În cartea sa „The End of Mental Illness" („Sfârșitul bolilor mintale"), Dr. Daniel Amen promovează unele idei și metode care au fost subiecte de critică și controverse în cadrul comunității științifice.
Mai jos regăsim argumente și subiecte din carte care au stârnit îngrijorări legate de pseudoștiință. După cum puteți vedea în bibliografie, o parte dintre limitările metodelor descrise de Dr. Amen în cartea sa le-a identificat el însuși în cadrul studiilor la care a fost autor principal publicate în literatura de specialitate.
O parte dintre referințele bibliografice sunt mai vechi, întrucât constituie literatură seminală (care a născut concepte științifice noi)
Accentul excesiv pe scanările SPECT
Scanările SPECT reprezintă o tehnică imagistică folosită pentru a vizualiza activitatea cerebrală prin detectarea fluxului sanguin. Dr. Daniel Amen a promovat această metodă ca fiind esențială în diagnosticarea și gestionarea tulburărilor psihice, susținând că poate oferi imagini detaliate ale funcționării creierului, ceea ce ar permite o mai bună înțelegere și tratament al bolilor mentale (Farah, 2009). Cu toate acestea, utilizarea scanărilor SPECT în psihiatrie nu este larg acceptată în comunitatea medicală principală.
Principalele critici aduse acestei abordări se concentrează pe lipsa unor dovezi solide care să ateste fiabilitatea și validitatea lor ca instrumente de diagnostic pentru tulburările mentale (Silerman et al., 2015). Mai multe organizații de prestigiu, inclusiv Asociația Psihiatrică Americană (APA), nu recomandă scanările SPECT ca metodă de rutină în diagnosticarea afecțiunilor psihice. Această poziție este susținută de faptul că studiile științifice nu au reușit să demonstreze cu claritate eficacitatea acestora în îmbunătățirea rezultatelor clinice pentru pacienți (Rose, 2005).
În plus, există o preocupare legată de interpretarea rezultatelor scanărilor SPECT. Aceste scanări pot arăta variații în activitatea cerebrală, dar interpretarea acestora poate fi subiectivă și depinde de experiența și antrenamentul clinicianului (Bonne, 1992). Astfel, există riscul ca diagnosticările bazate exclusiv pe aceste imagini să nu fie suficient de precise sau să conducă la supradiagnosticare (Amen et al., 2008).
În ciuda acestor controverse, Dr. Amen și-a fundamentat multe dintre strategiile de tratament pe utilizarea scanărilor SPECT, argumentând că acestea pot ghida personalizarea intervențiilor terapeutice (Amen et al., 2011). Criticii, totuși, subliniază necesitatea unei abordări mai echilibrate, care să integreze rezultatele SPECT cu alte forme de evaluare clinică și să se bazeze pe un consens științific mai larg pentru a asigura cele mai sigure și eficiente tratamente pentru tulburările mentale (Camprodon & Stern, 2013).
Această diferență între viziunea lui Amen și consensul general medical reflectă un decalaj semnificativ în acceptarea scanărilor SPECT ca instrument standard în psihiatrie, evidențiind nevoia de mai multe cercetări pentru a clarifica rolul lor în medicina contemporană (Adinoff & Devous, 2010).
Simplificarea excesivă a soluțiilor neurologice
Cartea lui Dr. Daniel Amen, „The End of Mental Illness" promovează ideea că intervențiile neurologice pot "trata" sau "inversa" tulburările mentale complexe, perspectivă adesea văzută ca o simplificare excesivă a problemelor de sănătate mintală (Thornton, 2022), și care poate fi problematică din mai multe motive.
Tulburările de sănătate mintală sunt extrem de complexe și sunt influențate de o combinație de factori genetici, biologici, de mediu și psihologici (Hyman, 2007). Fiecare individ prezintă un set unic de circumstanțe și factori declanșatori, ceea ce face ca tratamentul să necesite o abordare personalizată și multidisciplinară (Hollon, 1996). Sugerând că soluțiile neurologice pot fi aplicate în mod uniform, cartea ignoră această complexitate și diversitate a experiențelor individuale (Gotovac, 2014).
Multe dintre intervențiile propuse de Dr. Amen, cum ar fi modificările specifice în stilul de viață sau utilizarea suplimentelor pentru a influența funcționarea creierului, nu sunt susținute întotdeauna de dovezi științifice robuste (Sarris et al., 2013). În domeniul medical, este crucial ca tratamentele să fie validate prin cercetare riguroasă, inclusiv studii clinice ample și revizuiri sistematice ale literaturii de specialitate (Sackett et al., 1996).
Prin promovarea unor soluții neurologice ca fiind definitive sau miraculoase, există riscul de a induce pacienții în eroare cu privire la eficacitatea reală a acestor abordări (Davidson, 2003). Acest lucru poate duce la neglijarea altor forme de tratament mai bine stabilite și potențial mai eficace, cum ar fi terapiile comportamentale sau medicația psihiatrică, care au o bază solidă de dovezi în spate (Weissman, Markowitz, & Klerman, 2017).
În timp ce cartea subliniază importanța personalizării tratamentului pe baza imaginilor cerebrale, această abordare poate simplifica în mod excesiv realitatea că diferitele tulburări psihice necesită strategii complexe și bine coordonate care să abordeze multiplele dimensiuni ale suferinței umane (Fournier et al., 2015).
Prin urmare, în timp ce cartea lui Dr. Amen are ca scop furnizarea unei speranțe și a unei noi perspective în tratamentul tulburărilor mentale, criticile aduse pentru simplificarea excesivă a soluțiilor neurologice reflectă o preocupare majoră în ceea ce privește aplicabilitatea și integritatea științifică a metodelor propuse (Lilienfeld, 2007). Aceasta subliniază necesitatea unei înțelegeri mai profunde și a unei abordări prudente în aplicarea noilor tehnologii și strategii în domeniul sănătății mentale (Pignotti & Thyer, 2009).
Promovarea suplimentelor în condiții de conflict de interes
Alt aspect adesea criticat în cartea lui Dr. Daniel Amen, „The End of Mental Illness", este promovarea intensivă a suplimentelor nutriționale ca parte a tratamentului pentru diverse tulburări mentale. Această abordare ridică mai multe probleme etice și științifice:
- Conflicte de interes: Dr. Amen recomandă frecvent utilizarea suplimentelor pe care el însuși le vinde, ceea ce poate duce la un conflict de interes (Sridhar, 2013). Această situație ar putea influența recomandările făcute în cartea sa, punând sub semnul întrebării imparțialitatea și motivul real din spatele acestor sugestii (Cosgrove et al., 2006).
- Lipsa dovezilor solide: Deși suplimentele pot juca un rol în îmbunătățirea sănătății generale, afirmațiile specifice despre eficacitatea lor în tratamentul tulburărilor mentale grave, cum ar fi schizofrenia sau tulburarea bipolară, adesea nu sunt susținute de cercetări științifice riguroase (Sarris et al., 2011). În medicină, este esențial ca intervențiile propuse să fie bine documentate prin studii clinice controlate și revizuiri sistematice (Fava, Tomba, & Sonino, 2012).
- Standardizarea și siguranța suplimentelor: Suplimentele nutriționale nu sunt reglementate la fel de strict ca medicamentele, ceea ce înseamnă că puritatea și potența lor pot varia semnificativ de la un produs la altul (Morris & Avorn, 2003). Fără o reglementare strictă, nu există garanții că suplimentele sunt sigure sau eficiente (Chang, 2000).
- Riscul de supramedicare: Promovarea suplimentelor pentru o gamă largă de simptome sau tulburări poate duce la supramedicare, încurajând consumul de suplimente în locul căutării unor tratamente bazate pe dovezi sau al abordării problemelor de sănătate mintală prin metode mai tradiționale și mai bine studiate (Larriviere et al., 2009).
- Efectele pe termen lung: Deși unele suplimente pot avea beneficii pe termen scurt, efectele lor pe termen lung sunt mai puțin cunoscute (Haller & Benowitz, 2000). Utilizarea pe termen lung a suplimentelor fără supraveghere medicală adecvată poate duce la probleme de sănătate neașteptate, interacțiuni cu alte medicamente sau supradozaj nutrițional (Ashar et al., 2008).
În timp ce marketingul suplimentelor poate părea o extensie naturală a unei abordări holistice a sănătății mintale, aceasta trebuie să fie echilibrată cu o evaluare riguroasă a dovezilor științifice și cu o atenție acordată eticii și siguranței consumatorului (Blendon et al., 2001). Este esențial pentru profesioniștii din sănătate să prioritizeze binele pacienților peste interesele comerciale (Pellegrino & Thomasma, 1993).
Afirmații excesiv de ample și generalizate în ceea ce privește eficacitatea unor abordări
Dr. Amen face numeroase afirmații despre eficacitatea unor tratamente pentru o gamă variată de tulburări mentale. Aceste afirmații sunt adesea considerate a fi prea generale și nu sunt susținute de dovezi științifice solide, ceea ce stârnește îngrijorări serioase în rândul comunității medicale:
- Generalizarea tratamentelor: Dr. Amen sugerează că anumite intervenții, cum ar fi dietele specifice sau suplimentele, pot fi eficiente într-o gamă largă de condiții, de la ADHD la depresie și schizofrenie (Insel, 2014). Aceasta implică o anumită universalitate a tratamentului care ignoră complexitatea și specificitatea fiecărei tulburări (Cuijpers et al., 2016).
- Lipsa dovezilor riguroase: Multe din tratamentele promovate în carte nu sunt bazate pe studii clinice ample sau pe meta-analize care să confirme generalizabilitatea rezultatelor (Guyatt et al., 1995). Practica medicală standard necesită dovezi provenite din cercetări bine controlate pentru a recomanda tratamente, pentru a asigura că acestea sunt nu doar eficace, ci și sigure pentru pacienți (Kaptchuk & Miller, 2018).
- Supraevaluarea intervențiilor alternative: Cartea pune un accent semnificativ pe terapiile alternative și metodele mai puțin convenționale, care, deși pot fi de ajutor în anumite cazuri, nu ar trebui prezentate ca fiind miraculoase sau superioare tratamentelor stabilite (Moerman & Jonas, 2002). Aceasta poate induce în eroare pacienții care caută soluții rapide sau definitive, posibil deturnându-i de la opțiuni de tratament mai eficiente și mai bine studiate (Kravitz, Duan, & Braslow, 2004).
Afirmațiile generalizate despre eficacitate pot crește așteptările nerealiste ale pacienților și ale familiilor lor, ceea ce poate duce la dezamăgiri și poate afecta încrederea în tratamentele psihiatrice profesionale (Leucht et al., 2012).
De asemenea, există riscul ca pacienții să neglijeze oportunitățile de tratament convenționale, care sunt adesea esențiale pentru gestionarea eficientă a tulburărilor severe (Lam, 2017).
Terapii alternative promovate excesiv
Dr. Daniel Amen aduce în discuție mai multe abordări terapeutice care se abat de la normele psihiatriei convenționale, susținând eficacitatea acestora în tratamentul diverselor tulburări mentale. Un exemplu concret menționat în carte este terapia cu oxigen hiperbaric. Aceasta implică inhalarea oxigenului într-o cameră presurizată și este o metodă frecvent utilizată în tratamentul rănilor care necesită oxigenare crescută pentru vindecare. Dr. Amen sugerează că aceasta poate fi de asemenea eficace în tratarea tulburărilor psihiatrice precum PTSD (tulburarea de stres post-traumatic), argumentând că oxigenarea îmbunătățită a creierului poate avea efecte terapeutice.
Cu toate acestea, utilizarea terapiei cu oxigen hiperbaric în tratamentul tulburărilor mentale nu este larg acceptată în comunitatea medicală. Studiile științifice pe largă scară necesare pentru a stabili eficacitatea și siguranța acestei metode în domeniul psihiatric sunt insuficiente, iar dovezi concludente care să susțină această practică lipsesc (Tufanaru et al., 2015; Xiong et al., 2016).
Practica medicală convențională se bazează pe dovezi puternice pentru a adopta noi tratamente, și în lipsa acestora, abordări terapeutice precum aceasta rămân controversate și neadoptate pe scară largă (Walton, Schneider, & Nidich, 2004).
În plus, Dr. Amen prezintă diverse cazuri din practica sa medicală personală pentru a susține argumentele sale. Aceste anecdote pot fi puternic persuasive pentru cititori, ilustrând transformări individuale "dramatice" și îmbunătățiri ale simptomelor (Amen, 2020).
Totuși, din punct de vedere științific, relatările de caz și mărturiile personale izolate nu oferă nivelul de rigurozitate necesar pentru a stabili standarde de tratament (De Beurs et al., 2015). Studiile controlate randomizate, efectuate pe grupuri mari de persoane și repetate în diverse condiții, sunt esențiale pentru a demonstra eficacitatea generală a unui tratament (Schulz et al. 2010).
Această abordare anecdotică poate conduce la interpretări subiective și la concluzii pripite despre eficacitatea terapiilor, ducând potențial la recomandări care nu sunt fundamentate pe cercetare riguroasă (Lilienfeld, 2011). În medicina bazată pe dovezi, este crucial ca noi tratamente să fie adoptate doar după validarea științifică riguroasă, asigurând astfel că pacienții primesc cele mai sigure și eficace forme de îngrijire (Weisz et al., 2017).
În afară de terapia cu oxigen hiperbaric, Dr. Amen discută și despre alte abordări care au fost întâmpinate cu scepticism din cauza nivelurilor inferioare de susținere științifică:
- Suplimentele alimentare: Dr. Amen pledează frecvent pentru utilizarea diverselor suplimente pentru a gestiona sau trata tulburările de sănătate mintală. Acestea pot include vitamine în doze mari, acizi grași Omega-3, suplimente pe bază de plante precum sunătoarea pentru depresie și altele. În timp ce unele, cum ar fi suplimentele Omega-3, dispun de cercetări de susținere, în special în contextul depresiei, altele nu dispun de suficiente dovezi clinice pentru a garanta eficacitatea și siguranța lor, în special la dozele recomandate uneori (Ghaemi, 2008).
- Diete pentru sănătatea creierului: Dr. Amen promovează diete specifice concepute pentru a stimula sănătatea creierului, care includ adesea niveluri ridicate de nutrienți specifici care se presupune că susțin funcția neuronală. Aceste recomandări dietetice depășesc liniile directoare generale pentru o alimentație sănătoasă, prescriind un consum foarte specific de alimente și susținând uneori eliminarea alergenilor comuni sau a alimentelor procesate, pornind de la premisa că acestea pot exacerba problemele de sănătate mintală (Amen, 2020).
- Evaluări personalizate ale tipului de creier: Un alt aspect controversat al abordării Dr. Amen este promovarea evaluărilor personalizate ale tipului de creier. El susține că identificarea tipului de creier al cuiva poate ajuta la crearea unor planuri de tratament individualizate care pot include diete specifice, schimbări ale stilului de viață și suplimente. Categorizarea în diferite tipuri de creier și eficacitatea tratamentelor personalizate corespunzătoare nu are o susținere științifică solidă (Miller, 2010).
- Intervenții privind stilul de viață: În timp ce intervențiile legate de stilul de viață, cum ar fi exercițiile fizice și atenția sunt recunoscute pe scară largă pentru beneficiile lor pentru sănătatea mintală, Dr. Amen extinde uneori aceste recomandări pentru a include regimuri specifice și detaliate care se presupune că pot inversa afecțiunile mintale grave. Afirmațiile sugerează adesea că aceste intervenții pot înlocui tratamente mai bine stabilite, cum ar fi farmacoterapia sau psihoterapia, ceea ce poate fi înșelător, periculos, sau chiar dăunător (L'Abate, 2015).
Aceste abordări terapeutice, deși potențial benefice ca strategii complementare în unele cazuri, adesea nu au nivelul de dovezi necesar pentru a fi recomandate în mod universal în practica psihiatrică (Bracken et al., 2012). Este esențial ca pacienții și furnizorii de servicii medicale să evalueze în mod critic dovezile care stau la baza oricărei abordări terapeutice, în special cele care se abat în mod semnificativ de la practicile standard, bazate pe dovezi.
Promovarea tehnicilor de diagnostic / screening neconvenționale
În afară de scanările SPECT, Dr. Amen face uneori referire la alte instrumente de diagnosticare non-standard în evaluările de sănătate mintală. Utilitatea clinică și validitatea de diagnosticare a acestor instrumente nu au fost dovedite în mod concludent în cadrul unor studii la scară largă, revizuite de comunitatea științifică (Ioannidis, 2011).
De exemplu, Dr. Amen face uneori referire la utilizarea qEEG, care măsoară tiparele electrice de la suprafața scalpului care reflectă activitatea corticală. qEEG este prezentată ca o metodă de evaluare a funcției creierului și se pretinde că ajută la diagnosticarea afecțiunilor și la adaptarea tratamentelor specifice pe baza tiparelor de unde cerebrale identificate (Insel & Cuthbert, 2015). Cu toate acestea, aplicarea sa în practica psihiatrică de rutină pentru diagnosticarea sau personalizarea tratamentului nu beneficiază de un sprijin substanțial din partea comunității medicale în general.
Dr. Amen discută, de asemenea, despre utilizarea RMN-ului funcțional, care măsoară activitatea creierului prin detectarea modificărilor asociate cu fluxul sanguin. El sugerează că fMRI poate oferi informații despre funcția creierului care sunt utile pentru a înțelege diferențele individuale în comportamentul creierului legate de tulburările de sănătate mintală (Weisberg et al., 2008). La fel ca SPECT și qEEG, utilizarea clinică de rutină a fMRI pentru diagnosticarea tulburărilor psihiatrice nu este aprobată pe scară largă din cauza necesității mai multor cercetări și validări.
Concluzie
În concluzie, abordările propuse de Dr. Daniel Amen în cartea sa „The End of Mental Illness" au generat controverse semnificative în comunitatea medicală.
Deși Dr. Amen încearcă să aducă o perspectivă inovatoare asupra tratamentului tulburărilor mentale prin promovarea tehnicilor de imagistică avansate, cum ar fi scanările SPECT, și a terapiilor alternative, multe dintre aceste metode sunt privite cu scepticism datorită lipsei de dovezi riguroase care să le susțină.
Principalele puncte de critică includ:
- utilizarea excesivă a scanărilor SPECT, care nu sunt recunoscute de comunitatea psihiatrică largă ca fiind standard în diagnosticarea afecțiunilor mentale;
- promovarea terapiilor alternative, fără suficiente dovezi clinice care să ateste eficacitatea și siguranța lor;
- recomandarea suplimentelor nutriționale într-un mod care ar putea crea conflicte de interese;
- simplificarea excesivă a soluțiilor neurologice
- afirmațiile generalizate excesiv despre eficacitatea tratamentelor pentru o gamă variată de tulburări mintale
Toate aceste abordări pot induce în eroare și pot devia pacienții de la opțiuni de tratament stabilite și eficace. Este esențial ca tratamentele noi să fie evaluate în mod critic și testate riguros înainte de a fi recomandate la scară largă în practica clinică.
În timp ce abordarea lui Dr. Amen poate oferi o perspectivă unică și speranță pentru unii pacienți, aceasta ar trebui abordată cu prudență, având în vedere nevoia stringentă de dovezi științifice și de conformare cu standardele medicale stabilite pentru tratamentul tulburărilor mentale (Deacon, 2013).
Bibliografie (click pentru a expanda)
Adinoff, B., & Devous, M. (2010). Scientifically unfounded claims in diagnosing and treating patients. The American Journal of Psychiatry, 167(5), 598–598. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2010.10020157
Amen, D. G. (2020). The End of Mental Illness: How Neuroscience Is Transforming Psychiatry and Helping Prevent or Reverse Mood and Anxiety Disorders, ADHD, Addictions, PTSD, Psychosis, Personality Disorders, and More. Tyndale Momentum.
Amen, D. G., Hanks, C., & Prunella, J. (2008). Predicting positive and negative treatment responses to stimulants with brain SPECT imaging. Journal of Psychoactive Drugs, 40(2), 131–138. https://doi.org/10.1080/02791072.2008.10400622
Amen, D. G., Trujillo, M., Newberg, A., Willeumier, K., Tarzwell, R., Wu, J. C., & Chaitin, B. (2011). Brain SPECT imaging in complex psychiatric cases: An evidence-based, underutilised tool. The Open Neuroimaging Journal, 5, 40-48. https://doi.org/10.2174/1874440001105010040
Ashar, B. H., Miller, R. G., Pichard, C. P., Levine, R., & Wright, S. M. (2008). Patients' understanding of the regulation of dietary supplements. Journal of Community Health, 33(1), 22–30. https://doi.org/10.1007/s10900-007-9063-7
Blendon, R. J., DesRoches, C. M., Benson, J. M., Brodie, M., & Altman, D. E. (2001). Americans' views on the use and regulation of dietary supplements. Archives of Internal Medicine, 161(6), 805-810. https://doi.org/10.1001/archinte.161.6.805
Bonne, O., Krausz, Y., & Lerer, B. (1992). SPECT imaging in psychiatry: A review. General Hospital Psychiatry, 14(5), 296-306. https://doi.org/10.1016/0163-8343(92)90063-G
Bracken, P., Thomas, P., Timimi, S., Asen, E., Behr, G., Beuster, C., Bhunnoo, S., Browne, I., Chhina, N., Double, D., Downer, S., Evans, C., Fernando, S., Garland, M. R., Hopkins, W., Huws, R., Johnson, B., Martindale, B., Middleton, H., … Yeomans, D. (2012). Psychiatry beyond the current paradigm. The British Journal of Psychiatry, 201(6), 430–434. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.112.109447
Camprodon, J. A., & Stern, T. A. (2013). Selecting neuroimaging techniques: A review for the clinician. The Primary Care Companion for CNS Disorders, 15(4), PCC.12f01490. https://doi.org/10.4088/PCC.12f01490
Chang, Z. G., Kennedy, D. T., Holdford, D. A., & Small, R. E. (2000). Pharmacists' knowledge and attitudes toward herbal medicine. Annals of Pharmacotherapy, 34(6), 710–715. https://doi.org/10.1345/aph.1926
Cosgrove, L., Krimsky, S., Vijayaraghavan, M., & Schneider, L. (2006). Financial ties between DSM-IV panel members and the pharmaceutical industry. Psychotherapy and Psychosomatics, 75(3), 154–160. https://doi.org/10.1159/000091772
Cuijpers, P., Ebert, D. D., Acarturk, C., Andersson, G., & Cristea, I. A. (2016). Personalised psychotherapy for adult depression: A meta-analytic review. Behavior Therapy, 47(6), 966-980. https://doi.org/10.1016/j.beth.2016.04.007
Davidson, K. W., Goldstein, M., Kaplan, R. M., Kaufmann, P. G., Knatterud, G. L., Orleans, C. T., ... & Whitlock, E. P. (2003). Evidence-based behavioural medicine: What is it and how do we achieve it? Annals of Behavioral Medicine, 26(3), 161-171. https://doi.org/10.1207/S15324796ABM2603_01
de Beurs, D. P., Fokkema, M., de Groot, M. H., de Keijser, J., & Kerkhof, A. J. (2015). Longitudinal measurement invariance of the Beck Scale for Suicide Ideation. Psychiatry Research, 225(3), 368-373. https://doi.org/10.1016/j.psychres.2014.11.075
Deacon, B. J. (2013). The biomedical model of mental disorder: A critical analysis of its validity, utility, and effects on psychotherapy research. Clinical Psychology Review, 33(7), 846–861. https://doi.org/10.1016/j.cpr.2012.09.007
Fava, G. A., Tomba, E., & Sonino, N. (2012). Clinimetrics: The science of clinical measurements. International Journal of Clinical Practice, 66(1), 11-15. https://doi.org/10.1111/j.1742-1241.2011.02825.x
Fournier, J. C., DeRubeis, R. J., Amsterdam, J., Shelton, R. C., & Hollon, S. D. (2015). Gains in employment status following antidepressant medication or cognitive therapy for depression. The British Journal of Psychiatry, 206(4), 332-338. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.113.133694
Ghaemi, S. N. (2008). On depression: Drugs, diagnosis, and despair in the modern world. Johns Hopkins University Press.
Gotovac, K., Hajnšek, S., Pašić, M.B. et al. Personalised Medicine in Neurodegenerative Diseases: How Far Away? Mol Diagn Ther 18, 17–24 (2014). https://doi.org/10.1007/s40291-013-0058-z
Guyatt, G. H., Sackett, D. L., Sinclair, J. C., Hayward, R., Cook, D. J., & Cook, R. J. (1995). Users' guides to the medical literature. IX. A method for grading health care recommendations. Evidence-Based Medicine Working Group. JAMA, 274(22), 1800-1804. https://doi.org/10.1001/jama.1995.03530220066035
Haller, C. A., & Benowitz, N. L. (2000). Adverse cardiovascular and central nervous system events associated with dietary supplements containing ephedra alkaloids. The New England Journal of Medicine, 343(25), 1833-1838. https://doi.org/10.1056/NEJM200012213432502
Hollon, S. D. (1996). The efficacy and effectiveness of psychotherapy relative to medications. American Psychologist, 51(10), 1025–1030. https://doi.org/10.1037/0003-066X.51.10.1025
Hyman, S. E. (2007). Can neuroscience be integrated into the DSM-V? Nature Reviews Neuroscience, pp. 8, 725–732. https://doi.org/10.1038/nrn2218
Insel, T. R. (2014). The NIMH Research Domain Criteria (RDoC) Project: Precision medicine for psychiatry. The American Journal of Psychiatry, 171(4), 395–397. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2014.14020138
Insel, T. R., & Cuthbert, B. N. (2015). Brain disorders? Precisely. Science (New York, N.Y.), 348(6234), 499–500. https://doi.org/10.1126/science.aab2358
Ioannidis, J. P. (2011). An epidemic of false claims. Competition and conflicts of interest distort too many medical findings. Scientific American, 304(6), 16. https://doi.org/10.1038/scientificamerican0611-16
Kaptchuk, T. J., & Miller, F. G. (2018). Placebo effects in medicine. The New England Journal of Medicine, 379(1), 8-9. https://doi.org/10.1056/NEJMp1504023
Kravitz, R. L., Duan, N., & Braslow, J. (2004). Evidence-based medicine, heterogeneity of treatment effects, and the trouble with averages. The Milbank Quarterly, 82(4), 661-687. https://doi.org/10.1111/j.0887-378X.2004.00327.x
L'Abate, L. (2015). Review of "Science and Pseudoscience in Clinical Psychology", edited by Scott O. Lilienfeld, Steven J. Lynn, and Jeffrey M. Lohr. https://doi.org/10.1080/01926187.2014.1002365
Lam, G., Fontaine, R., Ross, F. L., & Chiu, E. S. (2017). Hyperbaric oxygen therapy: exploring the clinical evidence. Advances in skin & wound care, 30(4), 181-190. https://doi.org/10.1097/01.ASW.0000513089.75457.22
Larriviere, D., Williams, M. A., Rizzo, M., & Bonnie, R. J. (2009). Responding to requests from adult patients for neuroenhancements: Guidance of the Ethics, Law and Humanities Committee. Neurology, 73(17), 1406-1412. https://doi.org/10.1212/WNL.0b013e3181beecfe
Leucht, S., Hierl, S., Kissling, W., Dold, M., & Davis, J. M. (2012). Putting the efficacy of psychiatric and general medicine medication into perspective: Review of meta-analyses. The British Journal of Psychiatry, 200(2), 97-106. https://doi.org/10.1192/bjp.bp.111.096594
Lilienfeld, S. O. (2007). Psychological treatments that cause harm. Perspectives on Psychological Science, 2(1), 53-70. https://doi.org/10.1111/j.1745-6916.2007.00029.x
Lilienfeld, S. O. (2011). Distinguishing scientific from pseudoscientific psychotherapies: Evaluating the role of theoretical plausibility, with a little help from Reverend Bayes. Clinical Psychology: Science and Practice, 18(2), 105-112. https://doi.org/10.1111/j.1468-2850.2011.01241.x
Miller, G. A. (2010). Mistreating psychology in the decades of the brain. Perspectives on Psychological Science, 5(6), 716-743. https://doi.org/10.1177/1745691610388774
Moerman, D. E., & Jonas, W. B. (2002). Deconstructing the placebo effect and finding the meaning response. Annals of Internal Medicine, 136(6), 471-476. https://doi.org/10.7326/0003-4819-136-6-200203190-00011
Morris, C. A., & Avorn, J. (2003). Internet marketing of herbal products. JAMA, 290(11), 1505-1509. https://doi.org/10.1001/jama.290.11.1505
Pellegrino, E. D., & Thomasma, D. C. (1993). The virtues in medical practice. Oxford University Press. https://doi.org/10.1093/oso/9780195082890.001.0001
Pignotti, M., & Thyer, B. A. (2009). Use of novel unsupported and empirically supported therapies by licensed clinical social workers: An exploratory study. Social Work Research, 33(1), 5-17. https://doi.org/10.1093/swr/33.1.5
Rose, S. (2005). The future of the brain: The promise and perils of tomorrow's neuroscience. Oxford University Press.
Sackett, D. L., Rosenberg, W. M., Gray, J. A., Haynes, R. B., & Richardson, W. S. (1996). Evidence-based medicine: What it is and what it isn't. BMJ (Clinical Research Ed.), 312(7023), 71–72. https://doi.org/10.1136/bmj.312.7023.71
Sarris, J., Panossian, A., Schweitzer, I., Stough, C., & Scholey, A. (2011). Herbal medicine for depression, anxiety and insomnia: A review of psychopharmacology and clinical evidence. European Neuropsychopharmacology, 21(12), 841-860. https://doi.org/10.1016/j.euroneuro.2011.04.002
Sarris, J., Stough, C., Bousman, C. A., Wahid, Z. T., Murray, G., Teschke, R., Savage, K. M., Dowell, A., Ng, C., & Schweitzer, I. (2013). Kava in the treatment of generalised anxiety disorder: A double-blind, randomised, placebo-controlled study. Journal of Clinical Psychopharmacology, 33(5), 643-648. https://doi.org/10.1097/JCP.0b013e318291be67
Schulz, K. F., Altman, D. G., & Moher, D. (2010). CONSORT 2010 statement: Updated guidelines for reporting parallel group randomised trials. BMJ (Clinical Research Ed.), 340, c332. https://doi.org/10.1136/bmj.c332
Silverman, J. J., Galanter, M., Jackson-Triche, M., Jacobs, D. G., Lomax, J. W., Riba, M. B., ... & Yager, J. (2015). The American Psychiatric Association practice guidelines for the psychiatric evaluation of adults. American Journal of Psychiatry, 172(8), 798-802. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2015.1720501
Sridhar, C. R. (2013). Bad Pharma: How drug companies mislead doctors and harm patients. https://journals.lww.com/cancerjournal/fulltext/2013/09020/Bad_Pharma__How_drug_companies_mislead_doctors_and.44.aspx
Thornton, J. F., Schneider, H., Cohen, P. F., DeBruin, S., Uszler, J. M., Siow, Y. H., McLean, M. K., van Lierop, M. J., Pavel, D. G., & Henderson, T. A. (2022). Longitudinal Single Photon Emission Computed Tomography Neuroimaging as an Indication of Improvement in Psychiatric Disorders in a Community Psychiatric Practice. Frontiers in psychiatry, 13, 787186. https://doi.org/10.3389/fpsyt.2022.787186
Tufanaru, C., Munn, Z., Stephenson, M., & Aromataris, E. (2015). Fixed or random effects meta-analysis? Common methodological issues in systematic reviews of effectiveness. International Journal of Evidence-Based Healthcare, 13(3), 196-207. https://doi.org/10.1097/XEB.0000000000000065
Walton, K. G., Schneider, R. H., & Nidich, S. (2004). Review of controlled research on the transcendental meditation program and cardiovascular disease. Risk factors, morbidity, and mortality. Cardiology in Review, 12(5), 262-266. https://doi.org/10.1097/01.crd.0000113021.96119.78
Weisberg, D. S., Keil, F. C., Goodstein, J., Rawson, E., & Gray, J. R. (2008). The seductive allure of neuroscience explanations. Journal of Cognitive Neuroscience, 20(3), 470–477. https://doi.org/10.1162/jocn.2008.20040
Weissman, M. M., Markowitz, J. C., & Klerman, G. L. (2017). The guide to interpersonal psychotherapy. Oxford University Press. https://doi.org/10.1093/med-psych/9780190662592.001.0001
Weisz, J. R., Kuppens, S., Ng, M. Y., Eckshtain, D., Ugueto, A. M., Vaughn-Coaxum, R., Jensen-Doss, A., Hawley, K. M., Krumholz Marchette, L. S., Chu, B. C., Weersing, V. R., & Fordwood, S. R. (2017). What five decades of research tells us about the effects of youth psychological therapy: A multilevel meta-analysis and implications for science and practice. The American Psychologist, 72(2), 79–117. https://doi.org/10.1037/a0040360
Xiong, T., Chen, H., Luo, R., & Mu, D. (2016). Hyperbaric oxygen therapy for people with autism spectrum disorder (ASD). The Cochrane Database of Systematic Reviews, 10(10), CD010922. https://doi.org/10.1002/14651858.CD010922.pub2