al., 2016).
- Utilizarea dispozitivelor de monitorizare: Tehnologia modernă, cum ar fi brățările de monitorizare a activității și a ritmului cardiac, poate oferi informații valoroase despre starea de hidratare și nivelurile de activitate fizică, ajutând la prevenirea supraîncălzirii (Sawka et al., 2015).
Direcții de viitor în cercetare
Cercetările viitoare ar trebui să se concentreze pe aprofundarea înțelegerii mecanismelor prin care valurile de căldură influențează eficacitatea medicamentelor pentru ADHD și pe dezvoltarea unor protocoale specifice de management. Studiile clinice prospective sunt necesare pentru a evalua eficacitatea diferitelor strategii de ajustare a dozelor și de monitorizare a răspunsului terapeutic în condiții de temperaturi extreme.
Studiile clinice prospective, care să evalueze diferite strategii de ajustare a dozelor și de monitorizare a răspunsului terapeutic, ar putea furniza informații valoroase pentru optimizarea îngrijirii persoanelor cu ADHD în aceste perioade provocatoare.
Concluzie
Valurile de căldură pot avea un impact semnificativ asupra eficacității medicamentelor utilizate în tratamentul ADHD, prin mecanisme complexe care implică modificări ale metabolismului medicamentelor, deshidratare, activarea sistemului de stres și dificultăți de termoreglare specifice acestei afecțiuni.
Conștientizarea acestor efecte și colaborarea strânsă cu profesioniștii din domeniul sănătății sunt esențiale pentru a asigura un management optim al ADHD în timpul perioadelor cu temperaturi ridicate.
Prin abordări personalizate și strategii de atenuare adecvate, impactul negativ al valurilor de căldură asupra eficacității medicamentelor poate fi redus, permițând persoanelor cu ADHD să mențină un control adecvat al simptomelor și o calitate a vieții optimă.
Bibliografie (click pentru a expanda)
Antony, M. M., & Barlow, D. H. (2020). Handbook of Assessment and Treatment Planning for Psychological Disorders. Guilford Press.
Arnsten, A. F. (2006). Stimulants: Therapeutic actions in ADHD. Neuropsychopharmacology, 31(11), 2376-2383. https://doi.org/10.1038/sj.npp.1301164
Arnsten, A. F. (2009). The emerging neurobiology of attention deficit hyperactivity disorder: The key role of the prefrontal association cortex. Journal of Pediatrics, 154(5), I-S43-S43.e3. https://doi.org/10.1016/j.jpeds.2009.01.018
Banks, W. A. (2005). Blood-brain barrier transport of cytokines: a mechanism for neuropathology. Current Pharmaceutical Design, 11(8), 973–984. https://doi.org/10.2174/1381612053381684
Bolea-Alamañac, B., Nutt, D. J., Adamou, M., Asherson, P., Bazire, S., Coghill, D., ... & Young, S. J. (2014). Evidence-based guidelines for the pharmacological management of attention deficit hyperactivity disorder: Update on recommendations from the British Association for Psychopharmacology. Journal of Psychopharmacology, 28(3), 179-203. https://doi.org/10.1177/0269881113519509
Chan, E. W., Lau, W. C., Leung, W. K., Mok, M. T., He, Y., Tong, T. S., & Wong, I. C. (2016). Prevention of dabigatran-related gastrointestinal bleeding with gastroprotective agents: a population-based study. Gastroenterology, 151(4), 586-595. https://doi.org/10.1053/j.gastro.2015.05.002
Cheung, S. S., & McLellan, T. M. (1998). Heat acclimation, aerobic fitness, and hydration effects on tolerance during uncompensable heat stress. Journal of applied physiology, 84(5), 1731-1739. https://doi.org/10.1152/jappl.1998.84.5.1731
Cheuvront, S. N., Kenefick, R. W., Montain, S. J., & Sawka, M. N. (2010). Mechanisms of aerobic performance impairment with heat stress and dehydration. Journal of Applied Physiology, 109(6), 1989-1995. https://doi.org/10.1152/japplphysiol.00367.2010
Corominas-Roso, M., Armario, A., Palomar, G., Corrales, M., Carrasco, J., Richarte, V., ... & Ramos-Quiroga, J. A. (2017). IL-6 and TNF-α in unmedicated adults with ADHD: Relationship to cortisol awakening response. Psychoneuroendocrinology, 79, 67-73. https://doi.org/10.1016/j.psyneuen.2017.02.017
Gaoua, N. (2010). Cognitive function in hot environments: a question of methodology. Scandinavian Journal of Medicine & Science in Sports 20, pp. 60–70. https://doi.org/10.1111/j.1600-0838.2010.01210.x
Glaser, R., & Kiecolt-Glaser, J. K. (2005). Stress-induced immune dysfunction: implications for health. Nature Reviews Immunology, 5(3), 243-251. https://doi.org/10.1038/nri1571
Havenith, G. (1999). Heat balance when wearing protective clothing. Annals of Occupational Hygiene, 43(5), 289–296. https://doi.org/10.1016/S0003-4878(99)00051-4
Hibel, L. C., Granger, D. A., Blair, C., & Finegood, E. D. (2011). Maternal-infant adrenocortical activity and behavioural functioning across the transition to parenthood. Development and Psychopathology, 23(3), 857–871. https://doi.org/10.1017/S0954579411000010
Ingelman-Sundberg, M., Sim, S. C., Gomez, A., & Rodriguez-Antona, C. (2007). Influence of cytochrome P450 polymorphisms on drug therapies: pharmacogenetic, pharmacogenetic and clinical aspects. Pharmacology & Therapeutics, 116(3), 496-526. https://doi.org/10.1016/j.pharmthera.2007.09.004
Kenefick, R. W., & Sawka, M. N. (2007). Hydration at the work site. Journal of the American College of Nutrition, 26(sup5), 597S-603S. https://doi.org/10.1080/07315724.2007.10719665
Kovats, R. S., & Hajat, S. (2008). Heat stress and public health: a critical review. Annual Review of Public Health, 29, 41-55. https://doi.org/10.1146/annurev.publhealth.29.020907.090843
Maughan, R. J. (2003). Impact of mild dehydration on wellness and on exercise performance. European Journal of Clinical Nutrition, 57, S19–S23. https://doi.org/10.1038/sj.ejcn.1601897
Morrison, S. F., & Nakamura, K. (2019). Central mechanisms for thermoregulation. Annual Review of Physiology, 81, pp. 285–308. https://doi.org/10.1146/annurev-physiol-020518-114546
Parsons, K. (2014). Human Thermal Environments: The Effects of Hot, Moderate, and Cold Environments on Human Health, Comfort, and Performance. CRC Press. https://doi.org/10.1201/b16750
Rang, H. P., Dale, M. M., Ritter, J. M., & Flower, R. J. (2012). Rang and Dale's Pharmacology. Elsevier. https://doi.org/10.1016/B978-0-7020-3471-8.00001-9
Riddick, D. S., Lee, C., Bhathena, A., Timsit, Y. E., Cheng, P. Y., Tukey, R. H., ... & Morgan, E. T. (2004). Transcriptional suppression of cytochrome P450 genes by endogenous and exogenous chemicals. Drug Metabolism and Disposition, 32(4), 367–375. https://doi.org/10.1124/dmd.32.4.367
Rowell, L. B. (1986). Human Circulation: Regulation During Physical Stress. Oxford University Press.
Sawka, M. N., Cheuvront, S. N., & Kenefick, R. W. (2005). Human water needs. Nutrition Reviews, 63(6 Pt 2), S30-S39. https://doi.org/10.1301/nr.2005.jun.S30-S39
Sawka, M.N., Cheuvront, S.N. & Kenefick, R. (2015). Hypohydration and Human Performance: Impact of Environment and Physiological Mechanisms. Sports Medicine 45, pp. 51–60. https://doi.org/10.1007/s40279-015-0395-7
Shirreffs, S. M., & Maughan, R. J. (1998). Rehydration and recovery of fluid balance after exercise. Exercise and Sport Sciences Reviews, 26(1), 27-64. https://journals.lww.com/acsm-essr/abstract/2000/28010/Rehydration_and_Recovery_of_Fluid_Balance_after.8.aspx
Stahl, S. M. (2008). Stahl's Essential Psychopharmacology: Neuroscientific Basis and Practical Applications. Cambridge University Press.
Tsigos, C., & Chrousos, G. P. (2002). Hypothalamic-pituitary-adrenal axis, neuroendocrine factors and stress. Journal of Psychosomatic Research, 53(4), 865-871. https://doi.org/10.1016/S0022-3999(02)00429-4
Volkow, N. D., Wang, G. J., Fowler, J. S., Telang, F., Maynard, L., Logan, J., ... & Swanson, J. M. (2002). Evidence that methylphenidate enhances the saliency of a mathematical task by increasing dopamine in the human brain. American Journal of Psychiatry, 161(7), 1173–1180. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.161.7.1173
Waschbusch, D. A., Pelham, W. E., Jennings, J. R., Greiner, A. R., Tarter, R. E., & Moss, H. B. (2002). Reactive aggression in boys with disruptive behaviour disorders: Behaviour, physiology, and affect. Journal of abnormal child psychology, 30, 641-656. https://doi.org/10.1023/A:1020867831811
Wargocki, P., & Wyon, D. P. (2013). Providing better thermal and air quality conditions in school classrooms would be cost-effective. Building and Environment, 59, 581-589. https://doi.org/10.1016/j.buildenv.2012.10.007
Westaway, K., Frank, O., Husband, A., McClure, A., Shute, R., Edwards, S., ... & Rowett, D. (2015). Medicines can affect thermoregulation and accentuate the risk of dehydration and heat-related illness during hot weather. Journal of Clinical Pharmacy and Therapeutics, 40(4), 363–367. https://doi.org/10.1111/jcpt.12294
Wolraich, M. L., Hagan, J. F., Allan, C., Chan, E., Davison, D., Earls, M., ... & Zurhellen, W. (2019). Clinical practice guideline for the diagnosis, evaluation, and treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder in children and adolescents. Paediatrics, 144(4). https://doi.org/10.1542/peds.2019-2528
Zanger, U. M., & Schwab, M. (2013). Cytochrome P450 enzymes in drug metabolism: Regulation of gene expression, enzyme activities, and impact of genetic variation. Pharmacology & Therapeutics, 138(1), 103-141. https://doi.org/10.1016/j.pharmthera.2012.12.007
Dacă sunteți o persoană în căutare de îndrumare pentru dvs. și/sau pentru o altă persoană aflată în grija dvs., este esențial să consultați direct un medic sau un specialist în sănătate mintală calificat pentru a primi sfaturi personalizate și adaptate specificităților situației personale. Această abordare asigură că veți beneficia de o îndrumare profesională înțeleaptă și cu adevărat relevantă pentru nevoile dvs. unice. Puteți găsi o listă de recomandări din comunitate pe site-ul DoctorADHD.com
Dacă sunteți un profesionist, accentuăm importanța angajamentului dvs. într-un proces continuu de formare profesională și educație, precum și necesitatea obținerii de supervizare clinică adecvată.
