Explorăm procesul diagnosticării ADHD, de la recunoașterea simptomelor la evaluarea clinică. Secțiunea abordează pașii diagnosticului, obiectivitatea acestuia și diferențierea de alte afecțiuni. Informații esențiale pentru a înțelege ADHD-ul aici.
Neurodivergența este un termen care descrie variații în funcționarea neurologică care se îndepărtează de ceea ce este considerat "tipic", cuprinzând o gamă de condiții, inclusiv autismul, ADHD-ul, dislexia, etc. Acest articol discută neurodivergența din perspectiva medicală vs. neuroafirmativă.
Dr Willliam Dodson afirmă: "Definiția noastră diagnostică este extrem de inadecvată în virtutea faptului că ignoră emoțiile, cogniția, sexul, hormonii, ADHD la bătrânețe, ADHD la menopauză și efectele ADHD asupra unei personalități în dezvoltare.".
ADHD-ul este o tulburare de neurodezvoltare care afectează atât copiii, cât și adulții. Deși este mai frecvent diagnosticată la copii, un număr tot mai mare de studii au arătat că ADHD poate persista până la vârste înaintate și poate fi chiar diagnosticată la adulții mai în vârstă.
Mulți medici și clinicieni sunt convinși că prezența informantului (a persoanei care cunoaște persoana evaluată din copilărie) este de dorit. Explorăm acest subiect în detaliu, investigând problemele care pot apărea și literatura de specalitate.
Sunt efectuate cercetări pentru determinarea EEG-ului ca instrument diagnostic pentru ADHD, acesta arătând potențial, dar NU ca metodă singulară. Studiile sugerează capacitatea EEG-ului de a distinge persoanele cu ADHD în anumite cazuri, dar arată sensibilitate și specificitate variabile.
Visarea maladaptivă (VM) este o condiție caracterizată prin visare cu ochii deschiși excesivă și imersivă care poate duce la disconfort și deteriorarea funcționalității
