Evoluția trăsăturilor ADHD de-a lungul vieții

Graficul din imagine ilustrează evoluția trăsăturilor ADHD de-a lungul vieții. Pe axa orizontală sunt prezentate diferitele perioade de vârstă: < 7 ani, 7-14 ani, 14-18 ani, 18-25 ani, > 25 ani.

Ascultă acest articol (beta)

Pe axa verticală este indicată intensitatea trăsăturilor:

• Deficitul de atenție: Această trăsătură este reprezentată printr-o linie continuă mov, care rămâne constantă de la vârsta de 7 ani și continuă până la maturitate (> 25 ani). Deficitul de atenție pare a fi un simptom persistent, fără scăderi semnificative în intensitate pe măsură ce persoana avansează în vârstă.
• Hiperactivitatea: Linia portocaliu închis, care începe la o intensitate ridicată la copiii sub 7 ani, dar scade treptat în perioada 7-14 ani și continuă să scadă până la vârsta adultă timpurie (18-25 ani). După această perioadă, intensitatea hiperactivității devine stabilă la un nivel scăzut.
• Impulsivitatea: Linia portocaliu deschis ilustrează impulsivitatea, care urmează un tipar similar cu hiperactivitatea. Aceasta începe la un nivel ridicat în copilărie, scade semnificativ între 7 și 14 ani, continuă să scadă în adolescență și ajunge la un nivel mai scăzut la vârsta adultă.
• Comorbiditățile: Linia verde ilustrează evoluția comorbidităților, care încep la un nivel scăzut în copilărie și cresc treptat pe măsură ce persoana îmbătrânește. Acestea ating un platou în perioada de maturitate (18-25 ani) și se mențin constante după aceea.

După cum putem observa, evoluția trăsăturilor ADHD este un proces complex în care anumite trăsături devin mai puțin vizibile, în timp ce altele rămân constante sau chiar cresc în importanță.

Conform graficului și literaturii de specialitate, putem observa următoarele:

Persistența Deficitului de Atenție

Deficitul de atenție este trăsătura care se menține constantă pe tot parcursul vieții. Această persistență explică de ce mulți adulți cu ADHD continuă să se confrunte cu probleme semnificative în viața lor de zi cu zi, precum dificultăți de concentrare, probleme organizaționale și lipsa atenției la detalii.Persistența deficitului de atenție se pare că reprezintă factorul principal care generează și întreține terenul favorabil pentru dezvoltarea comorbidităților afective și de personalitate.

Evoluția Hiperactivității și Impulsivității

Hiperactivitatea și impulsivitatea scad în intensitate pe măsură ce persoana crește. Aceste simptome sunt foarte pronunțate în copilărie, scad semnificativ în adolescență și ajung la un nivel relativ scăzut în perioada adultă.Deși ele nu dispar complet, reducerea lor în intensitate poate explica de ce unii adulți cu ADHD sunt mai capabili să gestioneze comportamentele impulsive și hiperactive, dar continuă să se lupte cu probleme de atenție.

Creșterea vizibilității comorbidităților

Comorbiditățile, precum anxietatea, depresia, tulburarea bipolară, tulburarea obsesiv-compulsivă, tulburările de alimentație și abuzul de substanțe, tind să crească în frecvență și intensitate pe măsură ce persoana înaintează în vârstă.Această creștere sugerează că deficitul de atenție persistent contribuie la dezvoltarea și menținerea acestor comorbidități. persoana care nu reușește să-și gestioneze eficient deficitul de atenție poate dezvolta diverse tulburări afective și de personalitate ca mecanisme de adaptare disfuncționale.

Concluzii

Evoluția trăsăturilor ADHD indică faptul că, deși hiperactivitatea și impulsivitatea scad cu odată cu vârsta, deficitul de atenție rămâne o dificultate persistentă. Această persistență este esențială în generarea unui context favorabil pentru dezvoltarea comorbidităților.Prin urmare, consider că abordarea terapeutică a ADHD-ului la adulți ar fi benefic să se concentreze nu doar pe gestionarea simptomelor evidente, ci și pe prevenirea și tratarea comorbidităților asociate, prin abordări terapeutice care vizează în mod specific deficitul de atenție.

Notă importantă

Mereu atunci când mă refer la deficitul de atenție, este vorba despre deficitul atenției voluntare (atenția asupra căreia, exceptând activitățile de interes special persoanele fără ADHD / non-autiste au control, dar persoanele neurodivergente au mai puțin sau deloc control).

Așadar, doar pentru că o persoană poate să își mențină atenția pe activitățile de interes, NU înseamnă în mod automat că nu va avea dificultăți semnificative în menținerea atenției pe activitățile care nu reprezintă un interes special / pasiune. Asupra acestui tip de atenție, persoana nu are control (își menține atenția hiperfocalizată, deși nu dorește acest lucru; specialiștii spun că are un exces de atenției involuntară).

Așadar, deficitul de atenție este reprezintă o dificultate de distribuire a resurselor atenționale, care este totodată involuntară, mai degrabă decât lipsa generală a abilității de menținere a atenției.Mai multe detalii în articolul despre mecanismele de compensare reciprocă de pe site-ul SuntAutist: