Consecințele adverse expuse reprezintă de asemenea experiența personală (aspect factual, fără acuzații către părinții mei, despre care sunt conștient că au făcut cât de bine au putut / știut la vremea respectivă).
De asemenea, acest articol NU este menit să aducă acuze sau să trezească sentimente de vinovăție, ci are intenția de a încuraja la reflectare și schimbarea cât mai promptă a unor abordări.
Adoptarea practicilor sugerate mai jos ✅ și evitarea practicilor nerecomandate ⚡☠️, consider că sunt singurul mod prin care părinții pot oferi un mediu mai suportiv și încurajator pentru copiii neurodivergenți (autiști, ADHD, AuDHD etc.), promovând astfel dezvoltarea lor holistică (pe toate planurile, nu doar cel academic pe care pun accent unii profesioniști).
Totodată, în acest mod consider că părinții pot să își adapteze abordările la nevoile individuale ale fiecărui copil. Un copil neurodivergent NU va încăpea niciodată în cutiile societății neurotipice. Încercările de a-l plasa în spațiile acelor tipare consider că vor duce aproape sigur frustrare, stagnarea progresului și traumă (în unele cazuri, ireversibilă).
Consider că este vital să adoptăm ✅ o abordare flexibilă și personalizată, care să recunoască și să valorifice punctele forte și interesele unice ale fiecărui copil, în loc să ⚡☠️ impunem așteptări sau metode uniforme de educație și comportament.
Consider că practica oricăror abordări care sunt descurajate de mai jos poate face mult rău unui copil neurodivergent de orice fel. Capul de schelet este ilustrat la propriu, având în vedere următoarele aspecte:
- reprimarea emoțiilor crește riscul de dezvoltare a condițiilor autoimune, mai ales în autism, dar și în general
- traumele pot duce la disocieri și/sau pierderea funcțiilor interoceptive (simțul propriului corp) la maturitate
- anxietatea provoacă stres oxidativ celular, care pe termen lung poate conduce la deteriorarea sistemului imunitar, afecțiuni gastro-intestinale, afecțiuni cardiace și chiar la cancer
⚡☠️ Vă este familiar de pe panourile electrice, sub care totodată scrie “pericol de moarte” ? Se aplică și aici din punctul meu de vedere! Desigur că putem privi această metaforă metaforic și să ne referim la moartea armoniei și căldurii sufletești din familie.
Dincolo de această metaforă însă, la propriu, prin creier circulă curent electric. Așadar, evenimentele traumatice reprezintă un pericol de moarte al neuronilor prin scurt-circuitul sistemelor dopaminergice (în plus față de ce “e ars” deja dacă vorbim despre ADHD).
Așadar, să vedem care ar fi lucrurile de care nu consider că e benefic să ne apropiem în abordările parentale față de un copil neurodivergent! Multe dintre acestea se aplică și în general, însă la un copil cu ADHD, într-adevăr, cred că voi începe să o spun clar: ⚡☠️ ATENȚIE, pericol de moarte!
Ce consider că ar trebui evitat
Consider că aceste abordări pot face rău unui copil neurodiveregent de orice fel (autist, ADHD, AuDHD, etc.):
⚡☠️ FĂRĂ abordări comportamentale rigide: Evitați strategiile comportamentale inflexibile care nu țin cont de particularitățile individuale ale copilului. Copiii cu ADHD pot avea nevoie de abordări mai flexibile și personalizate care să se adapteze nevoilor și ritmului lor de învățare.
⚡☠️ FĂRĂ comparații cu alți colegi sau comparații în general: Compararea copilului cu colegii săi sau chiar cu frații poate duce la scăderea stimei de sine și la sentimente de inadecvare. Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare și abilități unice care ar fi benefic să fie recunoscute și valorizate.
Exemplu: Spunându-i unui copil cu ADHD „De ce nu poți fi mai mult ca fratele tău?” poate crește sentimentele de inadecvare și poate afecta negativ imaginea de sine. Un copil nu poate fi decât ca el însuși. Fratele este o ființă separată, cu identitate proprie.
⚡☠️ FĂRĂ pedepse și recompense: Prin utilizarea pedepselor și recompenselor, copilul nu își va putea dezvolta autonomia și motivația internă. În loc de a folosi pedepsele și recompensele ca mijloace principale de gestionare a comportamentului, este mai benefic să se utilizeze tehnicile de înțelegere și comunicare pentru a ghida comportamentul copilului. Acest lucru ajută la dezvoltarea autocontrolului și a motivației interne.
Citește și: https://www.suntautist.ro/suntautist-se-opune-aba-si-altor-terapii-de-conversie/
⚡☠️ FĂRĂ accent pe neputințe: Concentrarea exclusivă pe dificultățile sau "neputințele" copilului poate submina încrederea în sine și poate amplifica sentimentele de eșec. Este important să recunoaștem și să celebrăm succesele, oricât de mici ar fi ele, pentru a construi o imagine de sine pozitivă.
Exemplu: Utilizarea constantă a dulciurilor ca recompensă pentru finalizarea temelor NU va determina copilul să aprecieze valoarea intrinsecă, globală și pe termen lung a muncii efectuate pentru dezvoltarea sa. El se va concentra doar pe recompensa imediată (sau nici măcar atât, pentru că în cele mai multe cazuri, oricum va avea nevoie de acel dulce pentru a se concentra la teme, și atunci va fi o condiționare pavloviană. Citiți despre câinele lui Pavlov dacă nu ați făcut-o deja!).
⚡☠️ FĂRĂ așteptări sau proiecții de orice fel: Fiecare copil este unic și are parcursul său propriu în viață. În loc de a nu avea așteptări, este mai benefic să ajustăm așteptările la realitățile și capacitățile copilului.
Exemple:
- NU toți copiii vor dori sau vor putea să termine liceul.
- NU toți copiii vor dori sau vor putea să urmeze studii superioare.
- NU toți copiii vor dori sau vor putea să se facă avocați, medici, ingineri, sau profesioniști "de carieră" de orice fel.
- Unii vor dori afacerea proprie, sau vor dori un parcurs artistic sau vocațional.
- Unii vor fi fericiți să fie meșteșugari.
- Unii vor dori poate să fie lucrători în salubritate (o meserie foarte onorabilă și demnă din punctul meu de vedere).
Încurajați-le calea proprie, indiferent de care ar fi aceasta. Ceea ce proiectați dvs. pentru copil nu este în mod necesar ce este potrivit și pentru el.
⚡☠️ FĂRĂ presiuni de conformare la ceea ce este "tipic": Așteptarea ca un copil cu ADHD să se comporte și să învețe în moduri care sunt considerate "tipice" pentru majoritatea copiilor poate crea stres și anxietate. Este esențial să celebrăm individualitatea copilului și să îi acceptăm unicitatea, recunoscând că fiecare copil are propriul său drum în viață și învățare. Presiunea de a se conforma poate duce la stres, anxietate și poate inhiba expresia individualității copilului.
Exemplu: Așteptându-se de la un copil cu ADHD să stea liniștit și să se concentreze în mod continuu timp de ore întregi, fără a ține cont de nevoile sale specifice, poate crea o experiență de învățare negativă și poate afecta bunăstarea emoțională a copilului. Prin asocierea unor sarcini cu emoțiile negative, copiii vor evita și mai mult acea sarcină.
⚡☠️ FĂRĂ critică distructivă: Evitați critica care demotivează și scade stima de sine, în locul acesteia oferind feedback constructiv care încurajează îmbunătățirea. În general, copiii se străduie din răsputeri să fie cât mai buni cu resursele energetice (mai specific, dopaminergice și noradrenergice) pe care le au.
Exemplu: Criticile NU vor determina descărcări suplimentare de dopamină și noradrenalină în cortexul pre-frontal și calea mezo-cortico-limbică, ba chiar e posibil să facă fix opusul: copilul își va pierde motivația, pentru că va înțelege că oricât de străduie, oricum nu e bine.
⚡☠️ FĂRĂ ignorarea a eforturilor și presiuni către mai mult: NU ignorați eforturile depuse, chiar dacă rezultatele nu sunt întotdeauna cele așteptate. Recunoașterea progresului este crucială.
Exemplu: chiar dacă vi se pare un progres mic ca un copil să se poată concentra doar 3 minute, acela ar putea fi un efort enorm pentru el. Dacă îl veți împinge către “realizări” mai mari, va pierde motivația de a se strădui chiar și către acele obiective mici.
⚡☠️ FĂRĂ supraîncărcare de informații: Evitați să oferiți prea multe instrucțiuni deodată, ceea ce poate fi copleșitor și poate duce la evitarea sarcinilor.
Exemplu: nu îi amintiți toate lucrurile pe care le are de făcut la școală dintr-o dată. Chiar și două seturi de informații sunt dificile de stocat în memoria de lucru a unui copil cu ADHD. Spuneți-i ce este esențial dimineața, apoi scrieți un mesaj către prânz, și eventual încă unul după amiază
⚡☠️ FĂRĂ neglijarea nevoilor emoționale: NU ignorați sau minimalizați emoțiile copilului. Este important să validați și să discutați despre sentimentele acestora.
Nerespectarea acestui principiu elementar de parenting pozitiv poate duce către disocieri, pierderea funcțiilor interoceptive (de simțire a propriului corp), lipsa dezvoltării limitelor și granițelor proprii, potențialul de a deveni victime ale abuzurilor în viața de adult și în cele mai grave cazuri, la alienare totală de familie (refuzul oricărui contact cu familia, înainte sau după ce ajunge la maturitate).
⚡☠️ FĂRĂ a interzice sau sublima subestima importanța pauzelor: Nu neglijați nevoia copilului de a face pauze scurte între sarcini, pentru a-i ajuta concentrarea.
Exemplu: Zicala “Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese.” cred că a fost spusă prima dată de către cineva cu ADHD. Tehnica Pomodoro implică lucrul pe cronometru - 20 de minute focus, 10 minute pauză.
⚡☠️ FĂRĂ zicale românești din popor:
Aceste zicale sunt extrem de traumatizante și nocive, mai ales având în vedere capacitatea imaginativă, care efectiv pot vizualiza în minte imaginile asociate de aceste expresii și pot avea reacții emoționale intense la auzirea lor.
Exemple: “eu te-am făcut, eu te omor!”, “dacă nu te potolești, te dau la țigani” (pe lângă potențialul traumatic, această expresie este rasistă și xenofobă) față de un popor despre care cei care o utilizează de obicei nu cunosc NIMIC.
Alte expresii implică faptul că negați responsabilitatea pentru conceperea și creșterea acelui copil, care în primul rând NU a cerut să vină pe lume! Prin utilizarea acestora, consider că plasați în mod nedrept responsabilitatea propriei fericiri pe umerii copilului, care oricum se chinuie deja, făcând tot ce îi stă în putință să supraviețuiască și să se adapteze în această lume.
Exemple: “eu mă zbat / mă sacrific să-ți ofer de toate și tu ce faci?”
Alte expresii neagă realitatea: sunteți părinte în secolul 21, în anul 2024. Medicina a evoluat. Doar pentru că pe vremea dvs. Nu se știa în România despre ADHD și dvs. ați reușit să depășiți perioada școlară prin frică, teroare și condiționare care oricum aduc de la sine traume, NU consider că este drept să vă așteptați ca și succesorul / succesorii dvs. să fie nevoiți să treacă prin aceleași lucruri.
Ce consider că este benefic
Consider că aceste abordări pot face bine unui copil neurodiveregent de orice fel (autist, ADHD, AuDHD etc.):
✅ Iubirea și acceptarea necondiționată: Arătați iubire și acceptare constantă, indiferent de provocările întâmpinate. Este esențial să arătați copilului că este iubit și acceptat necondiționat, indiferent de comportamentele sau provocările întâmpinate. Acest lucru îi oferă siguranța emoțională necesară pentru a explora lumea și pentru a învăța din experiențe.
Exemple: Dacă copilul întâmpină dificultăți în finalizarea temelor, în loc să arătați dezamăgire, încurajați-l, subliniind efortul depus și exprimând recunoștință (“sunt mândră/mândru de tine!”) și încredere în capacitatea sa de a depăși obstacolele.
Dacă un copil este furios sau chiar și agresiv, NU-l criticați! Amintiți-i că sunteți acolo pentru el dacă are nevoie să vorbească și să spună ce-l deranjează. NU puneți presiune și NU insistați!
Este foarte posibil să vă spună ceea ce simte, dar o va face în ritmul și felul său, CÂND și DACĂ se va simți pregătit. Uneori are nevoie de timp pentru simplul fapt că este necesar să își adune gândurile pentru a transpune în cuvinte ceea ce simte! Uneori e nevoie de câteva minute, alteori de câteva ori, alteori chiar și de câteva zile!
✅ Încurajarea dezvoltării abilităților în direcția în care simte că are pasiuni și interese: Identificați și sprijiniți interesele și pasiunile copilului, oferindu-i resursele necesare pentru a explora și a se dezvolta în acele domenii.
Acest lucru poate include materiale de lectură, înscrierea la cursuri sau ateliere specifice, sau pur și simplu acordarea timpului și spațiului pentru practicarea și aprofundarea acestor interese. Recunoașterea și valorizarea pasiunilor copilului îi pot spori motivația, autoreglarea emoțională, eficacitatea și încrederea în sine, elemente cruciale pentru copiii cu ADHD.
Exemplu: dacă copilul manifestă un interes deosebit pentru artă, încurajarea prin furnizarea de materiale de desenat, înscrierea la cursuri de artă sau vizitarea muzeelor poate amplifica această pasiune. Este important să observăm ce îl face pe copil "să strălucească" și să încurajăm acele activități, oferindu-i recunoaștere și susținere.
✅ Încurajarea înțelegerii naturale a consecințelor: Educația bazată pe înțelegerea consecințelor naturale ale acțiunilor îi ajută pe copii să învețe despre cauză și efect într-un mod care respectă autonomia și capacitatea lor de a lua decizii.
Acest lucru înseamnă explicarea și discutarea consecințelor acțiunilor lor într-un mod adecvat vârstei și dezvoltării lor cognitive, permițându-le în același timp să experimenteze consecințele acțiunilor lor într-un mediu sigur și susținător.
Exemplu: dacă un copil sparge televizorul, explicați-i că nu îl veți putea înlocui până la următorul salariu, și că până atunci, datorită a ceea ce a făcut, nu va putea viziona desenele animate sau serialele favorite.
✅ Comunicarea adaptată: Folosiți un limbaj simplu și clar, și verificați dacă copilul a înțeles mesajele transmise.
Exemplu: în loc să grupați mai multe instrucțiuni în aceeași propoziție, oferiți câte una pe rând, chiar și atunci când vine vorba de sarcini simple. Mai întâi menționați “deschide frigiderul”, apoi menționați “dă-mi laptele”.
Oferiți context (deosebit de important la copiii autiști, dar și la ADHD!): Dacă vă deranjează ceva, explicați ce v-a deranjat și explicați cu calm DE CE nu considerați că este bine ca acel copil să acționeze într-un anumit mod și care sunt beneficiile pentru persoana sa proprie (altele decât recompensele care au fost contraindicate mai sus) dacă va acționa în alte moduri mai sănătoase.
✅ Validarea emoțională: Recunoașteți și validați emoțiile copilului, arătându-vă disponibilitatea de a asculta și de a sprijini.
Exemplu: Dacă copilul este frustrat, supărat, furios sau chiar și agresiv, recunoașteți-i sentimentul într-un mod în care NU se va simți vinovat pentru el, ("Observ că ceva te deranjează. Ai dori să vorbim despre asta? Poate putem rezolva!"). Ascultați cu atenție și NU întrerupeți! Întrebați dacă ați înțeles bine ce simte, fără a face presupuneri!
✅ Promovarea autonomiei: Încurajați luarea deciziilor și independența, permițându-i să își asume responsabilități adaptate vârstei și capacităților, astfel ajutând la dezvoltarea încrederii în sine și a responsabilității.
Exemplu: Lăsați-l să aleagă între două opțiuni pentru micul dejun sau să decidă ce activitate vrea să facă după teme.
✅ Crearea unor rutine: Oferiți o rutine previzibile dar flexibile care să ajute la gestionarea mai ușoară a sarcinilor și responsabilităților.
Exemplu: Încurajați, eventual prin exemplu propriu și NU prin impunere rigidă un orar zilnic pentru teme, joacă și odihnă, și mențineți această structură constantă.
✅ Focalizare pe progres, nu perfecțiune: Celebrarea progreselor mici (ORICÂT de mici!), recunoscând că fiecare pas în direcția dorită (de către el, și de comun acord!) este important și valoros.
Exemplu: Dacă copilul a reușit să se concentreze timp de 5 minute la o sarcină, apreciați acest progres, care este unul ENORM având în vedere că durata medie a atenției unei persoane neurotipice este de 10-20 de minute.
✅ Obiectivele realizabile: Ajutați-l pe copil să stabilească obiective realizabile, care să fie specificate clar și măsurabile. Aceasta poate crește sentimentul de realizare și motivație.
Exemplu: În locul unei obiective generale „note mai bune”, stabiliți un obiectiv specific, cum ar fi „mersul la școală 3 zile pe săptămână” sau „tema la matematică o dată pe săptămână”.
Încheiere
Sunt conștient de faptul că pentru unii dintre voi, nu va fi ușor să adoptați dintr-o dată un stil de parenting pozitiv și că această tranziție poate fi o provocare pentru părinții obișnuiți cu metode tradiționale de educație. Ca și în cazul copilului dvs., orice progres, oricât de mic, este important!
Înțelegerea și aplicarea următoarelor principii pot ajuta la crearea unui mediu de suport pentru copii, îmbunătățind relația părinte-copil și facilitând dezvoltarea sănătoasă a copilului.