Kooij, J. J. S., Bijlenga, D., Salerno, L., Jaeschke, R., Bitter, I., Balázs, J., … Asherson, P. (2019). Updated European Consensus Statement on diagnosis and treatment of adult ADHD. European Psychiatry, 56(1), 14–34. https://doi.org/10.1016/j.eurpsy.2018.11.001
Introducere
Rețeaua europeană ADHD la adulți (ENAA) a fost înființată în 2003 pentru a contribui la îmbunătățirea diagnosticului și tratamentului ADHD la adulți în Europa și în afara ei. ENAA reprezintă profesioniști din domeniul sănătății mintale și cercetători din 28 de țări cu expertiză în domeniul ADHD la adulți (www.eunetworkadultadhd.com). Secțiunea Neurodevelopmental Disorders Across the Lifespan (NDAL) a Asociației Europene de Psihiatrie (EPA) s-a alăturat efortului nostru pentru a oferi această actualizare a primei noastre declarații de consens privind ADHD la adulți, publicată în 2010 [1].
Obiectivele declarației de consens actualizate pentru clinicieni
În ciuda dovezilor solide privind prezentarea clinică, genetica, neurobiologia, povara tulburării și tratamentul sigur și eficient pentru ADHD la adulți, multe persoane sunt încă subdiagnosticate și subtratate. Serviciile clinice specializate rămân rare în majoritatea părților lumii, inclusiv în Europa [2, 3]. Scopul nostru este de a oferi o actualizare a literaturii de specialitate privind evaluarea și tratamentul ADHD la adulți pentru [1] a crește gradul de conștientizare cu privire la ADHD ca o afecțiune care afectează neurodezvoltarea pe tot parcursul vieții până la vârsta a treia [2]; a actualiza procedura de evaluare pentru diagnosticarea ADHD la adulți; și [3] a oferi recomandări actualizate pentru tratamentele adecvate.
Metodologie
Crearea unei declarații de consens nu urmează aceeași procedură necesară pentru elaborarea unui ghid, cum ar fi analizele sistematice care utilizează evaluări formale ale dovezilor. Majoritatea autorilor au participat la elaborarea unei prime Declarații de consens privind ADHD la adulți în 2010 și li s-a cerut să ofere o actualizare a textului anterior pe baza noilor descoperiri din literatura de specialitate de la momentul publicării. S-au format subgrupuri care s-au ocupat de diferite subiecte. Subgrupurile au ajuns la un consens asupra textului între ele înainte de a-l trimite primului autor. Primul autor a pus cap la cap toate paragrafele și a editat textul cu ajutorul altor câtorva coautori (DW, SY, PA, DB). Această versiune a manuscrisului a fost trimisă tuturor autorilor pentru comentarii. Primul autor a verificat comentariile și a implementat ajustările în text, apoi a trimis versiunea finală tuturor autorilor pentru acord. Toți autorii au fost de acord cu versiunea finală.
Heritabilitatea și mediul
Studiile familiale, gemelare și de adopție din ultimii 20 de ani arată că ADHD este o tulburare familială cu o heritabilitate ridicată, ceea ce indică faptul că o componentă genetică semnificativă influențează riscul pentru această tulburare [4, 12].
Factorii de mediu, cum ar fi deprivarea instituțională severă, sunt, de asemenea, susceptibili de a juca un rol, fie ca factori cauzali principali în câteva cazuri [13], fie prin interacțiune cu riscurile genetice. Studiile familiale indică un risc pentru rudele de gradul întâi de 4-5 ori mai mare decât rata populației sau mai mare, cu rate de prevalență de aproximativ 20% în rândul rudelor de gradul întâi [14]. Datele privind ADHD la copii și adolescenți constată o heritabilitate medie de aproximativ 76% [12].
Studiile efectuate pe gemeni adulți care utilizează simptome ADHD autoevaluate raportează în mod constant estimări mai scăzute ale heritabilității, în jur de 30-40% [15, 17].
Un motiv pentru heritabilitatea mai scăzută a simptomelor ADHD autoevaluate la adulți poate fi dat de utilizarea autoevaluărilor. Acestea conduc la estimări mai scăzute ale heritabilității în comparație cu evaluările informatorilor, indiferent de vârstă, poate din cauza nivelurilor variabile de conștientizare în rândul persoanelor care își evaluează propriile simptome ADHD [18, 19]. Studiile care combină datele între informatori [20] , sau care utilizează informații de diagnostic clinic [21] găsesc estimări ale heritabilității pentru ADHD la adulți în același interval (70-80%) ca și pentru copii [22].
Genele candidate
Primele studii de genetică moleculară a ADHD la copii au raportat asocieri genetice cu mai multe gene candidate. Variantele genetice din cadrul sau din apropierea genelor receptorilor de dopamină D4 și D5 au furnizat cele mai consistente rezultate susținute de meta-analiză [23]. Alte gene candidate specifice au fost implicate în studiile timpurii [12, 24, 25] , dar niciuna nu a furnizat dovezi consistente sau nu a fost replicată în studii de asociere la scară largă pe scară mai recentă a genomului. Luate împreună, genele tradiționale ale sistemului de neurotransmițători par să explice doar o mică parte din variația în ADHD [26].
Există, de asemenea, unele dovezi convergente pentru rolul genelor care se încadrează într-o rețea de neurodezvoltare implicată în creșterea dirijată a neuronilor [27].
Studii de asociere la nivelul genomului (GWAS)
Au apărut constatări mai recente din studiile de asociere la nivelul genomului [28].
Cel mai recent set de date raportat a inclus peste 20.000 de cazuri de ADHD și 35.000 de controale. Aceste date au fost utilizate pentru a estima că aproximativ 30% din heritabilitatea ADHD este explicată prin variații genetice comune. În total, doisprezece loci au atins semnificația la nivelul întregului genom, inclusiv FOXP2; notabil deoarece lucrările anterioare îl implicaseră în ADHD la adulți [29].
Aceste constatări plasează ADHD-ul ferm pe calea detectării unui număr foarte mare de variante genetice comune asociate, pe măsură ce se acumulează mai multe eșantioane.
Analizele de regresie LD care estimează corelațiile genetice între tulburări găsesc legături genetice puternice între ADHD și o serie de rezultate, inclusiv performanța educațională, depresia, obezitatea, fumatul și cancerul pulmonar [28].
O altă constatare este corelația genetică foarte puternică între diagnosticul de ADHD și scorurile trăsăturilor în eșantioane de populație generală, demonstrând că ADHD reprezintă extrema unei trăsături distribuite în mod continuu în populația generală [30].
Aceste constatări confirmă natura poligenică a răspunderii genetice pentru ADHD.
Se știe, de asemenea, că variantele rare ale numărului de copii (CNV) care apar pe mai puțin de 1% din cromozomi joacă un rol într-un subset de persoane cu ADHD [31, 32].
S-a constatat că CNV-urile sunt de 2 ori mai frecvente la copiii cu ADHD în intervalul IQ normal și de 6 ori mai frecvente la cei cu IQ sub 70 [32]. Genele specifice sugerate ca fiind CNV-uri legate de ADHD includ gena receptorului nicotinic alfa-7 al acetilcolinei (de exemplu, [33]), mai multe gene ale receptorilor de glutamat [34] și neuropeptidul-Y [35] , deși aceste constatări rămân inconsistente și greu de verificat din cauza frecvenței scăzute în populație.
Studii de genetică moleculară a ADHD la adulți
Studiile de genetică moleculară a ADHD la adulți sunt mai puțin avansate, dar se așteaptă să confirme unele asociații genetice identificate în copilărie și să găsească alte asociații genetice legate de persistența sau remisiunea ADHD la vârsta adultă [20].
Un raport preliminar la reuniunea internațională de neuropsihologie (Washington, 2018) a constatat că corelația genetică între ADHD la copil și adult este mai mare de 80%. Cea mai mare parte a cercetărilor actuale a fost coordonată în Europa de Barbara Franke din Olanda pentru grupul International Multicentre Persistent ADHD Collaboration (IMPACT). Această colaborare a generat cu succes un eșantion multi-site de peste 3500 de pacienți și continuă să crească. Până în prezent, mai multe publicații evidențiază asociații potențiale cu ADHD la adulți, dintre care unele, dar nu toate, sunt împărtășite cu rezultatele asocierilor genetice la copii [36, 42].
Factori de mediu
Se știe de mult timp că factorii de mediu sunt asociați cu ADHD [43], în special factorii de risc prenatal, cum ar fi expunerea la alcool și droguri, acidul valproic, tensiunea arterială ridicată, stresul matern în timpul sarcinii, precum și nașterea prematură și greutatea scăzută la naștere [44, 46].
Cu toate acestea, sunt necesare modele de studii sofisticate pentru a clarifica dacă aceste asocieri reflectă efectele directe ale expunerii la mediu sau dacă reflectă măsuri de risc corelate genetic. De exemplu, deși fumatul în timpul sarcinii este în mod clar asociat cu ADHD la urmași, această asociere pare să fie în întregime justificată de corelația genetică dintre fumatul matern și ADHD la urmași [47].
În schimb, dovezile obținute de la copiii adoptați din România sugerează că privarea severă timpurie este legată cauzal de ADHD într-un mod dependent de doză [13].
Au fost propuse interacțiuni genă-mediu (G x E) care pot explica o parte din heritabilitatea lipsă observată între estimările de heritabilitate derivate din datele gemelare (0,76) și cele de genetică moleculară (0,22). Cu toate acestea, până în prezent nu au fost identificate în mod clar efecte G x E. Constatările de până acum indică faptul că este nevoie de mult mai multă muncă pentru a înțelege interacțiunea dintre riscurile genetice și cele de mediu.
Neurobiologia ADHD
Neuro-imagistică: dovezi privind zonele atipice ale materiei cenușii și albe
Scanările cerebrale structurale ale adulților cu ADHD au arătat anomalii ale materiei cenușii în mai multe zone ale creierului, inclusiv în zonele frontale și prefrontale drepte [48, 49], cingulatele anterioare [50, 52], ganglionii bazali și cerebelul [53, 56], unele cercetări preliminare arătând, de asemenea, anomalii ale cortexului vizual [57]. În plus, s-a constatat că grosimea corticală a fost redusă în cazul ADHD la adulți [56, 58, 59].
Unele dovezi sugerează că anomaliile materiei cenușii, în unele regiuni subcorticale, sunt mai pronunțate la copii decât la adulți. Acest lucru ar putea reflecta efectele vârstei, medicației, eterogenitatea intrinsecă a sindromului ADHD sau o combinație a acestora [51, 60, 64].
În ciuda acestor constatări raportate, cea mai recentă mega-analiză realizată de consorțiul Enigma nu a găsit diferențe semnificative în structura creierului între ADHD la adulți și controale; deși, la copii au fost găsite diferențe mici, dar semnificative pentru regiunile subcorticale, inclusiv accumbens, amigdala, caudat, hippocampus, putamen și volumul intracranian, cu efecte variind de la d =.10-.15 [65].
Aceste constatări indică faptul că, deși există modificări structurale în regiunile subcorticale ale creierului în cazul ADHD la copii, acestea sunt efecte relativ subtile care se disipă odată cu creșterea vârstei.
Imagistica tensorului de difuzie (DTI) a evidențiat faptul că traiectele de substanță albă, inclusiv fasciculele fronto-occipital, fronto-striatale, temporale și temporo-occipitale și o parte a corpului calos, poartă anomalii micro-structurale [66-71].
În plus, unele constatări au legat, de asemenea, variabilitatea microstructurii de simptomatologie, astfel încât o mai mare neatenție, dar nu și hiperactivitate-impulsivitate, a fost asociată cu o anizotropie fracționară semnificativ mai mică (adică o integritate micro-structurală mai mică) în fasciculele uncinat stâng și fronto-occipital inferior în comparație cu controalele [70].
Aceste rezultate indică faptul că deficitele structurale în ADHD nu se limitează la regiuni specifice, ci implică interconexiuni între rețelele cerebrale la scară largă [68, 71, 73].
Neuroimagistica funcțională
În ceea ce privește studiile IRM funcționale (fMRI), constatările bazate pe sarcini și pe starea de repaus converg. Meta-analizele arată că ADHD este asociat cu disfuncții în mai multe rețele neuronale fronto-striatale și fronto-cerebeloase specifice domeniului. Astfel, o meta-analiză a 39 de studii fMRI pentru copii și 16 studii fMRI pentru ADHD la adulți a concluzionat că în ADHD există disfuncții semnificative în mai multe sisteme neuronale implicate în funcțiile cognitive de nivel superior [74].
Acestea includ hipoactivări în rețeaua frontoparietală de control executiv, putamen și rețeaua ventrală de atenție, ceea ce este în concordanță cu modelul clasic al ADHD ca tulburare de activare fronto-striatală deficitară.
Hiperactivările sunt, de asemenea, observate în regiuni ale modului implicit și ale rețelelor vizuale, ceea ce susține viziunea contemporană conform căreia ADHD este asociat cu reglarea defectuoasă a relațiilor dintre modul implicit și rețelele pozitive pentru sarcini. Constatări similare provin din meta-analize, care arată o subactivare consistentă în rețelele fronto-striatale inferioare în timpul sarcinilor cognitive [75] , în rețelele fronto-striato-parietale dorso-laterale în timpul sarcinilor de atenție [75] și în rețelele fronto-cerebeloase pentru funcțiile de sincronizare [76]; în plus față de activarea anormal de crescută în regiunile modului implicit [76].
Concentrarea recentă asupra fMRI în stare de repaus (RS-fMRI) a identificat mai multe circuite neuronale intrinseci, care reflectă conectivitatea funcțională în interiorul și între regiuni, care este codificată continuu în activitatea spontană a creierului [77].
Rețelele intrinseci fronto-parietale, atenționale dorsale, vizuale, motorii și de mod implicit se suprapun cu regiuni care prezintă activări diferențiate ale sarcinilor în timpul sarcinilor de inhibiție, atenție sau memorie de lucru în ADHD în comparație cu controalele [78].
În ciuda bogăției de constatări stabilite din studiile fMRI și RS-fMRI ale ADHD, datele neuroimagistice transversale sunt de natură corelațională și nu se pot face încă inferențe cauzale.
Mai recent, studiile de rezultat ale copiilor diagnosticați cu ADHD au putut compara modificările funcționale ale creierului la adulții cu ADHD persistent și remitenți și să le compare cu controalele potrivite ca vârstă. Cel mai amplu studiu de urmărire de acest tip efectuat până în prezent, pe 205 copii cu ADHD, a constatat că persistența ADHD a fost asociată cu pierderea echilibrului conexiunilor în cadrul rețelei modului implicit și a conexiunilor dintre modul implicit și cele care susțin atenția și controlul cognitiv. În schimb, nu au existat diferențe în aceste rețele între cei cu ADHD care s-au remis și cei care nu aveau ADHD [79].
În general, în ciuda bogăției de constatări stabilite din studiile fMRI și RS-fMRI privind ADHD, datele de neuroimagistică transversală sunt de natură corelațională și nu se pot face încă inferențe cauzale. Constatarea faptului că anumite modificări funcționale ale creierului sunt considerate a fi diferite între cazurile persistente în comparație cu cazurile remise de ADHD din copilărie aruncă o anumită lumină asupra proceselor cauzale probabile, dar sunt necesare în continuare date longitudinale suplimentare înainte de a se putea trage concluzii ferme.
Teste neuropsihologice și electro-fiziologice
Ca grup, indivizii cu ADHD se caracterizează printr-o funcționare neuropsihologică alterată în cadrul unei varietăți de măsuri ale funcției executive (FE). Cu toate acestea, până în prezent, nu există nici o baterie de teste neurobiologice și nici o baterie de teste neuropsihologice) pentru ADHD cu o putere predictivă pozitivă suficientă pentru a stabili diagnosticul la nivel individual [80].
Într-un studiu, marea majoritate a instrumentelor neuropsihologice au arătat o capacitate de discriminare slabă în comparație cu măsurile de evaluare clinică, cum ar fi ASRS Screener v1.1 și DIVA 2.0 Diagnostic Interview for ADHD la adulți, cu o acuratețe generală de clasificare variind între 53% și 66% [81].
Cu toate acestea, atunci când au fost utilizate în combinație cu DIVA 2.0, s-a constatat că testele obiective de performanță cognitivă care măsoară erorile de omisiune și de comitere, precum și activitatea fizică, au crescut clasificarea corectă a ADHD la adulți [81].
În prezent, nu există suficiente dovezi care să justifice utilizarea testelor neuropsihologice pentru a determina diagnosticul de ADHD [82] sau pentru a prezice afectarea în domeniile majore ale vieții [83].
În plus, clinicienii ar trebui să fie conștienți și de posibilitatea ca câteva persoane să simuleze simptome de ADHD pentru a obține stimulente externe, cum ar fi medicamente stimulante sau acomodări academice speciale. Există unele dovezi care susțin eficacitatea testelor de validitate a performanțelor (PVT) în diferențierea între ADHD autentic și ADHD simulat în comparație cu scalele de evaluare [84].
Studiile electro-fiziologice sugerează că disfuncțiile cerebrale sunt implicate în componentele centrale ale ADHD atât la copii, cât și la adulți [85, 89] , deși constatarea unei densități crescute a DAT rămâne controversată [90, 91].
Datele din electroencefalografie (EEG) sunt relativ puține în cazul ADHD la adulți. În general, studiile EEG ale ADHD constată deficite similare la adulți și copii, în timp ce unele constatări se modifică odată cu vârsta și ar putea fi sensibile la schimbările de dezvoltare [92]. În ciuda aprobării de către US Food and Drug Administration a unui dispozitiv EEG (2013) care ajută la diagnosticarea subtipurilor de ADHD [93, 95] , acesta rămâne controversat [96].
Testele EEG nu sunt suficient de precise, dar ar putea fi utile pentru a crește certitudinea diagnosticului.
Criteriile ICD și DSM pentru ADHD
Există două manuale de diagnosticare utilizate pentru a diagnostica ADHD: Manualul de diagnostic și statistic al tulburărilor mentale (DSM) și Clasificarea statistică internațională a bolilor și a problemelor de sănătate conexe (ICD). Deoarece ADHD a fost recunoscută ca fiind o tulburare care afectează indivizii pe toată durata vieții, criteriile de diagnostic pentru adolescenți și adulți au fost ajustate în DSM-5, publicat în mai 2013:
- ADHD se află acum în capitolul Tulburări de neurodezvoltare, care include afecțiuni asociate cu factori care afectează dezvoltarea creierului.
- Criteriile de diagnostic au fost adaptate prin adăugarea unor exemple care descriu modul în care simptomele ADHD sunt exprimate de-a lungul întregii vieți.
- Criteriul vârstei de debut a fost modificat, cerând ca mai multe simptome să fie prezente înainte de vârsta de 12 ani, în loc de unele simptome și afectare până la vârsta de 7 ani.
- Termenul "subtip" a fost înlocuit cu "prezentare", reflectând variația simptomelor ADHD în cadrul aceluiași individ pe parcursul vieții.
- Pragul simptomatic necesar a fost redus la 5 simptome, în loc de șase, pentru adolescenții mai mari și adulții (>17 ani), fie în domeniul neatenției, fie în cel al hiperactivității/impulsivității.
- Criteriul care necesită o afectare semnificativă a fost modificat în "dovezi clare că simptomele interferează cu sau reduc calitatea funcționării sociale, academice și ocupaționale", cu precizări privind nivelul de severitate.
- Prezența tulburării de spectru autist (TSA) nu mai este un criteriu de excludere, în concordanță cu dovezile care arată că acestea se întâlnesc frecvent.
- ADHD Not Otherwise Specified (NOS) a fost schimbat în Other Specified ADHD și Unspecified ADHD.
Revizuirea ICD-10, ICD-11 a fost publicată în iunie 2018. ICD-11, elaborat de Organizația Mondială a Sănătății, se referă acum la ADHD ca tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție, în loc de tulburare hiperkinetică (HKD) anterior [97].
Acum folosește cerințe similare cu cele din DSM-5 în ceea ce privește vârsta de debut și aceleași 3 tipuri de prezentare. În Europa, codurile ICD sunt adesea utilizate pentru statisticile privind mortalitatea, morbiditatea și de către agențiile de asigurări pentru rambursările legate de sănătate [98] , în timp ce DSM este utilizat în principal în practica clinică de către profesioniștii licențiați în domeniul sănătății mintale [99].
Evaluarea diagnostică începe prin evaluarea simptomatologiei auto-raportate. Interviul clinic este esențial pentru diagnosticarea ADHD la adulți, care investighează simptomele și deficiențele caracteristice ale ADHD atât în copilărie, cât și la vârsta adultă. La copii și adolescenți, evaluările făcute de informatori au o corelație mai mare cu ereditatea și cu rezultatele cognitive și EEG decât autoevaluările [19]. De asemenea, ratele de prevalență și de persistență cresc atunci când sunt utilizate rapoartele părinților [19]. La adulți, acest lucru poate fi ușor diferit, deoarece unele cercetări arată că pacientul adult este cel mai bun informator [100].
Cu toate acestea, prezența unui membru al familiei (un părinte și/sau partenerul) în timpul evaluării poate totuși să furnizeze informații suplimentare valoroase, de exemplu, cu privire la gravitatea și la transpunerea acesteia în activitățile zilnice.
Există dovezi convingătoare că un prag de patru simptome actuale este cel mai adecvat pentru un diagnostic la adulți [101, 102].
Cu toate acestea, din cauza preocupărilor legate de posibilitatea unei creșteri artificiale a prevalenței tulburării, DSM-5 a redus pragul pentru diagnosticarea ADHD de la șase la cinci simptome pentru persoanele cu vârsta mai mare de 17 ani. Mai mulți itemi au fost completați cu câteva exemple pentru a facilita recunoașterea tulburării pe parcursul dezvoltării. Deși nu sunt incluse ca atare în criterii, comportamentele care reflectă disfuncția executivă apar de obicei în mod clar în timpul evaluării, atunci când pacienții descriu probleme de organizare, de confruntare cu responsabilitățile zilnice, de rezolvare a problemelor, de gestionare a timpului și de autoreglare (inhibare) a comportamentelor.
DSM-5 subliniază, de asemenea, importanța labilității dispoziției și a dereglementării emoționale ca "o trăsătură asociată care susține diagnosticul". Deși disreglarea emoțională poate domina prezentarea clinică [103-Brown105] , aceasta nu este un criteriu de clasificare a indivizilor, deoarece este lipsită de specificitate, apărând în multe alte afecțiuni de sănătate mintală.
DSM-IV cerea ca simptomele și afectarea să fie prezente înainte de vârsta de 7 ani, dar, deoarece cercetările nu au demonstrat diferențe între copiii cu vârsta de debut înainte și după 7 ani [106], acest criteriu a fost schimbat în mai multe simptome până la vârsta de 12 ani. Constatări similare au fost, de asemenea, raportate în ceea ce privește adulții care raportează un debut mai târziu al simptomelor [107, 108] , și există dezacorduri atât în cadrul surselor, cât și între surse în ceea ce privește amintirea debutului simptomelor [109].
Faptul că adulții cu ADHD nu reușesc în mod frecvent să își amintească comportamentul din copilărie a dus la sugestia ca medicii să ia act de faptul că debutul tulburării a avut loc în timpul perioadei de dezvoltare, sau ar trebui să folosească vârsta de 16 ani ca limită superioară de vârstă. Utilizarea acestui criteriu a surprins toate cazurile de ADHD din copilărie și 99% dintre adulții cu această tulburare [110].
Decizia DSM-5 de a extinde vârsta de debut la 12 ani în loc de 16 ani poate avea un impact negativ asupra adulților cu ADHD care au dificultăți în ceea ce privește amintirea retrospectivă a comportamentelor din copilărie și este posibil să nu primească diagnosticul din acest motiv. Acest lucru poate fi valabil în special pentru cei care au avut o anumită compensație datorită inteligenței ridicate sau care au trăit într-un mediu foarte structurat sau sprijinit, sau care au prezentat predominant simptome de neatenție. În astfel de cazuri, prezența unui informator colateral (în general un părinte sau soțul/soția) este de mare valoare. Mulți adulți cu ADHD care sunt obișnuiți cu simptomele lor pe tot parcursul vieții, au o conștientizare limitată a modului în care simptomele ADHD au un impact negativ asupra relațiilor interpersonale și le afectează viața; unii raportează simptome mai mari, dar deficiențe mai mici sau viceversa.
O astfel de inconsecvență a fost atribuită unei lipse de introspecție și unei viziuni de sine incoerente [111, 112] , și susține utilitatea unui informator colateral. În cazul în care o altă persoană semnificativă nu este disponibilă, rapoartele școlare sau rapoartele de asistență socială pot fi utile.
Tabloul clinic
Deficit de atenție și hiperconcentrare
Pacienții care au în principal probleme de neatenție sunt adesea lenți în gândire și formulare din cauza distragerilor. Aceștia pot formula lucrurile într-un mod lung și tangențial, pierzându-se în detalii irelevante și având dificultăți în a lua decizii. O dificultate pentru clinician este că acest lucru poate împiedica evaluarea diagnostică. De asemenea, pacienții se pot concentra excesiv sau "hiperconcentra" sau "hiperfocaliza". Acest fenomen apare cel mai frecvent atunci când pacientul este implicat în activități pe care le consideră foarte interesante și/sau care îi oferă o gratificare instantanee, cum ar fi jocurile pe calculator sau chat-ul online. Pentru astfel de activități, concentrarea poate dura ore în șir, într-un mod foarte concentrat.
Hiperactivitate
În ceea ce privește hiperactivitatea, adulții nu se prezintă în același mod ca și copiii. Hiperactivitatea lor se manifestă, de obicei, într-un mod mai subtil. Clinicienii trebuie să evalueze sentimentele lor de neliniște. O primă impresie de mobilitate nu este definitivă; a sta liniștit în timpul evaluării diagnostice nu exclude orice ADHD. Hiperactivitatea la adulți se manifestă adesea prin sentimente de neliniște interioară continuă sau agitație, vorbind prea mult, activitate mentală neîncetată, neputându-se relaxa corespunzător sau având nevoie de alcool sau de droguri pentru a se relaxa și/sau a dormi. Hiperactivitatea și/sau neliniștea pot fi ameliorate temporar prin angajarea pacientului în activități sportive excesive și, în astfel de cazuri, persoana poate suferi de afecțiuni fizice, deoarece organismul nu are timp suficient pentru a se recupera și/sau din cauza unor leziuni suferite.
Impulsivitate
Comportamentul impulsiv și conflictele interpersonale asociate au adesea consecințe asupra relațiilor cu familia, prietenii, colegii și angajatorii. De asemenea, poate avea un impact serios asupra finanțelor personale atunci când cheltuielile impulsive provoacă datorii. De asemenea, pot fi prezente comportamente impulsive (de exemplu, mâncatul compulsiv), adesea pentru a combate neliniștea sau din cauza nevoii de satisfacție imediată. În strânsă legătură cu impulsivitatea sunt comportamentele de "căutare de senzații", atunci când pacienții pot căuta excitare din stimuli noi și palpitanți. Acestea implică adesea comportamente de asumare a riscurilor, cum ar fi joaca cu focul, conducerea imprudentă, riscurile sexuale și comportamentul provocator care duce la bătăi.
Disreglarea emoțională
Disreglarea emoțională este enumerată de DSM-5 ca o trăsătură caracteristică a ADHD, susținând diagnosticul [113].
Tipul de dereglare emoțională observat în ADHD a fost caracterizat ca fiind o autoreglare deficitară a simptomelor emoționale, cum ar fi iritabilitatea, frustrarea și furia [114] , și o toleranță scăzută la frustrare, izbucniri de temperament, impulsivitate emoțională și labilitate a dispoziției [115].
Disreglarea emoțională în ADHD este diferită de simptomele episodice, cum ar fi iritabilitatea susținută marcată care apare în contextul unor stări de dispoziție alterate, cum ar fi un episod de depresie sau manie. În ADHD, simptomele emoționale tind să reflecte schimbări exagerate de scurtă durată, adesea ca răspuns la evenimente zilnice, cu revenire rapidă la nivelul de bază în câteva ore [114].
Rămâne neclar dacă tipul de instabilitate emoțională observat în ADHD este calitativ diferit de cel observat în alte afecțiuni cronice, cum ar fi tulburarea de personalitate borderline sau stresul posttraumatic.
Rătăcirea excesivă a minții
O altă trăsătură comună a ADHD la adulți este rătăcirea excesivă a minții, denumită și neliniște mentală [116, 118].
În DSM-5, rătăcirea minții este menționată pe scurt ca fiind apariția unor gânduri fără legătură între ele. Deși rătăcirea minții este o experiență universală, unele forme de rătăcire a minții sunt dăunătoare, deoarece interferează cu performanța sarcinilor. Adulții cu ADHD raportează în mod frecvent o stare mentală distrasă, cu multiple gânduri fără legătură, care sunt în permanență în mișcare și sar de la un subiect la altul [119, 120].
Rătăcirea minții este, de asemenea, o caracteristică a altor tulburări de sănătate mintală, cum ar fi tulburările depresive sau obsesive. Cu toate acestea, în cazul ADHD, rătăcirea minții se caracterizează prin gânduri distractive nefocalizate, de scurtă durată, fără un model de gânduri repetate sau o anormalitate a conținutului. Cercetările au constatat că rătăcirea excesivă a minții a fost puternic corelată cu simptomele ADHD, a fost un predictor puternic al diagnosticului (sensibilitate și specificitate în jur de 90% pentru diferențele caz-control), a covariat cu simptomele ADHD pe o perioadă de 6 luni și a fost un predictor mai bun al deficiențelor legate de ADHD decât simptomele neatente și hiperactive-impulsive ale ADHD [120]. În cazul ADHD, poate fi măsurată cu ajutorul Scalei de rătăcire excesivă a minții [116, 118, 120] (Tabelul 1).
Tabelul 1 Exemple de simptome legate de ADHD.
Autoreglarea comportamentală (deficite ale funcției executive)
ADHD a fost descris ca o tulburare a funcțiilor executive, cum ar fi inhibiția și memoria de lucru. Acestea includ probleme de organizare, prioritizare și inițiere a activității; concentrarea, menținerea și schimbarea atenției asupra sarcinilor; reglarea vigilenței, susținerea efortului și viteza de procesare; gestionarea frustrării și reglarea emoțiilor; utilizarea memoriei de lucru și accesarea amintirilor; și monitorizarea și autoreglarea comportamentului [121, 122].
Deși din punct de vedere clinic acestea sunt descrieri bune ale tipurilor de dificultăți întâmpinate de adulții cu ADHD, măsurile comportamentale nu se corelează bine cu testele cognitive sau neuropsihologice ale controlului executiv [121, 123].
Este necesar să se facă o distincție între măsurătorile pe scala de evaluare a comportamentelor care reflectă autoreglarea comportamentului, denumite deficite de FE (comportamentale), și rezultatele testelor neurocognitive ale FE, cum ar fi memoria de lucru și inhibiția. Scorurile testelor neuropsihologice care reflectă funcționarea executivă sunt lipsite de validitate ecologică, în sensul că nu au o relație semnificativă cu măsurătorile scalei de evaluare comportamentală a EF [124].
De asemenea, scorurile testelor de EF sunt foarte slabe în ceea ce privește predicția afectării într-o varietate de domenii ale activităților majore ale vieții, în comparație cu scalele de evaluare comportamentală a EF [125].
Povara ADHD-ului
Deficiențele asociate cu ADHD de-a lungul vieții sunt impresionante. ADHD este asociat cu dificultăți de învățare, abandon școlar, rezultate slabe la locul de muncă [126] , schimbări frecvente de locuri de muncă [127] , oboseală cronică [128] , probleme financiare, jocuri de noroc și utilizarea internetului [129, 130] , accidente casnice și de circulație care duc la creșterea ratei mortalității [131-Chang, 133] , dificultăți de relaționare și violența partenerului intim [134, 135] , debutul timpuriu al dependenței [136] , sarcini la adolescente și boli cu transmitere sexuală [137, 138] , o rată de fumat de două ori mai mare [139] , un număr mai mare de tentative de suicid și de autoagresiune la adolescenți [140, 141] și o creștere a criminalității [142, 143].
În plus, tulburările și afecțiunile fizice pot deveni cronice din cauza uitării, a problemelor de sănătate induse de un stil de viață negativ, a obiceiurilor alimentare și de somn proaste și a lipsei de urmărire medicală [144, 147]. ADHD a fost asociat în continuare cu boli autoimune [148] , obezitate [149] și multimorbiditate fizică. Într-un studiu amplu, persoanele cu mai mult de 4 boli au avut șanse de peste 3 ori mai mari de a avea un posibil ADHD [146].
Riscul de diabet, hipertensiune, boli cardiovasculare și cancer, care sunt legate de obezitate, poate fi, de asemenea, crescut. O povară suplimentară asupra vieții de familie poate fi prezența unuia sau mai multor copii cu ADHD, ceea ce se întâmplă frecvent din cauza riscurilor familiale ridicate ale acestei tulburări.
De asemenea, clinicienii trebuie să fie conștienți de faptul că adulții cu ADHD cu nivel înalt de funcționare pot să nu prezinte un model tipic de deficiențe funcționale în viața de zi cu zi. Se pot dezvolta abilități adaptative sau compensatorii care să mascheze problemele comportamentale mai evidente legate de ADHD [150].
Unii pot găsi un loc de muncă bine adaptat la profilul lor de simptome. Mai mult, în cazul ADHD, performanța neurocognitivă și simptomele de neatenție sunt sensibile la saliența activităților de sarcină [151, 152].
Astfel de persoane cu ADHD pot să exceleze în anumite aspecte ale vieții lor, dar să fie totuși deficitare în altele, cum ar fi sarcinile mai de rutină și mai banale, cum ar fi plata facturilor, îngrijirea casei sau dezvoltarea unor relații sociale stabile. Problemele pot include suferința subiectivă cauzată de simptome cum ar fi neliniștea mentală și fizică, problemele de somn și instabilitatea emoțională; și utilizarea de medicamente cum ar fi canabisul sau alcoolul pentru a reduce aceste simptome.
Prevalența ADHD de-a lungul vieții
În copilărie, ADHD se numără printre cele mai frecvente tulburări psihiatrice, cu o rată de prevalență de 3-5 % [153].
Pentru această grupă de vârstă, în cea mai mare parte a Europei sunt disponibile servicii de diagnostic și tratament bine stabilite. În ultimele patru decenii, s-a acumulat un volum mare de dovezi care arată cum, în majoritatea cazurilor, ADHD este o tulburare pe toată durata vieții, persistând fie ca tulburare completă, fie în "remisiune parțială" cu persistența unor simptome și cu deficiențe clinice și psihosociale continue [154, 161].
Prevalența ADHD la adulți în douăzeci de țări a fost estimată recent la 2,8%, cu un interval cuprins între 1,4 și 3,6% [3].
De asemenea, s-a constatat că ADHD persistă și la vârste înaintate (> 60 de ani) într-un studiu olandez de populație, cu o prevalență de 2,8-4,2% în funcție de cut-off (6 sau, respectiv, 4 simptome curente), fiind asociat cu deficiențe [162, 166].
ADHD la adulții în vârstă este însoțit de rate crescute ale simptomelor de dispoziție și anxietate, probleme generale de sănătate, conflicte, divorț, singurătate și un venit mai mic, prezentând un model similar de probleme ca și în cazul grupurilor de vârstă mai tinere. Cercetările care explorează nevoile de tratament pentru adulții în vârstă cu ADHD au început, iar primul protocol de tratament al adulților în vârstă cu ADHD a fost publicat [167].
Probleme legate de sex
Diferențele de sex în ceea ce privește diagnosticarea ADHD sunt bine documentate, fetele având o probabilitate mai mică de a fi diagnosticate, iar raportul dintre sexe variază între 1:5 și 1:9 [168].
O astfel de discrepanță este mai puțin evidentă în cercetările epidemiologice la copii, unde raportul de sex este de 1:3, sugerând o recunoaștere insuficientă a ADHD la fete în clinică. Atât în studiile epidemiologice, cât și în cele clinice privind ADHD la adulți, raportul de sex este mai apropiat de 1:1 [169].
Mai mulți factori pot explica disparitatea de sex pe parcursul vieții. Este posibil ca fetele cu ADHD să aibă mai puține simptome hiperactive/impulsive decât băieții; din cauza unei perturbări mai mari, băieții au mai multe șanse de a fi trimiși de părinți și profesori, în timp ce fetele rămân nediagnosticate [170].
Diagnosticul ratat se poate datora lipsei de cunoaștere și de recunoaștere a ADHD la fete de către profesioniștii din domeniul sănătății, precum și prezenței altor afecțiuni: stima de sine scăzută, anxietatea, precum și tulburările afective apar frecvent la fetele cu ADHD și este posibil ca simptomele ADHD să fie atribuite în mod eronat unor astfel de comorbidități [171, 172].
Femeile cu ADHD par să dezvolte strategii de adaptare mai bune decât bărbații și sunt mai capabile să mascheze simptomele ADHD pe parcursul copilăriei. Cu toate acestea, este posibil ca acest lucru să nu mai funcționeze bine atunci când se confruntă cu provocări importante în viață, cum ar fi părăsirea școlii, frecventarea colegiului sau a universității, începerea unui loc de muncă, gestionarea relațiilor intime și asumarea responsabilității pentru propriile decizii de viață [173]. Responsabilitatea genetică diferită între sexe [174] , precum și factorii neuroendocrini care afectează sistemul dopaminergic, cum ar fi hormonii tiroidieni și estrogeni [172, 175] , toate acestea au fost, de asemenea, sugerate ca având un rol în mascarea ADHD la fete și femei. În plus, fetele și femeile cu ADHD sunt mai puțin studiate decât bărbații.
Femeile cu ADHD sunt deosebit de vulnerabile la adversități timpurii, la probleme de sănătate și de sănătate mintală în comparație cu martorii [176].
O prevalență mai mare a insomniei, a durerii cronice, a ideilor suicidare, a tulburărilor de anxietate generalizată, a tulburărilor depresive, o vulnerabilitate mai mare la dependența de nicotină [176, 177] și o probabilitate crescută de comportamente sexuale riscante [138] a fost raportată la femeile cu ADHD în comparație cu controalele.
Tranziția adolescenților la serviciile de sănătate mintală pentru adulți
Deoarece două treimi sau mai mult dintre copiii cu ADHD continuă să aibă deficiențe la vârsta adultă [178] , mulți dintre ei necesită tranziția de la serviciile de sănătate mintală pentru copii la cele pentru adulți. Cu toate acestea, tranziția între servicii este, în general, dificilă, ceea ce îi plasează pe tinerii cu ADHD într-o poziție și mai vulnerabilă [179]. Cercetările arată că întreruperea îngrijirii în timpul tranziției afectează în mod negativ rezultatele clinice [180, 181].
Au fost formulate recomandări clare, bazate în principal pe experiența clinică, pentru a facilita tranziția cu succes a pacienților cu ADHD de la serviciile de sănătate mintală pentru copii la cele pentru adulți [1, 182, 185].
Acestea sunt:
a) tranziția ar trebui să fie finalizată, în mod ideal, până la vârsta de 18 ani
b) tranziția ar trebui planificată în avans atât de către serviciile de sănătate mintală pentru copii, cât și de către cele pentru adulți
c) tinerii cu ADHD și părinții lor ar trebui să aibă suficiente informații cu privire la procesul de tranziție (de exemplu, materiale psihoeducaționale care să includă serviciile disponibile)
d) ar trebui să se ia în considerare atât îngrijirea continuă a părinților, cât și autonomia crescândă a copilului
e) dacă este necesar, ar trebui să se ia în considerare o întâlnire formală care să implice serviciile de sănătate mintală pentru copii și adulți (cu cunoștințe specifice privind această grupă de vârstă) și pacienții și părinții. Toate acestea pot contribui la prevenirea abandonului tinerilor cu ADHD de la servicii. Cu toate acestea, realitatea este destul de diferită, după cum indică două analize [186, 187].
În comparație cu alte grupuri de diagnostic, tinerii cu ADHD au avut o probabilitate semnificativ mai mică de a fi direcționați, au avut o probabilitate mai mare de a refuza direcționarea, iar un număr semnificativ a rămas în serviciile pentru copii cu mult după împlinirea vârstei de 18 ani. Studiile au constatat, de asemenea, deficite în ceea ce privește politicile de tranziție [186, 188] , o experiență suboptimală a tranziției atunci când aceasta are loc [186, 189] , o penurie de servicii pentru ADHD la adulți [190] și o lipsă de expertiză în domeniul ADHD în rândul clinicienilor pentru adulți [3, 191].
Acest lucru sugerează că există o nevoie urgentă de o abordare cu multiple fațete care să combine orientări clinice specifice tranziției și finanțare pentru formarea profesională a clinicienilor, pentru a se asigura că cei care au nevoie de o intervenție continuă pot trece cu succes la serviciile pentru adulți.
ADHD cu debut tardiv?
Studii longitudinale recente au indicat că, pe lângă ADHD cu debut tipic în copilărie, cu îndeplinirea criteriilor complete de diagnostic înainte de vârsta de 12 ani, pot exista cazuri cu debut tardiv, cu apariția criteriilor complete de diagnostic după această vârstă [104, 189, Hall, Newell, Taylor, Sayal și Hollis190]. Aceste constatări s-au dovedit controversate din cauza unor limitări metodologice severe [192, 193] , însă marea majoritate a cazurilor cu debut tardiv par să îndeplinească criteriile DSM-5 privind vârsta de debut a mai multor simptome până la vârsta de 12 ani [113].
Apariția tardivă a simptomelor a fost evaluată în brațul de control al urmăririi pe termen lung a studiului Multimodal Treatment study of ADHD (MTA). În cele mai multe cazuri, au fost prezenți alți factori care ar putea să scadă debutul tardiv al simptomelor ADHD și să excludă diagnosticul de ADHD [194] , cum ar fi simptomele care reprezintă fluctuații cognitive neafectare, o tulburare comorbidă sau efectele cognitive ale consumului de substanțe [192].
Cu toate acestea, a rămas un eșantion foarte mic de cazuri cu debut la adolescenți. Un alt studiu de cohortă populațională a constatat că majoritatea celor cu ADHD cu debut aparent tardiv au avut scoruri ADHD ridicate cel puțin un punct în copilărie, sugerând că este posibil ca aceștia să fi fost clasificați greșit pe baza scorului lor la vârsta de 12 ani [195].
Este posibil ca aceste cazuri cu scor ridicat înainte de vârsta de 12 ani să nu fi îndeplinit criteriile complete înainte de vârsta de 12 ani, dar ar fi îndeplinit criteriile actuale ale DSM-5 pentru mai multe simptome în copilărie. O concluzie este că medicii ar trebui să fie conștienți de faptul că cazurile de ADHD sub pragul de diagnosticare în copilărie ar putea ajunge să îndeplinească criteriile complete de diagnosticare ca adolescenți mai mari. Clinicienii ar trebui să aibă grijă să evalueze pe deplin afectarea, istoricul psihiatric și consumul de substanțe atunci când diagnostichează și tratează cazurile cu ADHD aparent cu debut ulterior [192].
Screening și evaluare diagnostică
6.1. Screening
Sunt disponibile mai multe instrumente de screening pentru ADHD la adulți. Instrumentul validat recunoscut de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și actualizat pentru criteriile DSM-5 este Adult ADHD Self report Rating Scale (ASRS). Această ASRS revizuită a fost studiată în asistența medicală gestionată, în populația generală și într-un grup clinic. Sensibilitatea a fost de 91,4%; specificitatea de 96,0%; AUC, 0,94; PPV, 67,3% [196].
Versiunea anterioară a ASRS a fost tradusă în multe limbi (a se vedea http://www.hcp.med.harvard.edu/ncs/asrs.php). Scala de evaluare Wender Utah evaluează, pe lângă ADHD, un spectru mai larg de simptome care însoțesc adesea ADHD sau sunt comorbide. Sunt disponibile mai multe alte scale care întreabă cu privire la cei 18 itemi, așa cum sunt definiți în DSM-5 pentru a clasifica ADHD, a se vedea tabelul 2.
O întrebare cheie este cine ar trebui să fie depistat pentru ADHD. În general, deoarece semnul distinctiv al ADHD la adult este o afecțiune cronică de tip trăsătură care apare în copilărie sau la începutul adolescenței, orice persoană care prezintă un astfel de tablou clinic ar trebui să fie supusă unui screening [2].
Acest lucru ar trebui să îi includă pe cei cu antecedente cronice de comportamente neatente, neliniștite sau impulsive, precum și pe cei cu instabilitate emoțională. Grupurile vizate în care ratele de ADHD sunt semnificativ crescute și, prin urmare, ar trebui să fie depistate includ membrii de familie ai persoanelor cu ADHD și cei cu antecedente de probleme de comportament, orice tulburare cronică de sănătate mintală, inclusiv anxietatea, depresia, ciclotimia, tulburarea de personalitate, tulburarea bipolară, tulburările legate de consumul de substanțe, cei cu multiple boli fizice [146] , precum și cei din cadrul sistemului de justiție penală [197].
Evaluarea diagnostică
Pentru evaluarea diagnostică, se recomandă utilizarea unui interviu de diagnosticare semi-structurat, cum ar fi Interviul de diagnostic pentru ADHD la adulți, ediția a doua (DIVA 2.0) [198] , bazat pe criteriile DSM-IV-TR. DIVA 2.0 este disponibil online gratuit, în prezent în 19 limbi (www.divacenter.eu). Interviul Conner's Adult ADHD Diagnostic Interview for DSM-IV (CAADID) a fost validat în engleză și spaniolă [199].
DIVA 2.0 a fost validat în două populații europene [81, 199] , și este din ce în ce mai mult utilizat în cercetările internaționale. O aplicație DIVA 2.0 este disponibilă în magazinele App și Google Play. Actualizarea DIVA 2.0 pentru criteriile DSM-5 în "DIVA-5" în toate limbile este în curs de desfășurare. DIVA-5-ID, pentru persoanele cu dizabilități intelectuale (ID) și Young DIVA, pentru copii și adolescenți, sunt versiuni noi ale DIVA-5. O alternativă este ACE+ (http://www.psychology-services.uk.com/resources.htm), un interviu de diagnosticare semi-structurat pentru evaluarea ADHD la adulți (>16 ani). ACE+ evaluează simptomele de bază ale ADHD atât la vârsta adultă, cât și în copilărie, măsura în care acestea afectează funcționarea și prezența unor afecțiuni coexistente. În prezent, ACE + este disponibil online în 7 limbi, iar alte traduceri sunt în curs de realizare. Pentru aceste și alte instrumente de diagnosticare, consultați Tabelul 2.
Procesul de evaluare a ADHD și a comorbidității
Diagnosticul de ADHD se bazează pe o evaluare atentă și sistematică a istoricului de simptome și deficiențe pe parcursul vieții. În centrul acestui proces se află evaluarea simptomelor ADHD care au debutat în copilărie și a simptomelor actuale ale ADHD, precum și a prezenței simptomelor și a afectării în cel puțin două domenii (școală, muncă, acasă, contacte interpersonale). Pentru această evaluare pe parcursul vieții, sunt utile informațiile colaterale de la membrii familiei și de la soț/soție. Este important să se realizeze o anamneză medicală completă a afecțiunilor psihiatrice și somatice, precum și un istoric familial al problemelor psihiatrice și neurologice. Inteligența ridicată ar trebui luată în considerare ca un potențial moderator în evaluarea diagnostică, deoarece ADHD este sub-diagnosticat la pacienții cu inteligență ridicată, deoarece aceștia folosesc mai multe strategii compensatorii [200].
De asemenea, clinicienii ar trebui să fie conștienți de faptul că adulții cu ADHD cu nivel înalt de funcționare pot să nu prezinte un model tipic de deficiențe funcționale în viața lor de zi cu zi. Se pot dezvolta abilități adaptative sau compensatorii care să mascheze problemele comportamentale mai evidente legate de ADHD [150].
Unii pot găsi un loc de muncă bine adaptat la profilul lor de simptome. Mai mult, în cazul ADHD, performanța neurocognitivă și simptomele de neatenție sunt sensibile la saliența activităților de sarcină [151, 152].
Astfel de persoane cu ADHD pot să exceleze în anumite aspecte ale vieții lor, dar să fie totuși deficitare în altele, cum ar fi sarcinile mai de rutină și mai banale, cum ar fi plata facturilor, îngrijirea casei sau dezvoltarea unor relații sociale stabile. Problemele pot include suferința subiectivă cauzată de simptome cum ar fi neliniștea mentală și fizică, problemele de somn și instabilitatea emoțională; și utilizarea de medicamente cum ar fi canabisul sau alcoolul pentru a reduce aceste simptome.
Tabelul 2 Scalele și interviurile cu acces liber pentru evaluarea diagnostică a ADHD la vârsta adultă.
a) Alte scale fără acces deschis sunt: Conners Adult ADHD Rating Scale (CAARS) și Adult ADHD Investigator Rating Scale (AISRS).
b) Alte interviuri fără acces deschis sunt: Conners Adult ADHD Diagnostic Interview (CAADID), Adult ADHD Clinical Diagnostic Scale (ACDS).
Diagnosticele la adulți pot fi ratate în practica clinică din cauza lipsei de cunoștințe despre ADHD la vârsta adultă în rândul practicienilor și din cauza frecvenței ridicate a afecțiunilor psihiatrice comorbide [201].
Rata de comorbiditate pe parcursul vieții este de 60-80%. Faptul de a avea trei sau mai multe tulburări a fost asociat cu o creștere de zece ori a șansei de a avea ADHD într-un studiu de populație din 20 de țări [3].
Înainte de începerea tratamentului, trebuie stabilite toate comorbiditățile, astfel încât, împreună cu pacientul, să se poată stabili cea mai bună ordine de tratament. În studiul realizat de Fayyad et al. au fost colectate date despre ADHD și comorbidități de la 26.744 de respondenți [202].
La adulții cu ADHD a fost constatată existența unei comorbidități în 23% din cazuri, a două în 14% din cazuri și a trei în 14% din cazuri. Ratele au fost deosebit de ridicate pentru orice tulburare de dispoziție (22%), orice tulburare de anxietate (34%), tulburări de consum de substanțe (11%) și orice tulburare de comportament (15%).
Comorbiditatea psihiatrică este astfel o dimensiune importantă din punct de vedere clinic a eterogenității ADHD și un factor care contribuie la persistența ADHD la vârsta adultă [203, 204].
Este important pentru diagnosticarea ADHD, precum și pentru direcționarea corectă a tratamentelor, să se identifice tulburările de dispoziție, anxietate, alimentație, somn, somatice și de consum de substanțe, pe lângă tulburările de personalitate, ticurile și tulburările din spectrul autist [205].
Deoarece adulții cu ADHD prezintă adesea o stimă de sine scăzută, dispoziție scăzută, labilitate a dispoziției și iritabilitate, aceste simptome pot fi uneori confundate cu distimia, ciclotimia, tulburarea bipolară sau tulburarea de personalitate borderline. În plus, schimbările zilnice de dispoziție în ADHD sunt foarte frecvente și reprezintă o gamă de stări de spirit slab reglementate, dar în esență normale, mai degrabă decât extremele mai severe de depresie și exaltare, așa cum se observă în tulburarea bipolară. S-a argumentat că instabilitatea cronică a dispoziției ar trebui considerată ca făcând parte din sindromul de bază al ADHD [206, 207].
ADHD și tulburarea de personalitate borderline împărtășesc simptome comune de impulsivitate, instabilitate a dispoziției, izbucniri de furie și sentimente de plictiseală [158, 208, 209].
La pacientul cu ADHD, impulsivitatea și furia sunt, de obicei, de scurtă durată și necugetate, mai degrabă decât motivate. Conflictele în relații, preocupările suicidare, automutilarea, tulburările de identitate și sentimentele de abandon sunt de obicei mai puțin intense decât în tulburarea de personalitate borderline. Cu toate acestea, este posibil ca diferențele să nu fie clare, deoarece aceste simptome sunt cronice și de tip trăsătură în ambele afecțiuni [210].
ADHD la copii este, de asemenea, asociat cu rate crescute de tulburări de neurodezvoltare, cum ar fi tulburarea de spectru autist, dislexia și afectarea coordonării motorii, despre care se crede că apar din cauza unor influențe genetice suprapuse [211].
Astfel de comorbidități de neurodezvoltare sunt mai puțin studiate la adulți, dar sunt frecvent observate în practica clinică și pot duce la deficiențe continue. Deoarece ordinea tratamentului va depinde de prezența și severitatea comorbidităților, evaluarea tulburărilor comorbide este o componentă cheie a procesului de evaluare a ADHD, utilizând abordări adecvate de diagnostic clinic.
6.4. ADHD și criminalitatea
Prevalența ADHD este crescută în populațiile medico-legale în comparație cu populația generală [212] , iar riscul de infracționalitate este crescut la persoanele cu ADHD, în special la cele cu tulburare opozițională provocatoare comorbidă, tulburare de conduită, abuz de substanțe și tulburare de personalitate antisocială [213].
O meta-analiză cuprinzând 42 de studii din 15 țări a raportat o prevalență de 5 ori mai mare a ADHD în populațiile penitenciare de tineri (30 %) și o prevalență de 10 ori mai mare în populațiile penitenciare de adulți (26 %) în comparație cu populația generală [214].
Atunci când se utilizează interviuri clinice de diagnosticare, prevalența estimată a ADHD în rândul deținuților a fost de 25,5 %, fără diferențe semnificative în funcție de sex și vârstă [214].
Mai mult, se raportează că deținuții cu ADHD, în comparație cu cei fără ADHD, au rate mai mari de morbiditate psihiatrică, inclusiv abuzul de substanțe, un debut mai timpuriu al infracțiunilor, infracțiuni mai violente, recidivă penală și agresiuni instituționale mai frecvente și mai grave [215, 216].
Tratamentul
Tratamente eficiente
Tratamentul adulților cu ADHD ar trebui să urmeze o abordare multimodală și multidisciplinară, care să includă psihoeducația, farmacoterapia, terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și coaching-ul pentru ADHD, care sunt toate discutate în acest articol.
În mod ideal, planul de tratament implică, de asemenea, partenerul, familia sau relațiile apropiate ale adultului și, în unele cazuri, poate fi necesară o terapie sistemică (de familie) atunci când sunt prezente perturbări grave ale relațiilor și funcționării familiei.
Accentul pe tratament în ADHD comorbid
În cel mai recent raport al celor 20 de anchete mondiale privind sănătatea mintală reprezentative la nivel național sau regional, au fost colectate date despre ADHD și comorbidități de la 26.744 de respondenți [202].
La adulții cu ADHD a fost constatată existența unei comorbidități în 23% din cazuri, a două în 14% din cazuri și a trei în 14% din cazuri. Ratele au fost deosebit de ridicate pentru orice tulburare de dispoziție (22%), orice tulburare de anxietate (34%), tulburări de consum de substanțe (11%) și orice tulburare de comportament (15%). Prin urmare, tratamentul ADHD se desfășoară cel mai adesea în contextul unor tulburări co-ocurente.
Înainte de începerea tratamentului, trebuie stabilite toate comorbiditățile, astfel încât, împreună cu pacientul, să se poată stabili cea mai bună ordine de tratament. În general, se acordă prioritate celei mai grave tulburări. De exemplu, psihoza, tulburarea bipolară, abuzul de substanțe, depresia severă și anxietatea severă sunt, de obicei, tratate primele. Tulburările mai ușoare de dispoziție sau de anxietate și instabilitatea emoțională pot răspunde la tratamentul ADHD și pot fi tratate în același timp cu ADHD. Abuzul de droguri și de alcool trebuie stabilizat, dar poate fi tratat în același timp cu ADHD.
Psihoeducație privind ADHD
Conform consensului bazat pe buna practică clinică și pe necesitatea de a lucra pe baza consimțământului informat în cadrul unei abordări de tratament multimodal, psihoeducația ar trebui să fie primul pas ca standard de îngrijire [217].
Primele dovezi dintr-un studiu deschis și un studiu clinic randomizat arată, că pacienții și persoanele apropiate care participă la un program structurat de psihoeducație își sporesc cunoștințele despre ADHD și își îmbunătățesc calitatea relațiilor și bunăstarea psihologică [218, 219].
Farmacoterapia pentru ADHD
Introducere privind farmacoterapia
În prima Declarație de consens europeană [1] psihostimulantele (metilfenidat și dexamfetamină) au fost recomandate ca farmacoterapie de primă linie pentru ADHD la adult [1, 184, 220] , deoarece exercită efecte clinice moderate spre înalte, cu efecte medii mai mari decât atomoxetina (ATX) și alte medicamente nestimulante [2]. Cu toate acestea, nu au existat studii directe care să ofere o analiză comparativă solidă a diferențelor de eficacitate [221].
În cea mai mare parte a Europei, lisdexamfetamina (LDX) a fost introdusă ca o formulă cu eliberare lentă a dexamfetaminei. Recenta analiză sistematică și metaanaliză de rețea privind eficacitatea și tolerabilitatea comparativă a medicamentelor pentru ADHD la copii, adolescenți și adulți, realizată de Sam Cortese et al. a arătat că prima alegere farmacologică pentru ADHD la copii și adolescenți este metilfenidatul, iar la adulți, amfetaminele [222].
De fapt, la adulți, amfetaminele au fost nu numai cei mai eficienți compuși, așa cum au fost evaluați de către clinicieni și prin autoevaluare, ci și la fel de bine tolerați ca metilfenidatul și singurii compuși cu o acceptabilitate mai bună decât placebo.
Acordarea de licențe
Acordarea de licențe pentru medicamentele ADHD pentru adulți este mai diversificată decât în 2009 [1], reflectând o mai bună înțelegere a ADHD și eforturile de a comercializa medicamentele ADHD în Europa. În Danemarca, Irlanda, Norvegia, Suedia, Elveția, Țările de Jos și Regatul Unit, majoritatea medicamentelor pentru ADHD pot fi prescrise, fie cu o licență completă (de exemplu, Medikinet®, Strattera®, Elvanse®), fie cu licențe tranzitorii (de exemplu, Concerta XL®), iar prescrierea off-label este aprobată prin ghiduri și formulare naționale. Dexmetilfenidatul (Focalin XR®) este licențiat doar în Elveția. În alte țări, doar o selecție limitată de medicamente este disponibilă pentru finanțare de către sectorul de stat, dar este posibilă prescrierea off label. Într-un alt grup de țări (de exemplu, Grecia, Slovenia, Polonia), doar foarte puține medicamente pentru ADHD sunt disponibile, iar prescrierea off-label se face mai ales în sectorul privat. Rețeaua europeană privind ADHD la adulți (ENAA) și secțiunea Neurodevelopmental Disorders Across the Lifespan (NDAL) din cadrul EPA recomandă cu tărie ca tratamentele bazate pe dovezi pentru ADHD la adulți să devină mai disponibile și să fie autorizate în mai multe țări europene.
Eficacitatea și efectele adverse ale stimulentelor
Meta-analizele studiilor controlate randomizate (RCT) demonstrează eficacitatea stimulanților și a ATX în reducerea simptomelor ADHD la adulți [223-Cunill, 227]. Diferențele medii standardizate (SMD) variază de la 0,4 la 0,7, stimulanții demonstrând o eficacitate mai mare decât ATX [224]. Cel mai lung RCT la adulți a constatat încă efecte semnificative ale MPH după un an [228].
Datele din registrele naționale sugerează, de asemenea, beneficii pe termen lung. Deși aceste studii nu sunt definitive din cauza lipsei randomizării și a controalelor, ele demonstrează beneficiile societale "din lumea reală" asociate cu utilizarea medicamentelor pentru ADHD. Aceste studii arată că, în perioadele în care se primesc medicamente pentru ADHD, se înregistrează reduceri semnificative ale accidentelor de transport și ale ratelor de mortalitate [132, 229] , ale condamnărilor penale [230] , ale comportamentului suicidar [231] , ale recidivelor violente [230] , ale depresiei [232] și ale abuzului de substanțe [233] .
Analizele similare cu antidepresivele nu găsesc efecte, sugerând că efectele sunt specifice medicamentelor ADHD.
O meta-analiză din 2011 [225] a arătat că MPH (doza medie 41,2-82 mg/zi) a exercitat un efect moderat asupra simptomelor ADHD, cu efecte mari observate la doze de >77,4 mg/zi. MPH cu eliberare imediată (IR) are o durată de acțiune scurtă, de maximum 4 h. Din cauza dificultăților legate de complianță atunci când este nevoie să se ia medicamente de până la mai multe ori pe zi, au fost dezvoltate preparate de MPH cu acțiune prelungită, cu durate de acțiune cuprinse între 6-12 h.
Intervalul de doze recomandat pentru dexamfetamina cu eliberare imediată (IR) este de 5-60 mg/zi [220]. Lisdexamfetamina (LDX) are un profil de eliberare lentă, ceea ce conferă medicamentului un profil de abuz relativ scăzut [234]. LDX se administrează o dată pe zi, cu un mod de acțiune de până la 14 h [235]. Trei RCT la adulți indică efecte moderate până la mari asupra simptomelor ADHD [236, 238] (SMD = 0,97) [239] , comparabile cu MPH. Profilul de siguranță și tolerabilitate este similar cu cel al altor stimulente [240, 241].
Principalele efecte adverse ale stimulanților sunt creșterea ritmului cardiac și a tensiunii arteriale și reducerea apetitului și a somnului [242, 245].
Prin urmare, ritmul cardiac, tensiunea arterială, problemele de somn și greutatea sunt evaluate înainte și monitorizate cel puțin de două ori pe an în timpul tratamentului. Complicațiile cardiace grave sunt rare [243, 246, 247], riscurile raportate pentru infarct miocardic, moarte cardiacă subită, aritmii ventriculare sau accident vascular cerebral nu sunt cu mai mult de 0,2-0,4% mai mari într-un studiu [248]. MPH ar putea declanșa aritmii la pacienții cu boli cardiace congenitale [249].
Consensul este de prudență la pacienții cu defecte cardiace cunoscute, dar riscurile sunt mici.
Atomoxetina vs. stimulantele ca primă opțiune
ATX produce o eficacitate moderată în reducerea simptomelor ADHD (SMD: -0,33 până la -0,40) [227]. Debutul acțiunii este de 1-2 săptămâni, iar efectele complete pot dura până la 6 luni pentru a se dezvolta [250].
În cazul în care debutul rapid al efectului nu este esențial, ATX poate fi o alegere bună pentru pacienții cu risc ridicat care au nevoie de un control stabil al simptomelor ADHD [251].
Utilizarea ATX ca primă linie în cazul consumatorilor de droguri continuă să fie dezbătută, alți experți preferând stimulentele datorită debutului rapid și efectelor potențial mai mari [252].
Deși în trecut existau îngrijorări că stimulanții pot crește riscul de tulburări de consum de substanțe (SUD), există acum o multitudine de date care demonstrează reduceri ale SUD în timpul perioadelor de tratament al ADHD cu stimulanți [233, 253].
ATX poate fi o alegere bună în cazul anxietății concomitente care ar putea fi exacerbată de stimulente, deoarece un RCT al adulților cu ADHD comorbid și tulburare de anxietate socială a constatat îmbunătățiri atât în cazul ADHD, cât și al anxietății sociale [254]. ATX nu pare a fi eficient în tratamentul depresiei comorbide la adolescenți [255].
Guanfacina și clonidina
În Europa, guanfacina cu eliberare prelungită (GXR), un agonist alfa-2 adrenergic, este autorizată pentru tratamentul copiilor și adolescenților cu ADHD pentru care stimulentele nu sunt adecvate, nu sunt tolerate sau în cazul în care s-au dovedit a fi ineficiente [256, 257].
În mod notabil, nu există în prezent niciun RCT la pacienți adulți care să susțină utilizarea GXR în această grupă de vârstă, ci doar un studiu care a utilizat GXR sau placebo ca adjuvant la tratamentul cu stimulenți, care a avut un efect insuficient. Ambele tratamente nu au fost diferite în ceea ce privește eficacitatea [258].
Clonidina cu eliberare prelungită (ER) este aprobată în SUA pentru tratamentul ADHD la copiii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, în monoterapie sau ca adjuvant la stimulanți. Există studii RCT privind atât clonidina ER [259, 260], cât și clonidina IR [261, 262] la copii și adolescenți cu ADHD, dar nu există studii echivalente la adulți.
Bupropion
Există rezultate contradictorii pentru bupropion dintr-un număr mic de studii pentru adulți. Au fost raportate rezultate pozitive cu doze mai mari (400-450 mg pe zi) [263, 264].
Din cauza bazei limitate de dovezi, utilizarea bupropionului trebuie limitată la cazurile care nu tolerează alte medicamente pentru ADHD.
Alte medicamente
Inhibitorii selectivi ai recaptării noradrenalinei, cum ar fi reboxetina, pot fi o alternativă la ATX [265, 266]. Există dovezi limitate pentru antidepresivele triciclice [267, 268]. Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI) nu sunt eficienți pentru tratamentul ADHD [229, 230, 269].
Modafinilul, un agent de promovare a stării de veghe utilizat în tratamentul narcolepsiei, nu s-a dovedit a fi un tratament eficient pentru ADHD la adulți într-un studiu de fază 3 care a avut rate ridicate de efecte secundare (86%) și de abandon (47%), posibil ca urmare a dozelor excesive (210-510 mg/zi) [270].
Siguranța pe termen lung
În prezent, nu există dovezi privind riscuri semnificative pe termen lung în cazul utilizării stimulentelor. Tomografiile constată o disponibilitate mai mare a transportorului striatal de dopamină la pacienții cu ADHD tratați cu stimulente [271].
Implicațiile clinice ale acestei reglaje ascendente nu sunt clare. A fost discutată toxicitatea potențială asupra valvelor cardiace a medicamentelor cu efect agonist asupra receptorilor 5-HT2B [272] , inclusiv MPH și guanfacina. Unii susțin că ecocardiografia ar trebui să fie efectuată în mod obișnuit înainte de tratamentul cu medicamente potențial valvulopatice [273]. Acest risc nu este însă stabilit, iar noi și alții nu recomandăm ecocardiogramele de rutină [184, 252, Seixas, Weiss și Muller274] , cu excepția adulților mai în vârstă (> 50 de ani) [167].
Psihofarmacologia combinată
Rata ridicată de comorbiditate psihiatrică în ADHD la adult necesită frecvent psihofarmacologie combinată [275].
În consecință, trebuie luat în considerare riscul unor posibile interacțiuni medicamentoase atunci când se tratează adulții cu ADHD. Acestea includ următoarele:
- Inhibitorii de monoaminooxidază sunt, în general, contraindicați din cauza riscului de criză hipertensivă.
- Deși MPH este metabolizat în principal în ficat, interacțiunile medicamentoase prin intermediul enzimelor CYP sunt neobișnuite. Cu toate acestea, amfetaminele sunt metabolizate în principal prin intermediul sistemului enzimatic CYP 2D6, ceea ce face posibile interacțiuni medicamentoase (cu inhibitori sau inductori ai acestui sistem enzimatic, de exemplu fluoxetina și paroxetina) [276].
- Tratamentul cu medicamente care acționează asupra sistemului noradrenalinei, inclusiv anumite antidepresive (de exemplu, duloxetină, venlafaxină), va avea un efect aditiv și poate crește riscul de hipertensiune arterială și alte evenimente cardiovasculare adverse.
- Datorită metabolizării sale de către sistemul enzimatic CYP 2D6, nivelurile de ATX pot crește în asociere cu ISRS-uri inhibitoare enzimatice (de exemplu fluoxetină și paroxetină) [277].
Considerații în tratamentul unor grupuri speciale
ADHD și tulburare bipolară comorbidă
Un studiu farmaco-epidemiologic a constatat că monoterapia cu MPH la pacienții cu tulburare bipolară a crescut riscul de trecere la un episod maniacal (raport de risc 6,7). Cu toate acestea, atunci când a fost combinat cu un stabilizator al dispoziției, MPH a redus riscul de manie (raport de risc 0,6) [278].
Acest lucru susține recomandarea actuală de a trata ADHD la pacienții cu tulburare bipolară cu stimulente, atât timp cât aceștia iau și stabilizatori ai dispoziției.
ADHD și tulburare de consum de substanțe
O metaanaliză a studiilor RCT la adulți a constatat că majoritatea medicamentelor pentru ADHD reduc severitatea simptomelor de bază ale ADHD, dar au un efect limitat asupra consumului de substanțe comorbide [279]. Cu toate acestea, un studiu mare din registrul danez a arătat o scădere a consumului de substanțe la pacienții cu ADHD atunci când se utilizează MPH [280].
RCT-uri recente care au utilizat doze mai mari de săruri mixte de amfetamină ER (Adderall XR®) sau MPH OROS (Concerta®), combinate cu CBT, au constatat efecte mai bune atât asupra ADHD, cât și asupra consumului de substanțe, în comparație cu studiile care au utilizat doze mai mici [281, 282].
Relevanța dozelor mai mari este susținută de un studiu farmaco-epidemiologic din Suedia care arată că o doză mai mare de MPH a fost asociată cu aderența la tratament pe termen lung la pacienții cu ADHD și tulburări de consum de substanțe (SUD) [283].
Stimulanții cu eliberare imediată trebuie evitați la pacienții cu ADHD și SUD, în timp ce OROS-MPH și LDX au un potențial de abuz mai scăzut [284]. Recomandări suplimentare pentru tratarea tulburărilor comorbide legate de consumul de substanțe pot fi găsite în Bolea-Alamanac et al. [184] , precum și în Declarația internațională de consens privind diagnosticarea și tratamentul tulburărilor legate de consumul de substanțe cu ADHD comorbid, publicată recent [285].
Această Declarație de consens menționează că utilizarea tratamentului cu stimulente pentru ADHD nu precipită apariția SUD la adulții fără SUD anterioare [286]; de asemenea, că la pacienții cu SUD, tratamentul ADHD poate fi util pentru a reduce simptomele ADHD fără a agrava SUD și nu trebuie evitat [287].
Îmbunătățirea cognitivă la studenți
Un alt grup în care screeningul pentru ADHD este adecvat este populația studențească. Acest lucru se datorează faptului că știm că ADHD interferează în mod special cu rezultatele școlare. Mai mult, acest lucru a fost evidențiat de constatarea că riscurile genetice pentru ADHD se suprapun cu cele pentru rezultatele educaționale [28]. Printre grupurile de studenți cu rate deosebit de ridicate de ADHD se numără cei care prezintă dificultăți specifice de învățare [288] și probleme de sănătate mintală [202].
În legătură cu aceasta, există îngrijorări, în special în țările cu o rată mai mare de prescriere a stimulentelor, că studenții pot căuta diagnosticul de ADHD pentru a primi stimulente pentru îmbunătățirea cognitivă. Unele studii arată că, deși majoritatea studenților își folosesc medicamentele pentru ADHD așa cum au fost prescrise, utilizarea abuzivă și deturnarea nu sunt neobișnuite [289].
Prin urmare, trebuie să se aibă grijă să se asigure că elevii sunt diagnosticați și tratați pentru ADHD atunci când este cazul, minimizând în același timp riscurile de deturnare.
Sarcina și alăptarea
Există doar informații limitate cu privire la efectele medicației ADHD asupra fătului și a nou-născutului [290].
După cum sugerează studiile bazate pe populație, expunerea la MPH sau la amfetamină în timpul sarcinii nu este legată de rate mai mari ale vreunei malformații congenitale [291, 293].
Pentru malformațiile cardiace, utilizarea MPH a fost asociată cu un risc ușor crescut (RR 1,28 (IC 95%, 0,94-1,74), în cazul în care amfetaminele nu au fost asociate. Există unele dovezi care sugerează că tratamentul cu MPH sau ATX ar putea crește riscul de avort spontan [294, 295] , deși au existat mai mulți factori de confuzie, cum ar fi vârsta mai tânără și dezavantajul social, care ar putea explica această asociere [296].
Un alt studiu a constatat că utilizarea medicamentelor stimulante în timpul sarcinii este asociată cu avortul spontan în aceeași măsură ca și faptul de a avea ADHD în sine [295] , aceste constatări necesită investigații suplimentare. Efectele adverse potențiale asupra fătului din cauza expunerii intraplacentare la medicamente în timpul sarcinii ar trebui să fie luate în considerare în raport cu posibilele efecte adverse ale întreruperii bruște a tratamentului la femeile cu ADHD [184, 297, 298].
Fiecare caz trebuie evaluat individual, ținând cont de riscurile posibile atât ale tratamentului, cât și ale întreruperii acestuia.
Amfetaminele pot fi administrate mai degrabă decât alte medicamente. Unii autori nu iau în considerare Atomoxetina din cauza lipsei de date privind siguranța [299, 300].
MPH pare a fi sigur în timpul alăptării. Cantitățile de medicament excretate în laptele matern și consumate de sugar sunt foarte mici (cu doza relativă pentru sugari (RID) (< 1%) [290, 299] , și nu au fost raportate efecte secundare legate de medicament. Impactul ATX, guanfacinei și clonidinei asupra rezultatelor legate de alăptare este în mare parte necunoscut [301-303] , iar acestea nu sunt recomandate [299].
Până în prezent nu au fost raportate reacții adverse în rândul sugarilor mamelor care au primit LDX sau dexamfetamină (RID: 4-10,6%). Există unele rapoarte preliminare care sugerează că tratamentul cu dexamfetamină poate duce la o suprimare a secreției de prolactină la femeile aflate în postpartum, deși cu implicații clinice neclare [304].
S-a constatat că bupropionul produce niveluri scăzute în lapte, sugerând o siguranță relativă. De remarcat, se cunosc două cazuri de convulsii dezvoltate de copii alăptați de femei care au primit bupropion [305].
ADHD-ul și probleme de somn
În majoritatea cazurilor, ADHD la copii și adulți este asociat cu o tulburare a ritmului circadian cu întârzierea debutului somnului [306, 308].
O metaanaliză a nouă studii care au investigat efectele medicamentelor stimulante asupra somnului la copii și adolescenți a constatat că stimulentele pot duce la o latență mai mare a somnului, la o eficiență mai proastă a somnului și la o durată mai scurtă a somnului [309]. Constatări similare au fost raportate la adulți [310].
Titrarea atentă a stimulanților și psihoeducația în jurul optimizării somnului pot îmbunătăți calitatea somnului, posibil datorită îmbunătățirii structurii diurne, menținerii unei activități fizice regulate și îmbunătățirii stării de spirit [198, 309, 311].
La copiii cu ADHD și insomnie cronică, s-a demonstrat că melatonina devansează debutul somnului și crește durata somnului [312].
Un studiu care vizează insomnia la adulții cu ADHD este în curs de desfășurare, iar experiența clinică indică în aceeași direcție o posibilă eficacitate a tratamentului cu melatonină pe timp de noapte și, de asemenea, a terapiei cu lumină dimineața [308].
Tratamentul insomniei ar trebui să înceapă întotdeauna cu educația privind igiena somnului și optimizarea tratamentului stimulant sau nestimulant al ADHD [311].
O doză mică de IR MPH (de obicei 5 mg) administrată noaptea poate reduce activitatea mentală neîncetată până la un grad care permite somnul în unele cazuri.
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) și coaching-ul pentru ADHD
Deși tratamentul farmacologic al ADHD este foarte eficient, mulți pacienți continuă să experimenteze simptome semnificative și deficiențe funcționale în viața de zi cu zi. Dovezile empirice din numeroase studii necontrolate, peste zece studii controlate randomizate (RCT) și o meta-analiză au arătat că, în contexte de grup sau individuale, terapia cognitiv-comportamentală (CBT) reduce simptomele de bază ale ADHD, simptomele asociate, cum ar fi dereglarea emoțiilor, anxietatea și depresia, precum și deficiențele funcționale în diferite domenii ale vieții cotidiene la adulți [228, 313, 315].
CBT este cel mai bine utilizată în cadrul unei abordări de tratament multimodal și ca adjuvant la medicație, deoarece cercetările actuale nu susțin pe deplin eficacitatea CBT ca tratament unic pentru ADHD la adulți [274, 316-Mongia și Hechtman318].
Majoritatea studiilor controlate au fost efectuate la pacienții care iau medicamente pentru ADHD și demonstrează un efect suplimentar semnificativ al tratamentului [313, 318, 322].
Cel mai mare studiu controlat și multicentric CBT-studiu de până acum a demonstrat că intervențiile psihologice au rezultate mai bune atunci când sunt combinate cu MPH în comparație cu intervențiile psihologice la pacienții nemedicamentați [228]. Într-o analiză sistematică a 51 de intervenții farmacologice și non-farmacologice [316] , cea mai mare proporție de rezultate îmbunătățite (83%) a fost pentru pacienții care au primit tratament combinat. Cu toate acestea, nu toți adulții cu ADHD doresc sau tolerează tratamentul farmacologic. În aceste cazuri, TCC poate fi cea mai bună opțiune.
În cadrul tuturor studiilor există unele caracteristici constante ale tratamentului CBT, atât în ceea ce privește forma, cât și conținutul. Toate abordările sunt foarte structurate. Majoritatea sunt manualizate și stabilesc psihoeducația ca prim pas. Cele mai multe programe se bazează pe abilități și se concentrează pe abilitățile de organizare și de gestionare a timpului, pe reglarea/controlul emoțional, pe abilitățile de rezolvare a problemelor, pe competența prosocială și pe strategii de îmbunătățire a gestionării atenției și a impulsivității. În plus față de intervențiile comportamentale care le cer pacienților să încerce și să repete în viața de zi cu zi tehnicile sugerate în cadrul ședinței de terapie, programele includ strategii cognitive, cum ar fi identificarea gândurilor automate negative, metode de abordare a "erorilor de gândire" și introducerea tehnicilor de restructurare cognitivă [323].
Există dovezi emergente că distorsiunile cognitive și schemele cognitive disfuncționale legate de o acumulare biografică de experiențe negative asociate cu simptomele ADHD contribuie la rezultate funcționale negative și conduc la comportamente de evitare, orientare spre eșec, autoeficacitate redusă, procrastinare, simptome depresive și anxietate [324, 326].
În plus, majoritatea programelor subliniază importanța includerii celorlalți semnificativi în procesul de tratament pentru a reduce interacțiunile disfuncționale și stigmatizarea asociate cu simptomele ADHD.
Coaching-ul sau mentoratul este un derivat al paradigmei cognitiv-comportamentale care implică dezvoltarea unui parteneriat colaborativ de mentorat. Coaching-ul urmărește să ofere structură, sprijin și feedback pentru dezvoltarea abilităților de viață și schimbarea rezultatelor negative legate de ADHD în viața de zi cu zi [217, 327, 328].
Cu toate acestea, nu există o metodologie standard, iar procesul de coaching variază considerabil, incluzând contactul față în față, apelurile telefonice și/sau contactul prin e-mail. Până în prezent, nu există studii controlate care să evalueze eficacitatea coaching-ului ca mijloc terapeutic în tratamentul adulților cu ADHD. Cu toate acestea, există un sprijin preliminar pentru rezultate pozitive din studiile necontrolate [327, 328].
În mod similar, există un anumit sprijin pentru eficacitatea terapiei cognitive bazate pe mindfulness (MBCT) pentru adulții cu ADHD [32, 331].
Costul și eficiența costurilor
Din cauza impactului larg al ADHD asupra funcționării generale, este probabil ca această tulburare să aibă implicații economice grave pentru copii, familii și societate. Cu toate acestea, studiile care calculează costurile sunt până în prezent limitate, deoarece examinează de obicei doar un singur aspect al costurilor, de exemplu "din perspectiva unui important fond german de asigurări de sănătate" [332].
În special în cazul adulților cu ADHD, estimările ar trebui să includă nu numai costurile directe (costurile cu forța de muncă, consumabilele și echipamentele pentru furnizarea serviciilor de îngrijire directă a pacienților), ci și costurile indirecte (legate în principal de pierderea productivității), cum ar fi costurile pentru familie, costurile datorate afectării locurilor de muncă, costurile datorate accidentelor [333] , fumatului și abuzului de substanțe și costurile datorate implicării în sistemul de justiție penală.
Costurile directe au fost examinate [334, 336] , dar depind în mare măsură de sistemul de asistență medicală din care provin și de tipul de traseu/pachet de îngrijire furnizat. Prin urmare, aceste estimări, deși potențial utile pentru comparații între afecțiuni în cadrul aceluiași sistem de asistență medicală, nu ar trebui să fie generalizate la contexte diferite. Cea mai cuprinzătoare abordare de calculare a costurilor totale ale ADHD în Registrul Central de Psihiatrie din Danemarca a arătat că există o povară economică a ADHD care este considerabilă și care cade atât pe seama individului, cât și a statului [337].
În afară de costurile (directe sau indirecte) ale ADHD, există și problema costului-beneficiu pentru tratarea ADHD. Aceasta se întreabă în primul rând dacă un tratament al unei tulburări merită să fie comparat cu alternativele din punct de vedere al alocării fondurilor pentru sănătate și, în al doilea rând, care este intervenția ADHD care aduce cele mai multe beneficii la cel mai mic cost. În ceea ce privește primul aspect, se poate argumenta că ADHD la adulți este o afecțiune care este rentabilă pentru a fi tratată din perspectiva societății, datorită eficacității și costului relativ scăzut al medicamentelor utilizate pentru tratamentul acesteia [224, 338]. În ceea ce privește cea de-a doua, în rândul copiilor și adolescenților cu ADHD, există dovezi consistente [339, 343] că farmacoterapiile sunt rentabile în comparație cu absența tratamentului sau cu terapia comportamentală [344].
Din păcate, nu există suficiente cercetări pentru a concluziona același lucru în cazul adulților cu ADHD (Tabelul 3).
Stigmatizarea în jurul ADHD
O stigmatizare substanțială și mituri continuă să înconjoare ADHD [345]. Un studiu recent privind acoperirea negativă a ADHD și autismului în ziarele flamande a constatat o acoperire de 2 ori mai negativă decât neutră sau pozitivă a ADHD decât a autismului [346].
Stigma apare din lipsa de conștientizare, a prejudecăților privind etiologia simptomelor (de exemplu, educație parentală deficitară, lipsă de moralitate), incompetență (de exemplu, lene) și periculozitate percepută (de exemplu, comportament imprevizibil și potențial violent) [347].
Alte variabile care contribuie la stigmatizare sunt îndoielile cu privire la validitatea și fiabilitatea unui diagnostic de ADHD, împreună cu vârsta, sexul, etnia și scepticismul publicului față de medicația ADHD. De asemenea, statutul de reglementare restrâns pentru medicamentele ADHD în multe țări se adaugă la stigmatul din cadrul profesiei de sănătate mintală și din mass-media. Stigmatizarea publică a ADHD și următoarele auto-stigmatizarea și stigmatizarea de curtoazie sunt factori de risc subestimați pentru aderența la tratament, eficacitatea tratamentului, agravarea simptomelor, satisfacția vieții și bunăstarea mentală a persoanelor afectate de ADHD [348].
Tabelul 3 Rezumatul punctelor-cheie.
Autostigmatizarea a fost studiată la copii și adolescenți și se caracterizează prin sentimentul de a se simți diferit de colegi și prin autoevaluarea negativă ca o consecință a acestei percepții. Cu toate acestea, unii tineri au fost pregătiți să sfideze stigmatul prin autodezvăluirea și deschiderea cu privire la afecțiunea lor [349]. O stigmatizare mai scăzută a profesorilor față de ADHD la adulți pare să fie legată de o mai mare cunoaștere a afecțiunii [350].
În rândul medicilor generaliști (GP) din Marea Britanie, Europa și Australia, există atitudini mixte și adesea nefolositoare în ceea ce privește validitatea ADHD ca și construcție, rolul medicației și modul în care parentingul contribuie la prezentare [351].
A fost identificată o lipsă de formare, alături de o reticență a medicilor de familie de a se implica în practica de îngrijire comună. Dacă se dorește îmbunătățirea accesului la servicii pentru persoanele cu ADHD, este nevoie de o abordare concentrată și colaborativă a formării [351].
Combaterea stigmatizării
Dezvăluirea problemelor de sănătate mintală poate fi o provocare [352] , dar un număr tot mai mare de celebrități au dat la o parte stigmatizarea dezvăluind că au avut ADHD și, în unele cazuri, au fost tratate farmacologic timp de mulți ani (https://www.additudemag.com/successful-people-with-adhd-learning-disabilities/). Acest lucru este, bineînțeles, un sprijin pentru pacienți, dar se recomandă cu tărie ca psihoeducația despre ADHD să fie inclusă în programele anti-stigmatism [347].
De remarcat că ADHD la adulți este rareori inclus în programele universitare pentru studenții la medicină și psihologie sau în formarea profesioniștilor care lucrează în serviciile de sănătate mintală pentru adulți. Acest lucru contribuie la concepții greșite, subdiagnosticare și subtratament în rândul profesioniștilor [2, 3].
Prin urmare, programele de psihoeducație trebuie să vizeze toate disciplinele clinice în toate etapele de dezvoltare profesională (de exemplu, de la studenți până la medici, psihologi și asistenți medicali din asistența medicală primară și secundară) pentru a se asigura că se oferă o recunoaștere, un diagnostic și un tratament timpuriu adecvat.
Sunt disponibile ghiduri recunoscute la nivel internațional privind evaluarea, tratamentul și gestionarea adulților cu ADHD, precum și dezvoltarea și furnizarea de servicii clinice [182, 184, 274, 353].
Lipsa actuală a indicațiilor autorizate pentru utilizarea stimulanților la adulți în majoritatea țărilor europene (dar nu și în SUA sau Canada) nu este susținută de datele disponibile, ci mai degrabă rezultă din accentul învechit pe faptul că ADHD este o "tulburare a copiilor", din precauția autorităților de reglementare cu privire la potențialele efecte secundare cardiovasculare și din manipularea comercială a industriei farmaceutice. În Europa, această situație s-ar putea schimba în anii următori, deoarece formulările de metilfenidat și dexamfetamină sunt propuse pentru înregistrare.
Stigma îi împiedică pe pacienți să ceară ajutor și le sporește suferința și afectarea. Prin urmare, gestionarea cu succes a ADHD de către medicii prescriptori va include o conștientizare a stigmatizării potențiale care poate fi percepută de către pacient și a consecințelor acesteia asupra inițierii și menținerii tratamentului. Singura modalitate de a reduce stigmatizarea care înconjoară ADHD este ca sistemele comunitare, de sănătate și de educație din Europa și nu numai, să colaboreze prin educarea profesioniștilor și a publicului și printr-o autorizare unificată a medicamentelor pentru ADHD la adulți.
Concluzii
Această declarație de consens reflectă un acord cu privire la starea ADHD, dar prin definiție este provizorie. Ea nu anulează dezbaterea științifică în curs de desfășurare în domeniu și diferitele opinii și ipoteze despre ADHD la adulți în rândul experților. Cu toate acestea, nimic din toate acestea nu subminează legitimitatea sau validitatea construcției, sau a concluziilor pe care le putem face cu privire la starea actuală a consistenței dovezilor.
ADHD este o tulburare de neurodezvoltare și ereditară cu o perspectivă pe toată durata vieții: începe în copilărie, persistă la vârsta adultă până la bătrânețe, cu o afectare psihosocială semnificativă, o rată ridicată de comorbiditate și multimorbiditate. Este asociată cu niveluri ridicate de suferință personală și cu o povară economică substanțială pentru societate dacă nu este identificată și tratată. DSM-5 a modificat unele dintre criteriile care facilitează diagnosticul la adolescenți și adulți. Evaluarea ar trebui să includă o relatare detaliată a istoricului de dezvoltare, a simptomelor și deficiențelor actuale și retrospective ale ADHD, precum și a comorbidităților asociate.
Pentru a preveni subraportarea simptomelor, este de dorit o validare externă prin informații colaterale. Este necesar un tratament multi-modal, care să cuprindă psihoeducație, farmacoterapie și terapie cognitiv-comportamentală și/sau coaching. Sunt necesare programe europene de psihoeducație pentru a combate stigmatizarea și pentru a informa publicul și profesioniștii din domeniul sănătății (mintale) cu privire la noile cunoștințe privind perspectiva ADHD pe toată durata vieții, pentru a îmbunătăți și a crește serviciile de diagnostic și tratament pentru ADHD la adulți. Cercetarea privind prezentarea diferită a ADHD la femei și tratamentul ADHD la vârste înaintate ar trebui să fie dezvoltată în continuare pentru a îmbunătăți opțiunile de tratament ale acestora.
Bibliografie (click pentru a expanda)
[1] Kooij SJ, Bejerot S, Blackwell A, Caci H, Casas-Brugue M, Carpentier PJ, et al. European consensus statement on diagnosis and treatment of adult ADHD: The European Network Adult ADHD. BMC Psychiatry 2010;10:67. https://doi.org/10.1186/1471-244X-10-67
[2] Asherson P, Buitelaar J, Faraone SV, Rohde LA. Adult attention-deficit hyperactivity disorder: key conceptual issues. Lancet Psychiatry 2016;3 (6):568-78. https://doi.org/10.1016/S2215-0366(16)30032-3
[3] Fayyad J, Sampson NA, Hwang I, Adamowski T, Aguilar-Gaxiola S, Al-Hamzawi A, et al. The descriptive epidemiology of DSM-IV adult ADHD in the World Health Organization World Mental Health Surveys. Atten De c Hyperact Disord 2017;9(1):47-65. https://doi.org/10.1007/s12402-016-0208-3
[4] Faraone SV, Doyle AE. The nature and heritability of attention-deficit/hyperactivity disorder. Child Adolesc Psychiatr Clin North Am 2001;10(2) 299-2ix. https://doi.org/10.1016/S1056-4993(18)30059-2
[5] Faraone SV. Genetics of adult attention-deficit/hyperactivity disorder. Psychiatr Clin North Am 2004;27:303-21. https://doi.org/10.1016/S0193-953X(03)00090-X
[6] Sprich S, Biederman J, Crawford MH, Mundy E, Faraone SV. Adoptive and biological families of children and adolescents with ADHD. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2000;39(11):1432-7. https://doi.org/10.1097/00004583-200011000-00018
[7] Moore J, Fombonne E. Psychopathology in adopted and nonadopted children: a clinical sample. Am J Orthopsychiatry 1999;69(3):403-9. https://doi.org/10.1037/h0080415
[8] Gilger JW, Pennington BF, DeFries JC. A twin study of the etiology of comorbidity: attention-deficit hyperactivity disorder and dyslexia. JAmAcadChild AdolescPsychiatry. 1992;31(2):343-8. https://doi.org/10.1097/00004583-199203000-00024
[9] Sherman DK, Iacono WG, McGue MK. Attention-deficit hyperactivity disorder dimensions: a twin study of inattention and impulsivity-hyperactivity. JAmAcadChild AdolescPsychiatry. 1997;36(6):745-53. https://doi.org/10.1097/00004583-199706000-00010
[10] Rietveld MJ, Hudziak JJ, Bartels Mv B, C.E, Boomsma DI. Heritability of attention problems in children: longitudinal results from a study of twins, age 3 to 12. J Child Psychol Psychiatry 2004;45(3):577-88. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.2004.00247.x
[11] Levy F, Hay DA, McStephen M, Wood C, Waldman I. Attention-deficit hyperactivity disorder: a category or a continuum? Genetic analysis of a large-scale twin study. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1997;36(6):737-44. https://doi.org/10.1097/00004583-199706000-00009
[12] Faraone SV, Perlis RH, Doyle AE, Smoller JW, Goralnick JJ, Holmgren MA, et al. Molecular genetics of attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry 2005;57(11):1313-23. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2004.11.024
[13] Stevens SE, Sonuga-Barke EJ, Kreppner JM, Beckett C, Castle J, Colvert E, et al. Inattention/overactivity following early severe institutional deprivation: presentation and associations in early adolescence. J Abnorm Child Psychol 2008;36(3):385-98. https://doi.org/10.1007/s10802-007-9185-5
[14] Faraone SV, Biederman J, Monuteaux MC. Toward guidelines for pedigree selection in genetic studies of attention deficit hyperactivity disorder. Genet Epidemiol 2000;18(1):1-16. https://doi.org/10.1002/(SICI)1098-2272(200001)18:1<1::AID-GEPI1>3.0.CO;2-X
[15] Boomsma DI, Saviouk V, Hottenga JJ, Distel MA, de Moor MH, Vink JM, et al. Genetic epidemiology of attention deficit hyperactivity disorder (ADHD index) in adults. PLoS One 2010;5(5)e10621. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0010621
[16] van den Berg SM, Willemsen G, de Geus EJ, Boomsma DI. Genetic etiology of stability of attention problems in young adulthood. Am J Med Genet B Neuropsychiatr Genet 2006;141B(1):55-60. https://doi.org/10.1002/ajmg.b.30251
[17] Larsson H, Asherson P, Chang Z, Ljung T, Friedrichs B, Larsson JO, et al. Genetic and environmental influences on adult attention deficit hyperactivity disorder symptoms: a large Swedish population-based study of twins. Psychol Med 2013;43(1):197-207. https://doi.org/10.1017/S0033291712001067
[18] Brikell I, Kuja-Halkola R, Larsson H. Heritability of attention-deficit hyperactivity disorder in adults. Am J Med Genet B Neuropsychiatr Genet 2015. https://doi.org/10.1002/ajmg.b.32335
[19] Merwood A, Greven CU, Price TS, Rijsdijk F, Kuntsi J, McLoughlin G, et al. Different heritabilities but shared etiological influences for parent, teacher and self-ratings of ADHD symptoms: an adolescent twin study. Psychol Med (Paris) 2013;43(9):1973-84. https://doi.org/10.1017/S0033291712002978
[20] Chang Z, Lichtenstein P, Asherson PJ, Larsson H. Developmental twin study of attention problems: high heritabilities throughout development. JAMA Psychiatry 2013;70(3):311-8. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2013.287
[21] Larsson H, Chang Z, D'Onofrio BM, Lichtenstein P. The heritability of clinically diagnosed attention deficit hyperactivity disorder across the lifespan. Psychol Med (Paris) 2013;1-7. https://doi.org/10.1017/S0033291713002493
[22] Faraone SV, Larsson H. Genetics of attention deficit hyperactivity disorder. Mol Psychiatry 2018. https://doi.org/10.1038/s41380-018-0070-0
[23] Li D, Sham PC, Owen MJ, He L. Meta-analysis shows a significant association between dopamine system genes and attention deficit hyperactivity disorder (ADHD). Hum Mol Genet 2006;15(14):2276-84. https://doi.org/10.1093/hmg/ddl152
[24] Gizer IR, Ficks C, Waldman ID. Candidate gene studies of ADHD: a meta-analytic review. Hum Genet 2009;126(1):51-90. https://doi.org/10.1007/s00439-009-0694-x
[25] Kuntsi J, Neale BM, Chen W, Faraone SV, Asherson P. The IMAGE project: methodological issues for the molecular genetic analysis of ADHD. Behav Brain Funct 2006;2:27. https://doi.org/10.1186/1744-9081-2-27
[26] Neale BM, Medland SE, Ripke S, Asherson P, Franke B, Lesch KP, et al. Meta-analysis of genome-wide association studies of attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2010;49(9):884-97. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2010.06.008 https://doi.org/10.1016/j.jaac.2010.06.007
[27] Poelmans G, Pauls DL, Buitelaar JK, Franke B. Integrated genome-wide association study findings: identification of a neurodevelopmental network for attention deficit hyperactivity disorder. Am J Psychiatry 2011;168 (4):365-77. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2010.10070948
[28] Demontis D, Walters RK, Martin J, Mattheisen M, Als TD, Agerbo E, et al. Discovery of the first genome-wide significant risk loci for ADHD. Nat Genet 2018 In Press.
[29] Ribases M, Sanchez-Mora C, Ramos-Quiroga JA, Bosch R, Gomez N, Nogueira M, et al. An association study of sequence variants in the forkhead box P2 (FOXP2) gene and adulthood attention-deficit/hyperactivity disorder in two European samples. Psychiatr Genet 2012;22(4):155-60. https://doi.org/10.1097/YPG.0b013e328353957e
[30] Middeldorp CM, Hammerschlag AR, Ouwens KG, Groen-Blokhuis MM, Pourcain BS, Greven CU, et al. A genome-wide association meta-analysis of Attention-Deficit/Hyperactivity disorder symptoms in population-based pediatric cohorts. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2016;55(10)896-905 e6. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2016.05.025
[31] Elia J, Gai X, Xie HM, Perin JC, Geiger E, Glessner JT, et al. Rare structural variants found in attention-deficit hyperactivity disorder are preferentially associated with neurodevelopmental genes. Mol Psychiatry 2009;15(6):637-46. https://doi.org/10.1038/mp.2009.57
[32] Williams NM, Zaharieva I, Martin A, Langley K, Mantripragada K, Fossdal R, et al. Rare chromosomal deletions and duplications in attention-deficit hyperactivity disorder: a genome-wide analysis. Lancet 2010;376(9750):1401-8. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(10)61109-9
[33] Williams NM, Franke B, Mick E, Anney RJ, Freitag CM, Gill M, et al. Genome-wide analysis of copy number variants in attention-deficit/hyperactivity disorder confirms the role of rare variants and implicates duplications at 15q13.3. Am J Psychiatry 2012;169(2):195-204. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2011.11060822
[34] Elia J, Glessner JT, Wang K, Takahashi N, Shtir CJ, Hadley D, et al. Genome-wide copy number variation study associates metabotropic glutamate receptor gene networks with attention deficit hyperactivity disorder. Nat Genet 2012;44(1):78-84. https://doi.org/10.1038/ng.1013
[35] Lesch KP, Selch S, Renner TJ, Jacob C, Nguyen TT, Hahn T, et al. Genome-wide copy number variation analysis in attention-deficit/hyperactivity disorder: association with neuropeptide Y gene dosage in an extended pedigree. Mol Psychiatry 2011;16(5):491-503. https://doi.org/10.1038/mp.2010.29
[36] Franke B, Hoogman M, Arias Vasquez A, Heister JG, Savelkoul PJ, Naber M, et al. Association of the dopamine transporter (SLC6A3/DAT1) gene 9-6 haplotype with adult ADHD. Am J Med Genet B Neuropsychiatr Genet 2008;147B(8):1576-9. https://doi.org/10.1002/ajmg.b.30861
[37] Johansson S, Halmoy A, Mavroconstanti T, Jacobsen KK, Landaas ET, Reif A, et al. Common variants in the TPH1 and TPH2 regions are not associated with persistent ADHD in a combined sample of 1,636 adult cases and 1,923 controls from four European populations. Am J Med Genet B Neuropsychiatr Genet 2010;153B(5):1008-15. https://doi.org/10.1002/ajmg.b.31067
[38] Ribases M, Hervas A, Ramos-Quiroga JA, Bosch R, Bielsa A, Gastaminza X, et al. Association study of 10 genes encoding neurotrophic factors and their receptors in adult and child attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry 2008;63(10):935-45. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2007.11.004
[39] Ribases M, Ramos-Quiroga JA, Hervas A, Bosch R, Bielsa A, Gastaminza X, et al. Exploration of 19 serotoninergic candidate genes in adults and children with attention-deficit/hyperactivity disorder identifies an association for 5HT2A, DDC and MAOB. Mol Psychiatry 2009;14(1):71-85. https://doi.org/10.1038/sj.mp.4002100
[40] Franke B, Faraone SV, Asherson P, Buitelaar J, Bau CH, Ramos-Quiroga JA, et al. The genetics of attention-deficit/hyperactivity disorder in adults, a review. Mol Psychiatry 2012;17(10):960-87. 28 J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 https://doi.org/10.1038/mp.2011.138
[41] Landaas ET, Johansson S, Jacobsen KK, Ribases M, Bosch R, Sanchez-Mora C, et al. An international multicenter association study of the serotonin transporter gene in persistent ADHD. Genes Brain Behav 2010;9(5):449-58. https://doi.org/10.1111/j.1601-183X.2010.00567.x
[42] Sanchez-Mora C, Ribases M, Ramos-Quiroga JA, Casas M, Bosch R, Boreatti- Hummer A, et al. Meta-analysis of brain-derived neurotrophic factor p. Val66Met in adult ADHD in four European populations. Am J Med Genet B Neuropsychiatr Genet 2010;153B(2):512-23. https://doi.org/10.1002/ajmg.b.31008
[43] Banerjee TD, Middleton F, Faraone SV. Environmental risk factors for attention-deficit hyperactivity disorder. Acta Paediatr 2007;96(9):1269-74. https://doi.org/10.1111/j.1651-2227.2007.00430.x
[44] Botting N, Powls A, Cooke RW, Marlow N. Attention deficit hyperactivity disorders and other psychiatric outcomes in very low birth weight children at 12 years. JChild PsycholPsychiatry. 1997;38(8):931-41. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.1997.tb01612.x
[45] Milberger S, Biederman J, Faraone SV, Guite J, Tsuang MT. Pregnancy, delivery and infancy complications and attention deficit hyperactivity disorder: issues of gene-environment interaction. Biol Psychiatry 1997;41(1):65-75. https://doi.org/10.1016/0006-3223(95)00653-2
[46] Cohen MJ, Meador KJ, Browning N, May R, Baker GA, Clayton-Smith J, et al. Fetal antiepileptic drug exposure: Adaptive and emotional/behavioural functioning at age six years. Epilepsy Behav 2013;29(2):308-15. https://doi.org/10.1016/j.yebeh.2013.08.001
[47] Gustavson K, Ystrom E, Stoltenberg C, Susser E, Suren P, Magnus P, et al. Smoking in pregnancy and child ADHD. Pediatrics 2017;139(2). https://doi.org/10.1542/peds.2016-2509
[48] Depue BE, Burgess GC, Bidwell LC, Willcutt EG, Banich MT. Behavioural performance predicts grey matter reductions in the right inferior frontal gyrus in young adults with combined type ADHD. Psychiatry Res 2010;182 (3):231-7. https://doi.org/10.1016/j.pscychresns.2010.01.012
[49] Pironti VA, Lai MC, Muller U, Dodds CM, Suckling J, Bullmore ET, et al. Neuroanatomical abnormalities and cognitive impairments are shared by adults with attention-deficit/hyperactivity disorder and their unaffected first-degree relatives. Biol Psychiatry 2014;76(8):639-47. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2013.09.025
[50] Makris N, Seidman LJ, Valera EM, Biederman J, Monuteaux MC, Kennedy DN, et al. Anterior cingulate volumetric alterations in treatment-naive adults with ADHD: a pilot study. J Atten Disord 2010;13(4):407-13. https://doi.org/10.1177/1087054709351671
[51] Frodl T, Skokauskas N. Meta-analysis of structural MRI studies in children and adults with attention deficit hyperactivity disorder indicates treatment effects. Acta Psychiatr Scand 2012;125(2):114-26. https://doi.org/10.1111/j.1600-0447.2011.01786.x
[52] Amico F, Stauber J, Koutsouleris N, Frodl T. Anterior cingulate cortex grey matter abnormalities in adults with attention deficit hyperactivity disorder: a voxel-based morphometry study. Psychiatry Res 2011;191(1):31-5. https://doi.org/10.1016/j.pscychresns.2010.08.011
[53] Seidman LJ, Biederman J, Liang L, Valera EM, Monuteaux MC, Brown A, et al. Grey matter alterations in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder identified by voxel-based morphometry. Biol Psychiatry 2011;69 (9):857-66. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2010.09.053
[54] Almeida Montes LG, Ricardo-Garcell J, Barajas De La Torre LB, Prado Alcantara H, Martinez Garcia RB, Fernandez-Bouzas A, et al. Clinical correlations of grey matter reductions in the caudate nucleus of adults with attention deficit hyperactivity disorder. J Psychiatry Neurosci 2010;35(4):238-46. https://doi.org/10.1503/jpn.090099
[55] Makris N, Liang L, Biederman J, Valera EM, Brown AB, Petty C, et al. Toward de ning the neural substrates of ADHD: a controlled structural MRI study in medication-naive adults. J Atten Disord 2015;19(11):944-53. https://doi.org/10.1177/1087054713506041
[56] Proal E, Reiss PT, Klein RG, Mannuzza S, Gotimer K, Ramos-Olazagasti MA, et al. Brain grey matter deficits at 33-year follow-up in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder established in childhood. Arch Gen Psychiatry 2011;68(11):1122-34. https://doi.org/10.1001/archgenpsychiatry.2011.117
[57] Ahrendts J, Rusch N, Wilke M, Philipsen A, Eickhoff SB, Glauche V, et al. Visual cortex abnormalities in adults with ADHD: a structural MRI study. World J Biol Psychiatry 2011;12(4):260-70. https://doi.org/10.3109/15622975.2010.518624
[58] Duerden EG, Tannock R, Dockstader C. Altered cortical morphology in sensorimotor processing regions in adolescents and adults with attention-deficit/hyperactivity disorder. Brain Res 2012;1445:82-91. https://doi.org/10.1016/j.brainres.2012.01.034
[59] Almeida LG, Ricardo-Garcell J, Prado H, Barajas L, Fernandez-Bouzas A, Avila D, et al. Reduced right frontal cortical thickness in children, adolescents and adults with ADHD and its correlation to clinical variables: a cross-sectional study. J Psychiatr Res 2010;44(16):1214-23. https://doi.org/10.1016/j.jpsychires.2010.04.026
[60] Nakao T, Radua J, Rubia K, Mataix-Cols D. Gray matter volume abnormalities in ADHD: voxel-based meta-analysis exploring the effects of age and stimulant medication. Am J Psychiatry 2011;168(11):1154-63. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2011.11020281
[61] Rubia K, Alegria AA, Brinson H. Brain abnormalities in attention-deficit hyperactivity disorder: a review. Rev Neurol (Paris) 2014;58(Suppl 1) S3-16.
[62] Onnink AM, Zwiers MP, Hoogman M, Mostert JC, Kan CC, Buitelaar J, et al. Brain alterations in adult ADHD: effects of gender, treatment and comorbid depression. European neuropsychopharmacology: The journal of the European College of Neuropsychopharmacology. 2014;24(3):397-409. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2013.11.011
[63] Spencer TJ, Brown A, Seidman LJ, Valera EM, Makris N, Lomedico A, et al. Effect of psychostimulants on brain structure and function in ADHD: a qualitative literature review of magnetic resonance imaging-based neuroimaging studies. J Clin Psychiatry 2013;74(9):902-17. https://doi.org/10.4088/JCP.12r08287
[64] Hoekzema E, Carmona S, Ramos-Quiroga JA, Richarte Fernandez V, Picado M, Bosch R, et al. Laminar thickness alterations in the fronto-parietal cortical mantle of patients with attention-deficit/hyperactivity disorder. PLoS One 2012;7(12)e48286. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0048286
[65] Hoogman M, Buitelaar JK, Faraone SV, Shaw P, Franke B, group E-Aw. Subcortical brain volume differences in participants with attention deficit hyperactivity disorder in children and adults - authors' reply. Lancet Psychiatry 2017;4(6):440-1. https://doi.org/10.1016/S2215-0366(17)30200-6
[66] Dramsdahl M, Westerhausen R, Haavik J, Hugdahl K, Plessen KJ. Adults with attention-deficit/hyperactivity disorder - a diffusion-tensor imaging study of the corpus callosum. Psychiatry Res 2012;201(2):168-73. https://doi.org/10.1016/j.pscychresns.2011.08.005
[67] Konrad A, Dielentheis Tf Fau - El Masri D, El Masri D Fau - Dellani PR, Dellani Pr Fau - Stoeter P, Stoeter P Fau - Vucurevic G, Vucurevic G Fau - Winterer G, et al. White matter abnormalities and their impact on attentional performance in adult attention-deficit/hyperactivity disorder. 2012(1433- 8491 (Electronic)). https://doi.org/10.1007/s00406-011-0251-1
[68] Cortese S, Imperati D, Zhou J, Proal E, Klein RG, Mannuzza S, et al. White matter alterations at 33-year follow-up in adults with childhood attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry 2013. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2013.02.025
[69] Onnink AM, Zwiers MP, Hoogman M, Mostert JC, Dammers J, Kan CC, et al. Deviant white matter structure in adults with attention-deficit/ hyperactivity disorder points to aberrant myelination and affects neuropsychological performance. Prog Neuropsychopharmacol Biol Psychiatry 2015;63:14-22. https://doi.org/10.1016/j.pnpbp.2015.04.008
[70] Shaw P, Sudre G, Wharton A, Weingart D, Sharp W, Sarlls J. White matter microstructure and the variable adult outcome of childhood attention deficit hyperactivity disorder. Neuropsychopharmacology 2015;40(3):746-54. https://doi.org/10.1038/npp.2014.241
[71] Konrad A, Dielentheis TF, El Masri D, Bayerl M, Fehr C, Gesierich T, et al. Disturbed structural connectivity is related to inattention and impulsivity in adult attention deficit hyperactivity disorder. Eur J Neurosci 2010;31 (5):912-9. https://doi.org/10.1111/j.1460-9568.2010.07110.x
[72] van Ewijk H, Heslenfeld DJ, Zwiers MP, Faraone SV, Luman M, Hartman CA, et al. Different mechanisms of white matter abnormalities in attention-deficit/hyperactivity disorder: a diffusion tensor imaging study. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2014;53(7) 790-9.e3. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2014.05.001
[73] Liston C, Cohen MM, Teslovich T, Levenson D, Casey BJ. Atypical prefrontal connectivity in attention-deficit/hyperactivity disorder: a pathway to disease or pathological end point? Biol Psychiatry 2011;69(12):1168-77. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2011.03.022
[74] Cortese S, Kelly C, Chabernaud C, Proal E, Di Martino A, Milham MP, et al. Toward systems neuroscience of ADHD: a meta-analysis of 55 fMRI studies. Am J Psychiatry 2012;169(10):1038-55. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2012.11101521
[75] Hart H, Radua J, Nakao T, Mataix-Cols D, Rubia K. Meta-analysis of functional magnetic resonance imaging studies of inhibition and attention in attention-deficit/hyperactivity disorder: exploring task-specific, stimulant medication, and age effects. JAMA Psychiatry 2013;70(2):185-98. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2013.277
[76] Hart H, Radua J, Mataix-Cols D, Rubia K. Meta-analysis of fMRI studies of timing in attention-deficit hyperactivity disorder (ADHD). Neurosci Biobehav Rev 2012;36(10):2248-56. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2012.08.003
[77] Yeo BT, Krienen FM, Sepulcre J, Sabuncu MR, Lashkari D, Hollinshead M, et al. The organization of the human cerebral cortex is estimated by intrinsic functional connectivity. J Neurophysiol 2011;106(3):1125-65. https://doi.org/10.1152/jn.00338.2011
[78] Castellanos FX, Proal E. Large-scale brain systems in ADHD: beyond the prefrontal-striatal model. Trends Cogn Sci (Regul Ed) 2012;16(1):17-26. https://doi.org/10.1016/j.tics.2011.11.007
[79] Sudre G, Szekely E, Sharp W, Kasparek S, Shaw P. Multimodal mapping of the brain's functional connectivity and the adult outcome of attention deficit hyperactivity disorder. Proc Natl Acad Sci U S A. 2017;114(44):11787-92. https://doi.org/10.1073/pnas.1705229114
[80] Wasserman T, Wasserman LD. The sensitivity and specificity of neuropsychological tests in the diagnosis of attention deficit hyperactivity disorder. Appl Neuropsychol Child 2012;1(2)90-9. Epub 2012 Jul 10. https://doi.org/10.1080/21622965.2012.702025
[81] Pettersson R, Soderstrom S, Nilsson KW. Diagnosing ADHD in adults: an examination of the discriminative validity of neuropsychological tests and diagnostic assessment instruments. J Atten Disord 2015. https://doi.org/10.1177/1087054715618788
[82] Mostert JC, Onnink AM, Klein M, Dammers J, Harneit A, Schulten T, et al. Cognitive heterogeneity in adult attention-deficit/hyperactivity disorder: a systematic analysis of neuropsychological measurements. Eur Neuropsychopharmacol 2015;25(11):2062-74. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2015.08.010
[83] Barkley RA, Fischer M. Predicting impairment in major life activities and occupational functioning in hyperactive children as adults: self-reported executive function (EF) deficits versus EF tests. Dev Neuropsychol 2011;36 (2):137-61. https://doi.org/10.1080/87565641.2010.549877
[84] Musso MW, Gouvier WD. Why is this so hard?: A review of detection of malingered ADHD in college students. J Atten Disord 2014;18(6):186-201. https://doi.org/10.1177/1087054712441970
[85] Bekker EM, Overtoom CC, Kenemans JL, Kooij JJ, De Noord I, Buitelaar JK, et al. Stopping and changing in adults with ADHD. Psychol Med 2005;35 (6):807-16. https://doi.org/10.1017/S0033291704003459
[86] Bekker EM, Kenemans JL, Hoeksma MR, Talsma D, Verbaten MN. The pure electrophysiology of stopping. Int J Psychophysiol 2005. https://doi.org/10.1016/j.ijpsycho.2004.07.005
[87] Seidman LJ, Valera EM, Bush G. Brain function and structure in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder. Psychiatr Clin North Am 2004;27 (2):323-47. https://doi.org/10.1016/j.psc.2003.12.005 https://doi.org/10.1016/j.psc.2004.01.002
[88] Seidman LJ, Doyle A, Fried R, Valera E, Crum K, Matthews L. Neuropsychological function in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder. Psychiatr Clin North Am 2004;27(2):261-82.
[89] Seidman LJ, Valera EM, Makris N. Structural brain imaging of attention-deficit/hyperactivity disorder. Biol Psychiatry 2005;57(11):1263-72. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2004.11.019
[90] Swanson JM, Elliott GR, Greenhill LL, Wigal T, Arnold LE, Vitiello B, et al. Effects of stimulant medication on growth rates across 3 years in the MTA follow-up. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2007;46(8):1015-27. https://doi.org/10.1097/chi.0b013e3180686d7e
[91] Volkow ND, Wang GJ, Newcorn J, Fowler JS, Telang F, Solanto MV, et al. Brain dopamine transporter levels in treatment and drug naive adults with ADHD. Neuroimage 2007;34(3):1182-90. https://doi.org/10.1016/j.neuroimage.2006.10.014
[92] Retz W, Klein RG. Attention-deficit hyperactivity disorder (ADHD) in adults. Key issues in mental health. Basel: Karger; 2010. https://doi.org/10.1159/isbn.978-3-8055-9238-3
[93] Snyder SM, Rugino TA, Hornig M, Stein MA. Integration of an EEG biomarker with a clinician's ADHD evaluation. Brain Behav 2015;5(4)e00330 Epub 2015 Mar 5. J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 29 https://doi.org/10.1002/brb3.330
[94] Arns M, Conners CK, Kraemer HC. A decade of EEG Theta/Beta ratio research in ADHD: a meta-analysis. J Atten Disord 2013;17(5)374-83, doi:http://dx. doi.org/10.1177/1087054712460087 Epub 2012 Oct 19. https://doi.org/10.1177/1087054712460087
[95] Liechti MD, Valko L, Muller UC, Dohnert M, Drechsler R, Steinhausen HC, et al. Diagnostic value of resting electroencephalogram in attention-deficit/ hyperactivity disorder across the lifespan. Brain Topogr 2013;26 (1) 135-51. https://doi.org/10.1007/s10548-012-0258-6
[96] Arns M, Loo SK, Sterman MB, Heinrich H, Kuntsi J, Asherson P, et al. Editorial Perspective: How should child psychologists and psychiatrists interpret FDA device approval? Caveat emptor. J Child Psychol Psychiatry 2016;57 (5):656-8. https://doi.org/10.1111/jcpp.12524
[97] Faraone SV, Sergeant J, Gillberg C, Biederman J. The worldwide prevalence of ADHD: Is it an American condition? World Psychiatry 2003;2(2):104-13.
[98] Goodheart CD. A primer for ICD-10-CM users: psychological and behavioural conditions. Washington, DC: American Psychological Association; 2014. https://doi.org/10.1037/14379-000
[99] Kupfer DJ, Kuhl EA, Wulsin L. Psychiatry's integration with medicine: the role of DSM-5. Annu Rev Med 2013;64:385-92. https://doi.org/10.1146/annurev-med-050911-161945
[100] Kooij JJS, Boonstra AM, Swinkels SH, Bekker EM, de Noord I, Buitelaar JK. Reliability, validity, and utility of instruments for self-report and informant report concerning symptoms of ADHD in adult patients. J Atten Disord 2008;11(4):445-58. https://doi.org/10.1177/1087054707299367
[101] Solanto MV, Wasserstein J, Marks DJ, Mitchell KJ. Diagnosis of ADHD in adults: What is the appropriate DSM-5 symptom threshold for hyperactivity-impulsivity? J Atten Disord 2012;16(8):631-4. https://doi.org/10.1177/1087054711416910
[102] Kooij JJ, Buitelaar JK, van den Oord EJ, Furer JW, Rijnders CA, Hodiamont PP. Internal and external validity of attention-deficit hyperactivity disorder in a population-based sample of adults. Psychol Med (Paris) 2005;35(6):817-27. https://doi.org/10.1017/S003329170400337X
[103] Barkley RA. Barkley adult ADHD rating Scale-IV (BAARS-IV). New York, NY: Guilford Press; US; 2011.
[104] Skirrow C, Asherson P. Emotional lability, comorbidity and impairment in adults with attention-deficit hyperactivity disorder. J Affect Disord 2013;147 (1-3):80-6. https://doi.org/10.1016/j.jad.2012.10.011
[105] Brown TE. A new understanding of ADHD in children and adults. New York: Routledge; 2013. https://doi.org/10.4324/9780203067536
[106] Polanczyk G, Laranjeira R, Zaleski M, Pinsky I, Caetano R, Rohde LA. ADHD in a representative sample of the Brazilian population: estimated prevalence and comparative adequacy of criteria between adolescents and adults according to the item response theory. Int J Methods Psychiatr Res 2010;19 (3):177-84. https://doi.org/10.1002/mpr.319
[107] Faraone SV, Kunwar A, Adamson J, Biederman J. Personality traits among ADHD adults: implications of late-onset and subthreshold diagnoses. Psychol Med (Paris) 2009;39(4)685-93 S0033291708003917 Epub 2008 Jun 30. https://doi.org/10.1017/S0033291708003917
[108] Chandra S, Biederman J, Faraone SV. Assessing the validity of the age at onset criterion for diagnosing ADHD in DSM-5. J Atten Disord 2016;27:1087054716629717. https://doi.org/10.1177/1087054716629717
[109] Mof tt TE, Houts R, Asherson P, Belsky DW, Corcoran DL, Hammerle M, et al. Is adult ADHD a childhood-onset neurodevelopmental disorder? Evidence from a four-decade longitudinal cohort study. Am J Psychiatry 2015;172 (10):967-77. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2015.14101266
[110] Kieling C, Kieling RR, Rohde LA, Frick PJ, Mof tt T, Nigg JT, et al. The age at onset of attention deficit hyperactivity disorder. Am J Psychiatry 2010;167 (1):14-6 https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2009.09060796
[111] Morstedt B, Corbisiero S, Bitto H, Stieglitz RD. Attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) in adulthood: concordance and differences between self- and informant perspectives on symptoms and functional impairment. PLoS One 2015;10(11)e0141342. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0141342
[112] Prevatt F, Proctor B, Best L, Baker L, Van Walker J, Taylor NW. The Positive Illusory Bias: Does it Explain Self-Evaluations in College Students With ADHD? J Atten Disord 2012;16(3):235-43. https://doi.org/10.1177/1087054710392538
[113] APA. Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders - DSM 5 - 5th ed. Force. APAD-T, editor. Washington, DC: American Psychiatric Publishing; 2013.
[114] Skirrow C, Asherson P. Emotional lability, comorbidity and impairment in adults with attention-deficit hyperactivity disorder. J Affect Disord 2013;147 (1-3):80–6.
[115] Surman CB, Biederman J, Spencer T, Miller CA, McDermott KM, Faraone SV. Understanding deficient emotional self-regulation in adults with attention deficit hyperactivity disorder: a controlled study. Atten De c Hyperact Disord 2013;5(3):273-81. https://doi.org/10.1007/s12402-012-0100-8
[116] Seli P, Smallwood J, Cheyne JA, Smilek D. On the relation of mind wandering and ADHD symptomatology. Psychon Bull Rev 2015;22(3):629-36. https://doi.org/10.3758/s13423-014-0793-0
[117] Shaw GA, Giambra L. Task-unrelated thoughts of college students diagnosed as hyperactive in childhood. Dev Neuropsychol 1993;9(1):17-30. https://doi.org/10.1080/87565649309540541
[118] Weyandt LL, Iwaszuk W, Fulton K, Ollerton M, Beatty N, Fouts H, et al. The internal restlessness scale: performance of college students with and without ADHD. J Learn Disabil 2003;36(4):382-9. https://doi.org/10.1177/00222194030360040801
[119] Asherson P. Clinical assessment and treatment of attention deficit hyperactivity disorder in adults. Expert Rev Neurother 2005;5(4):525-39. https://doi.org/10.1586/14737175.5.4.525
[120] Mowlem FD, Skirrow C, Reid P, Maltezos S, Nijjar SK, Merwood A, et al. Validation of the mind excessively wandering scale and the relationship of mind wandering to impairment in adult ADHD. J Atten Disord 2016. https://doi.org/10.1177/1087054716651927
[121] Brown TE. ADD/ADHD and impaired executive function in clinical practice. Curr Psychiatry Rep 2008;10(5):407-11. https://doi.org/10.1007/s11920-008-0065-7
[122] Barkley RA. Differential diagnosis of adults with ADHD: the role of executive function and self-regulation. J Clin Psychiatry 2010;71(7):e17. https://doi.org/10.4088/JCP.9066tx1c
[123] Bijlenga D, Jasperse M, Gehlhaar SK, Sandra Kooij JJ. Objective QbTest and subjective evaluation of stimulant treatment in adult attention deficit- hyperactivity disorder. Eur Psychiatry 2015;30(1)179-85. Epub Aug 27. https://doi.org/10.1016/j.eurpsy.2014.06.003
[124] Toplak ME, West RF, Stanovich KE. Practitioner review: Do performance-based measures and ratings of executive function assess the same construct? J Child Psychol Psychiatry 2013;54(2):131-43. https://doi.org/10.1111/jcpp.12001
[125] Barkley RA, Fischer M. Predicting impairment in major life activities and occupational functioning in hyperactive children as adults: self-reported executive function (EF) deficits versus EF tests. Dev Neuropsychol 2011;36 (2):137-61. https://doi.org/10.1080/87565641.2010.549877
[126] de Graaf R, Kessler RC, Fayyad J, ten Have M, Alonso J, Angermeyer M, et al. The prevalence and effects of adult attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) on the performance of workers: results from the WHO World Mental Health Survey Initiative. Occup Environ Med 2008;65(12):835-42. https://doi.org/10.1136/oem.2007.038448
[127] Fredriksen M, Dahl AA, Martinsen EW, Klungsoyr O, Faraone SV, Peleikis DE. Childhood and persistent ADHD symptoms associated with educational failure and long-term occupational disability in adult ADHD. Atten De c Hyperact Disord 2014;6(2):87-99. https://doi.org/10.1007/s12402-014-0126-1
[128] Rogers DC, Dittner AJ, Rimes KA, Chalder T. Fatigue in an adult attention deficit hyperactivity disorder population: a trans-diagnostic approach. Br J Clin Psychol 2017;56(1):33-52. https://doi.org/10.1111/bjc.12119
[129] Altszuler AR, Page TF, Gnagy EM, Coxe S, Arrieta A, Molina BS, et al. Financial dependence of young adults with childhood ADHD. J Abnorm Child Psychol 2016;44(6):1217-29. https://doi.org/10.1007/s10802-015-0093-9
[130] Bielefeld M, Drews M, Putzig I, Bottel L, Steinbuchel T, Dieris-Hirche J, et al. Comorbidity of Internet use disorder and attention deficit hyperactivity disorder: two adult case-control studies. J Behav Addict 2017;6(4):490-504, https://doi.org/10.1556/2006.6.2017.073
[131] Barkley RA, Cox D. A review of driving risks and impairments associated with attention-deficit/hyperactivity disorder and the effects of stimulant medication on driving performance. J Safety Res 2007;38(1):113-28. https://doi.org/10.1016/j.jsr.2006.09.004
[132] Dalsgaard S, Ostergaard SD, Leckman JF, Mortensen PB, Pedersen MG. Mortality in children, adolescents, and adults with attention deficit hyperactivity disorder: a nationwide cohort study. Lancet 2015;385 (9983):2190-6. https://doi.org/10.1016/S0140-6736(14)61684-6
[133] Chang Z, Quinn PD, Hur K, Gibbons RD, Sjolander A, Larsson H, et al. Association between medication use for Attention-deficit/hyperactivity disorder and risk of motor vehicle crashes. JAMA Psychiatry 2017;74 (6):597-603. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2017.0659
[134] Guendelman MD, Ahmad S, Meza JI, Owens EB, Hinshaw SP. Childhood attention-deficit/hyperactivity disorder predicts intimate partner victimization in young women. J Abnorm Child Psychol 2015. https://doi.org/10.1007/s10802-015-9984-z
[135] Buitelaar NJ, Posthumus JA, Buitelaar JK. ADHD in childhood and/or adulthood as a risk factor for domestic violence or intimate partner violence: a systematic review. J Atten Disord 2015;20: (1087054715587099):1087054715587099.
[136] Kaye S, Gilsenan J, Young JT, Carruthers S, Allsop S, Degenhardt L, et al. Risk behaviours among substance use disorder treatment seekers with and without adult ADHD symptoms. Drug Alcohol Depend 2014;144:70-7. https://doi.org/10.1016/j.drugalcdep.2014.08.008
[137] Chang Z, Lichtenstein P, D'Onofrio BM, Almqvist C, Kuja-Halkola R, Sjolander A, et al. Maternal age at childbirth and risk for ADHD in offspring: a population-based cohort study. Int J Epidemiol 2014;43(6)1815-24 Epub 2014 Oct 29. https://doi.org/10.1093/ije/dyu204
[138] Hosain GM, Berenson AB, Tennen H, Bauer LO, Wu ZH. Attention deficit hyperactivity symptoms and risky sexual behaviour in young adult women. J Womens Health (Larchmt). 2012;21(4)463-8 Epub 2 Feb 3. https://doi.org/10.1089/jwh.2011.2825
[139] McClernon FJ, Kollins SH. ADHD and smoking: from genes to brain to behaviour. Ann N Y Acad Sci 2008;1141:131-47. https://doi.org/10.1196/annals.1441.016
[140] Furczyk K, Thome J. Adult ADHD and suicide. Attent De c Hyperact Disord. 2014;6(3):153-8. https://doi.org/10.1007/s12402-014-0150-1
[141] Swanson EN, Owens EB, Hinshaw SP. Pathways to self-harmful behaviours in young women with and without ADHD: a longitudinal examination of mediating factors. J Child Psychol Psychiatry 2014;55(5)505-15 Epub 2013 Dec 23. https://doi.org/10.1111/jcpp.12193
[142] Ginsberg Y, Hirvikoski T, Lindefors N. Attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) among longer-term prison inmates is a prevalent, persistent and disabling disorder. BMC Psychiatry 2010;10:112. https://doi.org/10.1186/1471-244X-10-112
[143] Young S, Gudjonsson G, Asherson P, Theobald J, Oliver B, Scott C, et al. Attention deficit hyperactivity disorder and critical incidents in a Scottish prison population. Pers Individ Dif 2009;46:265-9. https://doi.org/10.1016/j.paid.2008.10.003
[144] Bijlenga D, van der Heijden KB, Breuk M, van Someren EJ, Lie ME, Boonstra AM, et al. Associations between sleep characteristics, seasonal depressive symptoms, lifestyle, and ADHD symptoms in adults. J Atten Disord 2013;17 (3):261-74. https://doi.org/10.1177/1087054711428965
[145] Spencer TJ, Faraone SV, Tarko L, McDermott K, Biederman J. Attention-deficit/ hyperactivity disorder and adverse health outcomes in adults. J Nerv Ment Dis 2014;202(10):725-31. https://doi.org/10.1097/NMD.0000000000000191
[146] Stickley A, Koyanagi A, Takahashi H, Ruchkin V, Inoue Y, Kamio Y. Attention-deficit/hyperactivity disorder and physical multimorbidity: a population-based study. Eur Psychiatry 2017;45:227-34. 30 J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 https://doi.org/10.1016/j.eurpsy.2017.07.010
[147] Instanes JT, Klungsoyr K, Halmoy A, Fasmer OB, Adult ADHD Haavik J. Comorbid somatic disease: a systematic literature review. J Atten Disord 2018;22(3):203-28. https://doi.org/10.1177/1087054716669589
[148] Hegvik TA, Instanes JT, Haavik J, Klungsoyr K, Engeland A. Associations between attention-deficit/hyperactivity disorder and autoimmune diseases are modified by sex: a population-based cross-sectional study. Eur Child Adolesc Psychiatry 2017;5(10):017-1056. https://doi.org/10.1007/s00787-017-1056-1
[149] Cortese S, Moreira-Maia CR, St Fleur D, Morcillo-Penalver C, Rohde LA, Faraone SV. Association between ADHD and obesity: a systematic review and meta-analysis. Am J Psychiatry 2016;173(1):34-43. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2015.15020266
[150] Asherson P, Akehurst R, Kooij JJ, Huss M, Beusterien K, Sasane R, et al. Under diagnosis of adult ADHD: cultural influences and societal burden. J Atten Disord 2012;16(5 Suppl) 20S-38S. https://doi.org/10.1177/1087054711435360
[151] Tegelbeckers J, Bunzeck N, Duzel E, Bonath B, Flechtner HH, Krauel K. Altered salience processing in attention deficit hyperactivity disorder. Hum Brain Mapp 2015;36(6):2049-60. https://doi.org/10.1002/hbm.22755
[152] Bozhilova NS, Michelini G, Kuntsi J, Asherson P. Mind wandering perspective on attention-deficit/hyperactivity disorder. Neurosci Biobehav Rev 2018;92:464-76. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2018.07.010
[153] Polanczyk GV, Salum GA, Sugaya LS, Caye A, Rohde LA. Annual Research Review: A meta-analysis of the worldwide prevalence of mental disorders in children and adolescents. J Child Psychol Psychiatry 2015;56(3):345-65. https://doi.org/10.1111/jcpp.12381
[154] Wood DR, Reimherr FW, Wender PH, Johnson GE. Diagnosis and treatment of minimal brain dysfunction in adults: a preliminary report. Arch Gen Psychiatry 1976;33(12):1453-60. https://doi.org/10.1001/archpsyc.1976.01770120057005
[155] Weiss G, Hechtman L, Milroy T. Psychiatric status of hyperactives as adults: a controlled prospective 15-year follow-up of 63 hyperactive children. J Am Acad Child Psychiatry 1985;24:211-20. https://doi.org/10.1016/S0002-7138(09)60450-7
[156] Mannuzza S, Klein RG, Addalli KA. Young adult mental status of hyperactive boys and their brothers: a prospective follow-up study. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 1991;30(5):743-51. https://doi.org/10.1016/S0890-8567(10)80009-7 https://doi.org/10.1097/00004583-199109000-00008
[157] Lie N. Follow-ups of children with attention deficit hyperactivity disorder (ADHD). Review of literature. Acta Psychiatr Scand Suppl 1992;368:1-40. https://doi.org/10.1111/j.1600-0447.1992.tb10575.x
[158] Wender PH, Wolf LE, Wasserstein J. Adults with ADD: an overview. Ann N Y Acad Sci 2001;931 (pp 1-16). https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2001.tb05770.x
[159] Barkley RA, Fischer M, Smallish L, Fletcher K. The persistence of attention-deficit/hyperactivity disorder into young adulthood as a function of reporting source and definition of disorder. J Abnorm Psychol 2002;111(2):279-89. https://doi.org/10.1037/0021-843X.111.2.279
[160] Mannuzza S, Klein RG, Moulton 3rd JL. Persistence of Attention-Deficit/ Hyperactivity Disorder into adulthood: What have we learned from the prospective follow-up studies? J Atten Disord 2003;7(2):93-100. https://doi.org/10.1177/108705470300700203
[161] Asherson P, Chen W, Craddock B, Taylor E. Adult attention-deficit hyperactivity disorder: recognition and treatment in general adult psychiatry. Br J Psychiatry 2007;190:4-5. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.106.026484
[162] Michielsen M, Semeijn E, Comijs HC, van de Ven P, Beekman AT, Deeg DJ, et al. Prevalence of attention-deficit hyperactivity disorder in older adults in the Netherlands. Br J Psychiatry 2012;201(4):298-305. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.111.101196
[163] Michielsen M, de Kruif JT, Comijs HC, van Mierlo S, Semeijn EJ, Beekman AT, et al. The burden of ADHD in older adults: a qualitative study. J Atten Disord 2015. https://doi.org/10.1177/1087054715610001
[164] Semeijn E, Kooij JJS, Comijs H, Michielsen M, Deeg DJ, Beekman AT. Attention- deficit/hyperactivity disorder, physical health, and lifestyle in older adults. J Am Geriatr Soc 2013;61(6):882-7. https://doi.org/10.1111/jgs.12261
[165] Goodman DW, Mitchell S, Rhodewalt L, Surman CB. Clinical presentation, diagnosis and treatment of attention-deficit hyperactivity disorder (ADHD) in older adults: a review of the evidence and its implications for clinical care. Drugs Aging 2016;33(1):27-36. https://doi.org/10.1007/s40266-015-0327-0
[166] Torgersen T, Gjervan B, Lensing MB, Rasmussen K. Optimal management of ADHD in older adults. Neuropsychiatr Dis Treat 2016;12:79-87. https://doi.org/10.2147/NDT.S59271
[167] Kooij JJ, Michielsen M, Kruithof H, Bijlenga D. ADHD in old age: a review of the literature and proposal for assessment and treatment. Expert Rev Neurother 2016;16(12):1371-81. https://doi.org/10.1080/14737175.2016.1204914
[168] Rucklidge JJ. Gender differences in attention-deficit/hyperactivity disorder. Psychiatr Clin North Am 2010;33(2):357-73. https://doi.org/10.1016/j.psc.2010.01.006
[169] Barkley RA, Murphy KR, Fischer M. ADHD in adults: what the science says. New York: Guildford Press; 2010.
[170] Biederman J, Mick E, Faraone SV, Braaten E, Doyle A, Spencer T, et al. Influence of gender on attention deficit hyperactivity disorder in children referred to a psychiatric clinic. Am J Psychiatry 2002;159(1):36-42. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.159.1.36
[171] Vingilis E, Erickson PG, Toplak ME, Kolla NJ, Mann RE, Seeley J, et al. Attention deficit hyperactivity disorder symptoms, comorbidities, substance use, and social outcomes among men and women in a Canadian sample. Biomed Res Int 2015;2015:982072. https://doi.org/10.1155/2015/982072
[172] Quinn PO, Madhoo M. A review of attention-deficit/hyperactivity disorder in women and girls: uncovering this hidden diagnosis. Prim Care Companion CNS Disord 2014;16(3). https://doi.org/10.4088/PCC.13r01596
[173] Ptacek R, Kuzelova H, Papezova H, Stepankova T. Attention deficit hyperactivity disorder and eating disorders. Prague Med Rep 2010;111 (3):175-81.
[174] Arnett AB, Pennington BF, Willcutt EG, DeFries JC, Olson RK. Sex differences in ADHD symptom severity. J Child Psychol Psychiatry 2015;56(6)632-9 Epub 2014 Oct 4. https://doi.org/10.1111/jcpp.12337
[175] Argumedo GS, Sanz CR, Olguin HJ. Experimental models of developmental hypothyroidism. Horm Metab Res 2012;44(2)79-85, Epub 2011 Dec 27. https://doi.org/10.1055/s-0031-1297941
[176] Fuller-Thomson E, Lewis DA, Agbeyaka SK. Attention-deficit/hyperactivity disorder casts a long shadow: findings from a population-based study of adult women with self-reported ADHD. Child Care Health Dev 2016;42 (6):918-27. https://doi.org/10.1111/cch.12380
[177] Van Voorhees EE, Mitchell JT, McClernon FJ, Beckham JC, Kollins SH. Sex, ADHD symptoms, and smoking outcomes: an integrative model. Med Hypotheses 2012;78(5):585-93. https://doi.org/10.1016/j.mehy.2012.01.034
[178] Faraone SV, Biederman J, Mick E. The age-dependent decline of attention deficit hyperactivity disorder: a meta-analysis of follow-up studies. Psychol Med (Paris) 2006;36(2):159-65. https://doi.org/10.1017/S003329170500471X
[179] Casey BJ, Jones RM. Neurobiology of the adolescent brain and behaviour: implications for substance use disorders. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2010;49(12)1189-201 quiz 285, Epub Oct 8. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2010.08.017
[180] Singh SP. Transition of care from child to adult mental health services: the great divide. Curr Opin Psychiatry 2009;22(4):386-90, https://doi.org/10.1097/YCO.0b013e32832c9221
[181] While A, Forbes A, Ullman R, Lewis S, Mathes L, Grif ths P. Good practices that address continuity during the transition from child to adult care: synthesis of the evidence. Child Care Health Dev 2004;30(5):439-52. https://doi.org/10.1111/j.1365-2214.2004.00440.x
[182] NICE. Attention deficit hyperactivity disorder: Diagnosis and management: National Insitute for Health and Care Excellence. 2008.
[183] Nutt DJ, Fone K, Asherson P, Bramble D, Hill P, Matthews K, et al. Evidence-based guidelines for the management of attention-deficit/hyperactivity disorder in adolescents in transition to adult services and in adults: recommendations from the British Association for Psychopharmacology. J Psychopharmacol 2007;21(1):10-41. https://doi.org/10.1177/0269881106073219
[184] Bolea-Alamanac B, Nutt DJ, Adamou M, Asherson P, Bazire S, Coghill D, et al. Evidence-based guidelines for the pharmacological management of attention deficit hyperactivity disorder: update on recommendations from the British Association for Psychopharmacology. J Psychopharmacol (Oxford) 2014;28(3):179-203. https://doi.org/10.1177/0269881113519509
[185] Young S, Adamou M, Asherson P, Coghill D, Colley B, Gudjonsson G, et al. Recommendations for the transition of patients with ADHD from child to adult healthcare services: a consensus statement from the UK adult ADHD network. BMC Psychiatry 2016;16(301). https://doi.org/10.1186/s12888-016-1013-4
[186] Singh SP, Paul M, Ford T, Kramer T, Weaver T, McLaren S, et al. Process, outcome and experience of transition from child to adult mental healthcare: multiperspective study. Br J Psychiatry 2010;197(4):305-12, doi:http://dx. doi.org/10.1192/bjp.bp.109.075135. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.109.075135
[187] Tatlow-Golden M, Gavin B, McNamara N, Singh S, Ford T, Paul M, et al. Transitioning from child and adolescent mental health services with attention-deficit hyperactivity disorder in Ireland: case note review. Early Interv Psychiatry 2017. https://doi.org/10.1111/eip.12408
[188] McNamara N, McNicholas F, Ford T, Paul M, Gavin B, Coyne I, et al. Transition from child and adolescent to adult mental health services in the Republic of Ireland: an investigation of process and operational practice. Early Interv Psychiatry 2014;8(3)291-7 Epub 2013 Jul 4. https://doi.org/10.1111/eip.12073
[189] Swift KD, Hall CL, Marimuttu V, Redstone L, Sayal K, Hollis C. Transition to adult mental health services for young people with Attention Deficit/ Hyperactivity Disorder (ADHD): a qualitative analysis of their experiences. BMC Psychiatry 2013;13(74). https://doi.org/10.1186/1471-244X-13-74
[190] Hall CL, Newell K, Taylor J, Sayal K, Hollis C. Services for young people with attention-deficit/hyperactivity disorder transitioning from child to adult mental health services: a national survey of mental health trusts in England. J Psychopharmacol (Oxford) 2015;29(1)39-42. Epub 2014 Sep 18. https://doi.org/10.1177/0269881114550353
[191] Coghill D. Services for adults with ADHD: work in progress: commentary on. Specialist adult ADHD clinics in East Anglia. BJPsych Bull. 2015;39(3):140-3. https://doi.org/10.1192/pb.bp.114.048850
[192] Sibley MH, Rohde LA, Swanson JM, Hechtman LT, Molina BSG, Mitchell JT, et al. Late-onset ADHD was reconsidered with comprehensive repeated assessments between ages 10 and 25. Am J Psychiatry 2018;175(2):140-9. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2017.17030298
[193] Faraone SV, Biederman J. Can attention-deficit/hyperactivity disorder onset occur in adulthood? JAMA Psychiatry 2016;73(7):655-6. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2016.0400
[194] Caye A, Sibley MH, Swanson JM, Rohde LA. Late-onset ADHD: understanding the evidence and building theoretical frameworks. Curr Psychiatry Rep 2017;19(12):106. https://doi.org/10.1007/s11920-017-0858-7
[195] Cooper M, Hammerton G, Collishaw S, Langley K, Thapar A, Dalsgaard S, et al. Investigating late-onset ADHD: a population cohort investigation. J Child Psychol Psychiatry Allied Discip 2018;59(10):1105-13. https://doi.org/10.1111/jcpp.12911
[196] Ustun B, Adler LA, Rudin C, Faraone SV, Spencer TJ, Berglund P, et al. The World Health Organization Adult Attention-Deficit/Hyperactivity Disorder Self-report Screening Scale for DSM-5. JAMA Psychiatry 2017;74(5):520-6. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2017.0298
[197] NICE. Diagnosis and management of ADHD in children, young people and adults. London The British Psychological Society and The Royal College of Psychiatrists; 2018.
[198] Kooij JJ. Adult ADHD: diagnostic assessment and treatment. 3rd ed. London: Springer; 2013. https://doi.org/10.1007/978-1-4471-4138-9
[199] Ramos-Quiroga JA, Bosch R, Richarte V, Valero S, Gomez-Barros N, Nogueira M, et al. Criterion and concurrent validity of Conners Adult ADHD Diagnostic Interview for DSM-IV (CAADID) Spanish version. [Spanish] Validez de criterio y concurrente de la version espanola de la Conners Adult J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 31 ADHD Diagnostic Interview for DSM-IV. Rev Psiquiatr Salud Ment 2012;5 (4):229-35. https://doi.org/10.1016/j.rpsm.2012.05.004
[200] Rommelse N, van der Kruijs M, Damhuis J, Hoek I, Smeets S, Antshel KM, et al. An evidenced-based perspective on the validity of attention-deficit/ hyperactivity disorder in the context of high intelligence. Neurosci Biobehav Rev 2016;71:21-47. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2016.08.032
[201] Jacob CP, Romanos J, Demp e A, Heine M, Windemuth-Kieselbach C, Kruse A, et al. Co-morbidity of adult attention-deficit/hyperactivity disorder with a focus on personality traits and related disorders in a tertiary referral centre. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci 2007;257(6)309-17 Epub 2007 Apr 1. https://doi.org/10.1007/s00406-007-0722-6
[202] Fayyad J, Sampson NA, Hwang I, Adamowski T, Aguilar-Gaxiola S, Al-Hamzawi A, et al. The descriptive epidemiology of DSM-IV adult ADHD in the World Health Organization World Mental Health Surveys. Atten De c Hyperact Disord 2017;9(1):47–65. https://doi.org/10.1007/s12402-016-0208-3
[203] Faraone SV, Asherson P, Banaschewski T, Biederman J, Buitelaar JK, Ramos- Quiroga JA, et al. Attention-deficit/hyperactivity disorder. Nat Rev Dis Primers 2015;1:15020. https://doi.org/10.1038/nrdp.2015.20
[204] Roy A, Hechtman L, Arnold LE, Sibley MH, Molina BS, Swanson JM, et al. Childhood factors affecting persistence and desistence of attention-deficit/ hyperactivity disorder symptoms in adulthood: results from the MTA. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2016;55(11). jaac.2016.05.027 937-44.e4, Epub Sep 2. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2016.05.027
[205] Instanes JT, Haavik J, Halmoy A. Personality traits and comorbidity in adults with ADHD. J Atten Disord 2016;20(10)845-54, pub 2013 Nov 22. https://doi.org/10.1177/1087054713511986
[206] Skirrow C, McLoughlin G, Kuntsi J, Asherson P. Behavioral, neurocognitive and treatment overlap between attention-deficit/hyperactivity disorder and mood instability. Expert Rev Neurother 2009;9(4):489-503, doi:http://dx. doi.org/10.1586/ern.09.2. https://doi.org/10.1586/ern.09.2
[207] Corbisiero S, Morstedt B, Bitto H, Stieglitz RD. Emotional dysregulation in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder-validity, predictability, severity, and comorbidity. J Clin Psychol 2017;73(1)99-112, Epub 2016 May 6. https://doi.org/10.1002/jclp.22317
[208] Ferrer M, Andion O, Matali J, Valero S, Navarro JA, Ramos-Quiroga JA, et al. Comorbid attention-deficit/hyperactivity disorder in borderline patients is an impulsive subtype of borderline personality disorder. J Pers Disord 2010;24(6):812-22. https://doi.org/10.1521/pedi.2010.24.6.812
[209] O'Malley GK, McHugh L, Mac Giollabhui N, Bramham J. Characterizing adult attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbid borderline personality disorder: ADHD symptoms, psychopathology, cognitive functioning and psychosocial factors. Eur Psychiatry 2016;31:29-36, Epub Dec 3. https://doi.org/10.1016/j.eurpsy.2015.09.012
[210] Van Dijk FE, Lappenschaar M, Kan CC, Verkes RJ, Buitelaar JK. Symptomatic overlap between attention-deficit/hyperactivity disorder and borderline personality disorder in women: the role of temperament and character traits. Compr Psychiatry 2012;53(1):39-47. https://doi.org/10.1016/j.comppsych.2011.02.007
[211] Gillberg C. Deficits in attention, motor control, and perception: a brief review. Arch Dis Child 2003;88(10):904-10. https://doi.org/10.1136/adc.88.10.904
[212] Foreman DM, Foreman D, Prendergast M, Minty B. Is clinic prevalence of ICD-10 hyperkinesis underestimated? Impact of increasing awareness by a questionnaire screen in a UK clinic. Eur Child Adolesc Psychiatry 2001;10(2):130-4. https://doi.org/10.1007/s007870170036
[213] von Polier GG, Vloet TD, Herpertz-Dahlmann B. ADHD and delinquency-a developmental perspective. Behav Sci Law 2012;30(2):121-39. https://doi.org/10.1002/bsl.2005
[214] Young S, Moss D, Sedgwick O, Fridman M, Hodgkins P. A meta-analysis of the prevalence of attention deficit hyperactivity disorder in incarcerated populations. Psychol Med (Paris) 2015;45(2):247-58. https://doi.org/10.1017/S0033291714000762
[215] Young S, Thome J. ADHD and offenders. World J Biol Psychiatry 2011;12 (Suppl 1):124-8. https://doi.org/10.3109/15622975.2011.600319
[216] Young S, Goodwin E. Attention-deficit/hyperactivity disorder in persistent criminal offenders: the need for specialist treatment programs. Expert Rev Neurother 2010;10(10):1497-500. https://doi.org/10.1586/ern.10.142
[217] D'Amelio R, Retz W, Philipsen A, Rösler M. Psychoedukation und Coaching ADHS im Erwachsenenalter. Manual zur Leitung von Patienten- und Angehörigengruppen. München: Urban & Fischer Elsevier; 2009. https://doi.org/10.1016/B978-343722766-0.10007-1
[218] Hirvikoski T, Waaler E, Lindstrom T, Bolte S, Jokinen J. Cognitive behaviour therapy-based psychoeducational groups for adults with ADHD and their significant others (PEGASUS): an open clinical feasibility trial. Atten De c Hyperact Disord 2015;7(1):89-99. https://doi.org/10.1007/s12402-014-0141-2
[219] Hirvikoski T, Lindström T, Carlsson J, Waaler E, Jokinen J, Bölte S. Psychoeducational groups for adults with ADHD and their significant others (PEGASUS): a pragmatic multicenter and randomized controlled trial. Eur Psychiatry 2017;9(44):141-52. https://doi.org/10.1016/j.eurpsy.2017.04.005
[220] Volkow ND, Swanson JM. Clinical practice: adult attention deficit- hyperactivity disorder. N Engl J Med 2013;369(20):1935-44. https://doi.org/10.1056/NEJMcp1212625
[221] Bushe C, Day K, Reed V, Karlsdotter K, Berggren L, Pitcher A, et al. A network meta-analysis of atomoxetine and osmotic release oral system methylphenidate in the treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder in adult patients. J Psychopharmacol 2016;30(5):444-58. https://doi.org/10.1177/0269881116636105
[222] Cortese S, Adamo N, Del Giovane C, Mohr-Jensen C, Hayes AJ, Carucci S, et al. Comparative efficacy and tolerability of medications for attention-deficit hyperactivity disorder in children, adolescents, and adults: a systematic review and network meta-analysis. Lancet Psychiatry 2018;5 (9):727-38. https://doi.org/10.1016/S2215-0366(18)30269-4
[223] Koesters M, Becker T, Kilian R, Fegert JM, Weinmann S. Limits of meta-analysis: methylphenidate in the treatment of adult attention-deficit hyperactivity disorder. J Psychopharmacol (Oxford) 2009;23(7):733-44. https://doi.org/10.1177/0269881108092338
[224] Faraone SV, Glatt SJ. A comparison of the efficacy of medications for adult attention-deficit/hyperactivity disorder using meta-analysis of effect sizes. J Clin Psychiatry 2010;71(6):754-63. https://doi.org/10.4088/JCP.08m04902pur
[225] Castells X, Ramos-Quiroga JA, Rigau D, Bosch R, Nogueira M, Vidal X, et al. Ef cacy of methylphenidate for adults with attention-deficit hyperactivity disorder: a meta-regression analysis. CNS Drugs 2011;25(2):157-69. https://doi.org/10.2165/11539440-000000000-00000
[226] Castells X, Ramos-Quiroga JA, Bosch R, Nogueira M, Casas M. Amphetamines for attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) in adults. Cochrane Database Syst Rev 2011(6) CD007813. https://doi.org/10.1002/14651858.CD007813.pub2
[227] Cunill R, Castells X, Tobias A, Capella D. Atomoxetine for attention deficit hyperactivity disorder in the adulthood: a meta-analysis and meta-regression. Pharmacoepidemiol Drug Saf 2013;22(9):961-9. https://doi.org/10.1002/pds.3473
[228] Philipsen A, Jans T, Graf E, Matthies S, Borel P, Colla M, et al. Effects of group psychotherapy, individual counselling, methylphenidate, and placebo in the treatment of adult Attention-Deficit/Hyperactivity disorder: a randomized clinical trial. JAMA Psychiatry 2015;72(12):1199-210. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2015.2146
[229] Chang Z, Lichtenstein P, D'Onofrio BM, Sjolander A, Larsson H. Serious transport accidents in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder and the effect of medication: a population-based study. JAMA Psychiatry 2014;71(3):319-25. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2013.4174
[230] Lichtenstein P, Larsson H. Medication for attention deficit-hyperactivity disorder and criminality. N Engl J Med 2013;368(8):776. https://doi.org/10.1056/NEJMc1215531
[231] Chen Q, Sjolander A, Runeson B, D'Onofrio BM, Lichtenstein P, Larsson H. Drug treatment for attention-deficit/hyperactivity disorder and suicidal behaviour: a register-based study. BMJ 2014;348:g3769. https://doi.org/10.1136/bmj.g3769
[232] Chang Z, D'Onofrio BM, Quinn PD, Lichtenstein P, Larsson H. Medication for attention-deficit/hyperactivity disorder and risk for depression: a nationwide longitudinal cohort study. Biol Psychiatry 2016;80(12): 916-22. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2016.02.018
[233] Chang Z, Lichtenstein P, Halldner L, D'Onofrio B, Serlachius E, Fazel S, et al. Stimulant ADHD medication and risk for substance abuse. J Child Psychol Psychiatry Allied Discip 2014;55(8):878-85. https://doi.org/10.1111/jcpp.12164
[234] Sharman J, Pennick M. Lisdexamfetamine prodrug activation by peptidase- mediated hydrolysis in the cytosol of red blood cells. Neuropsychiatr Dis Treat 2014;10:2275-80. https://doi.org/10.2147/NDT.S70382
[235] Setyawan J, Hodgkins P, Guerin A, Gauthier G, Cloutier M, Wu EQ, et al. Comparing treatment adherence of lisdexamfetamine and other medications for the treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder: a retrospective analysis. J Med Econ 2013;16(7):962-75. https://doi.org/10.3111/13696998.2013.800524
[236] Adler LA, Goodman DW, Kollins SH, Weisler RH, Krishnan S, Zhang Y, et al. Double-blind, placebo-controlled study of the efficacy and safety of lisdexamfetamine dimesylate in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder. J Clin Psychiatry 2008;69(9):1364-73. https://doi.org/10.4088/JCP.v69n0903
[237] Wigal T, Brams M, Gasior M, Gao J, Squires L, Giblin J, et al. A randomized, double-blind, placebo-controlled, crossover study of the efficacy and safety of lisdexamfetamine dimesylate in adults with attention-deficit/ hyperactivity disorder: novel findings using a simulated adult workplace environment design. Behav Brain Funct 2010;6:34. https://doi.org/10.1186/1744-9081-6-34
[238] Dupaul GJ, Weyandt LL, Rossi JS, Vilardo BA, O'Dell SM, Carson KM, et al. Double-blind, placebo-controlled, crossover study of the efficacy and safety of lisdexamfetamine dimesylate in college students with ADHD. J Atten Disord 2012;16(3):202-20. https://doi.org/10.1177/1087054711427299
[239] Maneeton N, Maneeton B, Suttajit S, Reungyos J, Srisurapanont M, Martin SD. Exploratory meta-analysis on lisdexamfetamine versus placebo in adult ADHD. Drug design. Development and therapy. 2014;8:1685-93. https://doi.org/10.2147/DDDT.S68393
[240] Coghill DR, Caballero B, Sorooshian S, Civil R. A systematic review of the safety of lisdexamfetamine dimesylate. CNS Drugs 2014;28(6):497-511. https://doi.org/10.1007/s40263-014-0166-2
[241] Adler LA, Dirks B, Deas PF, Raychaudhuri A, Dauphin MR, Lasser RA, et al. Lisdexamfetamine dimesylate in adults with attention-deficit/ hyperactivity disorder who report clinically significant impairment in executive function: results from a randomized, double-blind, placebo-controlled study. J Clin Psychiatry 2013;74(7):694-702. https://doi.org/10.4088/JCP.12m08144
[242] Epstein T, Patsopoulos NA, Weiser M. Immediate-release methylphenidate for attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) in adults. Cochrane Database Syst Rev 2014(9) CD005041. https://doi.org/10.1002/14651858.CD005041.pub2
[243] Martinez-Raga J, Knecht C, Szerman N, Martinez MI. Risk of serious cardiovascular problems with medications for attention-deficit hyperactivity disorder. CNS Drugs 2013;27(1):15-30. https://doi.org/10.1007/s40263-012-0019-9
[244] Coghill D, Banaschewski T, Zuddas A, Pelaz A, Gagliano A, Doepfner M. Long-acting methylphenidate formulations in the treatment of attention-deficit/ hyperactivity disorder: a systematic review of head-to-head studies. BMC Psychiatry 2013;13:237. https://doi.org/10.1186/1471-244X-13-237
[245] Mick E, McManus DD, Goldberg RJ. Meta-analysis of increased heart rate and blood pressure associated with CNS stimulant treatment of ADHD in adults. European neuropsychopharmacology: The journal of the European College of Neuropsychopharmacology. 2013;23(6):534-41. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2012.06.011
[246] Westover AN, Halm EA. Do prescription stimulants increase the risk of adverse cardiovascular events?: A systematic review. BMC Cardiovasc Disord 2012;12:41. https://doi.org/10.1186/1471-2261-12-41
[247] Habel LA, Cooper WO, Sox CM, Chan KA, Fireman BH, Arbogast PG, et al. ADHD medications and risk of serious cardiovascular events in young and middle-aged adults. JAMA : J Am Med Assoc 2011;306(24):2673-83. https://doi.org/10.1001/jama.2011.1830
[248] Schelleman H, Bilker WB, Kimmel SE, Daniel GW, Newcomb C, Guevara JP, et al. Methylphenidate and risk of serious cardiovascular events in adults. Am J Psychiatry 2012;169(2):178-85. 32 J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2011.11010125
[249] Shin JY, Roughead EE, Park BJ, Pratt NL. Cardiovascular safety of methylphenidate among children and young people with attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD): nationwide self-controlled case series study. BMJ 2016;353:i2550. https://doi.org/10.1136/bmj.i2550
[250] Asherson P, Bushe C, Saylor K, Tanaka Y, Deberdt W, Upadhyaya H. Ef cacy of atomoxetine in adults with attention deficit hyperactivity disorder: an integrated analysis of the complete database of multicenter placebo-controlled trials. J Psychopharmacol (Oxford) 2014;28(9):837-46. https://doi.org/10.1177/0269881114542453
[251] Asherson P, Young S, Adamou M, Bolea B, Coghill D, Gudjonsson G, et al. Handbook for Attention Deficit Hyperactivity Disorder in Adults. UKAAN, Springer Healthcare Communications; 2013.
[252] Ginsberg Y, Ahlqvist-Rastad J, AM K, Barroso J, Bergquist F, Brodd G, et al. Läkemedel vid adhd - behandlingsrekommendation. Information från Läkemedelsverket 2016;(2):13-23.
[253] Quinn PD, Chang Z, Hur K, Gibbons RD, Lahey BB, Rickert ME, et al. ADHD medication and substance-related problems. Am J Psychiatry 2017;174 (9):877-85. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2017.16060686
[254] Adler LA, Liebowitz M, Kronenberger W, Qiao M, Rubin R, Hollandbeck M, et al. Atomoxetine treatment in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbid social anxiety disorder. Depress Anxiety 2009;26 (3):212-21. https://doi.org/10.1002/da.20549
[255] Bangs ME, Emslie GJ, Spencer TJ, Ramsey JL, Carlson C, Bartky EJ, et al. Efficacy and safety of atomoxetine in adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder and major depression. J Child Adolesc Psychopharmacol 2007;17 (4):407-20. https://doi.org/10.1089/cap.2007.0066
[256] Posey DJ, McDougle CJ. Guanfacine and guanfacine extended release: treatment for ADHD and related disorders. CNS Drug Rev 2007;13(4):465-74. https://doi.org/10.1111/j.1527-3458.2007.00026.x
[257] Huss M, Chen W, Ludolph AG. Guanfacine extended release: a new pharmacological treatment option in Europe. Clin Drug Investig 2016;36 (1):1-25. https://doi.org/10.1007/s40261-015-0336-0
[258] Butter eld ME, Saal J, Young B, Young JL. Supplementary guanfacine hydrochloride as a treatment of attention deficit hyperactivity disorder in adults: a double-blind, placebo-controlled study. Psychiatry Res 2016;236:136-41. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2015.12.017
[259] Kollins SH, Jain R, Brams M, Segal S, Findling RL, Wigal SB, et al. Clonidine extended-release tablets as add-on therapy to psychostimulants in children and adolescents with ADHD. Pediatrics 2011;127(6) e1406-13. https://doi.org/10.1542/peds.2010-1260
[260] Jain R, Segal S, Kollins SH, Khayrallah M. Clonidine extended-release tablets for pediatric patients with attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2011;50(2):171-9. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2010.11.005
[261] Palumbo DR, Sallee FR, Pelham Jr. WE, Bukstein OG, Daviss WB, McDermott MP. Clonidine for attention-deficit/hyperactivity disorder: I. Ef cacy and tolerability outcomes. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2008;47(2):180-8. https://doi.org/10.1097/chi.0b013e31815d9af7
[262] Hazell PL, Stuart JE. A randomized controlled trial of clonidine added to psychostimulant medication for hyperactive and aggressive children. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2003;42(8):886-94. https://doi.org/10.1097/01.CHI.0000046908.27264.00
[263] Maneeton N, Maneeton B, Intaprasert S, Woottiluk P. A systematic review of randomized controlled trials of bupropion versus methylphenidate in the treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder. Neuropsychiatr Dis Treat 2014;10:1439-49. https://doi.org/10.2147/NDT.S62714
[264] Hamedi M, Mohammdi M, Ghaleiha A, Keshavarzi Z, Jafarnia M, Keramatfar R, et al. Bupropion in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder: a randomized, double-blind study. Acta Med Iran 2014;52(9):675-80.
[265] Ghanizadeh A. A systematic review of reboxetine for treating patients with attention deficit hyperactivity disorder. Nord J Psychiatry 2015;69(4):241-8. https://doi.org/10.3109/08039488.2014.972975
[266] Riahi F, Tehrani-Doost M, Shahrivar Z, Alaghband-Rad J. Ef cacy of reboxetine in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder: a randomized, placebo-controlled clinical trial. Hum Psychopharmacol 2010;25(7-8):570-6. https://doi.org/10.1002/hup.1158
[267] Otasowie J, Castells X, Ehimare UP, Smith CH. Tricyclic antidepressants for attention deficit hyperactivity disorder (ADHD) in children and adolescents. Cochrane Database Syst Rev 2014(9) CD006997. https://doi.org/10.1002/14651858.CD006997.pub2
[268] Prince JB, Wilens TE, Biederman J, Spencer TJ, Millstein R, Polisner DA, et al. A controlled study of nortriptyline in children and adolescents with attention deficit hyperactivity disorder. J Child Adolesc Psychopharmacol 2000;10 (3):193-204. https://doi.org/10.1089/10445460050167304
[269] Weiss M, Hechtman L, Adult ARG. A randomized, double-blind trial of paroxetine and/or dextroamphetamine and problem-focused therapy for attention-deficit/hyperactivity disorder in adults. J Clin Psychiatry 2006;67 (4):611-9. https://doi.org/10.4088/JCP.v67n0412
[270] Arnold VK, Feifel D, Earl CQ, Yang R, Adler LA. A 9-week, randomized, double-blind, placebo-controlled, parallel-group, dose-finding study to evaluate the efficacy and safety of Modafinil as a treatment for adults with ADHD. J Atten Disord 2014;18(2):133-44. https://doi.org/10.1177/1087054712441969
[271] Wang GJ, Volkow ND, Wigal T, Kollins SH, Newcorn JH, Telang F, et al. Long-term stimulant treatment affects brain dopamine transporter levels in patients with attention deficit hyperactive disorder. PLoS One 2013;8(5) e63023. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0063023
[272] Cavero I, Guillon JM. Safety pharmacology assessment of drugs with biased 5- HT(2B) receptor agonism mediating cardiac valvulopathy. J Pharmacol Toxicol Methods 2014;69(2):150-61. https://doi.org/10.1016/j.vascn.2013.12.004
[273] Droogmans S, Kerkhove D, Cosyns B, Van Camp G. Role of echocardiography in toxic heart valvulopathy. Eur J Echocardiogr 2009;10(4):467-76. https://doi.org/10.1093/ejechocard/jep023
[274] Seixas M, Weiss M, Muller U. Systematic review of national and international guidelines on attention-deficit hyperactivity disorder. J Psychopharmacol (Oxford) 2012;26(6):753-65. https://doi.org/10.1177/0269881111412095
[275] Sobanski E, Bruggemann D, Alm B, Kern S, Deschner M, Schubert T, et al. Psychiatric comorbidity and functional impairment in a clinically referred sample of adults with attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD). Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci 2007;257(7):371-7. https://doi.org/10.1007/s00406-007-0712-8
[276] Sharma A, Couture J. A review of the pathophysiology, etiology, and treatment of attention-deficit hyperactivity disorder (ADHD). Ann Pharmacother 2014;48(2):209-25. https://doi.org/10.1177/1060028013510699
[277] Bazire S. Psychotropic drug directory 2010. Aberdeen: HealthComm UK Ltd; 2010.
[278] Viktorin A, Ryden E, Thase ME, Chang Z, Lundholm C, D'Onofrio BM, et al. The risk of treatment-emergent mania with methylphenidate in bipolar disorder. Am J Psychiatry 2016 appiajp201616040467.
[279] Cunill R, Castells X, Tobias A, Capella D. Pharmacological treatment of attention deficit hyperactivity disorder with comorbid drug dependence. J Psychopharmacol 2015;29(1):15-23. https://doi.org/10.1177/0269881114544777
[280] Steinhausen HC, Bisgaard C. Substance use disorders in association with attention-deficit/hyperactivity disorder, comorbid mental disorders, and medication in a nationwide sample. Eur Neuropsychopharmacol 2014;24 (2):232-41. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2013.11.003
[281] Levin FR, Mariani JJ, Specker S, Mooney M, Mahony A, Brooks DJ, et al. Extended-release mixed amphetamine salts vs placebo for comorbid adult Attention-Deficit/Hyperactivity disorder and cocaine use disorder: a randomized clinical trial. JAMA Psychiatry 2015;72(6):593-602. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2015.41
[282] Konstenius M, Jayaram-Lindstrom N, Guterstam J, Beck O, Philips B, Franck J. Methylphenidate for attention deficit hyperactivity disorder and drug relapse in criminal offenders with substance dependence: a 24-week randomized placebo-controlled trial. Addiction 2014;109(3):440-9. https://doi.org/10.1111/add.12369
[283] Skoglund C, Brandt L, Almqvist C, D'Onofrio BM, Konstenius M, Franck J, et al. Factors associated with adherence to methylphenidate treatment in adult patients with attention-deficit/hyperactivity disorder and substance use disorders. J Clin Psychopharmacol 2016;36(3):222-8. https://doi.org/10.1097/JCP.0000000000000501
[284] Perez de los Cobos J, Sinol N, Perez V, Trujols J. Pharmacological and clinical dilemmas of prescribing in comorbid adult attention-deficit/hyperactivity disorder and addiction. Br J Clin Pharmacol 2014;77(2):337-56. https://doi.org/10.1111/bcp.12045
[285] Crunelle CL, van den Brink W, Moggi F, Konstenius M, Franck J, Levin FR, et al. International consensus statement on screening, diagnosis and treatment of substance use disorder patients with comorbid attention Deficit/ Hyperactivity disorder. Eur Addict Res 2018;24(1):43-51. https://doi.org/10.1159/000487767
[286] Torgersen T, Gjervan B, Rasmussen K, Vaaler A, Nordahl HM. Prevalence of comorbid substance use disorder during long-term central stimulant treatment in adult ADHD. ADHD Attention Deficit Hyperactivity Disorders 2013;5(1):59-67. https://doi.org/10.1007/s12402-012-0094-2
[287] Klassen LJ, Bilkey TS, Katzman M, Chokka P. Comorbid Attention Deficit/ Hyperactivity disorder and substance use disorder: treatment considerations. Curr Drug Abuse Rev 2012.
[288] Cheung CH, Frazier-Wood AC, Asherson P, Rijsdijk F, Kuntsi J. Shared cognitive impairments and aetiology in ADHD symptoms and reading difficulties. PLoS One 2014;9(6)e98590. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0098590
[289] Rabiner DL, Anastopoulos AD, Costello EJ, Hoyle RH, McCabe SE, Swartzwelder HS. The misuse and diversion of prescribed ADHD medications by college students. J Atten Disord 2009;13(2):144-53. https://doi.org/10.1177/1087054708320414
[290] Besag FM. ADHD treatment and pregnancy. Drug Saf: Int J Med Toxicol Drug Exp 2014;37(6):397-408. https://doi.org/10.1007/s40264-014-0168-5
[291] Dideriksen D, Pottegard A, Hallas J, Aagaard L, Damkier P. First trimester in utero exposure to methylphenidate. Basic Clin Pharmacol Toxicol 2013;112 (2):73-6. https://doi.org/10.1111/bcpt.12034
[292] Pottegård A, Hallas J, Andersen JT, Løkkegaard EC, Dideriksen D, Aagaard L, et al. First-trimester exposure to methylphenidate: a population-based cohort study. J Clin Psychiatry 2014;75(1):e88-93. https://doi.org/10.4088/JCP.13m08708
[293] Huybrechts KF, Broms G, Christensen LB, Einarsdottir K, Engeland A, Furu K, et al. Association between methylphenidate and amphetamine use in pregnancy and risk of congenital malformations: a cohort study from the international pregnancy safety study consortium. JAMA Psychiatry 2018;75 (2):167-75. https://doi.org/10.1001/jamapsychiatry.2017.3644
[294] Diav-Citrin O, Shechtman S, Arnon J, Wajnberg R, Borisch C, Beck E, et al. Methylphenidate in pregnancy: a multicenter, prospective, comparative, observational study. J Clin Psychiatry 2016;77(9):1176-81. https://doi.org/10.4088/JCP.15m10083
[295] Bro SP, Kjaersgaard MI, Parner ET, Sorensen MJ, Olsen J, Bech BH, et al. Adverse pregnancy outcomes after exposure to methylphenidate or atomoxetine during pregnancy. Clin Epidemiol 2015;7:139-47. https://doi.org/10.2147/CLEP.S72906
[296] Haervig KB, Mortensen LH, Hansen AV, Strandberg-Larsen K. Use of ADHD medication during pregnancy from 1999 to 2010: a Danish register-based study. Pharmacoepidemiol Drug Saf 2014;23(5):526-33. https://doi.org/10.1002/pds.3600
[297] McAllister-Williams RH, Baldwin DS, Cantwell R, Easter A, Gilvarry E, Glover V, et al. British Association for Psychopharmacology consensus guidance on the use of psychotropic medication preconception in pregnancy and postpartum 2017. J Psychopharmacol 2017;31(5):519-52. https://doi.org/10.1177/0269881117699361
[298] Bolea-Alamanac BM, Green A, Verma G, Maxwell P, Davies SJ. Methylphenidate use in pregnancy and lactation: a systematic review of evidence. Br J Clin Pharmacol 2014;77(1):96-101. https://doi.org/10.1111/bcp.12138
[299] Larsen ER, Damkier P, Pedersen LH, Fenger-Gron J, Mikkelsen RL, Nielsen RE, et al. Use of psychotropic drugs during pregnancy and breastfeeding. Acta Psychiatr Scand Suppl 2015;445:1-28. https://doi.org/10.1111/acps.12479
[300] Freeman MP. ADHD and pregnancy. Am J Psychiatry 2014;171(7):723-8. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2013.13050680
[301] Atomoxetine [Internet]. U.S. National Library of Medicine. Date accessed: 22.10.2017. Available from: http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/search2/r? dbs+lactmed:@term+@DOCNO+826. J.J.S. Kooij et al. / European Psychiatry 56 (2019) 14-34 33
[302] Guanfacine [Internet]. U.S. National Library of Medicine. Date accessed: 22.10.2017. Available from: http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/search2/r? dbs+lactmed:@term+@DOCNO+631.
[303] Clonidine [Internet]. U.S. National Library of Medicine. Date accessed: 22.10.2017. Available from: http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/search2/r? dbs+lactmed:@term+@DOCNO+73.
[304] Lisdexamfetamine [Internet]. U.S. National Library of Medicine. Date accessed: 22.10.2017. Available from: http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/ search2/r?dbs+lactmed:@term+@DOCNO+834.
[305] Bupropion [Internet]. U.S. National Library of Medicine. Date accessed: 22.10.2017. Available from: http://toxnet.nlm.nih.gov/cgi-bin/sis/search2/r? dbs+lactmed:@term+@DOCNO+321.
[306] Van der Heijden KB, Smits MG, Van Someren EJ, Gunning WB. Idiopathic chronic sleep onset insomnia in attention-deficit/hyperactivity disorder: a circadian rhythm sleep disorder. Chronobiol Int 2005;22(3):559-70. https://doi.org/10.1081/CBI-200062410
[307] van Veen MM, Kooij JJ, Boonstra AM, Gordijn MC, van Someren EJ. Delayed circadian rhythm in adults with attention-deficit/hyperactivity disorder and chronic sleep-onset insomnia. Biol Psychiatry 2010;67(11):1091-6. https://doi.org/10.1016/j.biopsych.2009.12.032
[308] Kooij JJ, Bijlenga D. The circadian rhythm in adult attention-deficit/hyperactivity disorder: current state of affairs. Exp Rev Neurother. 2013;13(10):1107-16. https://doi.org/10.1586/14737175.2013.836301
[309] Kidwell KM, Van Dyk TR, Lundahl A, Nelson TD. Stimulant medications and sleep for youth with ADHD: a meta-analysis. Paediatrics 2015;136(6):1144-53. https://doi.org/10.1542/peds.2015-1708
[310] Snitselaar MA, Smits MG, van der Heijden KB, Spijker J. Sleep and circadian rhythmicity in adult ADHD and the effect of stimulants. J Atten Disord 2017;21(1):14-26. https://doi.org/10.1177/1087054713479663
[311] Barrett JR, Tracy DK, Giaroli G. To sleep or not to sleep: a systematic review of the literature of pharmacological treatments of insomnia in children and adolescents with attention-deficit/hyperactivity disorder. J Child Adolesc Psychopharmacol 2013;23(10):640-7. https://doi.org/10.1089/cap.2013.0059
[312] Van der Heijden KB, Smits MG, Van Someren EJW, Ridderinkhof KR, Gunning WB. Effect of melatonin on sleep, behaviour, and cognition in ADHD and chronic sleep-onset insomnia. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry 2007;46 (2):233-41. https://doi.org/10.1097/01.chi.0000246055.76167.0d
[313] Hirvikoski T, Waaler E, Alfredsson J, Pihlgren C, Holmstrom A, Johnson A, et al. Reduced ADHD symptoms in adults with ADHD after structured skills training group: results from a randomized controlled trial. Behav Res Ther 2011;49(3):175-85. https://doi.org/10.1016/j.brat.2011.01.001
[314] Young S, Emilsson B, Sigurdsson JF, Khondoker M, Philipp-Wiegmann F, Baldursson G, et al. A randomized controlled trial reporting functional outcomes of cognitive-behavioural therapy in medication-treated adults with ADHD and comorbid psychopathology. Eur Arch Psychiatry Clin Neurosci 2017;267(3):267-76. https://doi.org/10.1007/s00406-016-0735-0
[315] Jensen CM, Amdisen BL, Jorgensen KJ, Arnfred SM. Cognitive behavioural therapy for ADHD in adults: systematic review and meta-analyses. Atten De c Hyperact Disord 2016;8(1)3-11 Epub 2016 Jan 22. https://doi.org/10.1007/s12402-016-0188-3
[316] Arnold LE, Hodgkins P, Caci H, Kahle J, Young S. Effect of treatment modality on long-term outcomes in attention-deficit/hyperactivity disorder: a systematic review. PLoS One 2015;10(2)e0116407. eCollection 2015. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0116407
[317] Philipsen A. Psychotherapy in adult attention deficit hyperactivity disorder: implications for treatment and research. Expert rev. 2012;12(10):1217-25. https://doi.org/10.1586/ern.12.91
[318] Mongia M, Hechtman L. Cognitive behaviour therapy for adults with attention-deficit/hyperactivity disorder: a review of recent randomized controlled trials. Curr Psychiatry Rep 2012;14(5):561-7. https://doi.org/10.1007/s11920-012-0303-x
[319] Safren SA, Otto MW, Sprich S, Winett CL, Wilens TE, Biederman J. Cognitive-behavioral therapy for ADHD in medication-treated adults with continued symptoms. Behav Res Ther 2005;43(7):831-42. https://doi.org/10.1016/j.brat.2004.07.001
[320] Safren SA, Sprich S, Mimiaga MJ, Surman C, Knouse L, Groves M, et al. Cognitive behavioural therapy vs relaxation with educational support for medication-treated adults with ADHD and persistent symptoms: a randomized controlled trial. JAMA 2010;304(8):875-80. https://doi.org/10.1001/jama.2010.1192
[321] Young S, Khondoker M, Emilsson B, Sigurdsson JF, Philipp-Wiegmann F, Baldursson G, et al. Cognitive-behavioural therapy in medication-treated adults with attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbid psychopathology: a randomized controlled trial using multi-level analysis. Psychol Med (Paris) 2015;45(13)2793-804. Epub 2015 May 29. https://doi.org/10.1017/S0033291715000756
[322] Emilsson B, Gudjonsson G, Sigurdsson JF, Baldursson G, Einarsson E, Olafsdottir H, et al. Cognitive behaviour therapy in medication-treated adults with ADHD and persistent Symptoms: a randomized controlled trial. BMC Psychiatry 2011;11(116). https://doi.org/10.1186/1471-244X-11-116
[323] Young S, Bramham J. Cognitive-behavioural therapy for ADHD in adolescents and adults: a psychological guide to practice. 2nd edition ed Chichester: John Wiley & Sons Ltd; 2012. https://doi.org/10.1002/9781119943440
[324] Knouse LE, Safren SA. Current status of cognitive behavioural therapy for adult attention-deficit hyperactivity disorder. Psychiatric Clin North Am 2010;33 (3):497-509. https://doi.org/10.1016/j.psc.2010.04.001
[325] Newark PE, Stieglitz RD. Therapy-relevant factors in adult ADHD from a cognitive behavioural perspective. Atten De c Hyperact Disord 2010;2(2):59-72. https://doi.org/10.1007/s12402-010-0023-1
[326] Torrente F, Lopez P, Alvarez Prado D, Kichic R, Cetkovich-Bakmas M, Lischinsky A, et al. Dysfunctional cognitions and their emotional, behavioural, and functional correlates in adults with attention deficit hyperactivity disorder (ADHD): Is the cognitive-behavioural model valid? J Atten Disord 2014;18(5)412-24. Epub 2012 May 24. https://doi.org/10.1177/1087054712443153
[327] Kubik JA. Ef cacy of ADHD coaching for adults with ADHD. J Atten Disord 2010;13(5)442-53. Epub 2009 Mar 10. https://doi.org/10.1177/1087054708329960
[328] Prevatt F, Yelland S. An empirical evaluation of ADHD coaching in college students. J Atten Disord 2015;19(8)666-77, 1087054713480036 Epub 2013 Mar 18. https://doi.org/10.1177/1087054713480036
[329] Hepark S, Janssen L, de Vries A, Schoenberg PL, Donders R, Kan CC, et al. The efficacy of adapted MBCT on core symptoms and executive functioning in adults with ADHD: a preliminary randomized controlled trial. J Atten Disord 2015;20:1087054715613587. https://doi.org/10.1177/1087054715613587
[330] Schoenberg PL, Hepark S, Kan CC, Barendregt HP, Buitelaar JK, Speckens AE. Effects of mindfulness-based cognitive therapy on neurophysiological correlates of performance monitoring in adult attention-deficit/ hyperactivity disorder. Clin Neurophysiol 2014;125(7):1407-16. https://doi.org/10.1016/j.clinph.2013.11.031
[331] Cairncross M, Miller CJ. The effectiveness of mindfulness-based therapies for ADHD: a meta-analytic review. J Atten Disord 2016. https://doi.org/10.1177/1087054715625301
[332] Braun S, Zeidler J, Linder R, Engel S, Verheyen F, Greiner W. Treatment costs of attention deficit hyperactivity disorder in Germany. Eur J Health Econ 2013;14(6):939-45. https://doi.org/10.1007/s10198-012-0440-5
[333] Swensen A, Birnbaum HG, Ben Hamadi R, Greenberg P, Cremieux PY, Secnik K. Incidence and costs of accidents among attention-deficit/hyperactivity disorder patients. J Adolesc Health 2004;35(4)346 e1-9. https://doi.org/10.1016/j.jadohealth.2003.12.003
[334] Birnbaum HG, Kessler RC, Lowe SW, Secnik K, Greenberg PE, Leong SA, et al. Costs of attention deficit-hyperactivity disorder (ADHD) in the US: excess costs of persons with ADHD and their family members in 2000. Curr Med Res Opin 2005;21(2):195-206. https://doi.org/10.1185/030079904X20303
[335] Marchetti A, Magar R, Lau H, Murphy EL, Jensen PS, Conners CK, et al. Pharmacotherapies for attention-deficit/hyperactivity disorder: expected- cost analysis. Clin Ther 2001;23(11):1904-21. https://doi.org/10.1016/S0149-2918(00)89086-4
[336] Matza LS, Paramore C, Prasad M. A review of the economic burden of ADHD. Cost-effectiveness and resource allocation: C/E. 2005;3:5. https://doi.org/10.1186/1478-7547-3-5
[337] Daley D, Jacobsen RH, Lange AM, Sørensen A. Walldorf J. Costing adult attention deficit hyperactivity disorder. New York: Oxford University Press; 2015. https://doi.org/10.1093/acprof:oso/9780198745556.001.0001
[338] Fredriksen M, Halmoy A, Faraone SV, Haavik J. Long-term efficacy and safety of treatment with stimulants and atomoxetine in adult ADHD: a review of controlled and naturalistic studies. Eur Neuropsychopharmacol 2013;23 (6):508-27. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2012.07.016
[339] Gilmore A, Milne R. Methylphenidate in children with hyperactivity: review and cost-utility analysis. Pharmacoepidemiol Drug Saf 2001;10(2):85-94. https://doi.org/10.1002/pds.564
[340] King S, Grif n S, Hodges Z, Weatherly H, Asseburg C, Richardson G, et al. A systematic review and economic model of the effectiveness and cost-effectiveness of methylphenidate, dexamfetamine and atomoxetine for the treatment of attention deficit hyperactivity disorder in children and adolescents. Health Technol Assess (Rockv) 2006;10(23) iii-iv, xiii-146. https://doi.org/10.3310/hta10230
[341] Narayan S, Hay J. Cost-effectiveness of methylphenidate versus AMP/DEX mixed salts for the first-line treatment of ADHD. Expert Rev Pharmacoecon Outcomes Res 2004;4(6):625-34. https://doi.org/10.1586/14737167.4.6.625
[342] Zupancic J, Miller A, Raina P, Lee S, Klassen A, Olsen L. Part 3: Economic evaluation of pharmaceutical and psychological/behavioural therapies for attention-deficit/ hyperactivity disorder. In: Miller A, Lee SK, Raina P, editors. Review of therapies for attention-deficit/hyperactivity disorder. Ottawa, Canada: Canadian Coordinating Of ce for Health Technology Assessment; 1998.
[343] Donnelly M, Haby MM, Carter R, Andrews G, Vos T. Cost-effectiveness of dexamphetamine and methylphenidate for the treatment of childhood attention deficit hyperactivity disorder. Aust N Z J Psychiatry 2004;38 (8):592-601. https://doi.org/10.1080/j.1440-1614.2004.01422.x
[344] Wu EQ, Hodgkins P, Ben-Hamadi R, Setyawan J, Xie J, Sikirica V, et al. Cost-effectiveness of pharmacotherapies for attention-deficit hyperactivity disorder: a systematic literature review. CNS Drugs 2012;26(7):581-600. https://doi.org/10.2165/11633900-000000000-00000
[345] Lebowitz MS. Stigmatization of ADHD: a developmental review. J Atten Disord 2016;20(3):199-205. https://doi.org/10.1177/1087054712475211
[346] Baeyens D, Moniquet A, Danckaerts M, van der Oord S. [A comparative study of the structural stigmatisation of ADHD and autism spectrum disorder in Flemish newspapers]. Tijdschr Psychiatr 2017;59(5):269-77.
[347] Corrigan PW, Shapiro JR. Measuring the impact of programs that challenge the public stigma of mental illness. Clin Psychol Rev 2010;30(8):907-22. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2010.06.004
[348] Mueller AK, Fuermaier ABM, Koerts J, Tucha L. Stigma in attention deficit hyperactivity disorder. Atten De c Hyperact Disord 2012;4(3):101-14. https://doi.org/10.1007/s12402-012-0085-3
[349] McKeague L, Hennessy E, O'Driscoll C, Heary C. Retrospective accounts of self-stigma experienced by young people with attention-deficit/hyperactivity disorder (ADHD) or depression. Psychiatr Rehabil J 2015;38(2):158-63. https://doi.org/10.1037/prj0000121
[350] Fuermaier AB, Tucha L, Mueller AK, Koerts J, Hauser J, Lange KW, et al. Stigmatization in teachers towards adults with attention deficit hyperactivity disorder. Springerplus 2014;3:26. https://doi.org/10.1186/2193-1801-3-26
[351] Tatlow-Golden M, Prihodova L, Gavin B, Cullen W, McNicholas F. What do general practitioners know about ADHD? Attitudes and knowledge among first-contact gatekeepers: systematic narrative review. BMC Fam Pract 2016;17(1):129. https://doi.org/10.1186/s12875-016-0516-x
[352] Brohan E, Henderson C, Wheat K, Malcolm E, Clement S, Barley EA, et al. A systematic review of beliefs, behaviours and influencing factors associated with disclosure of a mental health problem in the workplace. BMC Psychiatry 2012;12:11. https://doi.org/10.1186/1471-244X-12-11
[353] CADDRA. Canadian ADHD practice guidelines. Third edition Toronto, ON: Canadian Attention Deficit Hyperactivity Disorder Resource Alliance; 2011.
