Psihodiagnosticul ADHD - ghidul psihologului clinician practicant în România din perspectiva cercetătorului-pacient (o primă versiune)

Prezentul document își propune să ofere un cadru comprehensiv de abordare a ADHD. Elaborat dintr-o perspectivă unică, ce îmbină experiența academică cu cea personală a unui cercetător diagnosticat cu ADHD, acest ghid se dorește a fi un instrument practic și accesibil pentru psihologii clinicieni.

Documentul abordează aspectele esențiale ale diagnosticului, abordărilor terapeutice non-medicamentoase în scopul managementului ADHD, punând un accent deosebit pe nevoile specifice ale fiecărui grup de vârstă. În plus, ghidul subliniază importanța colaborării între pacienți / clienți, familii / persoane apropiate și profesioniști, pentru a optimiza strategiile de intervenție și pentru a facilita integrarea persanelor cu ADHD.

Scop, limitări și mențiune importantă

Acest ghid își propune să furnizeze o viziune de ansamblu a instrumentelor esențiale pentru a naviga complexitatea neurotipului ADHD și a practicilor actuale bazate pe dovezi în evaluarea, diagnosticul și abordările non-medicamentoase în ADHD.

Prin adoptarea unei abordări bazate pe dovezi și prin integrarea perspectivelor multiple, ne dorim să contribuim la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu ADHD și a familiilor acestora.

Acest ghid reprezintă un rezumat general și o analiză comparativă sumară a instrumentelor și practicilor bazate pe dovezi. Psihologii clinicieni și alți practicieni care studiază acest ghid ar trebui să consulte resursele originale referențiate pentru detalii complete.

Acest ghid NU își propune să fie exhaustiv, ci este menit să ofere o bază de referință psihologilor clinicieni în ceea ce privește ADHD-ul. Suntem conștienți că pot exista omisiuni sau aspecte cu privire la care ați putea considera că merită incluse în mod imperativ.

Ne propunem să îmbunătățim acest ghid în viitor cu exemple de cazuri sau studii de caz pentru a ilustra aplicarea practică a conceptelor. De asemenea, ne propunem să îmbunătățim acest ghid progresiv și iterativ. De aceea, vă invităm să ne oferiți feedback la adresa: contact@aboutadhd.ro

Navigarea în cadrul ghidului

Navigarea în cadrul acestui ghid este facilitată prin intermediul widget-ului de cuprins prezent în partea din stânga-jos a ecranului:

Veți observa faptul că un cerc se va umple pe măsură ce progresați în parcurgerea conținutului:

Puteți realiza oricând clic / tap pe acest simbol. O listă a secțiunilor și subsecțiunilor va fi afișată, din care puteți selecta secțiunea sau subsecțiunea către care doriți să navigați. Secțiunea în cadrul căreia vă aflați în mod curent va fi marcată cu o culoare albastră.

Pentru a colapsa în orice moment această listă, faceți clic / tap pe simbolul X.

Criterii de diagnostic pentru ADHD

Conform recomandărilor Grupului European de Ghiduri pentru ADHD (EAGG), diagnosticul de ADHD trebuie să se bazeze pe sisteme de clasificare recunoscute la nivel internațional, cum ar fi DSM sau ICD, folosind criteriile de diagnosticare specificate în aceste manuale.

DSM-5 prezintă criterii specifice pentru diagnosticul ADHD, inclusiv:

• prezența simptomelor înainte de vârsta de 12 ani;
• apariția simptomelor în două sau mai multe contexte;
• dovada clară a interferenței cu sau a reducerii calității funcționării sociale, academice sau profesionale.

DSM-5 specifică următoarele criterii de diagnostic:

A. Un model persistent de lipsă de atenție și/sau de hiperactivitate-impulsivitate care afectează funcționarea sau dezvoltarea, caracterizat prin (1) și/sau (2):

A(1) Lipsă de atenție

Șase (sau mai multe) dintre următoarele simptome au persistat timp de cel puțin 6 luni la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare și care afectează negativ activitățile sociale și școlare/profesionale: Notă: Simptomele nu sunt exclusiv o manifestare a comportamentului opozițional, a sfidării, ostilității sau incapacității de a înțelege sarcinile sau instrucțiunile primite. Pentru adolescenții cu vârste mai mari (cel puțin 17 ani) și pentru adulți sunt necesare minimum cinci simptome.

• a. Deseori individul eșuează în efortul de concentrare asupra detaliilor sau face greșeli din neglijență la școală, la serviciu sau în timpul altor activități (e.g., omite sau ratează detalii, munca nu este temeinică).
• b. Deseori are dificultăți în menținerea atenției când efectuează sarcini sau în timpul jocului (e.g., are dificultăți în a rămâne atent în timpul audierii unei lecturi, în timpul conversațiilor sau cititului).
• c. Deseori pare să nu asculte atunci când i se vorbește direct (e.g., mintea lui pare în altă parte, chiar și în absența unui element perturbator evident).
• d. Deseori nu urmează întocmai instrucțiunile pe care le primește și nu își finalizează temele la clasă, sarcinile casnice sau de la locul de muncă (e.g., începe o sarcină dar își pierde rapid concentrarea și este distras cu ușurință).
• e. Deseori are dificultăți în organizarea sarcinilor și activităților (e.g., dificultăți de gestionare a sarcinilor secvențiale; dificultăți de a păstra în ordine obiectele proprii și pe cele din jur; muncă dezordonată, dezorganizată; organizare ineficace a timpului; eșec în respectarea termenelor de predare).
• f. Deseori evită, își exprimă neplăcerea sau nu este dispus să se angajeze în sarcini care presupun efort mintal susținut (e.g., temele la clasă sau acasă; pentru adolescenții mai mari și pentru adulți, redactarea de rapoarte, completarea formularelor, revizuirea unor lucrări ample).
• g. Deseori pierde obiectele necesare îndeplinirii sarcinilor sau activităților (e.g., materiale școlare, creioane, cărți, instrumente, portofele, chei, hârtii de birou, ochelari, telefoane mobile).
• h. Deseori este distras de stimuli externi (pentru adolescenții mai mari și pentru adulți, poate fi vorba de gânduri fără legătură cu subiectul).
• i. Uită frecvent aspecte legate de activitățile zilnice (e.g., a face muncile casei, a îndeplini angajamente; pentru adolescenții mai mari și pentru adulți, a returna apeluri telefonice, a plăti facturi, a se prezenta la întâlnirile stabilite).

A(2) Hiperactivitate și impulsivitate

Șase (sau mai multe) dintre următoarele simptome au persistat timp de cel puțin 6 luni la o intensitate necorespunzătoare nivelului de dezvoltare, cu un impact negativ asupra activităților sociale și școlare/profesionale: Notă: Simptomele nu sunt exclusiv o manifestare a comportamentului opozițional, a sfidării, ostilității sau incapacității de a înțelege sarcinile sau instrucțiunile primite. Pentru adolescenții cu vârste mai mari (cel puțin 17 ani) și pentru adulți sunt necesare minimum cinci simptome.

• a. Deseori individul se joacă nervos cu mâinile sau cu picioarele, sau este lipsit de astâmpăr atunci când stă pe scaun.
• b. Deseori se ridică de pe scaun și pleacă în situații în care ar trebui să rămână așezat (e.g., își părăsește locul din clasă, din birou sau din alt loc de muncă, sau din alte situații în care este necesar să rămână pe loc).
• c. Deseori aleargă în jur sau se cațără pe obiecte, în situații în care acest lucru este inadecvat (Notă: la adolescenți și adulți, simptomul se poate limita la o senzație de neliniște, de neastâmpăr).
• d. Deseori este incapabil să se joace sau să se angajeze în activități distractive în liniște.
• e. Este frecvent „pe punct de plecare” acționând ca și cum ar fi „condus de un motor” (e.g., este incapabil sau se simte inconfortabil să stea liniștit pentru o perioadă mai lungă de timp, cum ar fi la restaurant sau în timpul întâlnirilor; cei din jur îl pot percepe ca fiind neliniștit sau le poate fi greu să țină ritmul cu el).
• f. Deseori vorbește în exces.
• g. Deseori răspunde brusc înainte ca întrebarea să fie formulată până la capăt (e.g., completează propozițiile oamenilor; nu își poate aștepta rândul în conversație).
• h. Deseori are dificultăți în a-și aștepta rândul (e.g., în timp ce așteaptă la rând).
• i. Deseori întrerupe sau intervine în activitatea altora (e.g., se amestecă în conversații, jocuri sau alte activități; uneori începe să folosească obiectele altora fără a-i întreba sau a primi permisiunea; pentru adolescenți și adulți, poate fi vorba de a interveni în activitățile altora sau a le prelua).

B. Câteva simptome de lipsă de atenție sau de hiperactivitate-impulsivitate au fost prezente înainte de împlinirea vârstei de 12 ani.

C. Câteva simptome de lipsă de atenție sau de hiperactivitate-impulsivitate sunt prezente în două sau mai multe situații (e.g., acasă, la școală, la serviciu; cu prietenii sau rudele; în alte activități).

D. Există dovezi clare că simptomele interferează cu funcționarea socială, școlară sau profesională, sau îi diminuează calitatea.

E. Simptomele nu apar exclusiv în timpul schizofreniei sau altei tulburări psihotice și nu pot fi explicate mai bine printr-o altă tulburare mintală (e.g., tulburare afectivă, tulburare anxioasă, tulburare disociativă, tulburare de personalitate, intoxicația cu substanțe sau sevrajul).

Tipul de ADHD și alte caracteristici particulare

Se specifică tipul:

• 314.01 (F90.2): Tablou clinic combinat: Dacă atât Criteriul A1 (lipsa de atenție), cât și Criteriul A2 (hiperactivitatea-impulsivitatea) au fost întrunite în ultimele 6 luni.
• 314.00 (F90.0): Tablou clinic cu predominanța lipsei de atenție: Dacă este întrunit Criteriul A1 (lipsa de atenție), dar nu este întrunit Criteriul A2 (hiperactivitatea- impulsivitatea) în ultimele 6 luni.
• 314.01 (F90.1): Tablou clinic cu predominanța hiperactivității/impulsivității: Dacă este întrunit Criteriul A2 (hiperactivitatea-impulsivitatea), dar nu este întrunit Criteriul A1 (lipsa de atenție) în ultimele 6 luni.

Se specifică dacă tabloul clinic se află în remisiune parțială: Atunci când anterior au fost întrunite toate criteriile, dar în ultimele 6 luni au fost întrunite mai puține criterii, iar simptomele actuale încă provoacă disfuncție socială, școlară sau profesională.

Se specifică nivelul de severitate actuală:

• Ușoară: Puține simptome sunt prezente (dacă sunt prezente) în exces față de cele necesare pentru stabilirea diagnosticului, iar manifestările provoacă doar disfuncții minore în sfera socială sau profesională.
  
• Moderată: Sunt prezente simptome sau disfuncții între „ușoare” și „severe”.
  
• Severă: Multiple simptome sunt prezente (sau câteva deosebit de severe) în exces față de cele necesare pentru stabilirea diagnosticului, sau simptomele provoacă disfuncție semnificativă în sfera socială sau profesională

Instrumente de evaluare

EAGG pune accentul pe utilizarea interviurilor clinice și a observațiilor directe ca bază pentru stabilirea unui diagnostic de ADHD. Deși scalele de evaluare sunt recomandate ca instrumente auxiliare de diagnosticare, acestea nu trebuie să înlocuiască un diagnostic clinic.

Utilizarea scalelor de evaluare validate și a întrebărilor clinice cu randament ridicat poate ajuta la identificarea adulților cu ADHD.

Instrumente precum Conners' Adult ADHD Rating Scales (CAARS) și Adult ADHD Self-Report Scale (ASRSv.1.1) sunt utilizate în mod obișnuit. În cazul copiilor, au fost validate instrumente precum scara de evaluare comportamentală cuprinzătoare a lui Conner și scalele de evaluare a ADHD IV. 

În ceea ce privește o suspiciune a ADHD-ului, aceasta se poate selecta primar prin aplicarea ASEBA:

Bibliografie

Katzman, M. A., Bilkey, T. S., Chokka, P. R., Fallu, A., & Klassen, L. J. (2017). Adult ADHD and comorbid disorders: clinical implications of a dimensional approach. BMC psychiatry, 17(1), 302. https://doi.org/10.1186/s12888-017-1463-3

Bélanger, S. A., Andrews, D., Gray, C., & Korczak, D. (2018). ADHD in children and youth: Part 1—Etiology, diagnosis, and comorbidity. Paediatrics & Child Health, 23(7), 447-453. https://doi.org/10.1093/pch/pxy109

Kooij, S. J., Bejerot, S., Blackwell, A., Caci, H., Casas-Brugué, M., Carpentier, P. J., Edvinsson, D., Fayyad, J., Foeken, K., Fitzgerald, M., Gaillac, V., Ginsberg, Y., Henry, C., Krause, J., Lensing, M. B., Manor, I., Niederhofer, H., Nunes-Filipe, C., Ohlmeier, M. D., Oswald, P., … Asherson, P. (2010). European consensus statement on diagnosis and treatment of adult ADHD: The European Network Adult ADHD. BMC psychiatry, 10, 67. https://doi.org/10.1186/1471-244X-10-67

Traducere în limba română:

Coghill, D., Banaschewski, T., Cortese, S., Asherson, P., Brandeis, D., Buitelaar, J., ... & Simonoff, E. (2021). The management of ADHD in children and adolescents: bringing evidence to the clinic: perspective from the European ADHD Guidelines Group (EAGG). European child & adolescent psychiatry, 1-25.
https://doi.org/10.1007/s00787-021-01871-x

Traducere în limba română:

Criterii de includere pentru diagnostic

EAGG specifică faptul că diagnosticul ar trebui să fie acordat de către un medic psihiatru sau neuropsihiatru cu experiență în ADHD și diagnostice comorbide, instruit în utilizarea interviurilor structurate.

În cazul adulților, prezența simptomelor în copilăria timpurie trebuie să poată fi verificată, de exemplu, prin fișe medicale sau rapoarte școlare.

Absența evaluării și confirmării simptomelor ADHD în copilărie de către un specialist nu înseamnă neapărat că diagnosticul este incorect sau nu poate fi stabilit în prezent. Este important de reținut că în trecut, accesul la servicii de pedopsihiatrie era limitat și nu toate cazurile erau identificate sau raportate.

În contextul actual, unde înțelegerea și resursele pentru ADHD s-au îmbunătățit semnificativ, este posibil să diagnosticăm corect ADHD la adulți, chiar dacă nu există o istorie documentată clinic din copilărie.

Prin urmare, în evaluarea diagnostică, clinicienii trebuie să fie atenți la simptomatologia actuală și la impactul acesteia asupra funcționării individului, fără a se baza exclusiv pe confirmări sau infirmări anterioare.

Condiții comorbide

ADHD coexistă frecvent cu alte patologii psihiatrice, ceea ce poate complica recunoașterea și diagnosticarea sa. Simptomele care se suprapun între ADHD și psihopatologiile comorbide reprezintă provocări pentru diagnostic și tratament. DSM-5 enumeră mai multe afecțiuni care trebuie distinse de ADHD, multe dintre acestea putând apărea și ca comorbidități:

• Tulburări de dispoziție
• Tulburări de consum de substanțe
• Tulburări de personalitate
• Tulburarea de opoziție si comportament sfidător
• Tulburarea explozivă intermitentă
• Alte tulburări de neurodezvoltare
• Dizabilitatea intelectuală
• Autism
• Tulburarea de atașament reactiv
• Tulburări neurocognitive
• Tulburarea psihotică
• Tulburarea indusă de medicamente
• Tulburarea anxioasă
• Tulburarea depresivă
• Tulburarea afectivă cu dereglare disruptivă

Referință:

Katzman, M.A., Bilkey, T.S., Chokka, P.R. et al. (2017). Adult ADHD and comorbid disorders: clinical implications of a dimensional approach. BMC Psychiatry 17, 302. https://doi.org/10.1186/s12888-017-1463-3

Importanța identificării comorbidităților

Identificarea afecțiunilor comorbide este esențială, deoarece acestea pot necesita un tratament separat și pot influența managementul ADHD. De exemplu, atunci când ADHD coexistă cu alte psihopatologii la adulți, afecțiunea cea mai dăunătoare ar trebui, în general, să fie tratată prima.

Recunoașterea și tratamentul precoce al ADHD și al comorbidităților sale au potențialul de a schimba traiectoria morbidității psihiatrice mai târziu în viață.

În situațiile în care sunt prezente tulburări psihiatrice comorbide, cum ar fi tulburările de personalitate și tulburările afective, alături de ADHD, structura neurologică specifică ADHD-ului poate deveni mai evidentă după ce comorbiditățile sunt gestionate terapeutic.

Tratamentul acestor comorbidități se realizează gradual, strat cu strat, ceea ce poate ajuta la clarificarea diagnozei de ADHD. Prin eliminarea impactului simptomelor comorbide, clinicienii pot observa mai clar simptomatologia specifică ADHD-ului. Aceasta abordare secvențială în tratament permite o evaluare mai precisă și adaptată nevoilor individuale ale pacientului, facilitând astfel un plan de tratament eficient și personalizat pentru ADHD, independent de alte tulburări psihiatrice prezente.

Cercetările au demonstrat că ADHD coexistă adesea cu o varietate de tulburări psihiatrice, cum ar fi depresia majoră, tulburarea bipolară, tulburările de anxietate, tulburările legate de consumul de substanțe și tulburările de personalitate. Aceste comorbidități pot ascunde diagnosticul de ADHD și pot influența abordarea generală a tratamentului și prognosticul (Katzman et al., 2017; Anker et al., 2018).

O analiză sistematică a evidențiat faptul că prevalența comorbidităților psihiatrice este semnificativ mai mare în rândul adulților cu ADHD în comparație cu populația generală, subliniind necesitatea unor strategii diagnostice și terapeutice cuprinzătoare care să abordeze atât ADHD, cât și afecțiunile sale comorbide (Choi, 2022). Mai mult, studiile au arătat că gestionarea acestor tulburări comorbide poate duce uneori la o prezentare mai clară a simptomelor ADHD, deoarece simptomele suprapuse ale altor tulburări pot masca inițial ADHD-ul subiacent (Katzman et al., 2017).

De asemenea, este important să se ia în considerare impactul acestor afecțiuni comorbide asupra vieții individului, deoarece acestea pot afecta rezultatele educaționale, profesionale și sociale. Gestionarea eficientă a acestor tulburări necesită adesea o combinație de intervenții farmacologice și psihoterapeutice adaptate la nevoile specifice și la prezentările clinice ale pacientului (Anker et al., 2018).

Bibliografie

Anker, E., Bendiksen, B., & Heir, T. (2018). Comorbid psychiatric disorders in a clinical sample of adults with ADHD, and associations with education, work and social characteristics: a cross-sectional study. BMJ open, 8(3), e019700. https://doi.org/10.1136/bmjopen-2017-019700Katzman, M.A., Bilkey, T.S.,

Chokka, P.R. et al. Adult ADHD and comorbid disorders: clinical implications of a dimensional approach. BMC Psychiatry 17, 302 (2017). https://doi.org/10.1186/s12888-017-1463-3

Choi, W. S., Woo, Y. S., Wang, S. M., Lim, H. K., & Bahk, W. M. (2022). The prevalence of psychiatric comorbidities in adult ADHD compared with non-ADHD populations: a systematic literature review. PLoS One, 17(11), e0277175. https://doi.org/10.1371/journal.pone.0277175

Katzman, M.A., Bilkey, T.S., Chokka, P.R. et al. Adult ADHD and comorbid disorders: clinical implications of a dimensional approach. BMC Psychiatry 17, 302 (2017). https://doi.org/10.1186/s12888-017-1463-3

Sumar secțiune

Așadar, diagnosticul și diagnosticul diferențial al ADHD, conform Grupului european de ghiduri pentru ADHD, implică o evaluare cuprinzătoare care include utilizarea criteriilor de diagnostic recunoscute la nivel internațional, instrumente de evaluare validate și o analiză atentă a afecțiunilor comorbide.

Procesul este complex și necesită expertiză în domeniul ADHD și al tulburărilor conexe. Orientările EAGG servesc drept cadru pentru ca psihologii clinicieni să ofere servicii de psihodiagnostic bazate pe dovezi pentru persoanele cu ADHD, asigurându-se că atât afecțiunea primară, cât și orice comorbiditate sunt gestionate în mod corespunzător.

Diagnosticul ADHD la adulți

Simptomele ADHD la adulți se pot manifesta diferit de cele ale copiilor, adesea cu un accent mai mare pe dificultățile legate de funcționarea executivă, gestionarea si organizarea timpului, reglarea emoțională. Cu toate acestea, simptomele de bază rămân în concordanță cu prezența din copilărie a tulburării (fie că aceasta a fost sau nu documentată medical) și includ:

Deficit de atenție voluntară

Adulții cu ADHD pot avea dificultăți în menținerea concentrării, în urmărirea instrucțiunilor detaliate și în organizarea sarcinilor și activităților. Ei pot fi ușor distrași de stimuli externi și adesea trec cu vederea detalii, ceea ce pot conduce la erori în munca lor.

Nivelul deficitului de atenție la persoanele cu ADHD poate varia în funcție de gradul de epuizare fizică și mentală. Astfel, epuizarea poate amplifica dificultățile de concentrare și atenție, contribuind la manifestarea mai accentuată a simptomelor ADHD. De asemenea, se observă că un coeficient de inteligență (IQ) superior poate compensa, până la un anumit punct, dificultățile legate de deficitul de atenție.

Aceasta înseamnă că persoanele cu un IQ mai ridicat pot dezvolta și utiliza strategii cognitive eficiente pentru a gestiona mai bine provocările legate de atenție, ceea ce poate atenua impactul ADHD asupra performanței academice sau profesionale. Totuși, această capacitate de compensare are limitele sale și nu elimină necesitatea unor intervenții terapeutice adecvate și personalizate, menite să sprijine toate aspectele funcționării individuale afectate de ADHD. Este esențial ca psihologii clinici să evalueze atât nivelul de inteligență, cât și gradul de epuizare al pacienților pentru a adapta planul terapeutic în mod corespunzător.

Hiperactivitate

Deși hiperactivitatea la adulți poate să nu fie la fel de evidentă ca la copii, se poate manifesta prin neliniște, incapacitatea de a sta nemișcat pentru perioade lungi de timp și implicarea frecventă în activități care sunt solicitante din punct de vedere fizic sau mental sau începerea concomitentă a mai multor sarcini ce nu vor fi încheiate la timp.

Impulsivitate

Aceasta include luarea de decizii pripite fără a lua în considerare consecințele, dificultatea de a aștepta rândul și întreruperea sau deranjarea frecventă a celorlalți. Este observată chiar și o impulsivitate în procesele intrapsihice, legată de sărirea direct la concluzie, fără a vedea necesară menționarea pașilor procesului, ceea ce în muncă poate genera incapacitatea de a se face înțeles.În contextul ADHD-ului la adulți, comportamentul de procrastinare și hiperideație pot ridica întrebări despre prezența unor tulburări mai grave, cum ar fi psihoza. Aceste manifestări sunt adesea înțelese greșit, putând conduce la confuzii în diagnostic. În particular, hiperideația — un flux constant de gânduri care poate apărea în ADHD — este diferită de simptomele psihozei, care implică o pierdere a contactului cu realitatea.

Studiile arată că ADHD-ul adult este asociat cu un risc crescut de tulburări psihotice comparativ cu populația generală, dar acest risc rămâne relativ scăzut (Olde et al., 2021). Importanța distingerii între ADHD și tulburări psihotice este esențială, întrucât tratamentele pentru aceste condiții sunt semnificativ diferite.

Prin urmare, este esențial ca psihologii și psihiatrii să evalueze cu atenție simptomele și să distingă între caracteristicile ADHD-ului și posibilele tulburări psihotice înainte de a lua decizii terapeutice, pentru a evita prescrierea inadecvată a antipsihoticelor (neurolepticelor) când de fapt este nevoie de medicație stimulantă. Această abordare va contribui la un management mai eficient și mai sigur al pacienților.

Bibliografie

Olde Loohuis, L. M., Mennigen, E., Ori, A. P., Perkins, D., Robinson, E., Addington, J., ... & Ophoff, R. A. (2021). Genetic and clinical analyses of psychosis spectrum symptoms in a large multiethnic youth cohort reveal a significant link with ADHD. Translational psychiatry, 11(1), 80. https://doi.org/10.1038/s41398-021-01203-2

Instrumente de evaluare pentru ADHD la adulți

Mai multe instrumente de evaluare au fost dezvoltate pentru a ajuta la diagnosticarea ADHD la adulți. Printre acestea se numără scalele de auto-raportare, interviurile structurate și evaluările neuropsihologice:

• Scala de auto-evaluare a ADHD la adulți (ASRSv1.1): Acesta este un instrument validat care se aliniază cu criteriile DSM și este utilizat pentru a evalua frecvența simptomelor ADHD la adulți.
  
• DIVA 5.0: Un interviu structurat de diagnosticare care este utilizat pentru a evalua ADHD la adulți.
  
• Conners' Adult ADHD Rating Scales (CAARS): Aceste scale evaluează o gamă largă de simptome ADHD și sunt utile pentru a diferenția ADHD de alte tulburări psihiatrice.
  
• Wender Utah Rating Scale (WURS): Această scală este concepută pentru a evalua retrospectiv simptomele ADHD din copilărie și persistența acestora la vârsta adultă.

Scala de „rătăcire excesivă a minții” (MEWS)

Această scală este utilizată pentru a măsura controlul atențional și hiperideația minții, care sunt frecvente la adulții cu ADHD.

Experții recomandă utilizarea unei combinații a acestor instrumente pentru a surprinde eterogenitatea simptomelor ADHD și pentru a asigura o evaluare cuprinzătoare, totul în deplină coroborare cu interviul anamnestic, nestructurat al clinicianului

Referințe:

Grandjean, M., Hochman, S., Mukherjee, R., & Cohen Kadosh, R. (2023). A review of behavioural rating scales for the assessment of Attention Deficit/Hyperactivity Disorder among adults in research. medRxiv, 2023-05. https://doi.org/10.1101/2023.05.30.23290708

Afecțiuni concomitente și diagnostic diferențial

Diagnosticul diferențial în contextul ADHD-ului nu este în mod necesar menit să excludă prezența acestuia. De fapt, procesul de diagnosticare a ADHD ar trebui să includă o evaluare atentă și comparativă cu alte condiții care pot prezenta simptome similare, precum tulburările de spectru autist, tulburările de anxietate, tulburările de învățare și altele. Este important de înțeles că ADHD-ul poate coexista cu alte tulburări și că simptomele pot fi suprapuse, ceea ce necesită o abordare atentă și meticuloasă în diagnosticare pentru a asigura tratamentul adecvat și personalizat pentru fiecare pacient. 

Practic, în timpul diagnosticului diferențial, clinicienii ar trebui să ia în considerare o varietate de aspecte ale comportamentului și funcționării psihologice ale pacientului, nu doar să caute semne ale ADHD. Acest lucru este esențial pentru stabilirea unui plan de tratament eficient și pentru a aborda toate nevoile specifice ale pacientului. Această abordare complexă și comprehensivă ajută la evitarea erorilor de diagnosticare și la îmbunătățirea calității vieții persoanelor afectate.

Importanța pentru relevarea obiectivă a neurostructurii

Tratarea comorbidităților în cazurile de tulburări neurodezvoltative precum ADHD și autism poate duce la o mai bună clarificare a neurostructurii, permițând adesea identificarea tulburărilor la vârste adulte. În particular, atunci când comorbiditățile sunt gestionate eficient, simptomele primare ale tulburărilor neurodezvoltative pot deveni mai evidente, facilitând astfel un diagnostic mai precis.

Un studiu relevă că întârzierea în diagnosticarea și tratamentul comorbidităților poate afecta semnificativ parcursul diagnosticului pentru tulburări precum ADHD, ducând uneori la identificarea acestora abia în etapele adulte ale vieții unui individ. Acest lucru este adesea complicat de dificultățile în obținerea unui diagnostic corect și de întârzierile în referirea la specialiști adecvați (Simon et al., 2022).

În plus, cercetările arată că abordările terapeutice care se concentrează pe tratamentul integrat al ADHD și comorbidităților asociate, cum ar fi anxietatea sau depresia, pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții individului afectat. Acest lucru subliniază importanța unei înțelegeri profunde a modului în care diversele tulburări interacționează și impactul lor cumulativ asupra sănătății mintale (Heady et al., 2022).

Astfel, este esențial ca profesioniștii din domeniul sănătății mentale să fie conștienți de complexitatea acestor cazuri și să utilizeze o abordare holistică și integrată în diagnostic și tratament, pentru a asigura cele mai bune rezultate pentru pacienți.

Referințe:

Heady, N., Watkins, A., John, A. et al. (2022). Prevalence of neurodevelopmental disorders and their impact on the health and social well-being among looked after children (LAC): a systematic review protocol. Systematic Reviews 11, 49 . https://doi.org/10.1186/s13643-022-01923-6

Simon, J., Hyde, C., Saravanapandian, V. et al. (2022). The diagnostic journey of genetically defined neurodevelopmental disorders. J Neurodevelopmental Disorders 14, 27. https://doi.org/10.1186/s11689-022-09439-9

ADHD la adulți coexistă adesea cu alte afecțiuni psihiatrice, ceea ce poate complica procesul de diagnosticare:

Tulburări legate de consumul de substanțe (SUD)

Există o comorbiditate ridicată între ADHD și SUD, ADHD fiind asociat cu un debut mai precoce și o dezvoltare mai severă a SUD. Se recomandă abordări integrate de tratament, ca și în cazul oricăror altor comorbidități.

Utilizarea problematică a internetului (PIU)

Simptomele ADHD sunt asociate cu o severitate crescută a PIU și cu rezultate mai slabe ale tratamentului. Relația dintre ADHD și PIU este mediată de factori precum impulsivitatea, reglarea emoțiilor, anxietatea și depresia.

Anxietate și depresie

Aceste afecțiuni pot coexista cu ADHD și pot avea factori psihopatologici comuni. Este important să se diferențieze simptomele ADHD de cele ale anxietății și depresiei pentru a asigura un diagnostic și un tratament corect.

În absența consilierii adecvate, a autocunoașterii și a igienei emoționale, persoanele cu ADHD sunt mai predispuse la dezvoltarea anxietății și depresiei. Acest lucru se datorează în mare parte influenței disfuncțiilor executive și a scăderii stimei de sine asociate cu ADHD.

Disfuncțiile executive, care includ probleme cu organizarea, prioritizarea și reglarea emoțiilor, pot duce la dificultăți semnificative în gestionarea stresului cotidian și în menținerea relațiilor sănătoase, atât personale cât și profesionale. Aceste provocări pot intensifica sentimentele de neîmplinire și pot scădea stima de sine, făcând persoanele cu ADHD să se simtă inadecvate sau incapabile să atingă standardele dorite.

Burnout-ul

Este esențial să distingem corect între depresie și burnout, deoarece tratamentele recomandate pentru fiecare sunt diferite. Unul dintre criteriile care pot ajuta la diferențierea între aceste două stări este modul în care persoanele afectate interacționează cu hobby-urile lor. În cazul burnout-ului, chiar dacă indivizii experimentează epuizare și stres, ei tind să își păstreze interesul pentru hobby-urile lor. Pe de altă parte, în depresie, interesul pentru hobby-uri poate scădea semnificativ sau chiar dispărea complet.

Burnout-ul este caracterizat prin epuizare emoțională, cinism și o eficacitate profesională redusă, rezultatul fiind adesea o dorință de a se retrage din activitățile profesionale; acest fenomen poate culmina cu un „shutdown” sau retragere completă, o stare de epuizare totală unde persoana se simte incapabilă să mai continue activitățile curente. În contrast, depresia implică adesea o gamă mai largă de simptome precum tristețea persistentă, pierderea interesului sau plăcerii în aproape toate activitățile, schimbări în apetit sau greutate, tulburări de somn, oboseală și sentimente de inutilitate sau vinovăție.

Studiile sugerează că, deși burnout-ul și depresia pot avea simptome suprapuse, ele pot fi diferențiate prin contextul și modul de manifestare al simptomelor, precum și prin răspunsul la diverse intervenții terapeutice. Tratamentul pentru burnout poate include luarea unei pauze de la activitățile stresante, în timp ce depresia poate necesita intervenții terapeutice mai complexe, inclusiv psihoterapie și medicație​.

Referință:

Melchers, M. C., Plieger, T., Meermann, R., & Reuter, M. (2015). Differentiating burnout from depression: personality matters!. Frontiers in Psychiatry, 6, 154789. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2015.00113

Tabel diagnostic diferențial

Acest tabel prezintă principalele caracteristici comune și criterii de diferențiere în funcție de trăsăturile distinctive a diverselor tulburări.

Sumar secțiune

Diagnosticul și diagnosticul diferențial al ADHD la adulți conform Declarației de Consens Internațional implică o evaluare amănunțită a simptomelor, utilizarea unor instrumente de evaluare validate și o analiză atentă a afecțiunilor co-ocurente. 

Clinicienii trebuie să fie vigilenți în a distinge ADHD de alte tulburări psihiatrice pentru a asigura un diagnostic precis și un tratament eficient. Consensul subliniază importanța depistării timpurii, în special în contextul SUD (Tulburării de Consum de Substanțe), și recomandă strategii de tratament integrate care combină farmacoterapia și psihoterapia.

Pentru pacienții care nu răspund la dozele standard, se poate lua în considerare utilizarea stimulantelor cu durată lungă de acțiune și creșterea dozelor la doze mai mari. Se recomandă, de asemenea, ca medicii să rămână informați cu privire la cele mai recente cercetări și declarații de consens pentru a oferi cea mai bună îngrijire pentru adulții cu ADHD.

Referințe secțiune

Analiză comparativă: Instrumente pentru explorare în cazul copiilor și adolescenților

Sistemul ASEBA de Evaluare a Comportamentului pentru Copii (ASEBA)

Sistemul ASEBA (Achenbach System of Empirically Based Assessment) este frecvent utilizat în evaluarea și diferențierea tulburărilor comportamentale și emoționale la copii și adolescenți. ASEBA oferă un set de instrumente de evaluare care acoperă o gamă largă de simptome psihologice și comportamentale, facilitând identificarea tulburărilor precum tulburarea de comportament sfidător, tulburările anxioase, afective și depresive.

Unul dintre avantajele majore ale ASEBA este abordarea sa holistică de 360 de grade, implicând nu doar autoevaluarea copilului, ci și evaluările părinților și profesorilor. Această metodă multi-perspectivă permite o înțelegere mai profundă și mai obiectivă a comportamentelor și simptomelor copilului în diverse contexte și situații. De asemenea, ASEBA este considerat un instrument accesibil și eficient pentru screening-ul inițial și diferențierea primară a diferitelor tulburări psihologice, datorită standardizării sale și ușurinței de utilizare.

Pentru profesioniștii din domeniul sănătății mintale, ASEBA servește ca un instrument valoros în diagnosticul diferențial, ajutând la identificarea specificităților simptomelor care pot suprapune diverse condiții psihologice. Această capacitate de diferențiere este esențială în elaborarea unui plan de tratament adecvat și personalizat pentru fiecare pacient.

Puncte forte

• Cuprinzător: ASEBA oferă o evaluare detaliată a funcționării emoționale și comportamentale a copiilor, cu instrumente specifice pentru diferite grupuri de vârstă.
• Multi-informator: Include forme separate pentru părinți, profesori și adolescenți, permițând o evaluare din multiple perspective asupra comportamentului copilului.
• Validat și standardizat: ASEBA este bine validat și oferă norme bazate pe un eșantion larg, ceea ce ajută la interpretarea rezultatelor în contextul populației generale.

Puncte slabe

• Complexitate: Datorită naturii sale detaliate și cuprinzătoare, completarea și interpretarea formelor ASEBA pot fi consumatoare de timp și pot necesita instruire specifică.
• Cost: Accesul la formele ASEBA și la software-ul pentru scorare și interpretare poate fi costisitor, ceea ce poate limita utilizarea în anumite medii.
• Flexibilitate limitată: În timp ce standardizarea este un punct forte, aceasta poate limita flexibilitatea clinicianului de a adapta instrumentul la nevoile specifice ale unui copil sau context.

Oportunități

• Urmărire longitudinală: ASEBA permite evaluări repetate de-a lungul timpului, facilitând monitorizarea progresului copilului sau a răspunsului la intervenții.
• Cercetare: Amplele norme și utilizarea pe scară largă fac din ASEBA un instrument valoros în cercetarea comportamentală și psihologică.
• Intervenții țintite: Datele detaliate oferite de ASEBA pot ajuta la identificarea nevoilor specifice de intervenție și la personalizarea planurilor de tratament.

Limitări

• Interpretare profesională necesară: Scorurile și rapoartele ASEBA trebuie interpretate de profesioniști cu experiență în evaluările comportamentale și psihologice, ceea ce poate adăuga un strat de complexitate și cost.
• Sensibilitate culturală: Deși ASEBA este standardizată pe eșantioane largi, poate exista o variație în modul în care comportamentele sunt percepute și raportate în diferite culturi, afectând acuratețea rezultatelor în diverse contexte etnice și culturale.

Așadar, ASEBA este un instrument extrem de util și eficient pentru evaluarea complexă a comportamentului copiilor și adolescenților. Prin natura sa multi-informator și capacitatea de a oferi o imagine detaliată a funcționării emoționale și comportamentale, ASEBA este un standard de aur în evaluarea psihologică pediatrică.

Cu toate acestea, utilizarea eficientă a ASEBA necesită instruire specifică, acces la resurse adecvate și o interpretare atentă a datelor în contextul cultural și individual al fiecărui copil. Aceste caracteristici fac din ASEBA un instrument valoros atât în practica clinică, cât și în cercetare, contribuind semnificativ la înțelegerea și tratamentul problemelor de sănătate mintală la copii.

Scalele de evaluare Conners

Prezentare generală: Scalele de Evaluare Conners sunt chestionare utilizate pentru a evalua simptomele ADHD la copii și adolescenți. Acestea sunt adesea folosite de educatori și profesioniști în sănătatea mintală pentru a înțelege comportamentul copiilor și adolescenților.

Puncte forte

• Cuprinzător: Acoperă o gamă largă de simptome și comportamente.
• Standardizat: Oferă scoruri normate care permit comparația cu grupuri mari.
• Versiuni multiple: Există versiuni multiple pentru părinți, profesori și autoevaluare, permițând o abordare de evaluare din multiple perspective.
• Sensibilitate și specificitate: Eficace în distingerea între ADHD și alte tulburări.

Puncte slabe

• Subiectivitate: Se bazează pe percepțiile observatorului, care pot fi părtinitoare.
• Consum de timp: Versiunea completă este destul de extinsă și poate necesita mult timp pentru a fi completată.

Oportunități

• Monitorizarea tratamentului: Poate fi folosit pentru a monitoriza răspunsul la tratament în timp. 
• Cercetare: Este folosit pe larg în cercetarea pentru ADHD, contribuind la validarea sa.

Limitări

• Părtinire culturală: Normele s-ar putea să nu fie reprezentative pentru toate populațiile.
• Cost: Accesul la scale poate fi costisitor, limitând utilizarea în unele medii.

NEPSY-II

NEPSY-II este o baterie de evaluări neuropsihologice pentru copii, care evaluează atenția și funcționarea executivă, printre alte domenii cognitive.

Puncte forte

• Evaluare cognitivă cuprinzătoare: Evaluează o gamă largă de abilități cognitive.
• Interval de vârstă: Potrivit pentru copii cu vârsta între 3 și 16 ani.
• Sub-teste personalizate: Permite evaluarea țintită a anumitor domenii specifice.

Puncte slabe

• Consum de timp: Bateria completă poate dura câteva ore pentru a fi administrată.
• Necesită expertiză: Administrarea și interpretarea trebuie să fie efectuate de un profesionist instruit.

Oportunități

• Identificarea condițiilor comorbide: Utilă în identificarea altor deficite cognitive care apar adesea împreună cu ADHD.
• Personalizat: Poate ajuta în crearea planurilor de tratament individualizate.

Limitări

• Nu este specific pentru ADHD: Nu este concentrat exclusiv pe ADHD, ceea ce înseamnă că s-ar putea să nu capteze toate nuanțele tulburării.

WPPSI-IV

Prezentare generală: Scala Wechsler Preschool and Primary Scale of Intelligence (WPPSI-IV) este un test de inteligență conceput pentru copii cu vârste între 2 ani și 6 luni și 7 ani și 7 luni.

Puncte forte

• Istoric bine stabilit: Scalele Wechsler au o lungă istorie și sunt bine cercetate.
  
• Măsură comprehensivă a inteligenței: Evaluează multiple fațete ale inteligenței.
  
• Testare adaptativă: Unele sub-teste se ajustează la nivelul de abilitate al copilului.

Puncte slabe

• Nu este specific pentru ADHD: Este un test de QI și nu diagnostichează ADHD, deși poate identifica deficite cognitive legate de atenție. Administrare de durată: Poate fi consumatoare de timp pentru a administra toate sub-testele.

Oportunități

• Planificare educațională: Util în plasamentul educațional și planificare.
  
• Evaluarea funcționării cognitive: Oferă o bază pentru funcționarea cognitivă.

Limitări

• Necesită prezența unui specialist pentru administrare sau a unui profesionist instruit în mod specific pentru a administra.
  
• Potențial de interpretare greșită: Rezultatele pot fi interpretate eronat dacă nu sunt plasate în contextul adecvat al funcționării generale a persoanei.

Analiză comparativă: Instrumente specifice pentru diagnostic ADHD la adulți

DIVA 5.0

Prezentare generală: Interviul Diagnostic pentru ADHD la adulți (DIVA) este un interviu structurat pentru diagnosticarea ADHD în rândul adulților.

Puncte forte

• Interviu structurat: Oferă o abordare sistematică pentru diagnosticarea ADHD la adulți.
  
• Specific pentru ADHD: Se concentrează direct pe simptomele ADHD conform criteriilor DSM.

Puncte slabe

• Intensiv în timp: Procesul de interviu poate fi de lungă durată.
  
• Necesită instruire: Clinicienii trebuie să fie instruiți pentru a administra interviul eficient.

Oportunități

• Diagnostic clinic: Poate fi un instrument valoros în setările clinice pentru o evaluare amănunțită.
  
• Adaptat pentru adulți: Abordează manifestarea simptomelor ADHD în viața adultă.

Limitări

• Raportare subiectivă: Se bazează pe auto-raportarea adultului, care poate duce la inexactități dacă amintirile retrospective sunt slabe.

ASRS v1.1

Prezentare generală: Scala de Autoevaluare a ADHD la Adulți (ASRS v1.1) este un chestionar de auto-raportare folosit pentru a depista ADHD-ul la adulți.

Puncte forte

• Rapid și ușor: Este un chestionar scurt, ușor de administrat și de punctat.
  
• Accesibil: Disponibil gratuit pentru utilizare în setări clinice și pentru cercetare.

Puncte slabe

• Instrument de screening: Este conceput pentru depistare, nu pentru diagnostic.
  
• Prejudecăți de auto-raportare: Răspunsurile pot fi influențate de auto-percepția individului.

Oportunități

• Evaluare inițială: Util ca un instrument de evaluare preliminară înainte de evaluări mai aprofundate.
• Eficient din punct de vedere al costului: Accesul gratuit îl face un instrument cost-eficient pentru evaluarea inițială.

Limitări

• Nu este definitiv: Depistările pozitive ar trebui urmate de o evaluare cuprinzătoare.
  
• Sensibilitate culturală: S-ar putea să nu fie la fel de valabil în diferite contexte culturale.

BDFS (Scala de Evaluare a Disfuncției Frontale la Adulți)

Scala de Evaluare a Disfuncției Frontale la Adulți (BDFS) este un instrument conceput pentru a evalua disfuncțiile în comportamentele controlate de cortexul frontal. Deși nu este specifică exclusiv pentru ADHD, BDFS este utilă în determinarea prezenței disfuncției executive, care este adesea asociată cu ADHD la adulți.

Puncte forte

• Specific pentru funcții executive: BDFS se concentrează pe evaluarea funcțiilor executive, care sunt adesea afectate în ADHD.
  
• Simplu de administrat: Scala este relativ simplă și rapidă de administrat în comparație cu alte teste neuropsihologice mai complexe.
  
• Util în diagnosticul diferențial: Poate ajuta la diferențierea ADHD de alte tulburări neurologice sau psihiatrice care afectează funcționarea frontală.

Puncte slabe

• Nu este specific pentru ADHD: Scala măsoară disfuncția frontală în general și nu este specifică pentru diagnosticarea ADHD.
  
• Interpretare subiectivă: Răspunsurile pot fi influențate de auto-percepția subiectului sau de capacitatea sa de a înțelege și răspunde la întrebări.
  
• Lipsa normelor populaționale vaste: Comparativ cu alte scale, BDFS poate să nu aibă norme extinse bazate pe diverse populații, ceea ce poate afecta interpretarea rezultatelor.

Oportunități

• Integrare în evaluări complex: Poate fi combinată cu alte instrumente de evaluare pentru a oferi o imagine mai completă a profilului neuropsihologic al unui individ.
  
• Folosit în cercetare: Poate contribui la studiile care explorează legătura dintre disfuncția executivă și diverse tulburări comportamentale sau neurologice.

Limitări

• Nu diagnostichează direct ADHD: Pentru diagnosticul ADHD, BDFS ar trebui utilizată împreună cu alte instrumente de evaluare care sunt direct relevante pentru simptomatologia ADHD.
  
• Dependența de raportare corectă: Eficiența scalei depinde de acuratețea cu care subiecții își raportează comportamentele și simptomele.

Sumar

BDFS este un instrument valoros pentru evaluarea disfuncției executive, care poate juca un rol în multiple condiții neurologice și psihiatrice, inclusiv ADHD. Cu toate acestea, pentru o evaluare comprehensivă a ADHD, BDFS ar trebui utilizată în combinație cu alte teste și metode de evaluare care sunt mai focalizate pe simptomatologia specifică ADHD. Utilizarea sa într-un cadru clinic trebuie să fie suplimentată cu o analiză atentă și comparativă, luând în considerare contribuțiile altor instrumente de diagnostic și informații clinice. Această abordare integrată asigură o evaluare precisă și cuprinzătoare, esențială pentru planificarea tratamentului adecvat.

BARS

Prezentare generală: Scala de Evaluare a ADHD pentru Adulți Barkley (BARS) este un inventar de auto-raportare conceput pentru a evalua simptomele actuale de ADHD la adulți și pentru a evalua retrospectiv simptomele din copilărie.

Puncte forte

• Specific pentru ADHD: Evaluează direct simptomele ADHD în conformitate cu criteriile DSM.
  
• Evaluare retrospectivă: Permite evaluarea simptomelor care erau prezente în copilărie.
  
• Ajustat pe vârstă: Oferă scoruri ajustate pentru grupurile de vârstă adulte.

Puncte slabe

• Fiabilitatea memorării retrospective: Evaluarea retrospectivă se bazează pe acuratețea memoriei pe termen lung, care poate fi eronată.
  
• Auto-raportare: Poate fi supusă prejudecăților intenționate sau neintenționate de auto-raportare.

Oportunități

• Ajutor în diagnosticare: Poate susține procesul de diagnosticare când este folosit împreună cu interviuri clinice și alte evaluări.
  
• Planificare de tratament: Util pentru identificarea severității simptomelor și a domeniilor care ar putea avea nevoie de atenție în tratament.

Limitări

• Interpretare profesională necesară: Scorurile trebuie interpretate în contextul clinic mai larg de un profesionist.
  
• Cost: Spre deosebire de unele alte instrumente, s-ar putea să nu fie disponibil gratuit și ar putea implica costuri pentru utilizare.

Concluzii referitoare la instrumentele de evaluare ADHD (copii, adolescenți și adulți)

Fiecare instrument de diagnosticare pentru ADHD prezintă propriul set de avantaje și limitări. Alegerea instrumentului depinde adesea de nevoile specifice ale evaluării, de vârsta individului evaluat și de resursele disponibile clinicianului sau cercetătorului.

Pentru copii, instrumente precum ASEBA, Scalele Conners, NEPSY-II și WPPSI-IV oferă o înțelegere mai largă a comportamentului și funcționării cognitive, în timp ce instrumentele specifice pentru adulți, precum DIVA, ASRS v1.1 și BARS, se concentrează pe manifestarea simptomelor ADHD în viața adultă. Este important ca aceste instrumente să fie utilizate ca parte a unui proces de evaluare cuprinzător, care poate include interviuri clinice, observații comportamentale și informații colaterale pentru a diagnostica corect ADHD.

Aceste instrumente sunt vitale în procesul de diagnosticare, dar niciunul dintre ele nu ar trebui folosit izolat pentru a stabili diagnosticul final. În schimb, ele oferă date importante care, coroborate cu informații clinice și istoricul pacientului, pot duce la o înțelegere mai profundă a prezenței și impactului ADHD asupra vieții individului.

Abordarea multidisciplinară, care include multiple modalități de evaluare și perspective din partea diferitelor persoane informante (de exemplu, părinți, profesori, parteneri de viață), este esențială pentru o evaluare corectă și pentru planificarea unui tratament eficient.

Explorarea prin intermediul inventarului multiaxial MCMI-III

MCMI-III, sau Millon Clinical Multiaxial Inventory-III, este un instrument psihometric destinat evaluării și diagnosticării persoanelor adulte cu diferite tulburări de personalitate și clinice.

Acest test a fost dezvoltat de către Dr. Theodore Millon și a fost adaptat și utilizat în diverse contexte culturale, inclusiv în România. Este important de notat că MCMI-III NU a fost construit specific pentru diagnosticarea ADHD (Tulburarea Hiperactivității cu Deficit de Atenție), ci pentru o gamă largă de tulburări psihologice.

Puncte slabe MCMI-III în evaluarea ADHD

MCMI-III poate fi util în evaluarea ADHD la adulți prin prisma faptului că oferă o imagine de ansamblu a personalității și a posibilelor comorbidități psihopatologice. Fiind o tulburare care poate coexista cu alte condiții psihologice (de exemplu, tulburări de dispoziție, anxietate, tulburări de personalitate), este esențial să se înțeleagă contextul mai larg în care ADHD apare.

Cu toate acestea, utilizarea MCMI-III în evaluarea ADHD poate prezenta o serie de probleme:

• Specificitate: MCMI-III nu este un instrument specializat pentru ADHD și prin urmare, nu ar trebui folosit ca unic instrument de diagnostic pentru această condiție.
  
• Comorbidități: ADHD-ul adesea coexistă cu alte tulburări, unele dintre acestea putând fi mai bine evidențiate de MCMI-III decât ADHD în sine.
  
• Interpretare: Rezultatele trebuie interpretate în contextul unei evaluări comprehensive, care include istoricul clinic, observații comportamentale și, dacă este posibil, alte teste specifice pentru ADHD.
  
• Norme culturale: Instrumentul trebuie utilizat cu precauție în contextul cultural românesc, și ar fi preferabil să se folosească norme local adaptate, dacă acestea sunt disponibile.

Când este relevant MCMI-III?

MCMI-III ar putea fi relevant ca instrument de explorare în următoarele situații:

• Necesitatea unei evaluări complexe: Este relevant atunci când există suspiciuni de comorbidități sau când profilul psihopatologic al persoanei nu este clar.
  
• Monitorizarea tratamentului: Poate fi folosit pentru a evalua schimbările în timp ale profilului psihopatologic, în urma tratamentului.
  
• Cercetare: Este folositor în studiile de cercetare ce vizează înțelegerea relațiilor dintre diferite tulburări de personalitate și ADHD.

Când nu este relevant MCMI-III?

• Evaluare inițială a ADHD: Nu este relevant ca instrument principal de diagnostic pentru ADHD. În special, nu este relevant la copii și adolescenți.
  
• Specificitatea simptomelor: MCMI-III nu este conceput să evalueze specificitatea simptomelor ADHD, cum ar fi deficitul de atenție, hiperactivitatea sau impulsivitatea.

Care sunt aspectele importante de monitorizat în aplicarea MCMI-III?

• Validitatea răspunsurilor: Clinicienii trebuie să fie atenți la scalele de validitate ale MCMI-III pentru a determina dacă subiectul a răspuns sincer sau dacă există tendințe de a prezenta imaginea într-un anumit mod.
  
• Interpretarea scorurilor: Scorurile MCMI-III sunt bazate pe o scală de bază și trebuie interpretate în termeni de tendințe și nu ca diagnostice categorice.
  
• Integrarea informațiilor: Rezultatele MCMI-III ar trebui să fie integrate cu alte surse de informații și nu folosite izolat.

Care ar fi alte îngrijorări privind utilizarea MCMI-III?

• Eșantionare și norme: MCMI-III a fost inițial standardizat pe o populație clinică din Statele Unite, ceea ce înseamnă că normele și interpretările ar putea să nu se transfere direct sau să fie complet valide pentru populația din România. Este important ca rezultatele să fie interpretate cu sensibilitate la contextul cultural și la normele locale.
  
• Biasul de confirmare: Existe riscul ca profesioniștii să se bazeze prea mult pe rezultatele MCMI-III și să cadă în capcana biasului de confirmare, neglijând alte surse de informații care ar putea sugera prezența ADHD.
  
• Complexitatea scorurilor: Sistemele de scorare ale MCMI-III pot fi complexe și dificil de interpretat. Dacă clinicianul nu este bine instruit în utilizarea și interpretarea acestui instrument, există riscul de a interpreta greșit rezultatele.
  
• Scala de desincronizare: MCMI-III include o scală care măsoară desincronizarea sau discrepanța dintre auto-percepție și comportamentul observat. Dacă nu este interpretată cu atenție, aceasta poate masca simptomele ADHD, care sunt adesea caracterizate prin lipsa de conștientizare a propriului comportament.
  
• Sub-diagnosticare sau supra-diagnosticare: MCMI-III poate conduce la subdiagnosticarea sau supra-diagnosticarea anumitor condiții, inclusiv ADHD, în funcție de cum se prezintă pacientul la testare și de starea lui/ ei psihologică în acel moment.
  
• Utilizarea inadecvată ca test screening: MCMI-III nu este un instrument de screening și nu ar trebui folosit ca atare, în special pentru ADHD. Utilizarea sa ca un prim pas în diagnosticarea ADHD poate conduce la pierderea diagnosticului.
  
• Interferența simptomelor: Simptomele altor tulburări pot interfera cu interpretarea simptomelor ADHD. De exemplu, simptomele tulburărilor de dispoziție sau anxietate pot suprapune simptomele ADHD, ducând la confuzie în interpretarea rezultatelor.

Cum poate MCMI-III să mascheze diagnosticul ADHD?

• Focusul pe patologia personalității: Deoarece MCMI-III este centrat pe tulburările de personalitate și patologia clinică, există tendința de a se concentra pe trăsături de personalitate stabile și mai puțin pe simptomatologia fluctuantă, cum ar fi cea a ADHD.
  
• Sensibilitate redusă pentru ADHD: Instrumentul poate să nu aibă sensibilitatea necesară pentru a identifica trăsăturile specifice ADHD, cum ar fi dificultățile de concentrare sau hiperactivitatea, care pot fi mai dificil de autoraportat.
  
• Tendința de a pondera alte tulburări: Dacă pacientul prezintă simptome care se potrivesc mai bine cu alte scale ale MCMI-III, acestea pot capta atenția clinicianului și pot devia atenția de la simptomele de ADHD.
  
• Conștientizarea diferită a simptomelor: Pacienții cu ADHD pot să nu fie întotdeauna pe deplin conștienți de simptomele lor, ceea ce poate duce la o raportare inexactă pe scalele de autopercepție ale MCMI-III.

Cum pot psihologii clinicieni minimiza riscul de a rata diagnosticul ADHD atunci când utilizează MCMI-III?

Pentru a minimiza riscul de a rata diagnosticul ADHD, clinicienii trebuie să fie instruiți în a recunoaște limitele MCMI-III și în a utiliza un ansamblu de metode pentru a evalua prezența ADHD. Aceasta poate include:

• Utilizarea unor scale de rating comportamental specifice pentru ADHD.
  
• Efectuarea unor evaluări neuropsihologice care să testeze funcțiile executive și atenția.
  
• Efectuarea unor interviuri clinice detaliate cu pacienții și persoane apropiate acestora pentru a înțelege mai bine istoria simptomelor și impactul lor asupra funcționării zilnice.

Alte recomandări ar putea include:

• Instruire și formare: Asigurați-vă că aveți instruirea necesară și competența pentru a interpreta corect rezultatele MCMI-III și a le integra într-o evaluare clinică comprehensivă.
  
• Abordare multimodală: Folosiți o abordare multimodală în evaluarea ADHD, combinând MCMI-III cu alte instrumente diagnostice, inclusiv scale de auto-raportare și raportare de către terți, interviuri clinice și observații comportamentale.
  
• Contextualizare: Interpretați rezultatele MCMI-III în contextul cultural și lingvistic al pacientului, ținând cont de normele și valorile locale.
  
• Prudență în diagnostic: Fiți prudenți în a nu pune etichete diagnostice bazate exclusiv pe rezultatele MCMI-III, având în vedere complexitatea diagnosticului de ADHD și posibilitatea prezenței comorbidităților.
  
• Educație și feedback: Oferiți pacienților educație adecvată despre natura testului și despre modul în care rezultatele se potrivesc în imaginea clinic

Sumarul secțiunii

MCMI-III poate oferi informații valoroase despre trăsăturile de personalitate și comorbiditățile potențiale la pacienții cu ADHD, dar trebuie utilizat cu precauție și în combinație cu alte metode de evaluare specifică pentru ADHD. 

Este esențial ca psihologii clinicieni să aibă o înțelegere solidă a instrumentului și să fie pregătiți să integreze rezultatele acestuia într-un context clinic mai larg. Pentru a asigura o utilizare adecvată și etică a MCMI-III, clinicienii trebuie să fie instruiți în aplicarea și interpretarea acestui instrument. 

Este esențial ca interpretarea să fie făcută în contextul unei evaluări clinice globale, incluzând date din istoricul pacientului, evaluări comportamentale, și când este posibil, coroborarea cu informații de la alte surse (de exemplu, familie, parteneri, colegi).

De asemenea, clinicienii trebuie să fie conștienți de limitările acestui instrument în ceea ce privește sensibilitatea și specificitatea în diagnosticarea ADHD. În timp ce MCMI-III poate sugera anumite trăsături de personalitate care sunt adesea asociate cu ADHD, cum ar fi cele din spectrul tulburărilor de personalitate de tip impulsiv sau borderline, nu poate înlocui o evaluare neuropsihologică detaliată și testele de atenție specifice pentru diagnosticarea ADHD.

Pentru copii și adolescenți, există alte instrumente adecvate și dezvoltate special pentru grupul lor de vârstă. De exemplu, scalele de scorare comportamental completate de părinți, profesori și chiar de copii/adolescenți însuși, sunt adesea considerate standardul de aur în evaluarea ADHD la aceste grupe de vârstă.

Este important ca psihologii clinicieni să fie conștienți de potențialul impact al rezultatelor MCMI-III asupra pacienților lor. Rezultatele ar putea influența percepția pacientului despre sine și pot avea implicații în planul de tratament și în gestionarea tulburării. Prin urmare, este vital ca feedback-ul să fie oferit într-un mod sensibil și susținător, punând accent pe punctele forte ale persoanei și pe strategiile de coping care pot fi folosite pentru a gestiona orice dificultăți identificate.

MCMI-III este un instrument valoros în mâinile clinicianului experimentat, dar considerăm că ar fi benefic să fie utilizat cu discernământ și în contextul unei evaluări clinice amănunțite pentru a asigura o înțelegere completă și precisă a prezentării ADHD-ului și a comorbidităților sale.

Abordări terapeutice non-farmacologice pentru ADHD

Tulburarea de deficit de atenție/hiperactivitate (ADHD) este o tulburare de neurodezvoltare caracterizată prin simptome de neatenție, hiperactivitate și impulsivitate. Grupul european de îndrumare pentru ADHD (European ADHD Guidelines Group - EAGG) și alte organisme cu autoritate au analizat pe larg tratamentele non-farmacologice pentru ADHD.

Aceste intervenții sunt esențiale, mai ales având în vedere limitările și efectele secundare asociate cu tratamentele farmacologice. Intervențiile non-farmacologice pot include abordările psihoterapeutice, instruirea părinților, și intervențiile școlare.

Formarea părinților

Programele de formare a părinților sunt concepute pentru a dota părinții cu abilități pentru a gestiona mai bine simptomele ADHD ale copiilor lor. Aceste programe includ adesea educație despre ADHD, tehnici de gestionare a comportamentului și strategii pentru îmbunătățirea interacțiunilor părinte-copil. S-a demonstrat că instruirea părinților reduce simptomele ADHD și problemele comportamentale asociate la copii și îmbunătățește abilitățile parentale și relația părinte-copil.

Doffer, D. P. A., Dekkers, T. J., Hornstra, R., van der Oord, S., Luman, M., Leijten, P., Hoekstra, P. J., van den Hoofdakker, B. J., & Groenman, A. P. (2023). Sustained improvements by behavioural parent training for children with attention-deficit/hyperactivity disorder: A meta-analytic review of longer-term child and parental outcomes. JCPP advances, 3(3), e12196. https://doi.org/10.1002/jcv2.12196

European ADHD Guideline Group (EAGG) – EUNETHYDIS. (2024). Eunethydis.eu. https://eunethydis.eu/eunethydis-initiatives/european-adhd-guideline-group/

Suport la nivelul școlii

Intervențiile bazate pe școală sunt adaptate pentru a răspunde nevoilor educaționale unice ale copiilor cu ADHD. Aceste intervenții pot include tehnici de gestionare a clasei, planuri educaționale individualizate și adaptări, cum ar fi prelungirea timpului pentru teste sau sarcini. Eficacitatea intervențiilor bazate pe școală este susținută de dovezi care indică îmbunătățiri ale performanțelor academice.

Bibliografie:

Support for children and young people with Attention Deficit Hyperactivity Disorder (ADHD) in educational settings: https://www.gov.wales/sites/default/files/publications/2019-01/ways-of-supporting-learners-with-attention-deficit-hyperactivity-disorder-adhd.pdf

Ogundele, M. O., & Ayyash, H. F. (2023). ADHD in children and adolescents: Review of current practice of non-pharmacological and behavioural management. AIMS public health, 10(1), 35–51. https://doi.org/10.3934/publichealth.2023004

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT)

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este o terapie structurată, limitată în timp, care se concentrează pe interacțiunea dintre gânduri, sentimente și comportamente. CBT pentru ADHD implică, de obicei, predarea de abilități persoanelor pentru a-și gestiona simptomele prin gestionarea mai buna a timpului, organizarea și rezolvarea problemelor.

CBT a fost recomandată ca adjuvant la medicație, în special pentru adulții cu ADHD care prezintă simptome reziduale în ciuda tratamentului farmacologic.

Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) este una dintre cele mai studiate intervenții non-farmacologice pentru ADHD la adulți. Este o psihoterapie structurată, limitată în timp, care are ca scop modificarea gândurilor disfuncționale, a comportamentelor și a răspunsurilor emoționale asociate cu ADHD. CBT pentru ADHD include, de obicei, psihoeducație, formarea de abilități, restructurare cognitivă și teme pentru acasă pentru a exersa abilitățile în situații din viața reală.

O revizuire sistematică a intervențiilor non-farmacologice pentru ADHD la adulți a constatat că cel mai mare număr de studii a evaluat CBT, care a constat fie în terapie de grup, fie pe internet, fie individuală. Majoritatea acestor studii au raportat o ameliorare a simptomelor ADHD în urma tratamentului CBT. Acest lucru sugerează că CBT este o intervenție eficientă pentru reducerea simptomelor de bază ale ADHD la adulți.

CBT poate fi administrată în diverse formate, inclusiv sesiuni individuale, terapie de grup și programe bazate pe internet. Terapia de grup are avantajul suplimentar al sprijinului de la egal la egal și al experiențelor de învățare împărtășite, în timp ce CBT pe internet oferă o mai mare accesibilitate și comoditate. Terapia individuală permite o atenție personalizată și adaptarea intervenției la nevoile specifice ale pacientului.

Abordarea psihodinamică

Abordarea psihodinamică în psihoterapie ajută la explorarea profundă a dinamicilor psihice inconștiente, care pot influența comportamentul și starea emoțională a individului. Prin aceasta, pacienții pot identifica și înțelege modurile în care experiențele timpurii și traumele pot contribui la comportamentele actuale, inclusiv la modul în care acestea interacționează cu simptomele neurobiologice ale ADHD. Recunoașterea și procesarea acestor aspecte sunt esențiale pentru a reduce impactul negativ al ADHD asupra vieții cotidiene.

Terapia psihodinamică pentru ADHD oferă o abordare profundă și cuprinzătoare, concentrându-se pe explorarea proceselor inconștiente care influențează gândurile, sentimentele și comportamentele. Prin diverse tehnici, această terapie ajută pacienții să aducă la suprafață și să înțeleagă aspectele ascunse ale psihicului lor, contribuind semnificativ la gestionarea simptomelor ADHD.

Explorarea inconștientului este o componentă centrală a terapiei psihodinamice, unde prin tehnici precum asocierea liberă și interpretarea, pacienții sunt încurajați să vorbească despre gândurile și sentimentele lor fără restricții. Acest proces ajută la identificarea și înțelegerea influențelor subconștiente asupra comportamentelor lor, oferind oportunități de rezolvare a conflictelor interne și de îmbunătățire a autoreglării.

Concentrarea pe relația terapeutică este esențială, terapeutul oferind un spațiu sigur și acceptant pentru ca pacientul să-și exploreze și să-și exprime trăirile. Aceasta facilitează dezvoltarea unei înțelegeri mai profunde a dinamicii relaționale a pacientului, ceea ce este vital în ADHD, unde interacțiunile sociale pot fi adesea provocatoare.

Înțelegerea și conștientizarea de sine ajută pacienții să recunoască și să proceseze conflictele nerezolvate și experiențele traumatice din copilărie care pot influența comportamentul actual. Această conștientizare adâncită permite pacienților să identifice și să modifice șabloanele comportamentale disfuncționale.

Transferul și contra-transferul sunt procese prin care pacienții și terapeuții pot reflecta relațiile și emoțiile anterioare, furnizând insights valoroase în structura emoțională a pacientului și îmbunătățind personalizarea intervențiilor terapeutice.

Explorarea mecanismelor de apărare implică identificarea strategiilor utilizate de pacienți pentru a se proteja de durere sau anxietate. Înțelegerea și ajustarea acestor mecanisme poate facilita adoptarea unor strategii mai sănătoase de coping.

Terapia pe termen lung permite o explorare detaliată a problemelor subiacente, ceea ce este adesea necesar în cazurile complexe de ADHD, unde simptomele pot fi profund înrădăcinate, implicând o explorare profundă a conflictelor interne și a mecanismelor de adaptare și coping ale clientului. Această explorare detaliată poate adesea scoate în evidență neurostructura specifică ADHD-ului, ceea ce este crucial pentru înțelegerea completă a modului în care aceasta influențează comportamentul și emoțiile persoanei.

Terapeuții care adoptă această metodă considerăm că ar fi benefic să fie extrem de atenți în procesul de explorare pentru a putea identifica și evidenția aspectele neurostructurale implicate. Este important ca, pe parcursul terapiei, să se ajungă la un punct în care simptomatologia specifică ADHD-ului să fie clar definită și înțeleasă de client. Recunoașterea acestor trăsături poate servi ca un factor protector esențial în viața de zi cu zi a persoanei, ajutând-o să gestioneze mai bine provocările asociate cu tulburarea.

Un aspect fundamental în terapia psihodinamică este recunoașterea unicității fiecărui client. Niciun individ nu este identic cu altul, iar abordarea terapeutică ar fi benefic să reflecte acest principiu, adaptându-se la specificitățile fiecărei persoane. Este esențial ca terapeuții să fie conștienți de faptul că procesul terapeutic nu considrăm că ar fi benefic să se transforme într-o „disecție” continuă a clientului, ci mai degrabă într-un demers de consolidare a înțelegerii și acceptării de sine.

Integrarea tehnicilor psihodinamice în abordările terapeutice pentru ADHD poate oferi pacienților oportunități extinse de autocunoaștere și dezvoltare personală, conducând la o gestionare mai eficientă a simptomelor și la îmbunătățirea calității vieții. Această abordare integrativă, care combină înțelegerea profundă a dinamicii psihice cu strategii comportamentale adaptative, poate transforma semnificativ experiența pacienților cu ADHD.

Referințe:

Conway, F., Lyon, S., Silber, M., & Donath, S. (2019). Cultivating Compassion ADHD Project: A Mentalization Informed Psychodynamic Psychotherapy Approach. Journal of Infant, Child, and Adolescent Psychotherapy, 18(3), 212–222. https://doi.org/10.1080/15289168.2019.1654271

Li, S., Lu, Y., & Wu, J. (2023). Sandplay Therapy as a Complementary Treatment for Children with ADHD: A Scoping Review. Issues in mental health nursing, 44(9), 911–917. https://doi.org/10.1080/01612840.2023.2249990

Teoria Minții

Teoria Minții se concentrează pe interpretarea interacțiunilor emoționale interne și externe, facilitând astfel o mai bună gestionare a impulsurilor și emoțiilor, elemente adesea perturbate în ADHD. Această abordare vizează înțelegerea pacientului despre cum percep alții intențiile, emoțiile și gândurile, un aspect adesea problematic pentru cei cu ADHD, care pot avea dificultăți în interpretarea corectă a semnalelor sociale. Acest lucru este vital, deoarece îmbunătățirea competențelor sociale poate duce la reducerea anxietății sociale și la îmbunătățirea relațiilor interpersonale.

Referințe:

Greenberg, A., & De Los Reyes, A. (2022). When Adolescents Experience Co-Occurring Social Anxiety and ADHD Symptoms: Links With Social Skills When Interacting With Unfamiliar Peer Confederates. Behavior therapy, 53(6), 1109–1121. https://doi.org/10.1016/j.beth.2022.04.011

Ginapp, C. M., Greenberg, N. R., Macdonald-Gagnon, G., Angarita, G. A., Bold, K. W., & Potenza, M. N. (2023). The experiences of adults with ADHD in interpersonal relationships and online communities: A qualitative study. SSM. Qualitative research in health, 3, 100223. https://doi.org/10.1016/j.ssmqr.2023.100223

Pe termen lung, aplicarea consecventă a tehnicilor psihodinamice și a principiilor teoriei minții poate conduce la o scădere a riscului de disfuncție executivă și burnout, frecvente în rândul persoanelor cu ADHD. Acest progres se manifestă prin îmbunătățirea abilităților de planificare, organizare și finalizare a sarcinilor, precum și printr-o mai bună reglare emoțională și stres.

Această abordare holistică, care ține cont atât de aspectele neurobiologice, cât și de cele psihosociale ale ADHD, oferă o cale promițătoare pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Terapia Centrată pe Persoană (Rogersiană)

Terapia Centrată pe Persoană este una dintre abordările neuroafirmative. Aceasta se bazează pe principiile dezvoltate de Carl Rogers și presupune crearea unui mediu terapeutic în care clientul este văzut ca fiind capabil să se auto-ghideze și să-și dezvolte propriul potențial într-un mod autentic. Terapia se concentrează pe empatie, acceptare necondiționată și congruență din partea terapeutului, oferind astfel un spațiu sigur în care persoanele neurodivergente pot explora și înțelege propriile experiențe fără teama de judecată (Rogers, 1951).

Această abordare terapeutică care pune un accent deosebit pe experiența subiectivă a clientului și pe dezvoltarea unei relații de încredere și acceptare între terapeut și client, putând astfel deveni extrem de benefică pentru persoanele cu ADHD, deoarece oferă un mediu în care acestea se pot simți valorizate și înțelese. Mai departe, acest cadru poate contribui la creșterea stimei de sine și la îmbunătățirea abilităților de autoreglare.

Terapia centrată pe persoană creează un spațiu terapeutic în care clienții cu ADHD pot explora liber gândurile și sentimentele, fără teama de judecată. Acest aspect este crucial, deoarece persoanele cu ADHD se confruntă adesea cu critici și feedback negativ din partea societății, ceea ce poate duce la sentimente de inadecvare și la o imagine de sine scăzută. În cadrul unui mediu acceptant și empatic, clienții pot începe să se valorizeze mai mult și să dezvolte o mai mare încredere în capacitățile proprii.

Prin acceptarea necondiționată pe care terapeutul o oferă, clienții cu ADHD învață să se accepte pe ei înșiși, inclusiv aspectele legate de neurotipul lor. Acest proces de auto-acceptare este esențial pentru gestionarea efectivă a simptomelor ADHD și pentru reducerea comportamentelor auto-sabotante sau a procrastinării, care sunt adesea prezente în această tulburare.

Terapia centrată pe persoană încurajează clienții să devină mai conștienți de propriile lor modele de gândire și comportament. Acest aspect este esențial pentru persoanele cu ADHD, deoarece le ajută să recunoască situațiile care declanșează comportamente impulsive sau hiperactive și să dezvolte strategii mai eficiente de coping. Îmbunătățirea conștientizării de sine contribuie și la o mai bună reglare emoțională, un aspect adesea dificil pentru cei cu ADHD.

ADHD poate afecta negativ relațiile sociale, iar terapia centrată pe persoană poate ajuta în dezvoltarea abilităților sociale prin încurajarea exprimării autentice și prin modelarea unei comunicări eficiente în cadrul ședințelor terapeutice. Prin îmbunătățirea comunicării, clienții pot avea interacțiuni mai pozitive cu ceilalți, ceea ce poate duce la relații mai satisfăcătoare și la o rețea de suport social consolidată.

Un alt principiu fundamental al terapiei centrate pe persoană este promovarea autonomiei clientului. În cazul persoanelor cu ADHD, acest aspect este esențial, deoarece le împuternicește să preia controlul asupra vieții lor și să facă alegeri conștiente care reflectă propriile lor valori și obiective. Autonomia crescută poate reduce sentimentele de dependență și poate îmbunătăți capacitatea de a gestiona provocările vieții cotidiene.

Prin toate aceste modalități, terapia centrată pe persoană oferă un cadru valoros pentru adresarea complexității simptomelor ADHD și pentru susținerea dezvoltării personale și a bunăstării emoționale a celor afectați.

Referințe:

Rogers, C. R. (1951). Client-centered therapy: Its current practice, implications, and theory. Houghton Mifflin.

Modelele CBT „third-wave” (ACT și DBT)

Metodele din „third-wave” ale Terapiei Comportamentale Cognitive (CBT), cum ar fi Terapia de Acceptare și Angajament (ACT) și Terapia Comportamentală Dialectică (DBT), oferă de asemenea instrumente valoroase pentru persoanele ND. Aceste terapii accentuează importanța mindfulness-ului, acceptării și flexibilității psihologice.

ACT, de exemplu, încurajează persoanele să recunoască și să accepte gândurile și sentimentele dificile, în loc să lupte împotriva lor, promovând în același timp angajamentul față de acțiuni care îmbunătățesc și îmbogățesc viața conform valorilor personale (Hayes et al., 1999).

Terapia de Acceptare și Angajament (ACT) încurajează persoanele să accepte gândurile și sentimentele care sunt considerate ca fiind dureroase în loc să lupte împotriva lor sau să le resimtă ca pe un obstacol. Această abordare poate fi deosebit de benefică pentru persoanele cu ADHD, oferindu-le strategii eficiente pentru a face față simptomelor fluctuante și adesea invazive.

Principala țintă a ACT este creșterea flexibilității psihologice, adică capacitatea de a rămâne deschis la experiențele momentului prezent, indiferent de gândurile și sentimentele neplăcute. Acest lucru este esențial pentru persoanele cu ADHD, care pot experimenta o gamă largă de emoții intense și distrageri. Prin învățarea acceptării, clienții își pot îmbunătăți capacitatea de a rămâne angajați în activități care sunt aliniate cu valorile și obiectivele lor personale, chiar și în prezența distragerilor sau a disconfortului emoțional.

Un alt element central al ACT este clarificarea valorilor personale. Terapeutul ajută clientul să identifice ce este cu adevărat important pentru el în viață. Acest proces ajută persoanele cu ADHD să stabilească obiective mai clare și să-și direcționeze energia către comportamente care sunt în concordanță cu aceste valori, sporind astfel sentimentul de împlinire și satisfacție personală.

ACT încurajează angajarea în acțiuni conștiente care sunt în acord cu valorile personale, chiar dacă aceasta înseamnă experimentarea disconfortului pe termen scurt. Pentru persoanele cu ADHD, care se pot confrunta adesea cu evitarea și procrastinarea, învățarea să facă alegeri bazate pe valori, și nu pe starea de confort imediat, poate conduce la realizări semnificative și la îmbunătățirea funcționării generale.

Un instrument cheie în ACT este dezvoltarea capacității de detașare de la propriile gânduri și emoții, cunoscută sub numele de difuzie cognitivă. Acest proces ajută individul să recunoască gândurile și emoțiile ca fiind doar produse ale minții care nu le controlează acțiunile în mod necesar.

Practicarea difuziei poate reduce semnificativ impactul gândirii negative sau a auto-criticii asupra persoanelor cu ADHD, permițându-le să acționeze mai liber și mai aliniat cu obiectivele lor.

Terapia de Acceptare și Angajament poate oferi persoanelor cu ADHD uneltele de care au nevoie pentru a naviga provocările vieții cu o perspectivă nouă și sănătoasă, concentrându-se pe acțiuni bazate pe valori și acceptarea conștientă a experiențelor de viață, fără a permite simptomelor să domine existența lor. Această abordare holistică și profund umanistă este în acord cu nevoile complexe ale persoanelor cu ADHD, facilitând o mai bună adaptare și integrare socială și profesională.

DBT, pe de altă parte, a fost inițial dezvoltată pentru a ajuta persoanele cu tulburare de personalitate borderline, dar s-a dovedit a fi eficientă și în neurodivergență, îmbunătățind reglarea emoțională și reducând comportamentele autodistructive (Linehan, 1993).

DBT se concentrează pe învățarea unor abilități specifice pentru gestionarea emoțiilor, îmbunătățirea relațiilor interpersonale și promovarea toleranței la stres. Pentru persoanele cu ADHD, aceste competențe pot fi extrem de valoroase, având în vedere provocările pe care le întâmpină în aceste domenii.

Persoanele cu ADHD adesea experimentează dificultăți în reglarea emoțiilor lor, ceea ce poate duce la răspunsuri impulsive sau la comportamente maladaptative. DBT oferă strategii concrete pentru recunoașterea și gestionarea emoțiilor intense, ceea ce este esențial pentru prevenirea răspunsurilor impulsive și pentru îmbunătățirea luării deciziilor.

DBT pune un accent deosebit pe dezvoltarea abilităților interpersonale, care sunt esențiale pentru formarea și menținerea relațiilor sănătoase. Persoanele cu ADHD pot avea dificultăți în navigarea interacțiunilor sociale datorită problemelor de atenție și impulsivității. Prin DBT, ele învață cum să comunice mai eficient, cum să asculte activ și cum să negocieze conflictelor interpersonal.

Referințe:

Hayes, S. C., Strosahl, K. D., & Wilson, K. G. (1999). Acceptance and Commitment Therapy: An experiential approach to behavior change. Guilford Press.

Linehan, M. (1993). Cognitive-behavioral treatment of borderline personality disorder. Guilford Press.

Terapia Schemelor (Schema Therapy)

Terapia schemelor, dezvoltată inițial de Jeffrey Young, este o extensie a terapiei cognitive comportamentale care se concentrează pe identificarea și modificarea schemelor cognitive persistente (sau modele de gândire) care sunt adesea integrate în experiențele timpurii de viață și care continuă să influențeze comportamentul adult. Această formă de terapie poate fi adaptată eficient pentru tratamentul ADHD, abordând unele dintre provocările unice pe care le prezintă acest neurotip.

Persoanele cu ADHD pot dezvolta scheme maladaptive ca răspuns la experiențele timpurii de eșec sau critici, cum ar fi „sunt incompetent” sau „nu sunt suficient de bun”. Aceste scheme pot conduce la probleme de stima de sine și la evitarea situațiilor care necesită concentrare sau efort susținut. Terapia schemelor îi ajută pe clienți să identifice aceste modele de gândire profund înrădăcinate și să dezvolte strategii mai adaptative pentru a le aborda.

Terapia schemelor utilizează diverse tehnici, cum ar fi dialogul scaunelor, în care clienții pot „discuta” cu diferite părți ale personalității lor sau cu reprezentări ale persoanelor semnificative din trecutul lor. Acest lucru poate fi deosebit de util pentru persoanele cu ADHD, care adesea experimentează emoții intense și pot avea dificultăți în gestionarea răspunsurilor emoționale. Prin reprocesarea traumelor și a emoțiilor din trecut într-un cadru terapeutic sigur, clienții pot învăța să răspundă mai adaptativ la situațiile actuale.

Auto-reglarea este o provocare comună pentru persoanele cu ADHD. Terapia schemelor poate sprijini dezvoltarea abilităților de auto-reglare prin creșterea conștientizării de sine și a mindfulness-ului. Sesiunile pot include exerciții specifice care încurajează conștientizarea momentului prezent și recunoașterea impulsurilor fără a acționa automat pe baza acestora.

ADHD poate afecta negativ relațiile, ducând la izolare socială sau conflicte. Terapia schemelor abordează problemele interpersonale prin lucrul pe modele de comportament care dăunează relațiilor, cum ar fi retragerea emoțională sau agresivitatea. Prin identificarea schemelor care stau la baza acestor comportamente, clienții pot începe să înțeleagă și să schimbe modul în care interacționează cu ceilalți.

Un element unic al terapiei schemelor este accentul pus pe strategiile de coping disfuncționale. În contextul ADHD, aceasta poate include procrastinarea, evitarea sau supra-compensarea. Terapia ajută clienții să recunoască și să modifice aceste strategii de coping, înlocuindu-le cu altele mai sănătoase și mai eficiente.

Prin adaptarea terapiei schemelor pentru a aborda specificitățile ADHD, terapeuții pot oferi un tratament mai cuprinzător care nu numai că ajută la gestionarea simptomelor, dar și la îmbunătățirea calității generale a vieții. Această abordare holistă și profundă este esențială pentru a sprijini persoanele cu ADHD să depășească barierele pe care le întâmpină în viața de zi cu zi.

Un studiu a arătat că pacienții cu ADHD au avut scoruri considerabil mai mari la chestionarul Young Schema Questionnaire, indicând o prezență mai pronunțată a schemelor maladaptative, cu excepția domeniilor asociate de obicei cu răul sau boala externă, ceea ce se aliniază cu tendința observată pentru comportamente de risc ridicat la pacienții cu ADHD.

Acest lucru sugerează că, în timp ce simptomele de bază ale ADHD sunt probabil neurobiologice, terapia prin scheme ar putea fi deosebit de benefică în abordarea problemelor secundare, cum ar fi stima de sine scăzută, retragerea socială, anxietatea și efectele strategiilor de coping maladaptative de lungă durată.

Lücke, C., Lam, A. P., Müller, H. H., & Philipsen, A. (2017). New psychotherapeutic approaches in adult ADHD: Acknowledging biographical factors. Journal of neurology & neuromedicine, 2(7), 6-10. https://oops.uni-oldenburg.de/id/eprint/3352

Analiza Tranzacțională (AT)

Analiza tranzacțională (AT), o altă abordare care se aliniază cu perspectiva neuroafirmativă, oferă o metodă terapeutică valoroasă pentru înțelegerea și îmbunătățirea comunicării și relațiilor interpersonale. Dezvoltată de Eric Berne, această teorie și practică psihoterapeutică explorează dinamica tranzacțiilor sociale și emoționale dintre oameni prin analizarea a trei stări ale eului: Părinte, Adult și Copil. Fiecare din aceste stări influențează modul în care indivizii interacționează și reacționează în diferite contexte (Berne, 1964).

Pentru persoanele neurodivergente, AT poate oferi o cale clară pentru recunoașterea și înțelegerea modelului propriilor comportamente, gânduri și emoții, precum și a celor ale altora. Acest lucru poate ajuta în navigarea complexității relațiilor sociale și în gestionarea conflictelor, oferind unelte pentru un dialog mai sănătos și pentru soluționarea problemelor într-un mod care respectă nevoile și limitele individuale.

Prin concentrarea pe interacțiuni echilibrate și autenticitate în comunicare, analiza tranzacțională poate sprijini persoanele neurodivergente să dezvolte relații interpersonale mai puternice și să participe mai plenar și mai echitabil la viața comunității (Stewart & Joines, 1987).

Referințe:

Berne, E. (1964). Games People Play: The psychology of human relationships. Grove Press.

Stewart, I., & Joines, V. (1987). TA Today: A New Introduction to Transactional Analysis. Lifespace Publishing.

EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing)

EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing) este o tehnică terapeutică considerată neuroafirmativă datorită modului său unic de a aborda traumele și anxietatea. Dezvoltată de Francine Shapiro, EMDR utilizează mișcările ochilor sau alte stimuli bilaterali pentru a ajuta la procesarea amintirilor traumatic sau perturbatoare (Shapiro, 2001). În contextul neurodivergenței, această tehnică poate fi extrem de valoroasă, întrucât persoanele neurodivergente pot experimenta adesea sensibilități crescute și pot avea dificultăți în gestionarea stresului și a traumelor.

EMDR se concentrează pe reducerea stresului emoțional asociat cu amintirile dificile, permițând individului să acceseze și să proceseze aceste amintiri într-un mediu sigur. Acest lucru poate facilita o recuperare mai rapidă și mai eficientă din traume și poate îmbunătăți semnificativ calitatea vieții. De asemenea, EMDR este apreciat pentru abilitatea sa de a ajuta la restructurarea cognitivă fără nevoia de a vorbi în detaliu despre evenimentele traumatice, ceea ce o face o opțiune terapeutică potrivită pentru persoanele care pot avea dificultăți în exprimarea verbală a experiențelor lor (Shapiro, 2018).

Prin urmare, EMDR poate fi o abordare complementară în cadrul strategiilor neuroafirmative, oferind o metodă eficientă și respectuoasă de a aborda problemele legate de traumă și anxietate în rândul persoanelor neurodivergente, facilitând o mai bună adaptare emoțională și cognitivă.

Referințe:

Shapiro, F. (2001). Eye Movement Desensitization and Reprocessing: Basic principles, protocols, and procedures (2nd ed.). Guilford Press.

Shapiro, F. (2018). Eye movement desensitization and reprocessing (EMDR) therapy, third edition: Basic principles, protocols, and procedures. Guilford Press.

Consensul privind intervențiile non-farmacologice

Declarațiile internaționale de consens, cum ar fi cele ale Rețelei ADHD pentru adulți din Marea Britanie oferă recomandări pentru utilizarea intervențiilor non-farmacologice în tratamentul ADHD la adulți. Aceste declarații de consens se bazează pe o combinație de date științifice și experiență clinică și subliniază importanța unei abordări terapeutice multi-modale care include atât strategii farmacologice, cât și non-farmacologice.

Referință:

Adamou, M., Asherson, P., Arif, M. et al. Recommendations for occupational therapy interventions for adults with ADHD: a consensus statement from the UK adult ADHD network. BMC Psychiatry 21, 72 (2021). https://doi.org/10.1186/s12888-021-03070 

Provocări și considerații

În ciuda dovezilor care susțin intervențiile non-farmacologice, există provocări în implementarea acestora. Printre acestea se numără variabilitatea calității intervențiilor, nevoia de profesioniști instruiți pentru a oferi aceste tratamente și potențialul unei aderențe mai scăzute în comparație cu tratamentele farmacologice.

În plus, baza de dovezi pentru unele intervenții, cum ar fi neurofeedback-ul și abordările dietetice, este slabă și sunt necesare mai multe cercetări de înaltă calitate pentru a le stabili eficacitatea și siguranța.

Deși intervențiile non-farmacologice sunt promițătoare, există provocări în implementarea lor. Printre acestea se numără nevoia de terapeuți instruiți, accesibilitatea serviciilor și aderența pacienților la protocoalele de tratament. În plus, calitatea dovezilor variază, unele intervenții având un sprijin mai puternic decât altele. De asemenea, este important să se ia în considerare diferențele individuale în rândul pacienților cu ADHD, deoarece nu toți indivizii pot răspunde în mod egal la aceleași intervenții.

Abordări multimodale

EAGG și alte ghiduri recomandă o abordare multimodală a tratamentului ADHD, combinând strategii farmacologice și psihologice. Această abordare se bazează pe înțelegerea faptului că ADHD afectează mai multe domenii de funcționare și că o combinație de tratamente este adesea necesară pentru a aborda întreaga gamă de simptome și dificultăți aferente.

Considerații clinice și direcții viitoare

Atunci când implementează intervenții non-farmacologice, clinicienii trebuie să ia în considerare nevoile individuale ale pacientului și ale familiei acestuia. Adaptarea intervențiilor la provocările specifice cu care se confruntă copilul sau adultul cu ADHD este esențială pentru eficacitate.

În plus, sunt necesare cercetări continue pentru a perfecționa în continuare aceste intervenții și pentru a înțelege impactul lor pe termen lung asupra persoanelor cu ADHD.

Sumarul secțiunii

Intervențiile non-farmacologice joacă un rol vital în tratamentul cuprinzător al ADHD. Abordările psihoterapeutice, instruirea părinților, intervențiile școlare se numără printre cele mai bine susținute strategii.

Grupul european de orientări privind ADHD subliniază importanța unei abordări multimodale care să răspundă nevoilor complexe ale persoanelor cu ADHD. Cercetările viitoare ar trebui să continue să exploreze și să perfecționeze aceste intervenții pentru a optimiza rezultatele pentru pacienții pe tot parcursul vieții.

Abordările terapeutice non-farmacologice, în special CBT, sunt componente valoroase ale unui plan de tratament cuprinzător pentru adulții cu ADHD. Aceste intervenții pot aborda simptomele de bază ale ADHD și pot îmbunătăți funcționarea generală. Cercetările viitoare ar trebui să continue să exploreze eficacitatea acestor și a altor tratamente non-farmacologice, precum și modul în care acestea pot fi cel mai bine integrate cu terapiile farmacologice pentru a oferi o abordare holistică a gestionării ADHD la adulți.

Bibliografia secțiunii

De Crescenzo, F., Cortese, S., Adamo, N., & Janiri, L. (2017). Pharmacological and non-pharmacological treatment of adults with ADHD: a meta-review. Evidence-based mental health, 20(1), 4–11. https://doi.org/10.1136/eb-2016-102415

Peking University Sixth Hospital. (2024). Cognitive behavioural therapy in groups for medicated adults with attention deficit hyperactivity disorder: protocol for a randomised controlled trial. BMJ Open, 10(10), Article e037514. https://doi.org/10.1136/bmjopen-2020-037514

BMC Psychiatry. (2024). Cognitive behavioural group therapy as addition to psychoeducation and pharmacological treatment for adolescents with ADHD symptoms and related impairments: a randomised controlled trial. BMC Psychiatry, 22, Article 375. https://doi.org/10.1186/s12888-022-04019-6

Strålin, E. E., Thorell, L. B., Szybek, K., Lundgren, T., Bölte, S., & Bohman, B. (2022). Cognitive-behavioral group therapy for ADHD predominantly inattentive presentation: A feasibility study of a new treatment protocol. Nordic Psychology, 74(4), 325-339. https://doi.org/10.1080/19012276.2021.2020683

De Freitas De Sousa, A., Coimbra, I., Castanho, J., Polanczyk, G., & Rohde, L. (n.d.). EXTERNALIZING DISORDERS Chapter D.1 ATTENTION DEFICIT HYPERACTIVITY DISORDER 2020 Edition. https://iacapap.org/_Resources/Persistent/2d2d690595b52c534211e842143d46293b223eae/D.1-ADHD-2020.pdf

Attention deficit hyperactivity disorder (update) [E] Evidence review(s) for efficacy of non- pharmacological treatment and the impact of adverse events associated with non- pharmacological treatments of ADHD NICE guideline NG87. (2018). https://www.nice.org.uk/guidance/ng87/evidence/e-nonpharmacological-efficacy-and-adverse-events-pdf-4783686305

Ogundele, M. O., & Ayyash, H. F. (2023). ADHD in children and adolescents: Review of current practice of non-pharmacological and behavioural management. AIMS public health, 10(1), 35–51. https://doi.org/10.3934/publichealth.2023004

Coghill, D., Banaschewski, T., Cortese, S. et al.  (2023). The management of ADHD in children and adolescents: bringing evidence to the clinic: perspective from the European ADHD Guidelines Group (EAGG). European Child & Adolescent Psychiatry 32, 1337–1361. https://doi.org/10.1007/s00787-021-01871-x

Traducere în limba română:

Mecanisme compensatorii între ADHD și autism și impactul lor asupra diagnosticului și evaluării

În cadrul contextului clinic, evaluarea și diagnosticul corect al tulburărilor de dezvoltare neurologică, precum Tulburarea de Deficit de Atenție/Hiperactivitate (ADHD) și Tulburările din Spectrul Autist (TSA), pot fi complicate de suprapunerea simptomelor și de mecanismele compensatorii pe care indivizii le dezvoltă.

Aceste mecanisme compensatorii pot masca simptomele, ceea ce duce la provocări în identificarea corectă a tulburărilor. Este esențial pentru psihologii clinicieni să înțeleagă aceste procese pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului și eficiența planurilor de intervenție.

Despre mascare

Masking-ul este o strategie folosită frecvent de persoanele autiste pentru a se conforma așteptărilor sociale și a ascunde trăsăturile autiste, ceea ce poate duce la epuizare și poate exacerba problemele de sănătate mintală, cum ar fi anxietatea și depresia. De asemenea, se poate observa la persoanele cu ADHD, unde dificultățile de funcționare executivă pot determina indivizii să se concentreze excesiv pe interesele lor specifice, neglijând alte aspecte importante ale vieții.

Diagnosticarea și tratamentul adecvat pot fi complicate de aceste strategii de camuflare. De aceea, este esențial ca profesioniștii să recunoască nu numai simptomele evidente, ci și să înțeleagă cum interesele aparent bine gestionate pot ascunde dificultăți în alte domenii. Recunoașterea și adresarea acestor aspecte pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții persoanelor afectate.

Astfel, este important pentru clinicieni să abordeze fiecare caz în parte, recunoscând complexitatea fiecărui pacient și adaptând planurile de tratament pentru a sprijini dezvoltarea unui echilibru între diversele arii de funcționare ale acestora.

Mecanisme compensatorii în ADHD

• Supra-compensarea prin hiperfocalizare: Unele persoane cu ADHD pot dezvolta capacitatea de a intra într-o stare de hiperfocalizare în activități de interes, compensând astfel pentru dificultățile de atenție generală.
  
• Strategii de organizare: Implementarea unor sisteme de organizare riguroase, facile autismului, poate ajuta în gestionarea tendințelor de dezorganizare și uitare ale ADHD-ului.
  
• Utilizarea stimulilor externi: Persoanele cu ADHD pot folosi muzica sau alte forme de stimulare senzorială pentru a-și menține atenția și a preveni plictisirea.
  
• Pauze frecvente: Împărțirea sarcinilor în segmente mai mici cu pauze scurte poate ajuta la gestionarea dificultăților de concentrare.
  
• Automonitorizarea: Unele persoane pot dezvolta strategii de automonitorizare, cum ar fi jurnale sau aplicații de urmărire, pentru a supraveghea comportamentul impulsiv sau nivelurile de atenție.
  
• Ritualuri pre-performanță: Crearea unor ritualuri înainte de a începe o sarcină poate ajuta la focalizarea atenției și la reducerea anxietății asociate cu începerea unei noi activități.
  
• Compensare prin creativitate: Unii pot folosi abilitățile lor creative pentru a compensa pentru dificultățile în domenii mai structurate, cum ar fi organizarea sau planificarea.

Mecanisme compensatorii în autism

• Scripturi sociale: Persoanele autiste pot învăța și recita scripturi pentru a naviga în situații sociale complexe, ceea ce poate masca dificultățile de comunicare socială.
  
• Interese specifice: Concentrarea intensă pe interese specifice poate camufla dificultăți în alte domenii de funcționare. O persoană autistă și ADHD poate fi perfect funcțională într-un domeniu de interes, în detrimentul altora. În acest mod, este realizată totodată mascarea uneia dintre laturile persoanei evaluate.
  
• Folosirea subiectelor de interes pentru socializare: Utilizarea intereselor specifice autismului, ca mijloc de a intra în conversații și a iniția interacțiunea socială dorită de ADHD.
  
• Imitarea comportamentelor sociale dezirabile: Observarea și copierea comportamentelor sociale ale altora pentru a se potrivi în diverse contexte sociale. Pacientul va ajunge la sentimentul de pierdere de identitate, copiind inconștient comportamente dezirabile.
  
• Prezența rutinelor: Încrederea în rutine zilnice bine stabilite pentru a reduce anxietatea și a satisface nevoia de predictibilitate.
  
• Utilizarea dialogurilor interioare: Angajarea în dialoguri interioare sau practica mentală pentru a pregăti răspunsuri sociale sau pentru a anticipa scenarii sociale, precum și dialoguri suportive sau auto-alinare în diferite contexte sociale.
  
• Concentrarea pe detalii: Capacitatea de a se concentra intens pe detalii poate ajuta la reușita în activități sau profesii care necesită o mare atenție la detalii, compensând posibilele deficite de comunicare.

Mecanisme compensatorii comune între ADHD și autism

• Strategii de coping pentru gestionarea stresului: Tehnici de relaxare, cum ar fi respirația profundă sau meditația, joggingul sau exercițiile constante, pentru a gestiona hiperactivitatea sau anxietatea socială.
  
• Buna cunoaștere a semnelor de stres și anxietate pentru oprirea expunerii și autoreglare emoțională eficientă.
  
• Dezvoltarea unui simț al umorului: Utilizarea umorului ca o formă de apărare socială sau pentru a naviga situații sociale dificile.
  
• Perfecționismul: Străduința de a produce lucrări fără greșeală pentru a compensa posibilele critici sau judecăți din partea celorlalți.
  
• Buna autocunoaștere: cu ierarhizarea strategică a sarcinilor pe profilul energetic individual. Strategii de gestionare a timpului, metoda semaforului etc.
  
• Construirea relațiilor online: Crearea și menținerea relațiilor sociale în medii online unde interacțiunea socială poate fi mai controlabilă și mai puțin stresantă, facilitând astfel comunicarea.
  
• Utilizarea de jucării senzoriale.
• Dialogul interior pozitiv cu vizualizarea rezultatului așteptat.
• Folosirea unor hobby-uri sau activități de agrement ca forme de auto-reglare.
• Angajamentul în activități cu rol de catharsis, precum arta, muzica sau sportul pentru a îmbunătăți concentrarea și a reduce stresul.
• Afilierea la grupuri de suport, cu ventilare și schimb de experiențe.

Aceste mecanisme compensatorii pot varia considerabil de la o persoană la alta și depind de o multitudine de factori, inclusiv severitatea simptomelor, mediu, suportul social și personalitatea individuală. Prin urmare, este esențial pentru clinicieni să abordeze evaluarea și diagnosticul cu o înțelegere complexă și personalizată a modului în care fiecare persoană poate dezvolta și utiliza aceste strategii pentru a naviga provocările vieții de zi cu zi. 

Este necesară evaluarea specifică a surselor energetice, cunoscut fiind faptul că disfuncțiile executive generate de burnout, sunt aspectele cauzatoare de suferință psihică.

Pentru a evalua specific impactul burnout-ului asupra funcționării executive, este esențial să înțelegem cum stresul cronic și epuizarea afectează resursele cognitive și energetice ale individului. Burnout-ul poate duce la o funcționare executivă ineficientă, caracterizată prin dificultăți de concentrare, planificare, și schimbare între sarcini, ceea ce poate amplifica suferința psihică și diminua calitatea vieții profesionale și personale.

Studiile arată că burnout-ul este asociat cu o scădere a performanței cognitive, în special în ceea ce privește funcțiile executive precum memoria de lucru, controlul inhibitor și capacitatea de a alterna între sarcini. Acest lucru se manifestă printr-o utilizare ineficientă a resurselor cognitive, oboseală accentuată și dificultăți în gestionarea stresului zilnic​ (Pihlaja et al., 2022).

Evaluarea specifică a resurselor energetice și cognitive este esențială pentru a înțelege impactul total al burnout-ului și pentru a dezvolta strategii eficiente de intervenție care să abordeze aceste disfuncții executive. Prin utilizarea tehnicilor adecvate de evaluare și intervenție, cum ar fi monitorizarea fiziologică cu dispozitive purtabile și aplicarea terapiilor comportamentale și cognitive, se pot îmbunătăți semnificativ funcțiile executive și starea generală de bine a persoanelor afectate​ (Pihlaja et al., 2023)​.

Referințe:

Pihlaja M, Tuominen PPA, Peräkylä J, Hartikainen KM (2022). Occupational Burnout Is Linked with Inefficient Executive Functioning, Elevated Average Heart Rate, and Decreased Physical Activity in Daily Life - Initial Evidence from Teaching Professionals. Brain Sciences; 12(12):1723. https://doi.org/10.3390/brainsci12121723

Pihlaja, M., Peräkylä, J., Erkkilä, E. H., Tapio, E., Vertanen, M., & Hartikainen, K. M. (2023). Altered neural processes underlying executive function in occupational burnout—Basis for a novel EEG biomarker. Frontiers in Human Neuroscience, 17. https://doi.org/10.3389/fnhum.2023.1194714

Impactul mascării și a mecanismelor asupra diagnosticului și evaluării

Mecanismele compensatorii pot duce la sub-diagnosticarea sau diagnosticarea greșită, deoarece simptomele pot fi mai puțin evidente. Exemple includ:

• Diagnosticarea târzie a femeilor: Femeile cu ADHD sau TSA pot fi mai apte să dezvolte mecanisme compensatorii sociale, ceea ce duce la o rată mai mare de diagnosticare în etapele ulterioare ale vieții.
  
• Limitări ale evaluărilor standardizate: Testele standardizate nu pot reuși să captureze complexitatea mecanismelor compensatorii, ducând la o evaluare inexactă a funcționării persoanei. De asemenea, fără un interviu nestructurat axat pe unicitatea persoanei, sunt posibile diagnostice greșite în direcția tulburărilor de personalitate, tocmai datorită compensării intuitive a neurostructurii clientului.

Strategii pentru clinicieni

Pentru a îmbunătăți acuratețea diagnosticului și evaluării, clinicienii ar fi benefic să aplice metode precum:

• Utilizarea unei varietăți de metode de evaluare: Combinarea observațiilor, interviurilor clinice și testelor standardizate poate oferi o imagine mai completă.
  
• Evaluarea funcționării longitudinale: Înțelegerea modului în care un individ s-a descurcat de-a lungul timpului poate dezvălui mecanisme compensatorii care altfel ar rămâne nerecunoscute.
  
• Considerarea discrepanțelor: Diferențele dintre abilitățile raportate și cele observate pot indica prezența mecanismelor compensatorii.
  
• Oferirea de context pentru evaluare: Înțelegerea contextului în care o persoană funcționează cel mai bine, comparativ cu situațiile în care se confruntă cu dificultăți, poate ajuta la identificarea zonelor în care compensarea are loc.
  
• Educația pentru auto-recunoaștere: Încurajarea persoanelor cu ADHD sau TSA să devină conștiente de propriile strategii compensatorii poate facilita dialogul despre modul în care acestea afectează evaluarea și diagnosticul.

Sumarul secțiunii

Mecanismele compensatorii joacă un rol semnificativ în modul în care tulburările precum ADHD și TSA sunt percepute, evaluate și diagnosticate.

O înțelegere aprofundată a acestor mecanisme este esențială pentru clinicienii care doresc să ofere o îngrijire precisă și personalizată. Prin recunoașterea și ajustarea practicilor de evaluare pentru a lua în considerare mecanismele compensatorii, se pot îmbunătăți semnificativ acuratețea diagnosticului și eficacitatea intervențiilor terapeutice.

Meta-analize conform Declarației Internaționale de Consens a Federației Mondiale ADHD

Am considerat o serie de afirmații și citări de meta-analize relevante pentru contextul acestui document, extrase din Convenția Internațională de Consens a Federației Mondiale ADHD. Documentul în limba română se regăsește aici:

Despre instruirea părințiilor

O meta-analiză a constatat că instruirea părinților pentru copiii preșcolari cu ADHD este asociată cu o reducere moderată a simptomelor ADHD raportate de părinți (15 studii, puține cu grupuri de control active, peste o mie de participanți) și a problemelor de comportament (14 studii, puține cu grupuri de control active, peste o mie de participanți), dar fără rezultate semnificative pentru simptomele ADHD evaluate independent (6 studii, 403 participanți) și problemele de comportament (6 studii, 311 participanți). Evaluările independente au raportat o mică reducere a parentingului negativ (10 studii, 771 de participanți) (Rimestad et al., 2019).

Despre CBT și antrenament cognitiv

O meta-analiză a 19 studii de terapie cognitiv-comportamentală (CBT) pentru adulții cu ADHD a inclus 896 de participanți. Aceasta a constatat asocieri cu îmbunătățiri moderate în ceea ce privește simptomele ADHD auto-raportate și funcționarea auto-raportată. Dar, atunci când s-a limitat la cele două studii cu controale active și evaluatori orbi (N = 244 de participanți), a constatat doar îmbunătățiri mici (Knouse et al., 2017).

Într-o altă meta-analiză a patru studii cu 160 de pacienți cu ADHD la adulți, TCC a condus la îmbunătățiri mari până la moderate în comparație cu grupurile de control de pe lista de așteptare. În trei studii cu 191 de pacienți, CBT a condus la îmbunătățiri mici până la moderate în comparație cu controalele active (Young et al., 2020).

O meta-analiză a 32 de studii cu peste două mii de participanți a constatat că antrenamentul cognitiv a dus la îmbunătățiri mici până la moderate în funcționarea executivă la preșcolarii cu ADHD (Scionti et al., 2019).

Despre meditație și mindfulness

O meta-analiză a explorat eficacitatea terapiei bazate pe meditație. Aceasta a constatat reduceri moderate ale simptomelor ADHD atât la copii și adolescenți (6 RCT, 240 de participanți), cât și la adulți (6 RCT, 339 de participanți), dar jumătate dintre studii nu au utilizat controale active.

Eliminarea studiilor cu controale pe lista de așteptare a făcut ca rezultatele să fie nesemnificative. Autorii au concluzionat că:

„nu există suficiente dovezi solide din punct de vedere metodologic pentru a susține recomandarea terapiilor bazate pe meditație ca intervenție menită să vizeze simptomele de bază ale ADHD sau disfuncțiile neuropsihologice aferente la copii/adolescenți sau adulți cu ADHD”

(Zhang et al., 2018).

Despre antrenamentul abilităților sociale

O meta-analiză a constatat că antrenamentul în domeniul abilităților sociale pentru tinerii cu ADHD nu a îmbunătățit abilitățile sociale evaluate de profesori (11 studii, peste 1200 de tineri), comportamentul general (8 studii, peste 1000 de tineri) sau performanța școlară și notele (5 studii, peste 600 de tineri) (Storebo et al., 2019).

O meta-analiză a zece studii cu 893 de tineri a raportat că intervențiile privind abilitățile organizaționale au condus la reduceri moderate ale simptomelor de neatenție raportate de părinți (Bikic et al., 2017).

Despre antrenament cognitiv computerizat și neurofeedback

O meta-analiză a cinci studii controlate randomizate (RCT) cu 263 de participanți care au explorat eficacitatea neurofeedback-ului a constatat o mică reducere a neatenției, dar nicio reducere semnificativă a hiperactivității-impulsivității sau a simptomelor generale ale ADHD, cu evaluări efectuate de evaluatori probabil orbiți (cercetătorii care măsurau rezultatele nu știau dacă pacienții primeau tratamentul activ sau cel de control) (Micoulaud-Franchi et al., 2014).

Grupul european de orientări privind ADHD a publicat meta-analize ale antrenamentului cognitiv și ale neurofeedback-ului pentru tineri, constatând:

• Studiile de antrenament cognitiv probabil orbit cu controale active (6 studii, 287 de tineri) nu au raportat nicio reducere semnificativă a simptomelor ADHD.
  
• Nu au existat efecte semnificative asupra rezultatelor academice la matematică și citire (95 de studii, 290 de tineri) (Cortese et al., 2015).
  
• Studiile de neurofeedback orbite cu controale active/șampanie (6 studii, 251 de participanți) nu au constatat nicio reducere semnificativă a simptomelor ADHD (Cortese et al., 2016a).
  
• O meta-analiză a constatat că antrenamentul memoriei de lucru a condus la îmbunătățiri pe termen scurt atât în memoria de lucru verbală (21 de studii, peste 1300 de participanți), cât și în memoria de lucru visuospațială (18 studii, peste 1000 de participanți), fără „dovezi convingătoare că chiar și astfel de efecte de transfer apropiat sunt durabile”. Mai mult, majoritatea studiilor nu au avut controale active (Melby-Lervag și Hulme, 2013).

Feedback și îmbunătățiri

Acest ghid NU își propune să fie exhaustiv, ci este menit să ofere o bază de referință psihologilor clinicieni în ceea ce privește ADHD-ul. Suntem conștienți că pot exista omisiuni sau aspecte cu privire la care ați putea considera că merită incluse în mod imperativ. Ne propunem să îmbunătățim acest ghid progresiv și iterativ. De aceea, vă invităm să ne oferiți feedback la adresa contact@aboutadhd.ro

Alte resurse

Am considerat următoarele articole ca fiind relevante și în strânsă legătură cu aspectele abordate pe parcursul acestui ghid:

Despre MCMI-III și supra-diagnosticarea tulburărilor de personalitate

Despre MCMI-III, alte instrumente, mecanisme de compensare și mascare

Despre prezența persoanelor informante și acuratețea mărturiilor acestora

Diagnosticul diferențial cu alte tulburări și nuanțe clinice fine

Ghiduri și documente de autoritate internaționale relevante, traduse în limba română: