De-a lungul anilor, numeroase studii științifice au încercat să elucideze natura relației dintre consumul de zahăr și ADHD, oferind o perspectivă nuanțată. Preocuparea legată de efectul zahărului asupra hiperactivității datează din anii 1970, când dieta Feingold, care elimina aditivii alimentari, a devenit populară și a adus zahărul sub un control atent.
Cu toate acestea, cercetările începând cu anii 1980 au examinat aceste pretenții și au ajuns în general la concluzia că zahărul nu influențează (sau cel puțin nu influențează în mod semnificativ) comportamentul copiilor. In prezent, Declarația Internațională de Consens a Federației Mondiale ADHD neagă existența unei asocieri semnificative statistic (Faraone et al., 2021).
Ce spune Declarația Internațională de Consens a Federației Mondiale ADHD?
Prin revizuirea literaturii specifice, declarația adună 208 afirmații susținute empiric despre ADHD, cu o bază de dovezi solide (Faraone et al., 2021).
Afirmația 45 din cadrul Declarației
O meta-analiză a șapte studii cuprinzând un total de peste 25.000 de participanți din șase țări de pe trei continente nu a găsit nicio dovadă a unei asocieri între consumul de zahăr și ADHD la tineri (Farsad-Naeimi et al., 2020).
Afirmația 208 din cadrul Declarației
Un studiu la nivel național folosind Registrul suedez de gemeni a identificat aproape 18.000 de participanți pentru a examina relația dintre subtipurile de deficit de atenție și hiperactivitate/impulsivitate și obiceiurile alimentare. Cele două subtipuri de ADHD au prezentat asocieri foarte asemănătoare. Pentru simptomele de hiperactivitate/impulsivitate, asocierea cu obiceiurile alimentare nesănătoase a fost slabă, iar asocierea cu consumul de alimente bogate în zahăr adăugat a fost determinată ca fiind nesemnificativă din punct de vedere statistic (Li et al., 2020).
Textul tradus integral în limba română al declarației (traducere acceptată oficial de către Federație) poate fi regăsit aici:
Mitul 1: Zahărul provoacă hiperactivitate și agravează simptomele ADHD
Unul dintre cele mai răspândite mituri este că consumul de zahăr conduce la hiperactivitate și la exacerbarea simptomelor ADHD. Acest mit pare să aibă rădăcini deopotrivă în observații anecdotice și într-o interpretare simplistă a fiziologiei umane.
Wolraich et al. (1995) au realizat o meta-analiză a studiilor care au examinat efectele zahărului asupra comportamentului copiilor. Rezultatele au indicat că zahărul NU influențează comportamentul sau performanța cognitivă a copiilor.
Un studiu dublu-orb, controlat cu placebo, realizat de Hoover și Milich (1994), a evaluat efectele asupra comportamentului copiilor după consumul de zahăr. Rezultatele NU au susținut ipoteza conform căreia zahărul ar putea induce un comportament hiperactiv.
Consumul de zahăr duce la creșterea nivelului de glucoză din sânge, ceea ce poate avea un efect temporar asupra nivelurilor de energie. Cu toate acestea, organismul uman reglează meticulos aceste niveluri prin intermediul insulinei și altor mecanisme homeostatice. ADHD este o condiție neurobiologică, iar simptomele sale sunt legate de disfuncții în anumite circuite cerebrale și neurotransmițători, cum ar fi dopamina și noradrenalina, și nu de fluctuațiile nivelului de zahăr din sânge (Tripp et al., 2008).
Mitul 2: Dieta fără zahăr poate ameliora ADHD-ul
Un alt mit comun este acela că eliminarea zahărului din dieta copiilor cu ADHD poate funcționa ca o formă de tratament pentru această condiție. În timp ce o dietă sănătoasă este esențială pentru toți copiii, nu există dovezi concludente care să susțină că o dietă fără zahăr poate trata ADHD.
Dieta Feingold, care exclude anumite aditivi alimentari și coloranți, a fost promovată ca un tratament pentru ADHD. Cu toate acestea, studiile care au urmat NU au găsit dovezi consistente care să susțină eficacitatea acestei diete (Stevens et al., 2011). În mod similar, restricții dietetice severe, inclusiv eliminarea zahărului, NU au fost dovedite ca tratamente eficiente pentru majoritatea copiilor cu ADHD (Nigg et al., 2012).
Mitul 3: Consumul ridicat de zahăr este o trăsătură principală în ADHD
Există o concepție pe care o consider eronată referitoare la faptul că zahărul ar fi un factor determinant în diagnosticarea ADHD. În realitate, ADHD este diagnosticat pe baza unui set complex de simptome comportamentale și cognitive, conform criteriilor diagnostice stabilite de manualele clinice, cum ar fi DSM-5, și nu pe baza consumului de zahăr (American Psychiatric Association, DSM-V, 2013).
Cercetările au identificat mai mulți factori de risc și potențiali contribuitori la dezvoltarea ADHD, cum ar fi genetica, expunerea la substanțe toxice în timpul sarcinii, nașterea prematură și greutatea mică la naștere. Zahărul însă nu este recunoscut ca un factor de risc major sau ca o cauză a ADHD (Thapar et al., 2012).
Mitul 4: Toți copiii cu ADHD reacționează la zahăr în același mod
Consider că este incorect să presupunem că toți copiii cu ADHD vor avea aceleași reacții la consumul de zahăr. Ca și în cazul multor condiții, există o variație individuală semnificativă în modul în care copiii cu ADHD pot fi afectați de diferiți factori dietetici, inclusiv zahărul.
Studiile arată că există o variație considerabilă în răspunsul metabolic la zahăr între persoane, care poate fi influențată de factori genetici, de stilul de viață și de alte aspecte ale dietei (Belsky et al., 2009).
În același mod, răspunsul comportamental la zahăr poate varia de la un copil la altul.În loc să se aplice o restricție uniformă a zahărului pentru toți copiii cu ADHD, este mai important să se adopte o abordare personalizată, ținând cont de particularitățile individuale, inclusiv de orice sensibilități sau alergii alimentare, precum și de echilibrul global al dietei (Sonuga-Barke et al., 2013).
Ce spune Dr Russel Barkley despre zahăr și ADHD?
Dr Russel Barkley afirmă că glucoza în formă lichidă (regăsită în anumite cantități și în cadrul unor băuturi găsite în comerț), consumul de cantități mici la intervale regulate, poate ajuta focalizarea în cadrul sesiunilor de învățat prelungite pentru examene.
Impactul negativ al dietelor restrictive
Abordarea dietelor restrictive, în special cea legată de eliminarea completă a zahărului din alimentația copiilor cu ADHD, poate avea consecințe semnificative atât din punct de vedere nutrițional, cât și psihologic.
Consider că ar fi benefic ca dieta unui copil să fie echilibrată și diversificată pentru a susține creșterea și dezvoltarea sănătoasă. Nutrimentele esențiale, cum ar fi carbohidrații, proteinele, grăsimile, vitaminele și mineralele, joacă roluri cruciale în dezvoltarea cerebrală și fizică.
Zahărul este o formă de carbohidrat, care este o sursă esențială de energie pentru organism. Carbohidrații complecși sunt preferabili pentru un aport energetic susținut, însă zaharurile naturale, găsite în fructe, de exemplu, pot face parte dintr-o dietă echilibrată.
Restricționarea tuturor formelor de zahăr poate duce la o aport insuficient de energie, afectând capacitatea copilului de a se concentra și de a-și menține nivelul de activitate. O limitare excesivă a carbohidraților poate afecta aportul de energie al copiilor, esențială pentru creștere și dezvoltare. În plus, copiii cu ADHD pot avea nevoie de un aport mai mare de anumite nutrienți, cum ar fi acizii grași Omega-3, care sunt importanți pentru funcția cerebrală (Richardson et al., 2000).
Consecințe psihologice - stigmatizarea socială și riscul dezvoltării unei relații negative cu alimentația
Copiii cu ADHD se confruntă adesea cu provocări în interacțiunile sociale și academice. Restricțiile dietetice severe pot accentua aceste provocări, stigmatizându-i în fața colegilor lor.
Sentimentul de a fi "diferit" sau de a nu putea participa la activități sociale care implică alimente (de exemplu, petreceri de ziua de naștere) poate avea un impact negativ asupra stimei de sine și a bunăstării emoționale.
Impunerea unor restricții dietetice stricte poate dezvolta o relație nesănătoasă cu alimentația de la o vârstă fragedă. Copiii pot dezvolta anxietate legată de mâncare sau pot adopta comportamente alimentare disfuncționale, cum ar fi alimentația emoțională sau ascunderea consumului de "alimente interzise".
Alternativa propusă - echilibru și moderare
În locul dietelor restrictive, consider că ar fi benefic ca accentul să fie pus pe promovarea unei alimentații echilibrate și diversificate. Copiii, inclusiv cei cu ADHD, beneficiază mai mult de o abordare flexibilă care permite consumul moderat de zahăr, încurajându-se în același timp consumul ridicat de legume, fructe, cereale integrale, proteine de calitate și grăsimi sănătoase.
Învățarea copiilor despre importanța nutriției și cum diferitele alimente afectează corpul poate fi o strategie mai eficientă decât restricțiile stricte. Educația nutrițională îi poate ajuta să facă alegeri alimentare sănătoase pe termen lung. Implicarea copiilor în planificarea și pregătirea mesei poate crește interesul și aprecierea pentru o varietate de alimente sănătoase.
Acest proces educativ îi învață nu numai despre importanța unei diete echilibrate, dar îi și încurajează să experimenteze și să aprecieze gusturi și texturi diverse, contribuind la dezvoltarea unor obiceiuri alimentare sănătoase.
În loc să interzică complet dulciurile, părinții pot învăța copiii strategii de gestionare a poftei de dulce, cum ar fi alegerea alternativelor mai sănătoase sau stabilirea unor momente specifice pentru consumul de dulciuri, ca parte a unei diete echilibrate. Acest lucru îi ajută pe copii să dezvolte autocontrol și să înțeleagă conceptul de moderare.
Exersarea alimentației conștiente de la o vârstă fragedă poate avea beneficii pe termen lung asupra relației cu mâncarea. Acest proces implică atenția acordată experienței de a mânca, recunoașterea semnalelor de foame și sațietate și consumul de alimente fără distracții. Promovând o astfel de abordare, copiii pot învăța să aprecieze mâncarea și să evite supraalimentarea.
Concluzii
Deși percepția generală a publicului poate fi că zahărul conduce la hiperactivitate – o idee perpetuată de asemenea de către mass-media și anumite obiceiuri sociale – cercetările științifice actuale NU susțin această teorie.
În schimb, corpul de cercetare sugerează că factori precum așteptările părinților și contextul evenimentului (de exemplu, o petrecere de ziua de naștere) pot juca roluri mai semnificative în comportamentul energetic observat la copii după consumul de dulciuri.
Corpul de evidență științifică actuală NU susține miturile conform cărora zahărul provoacă ADHD sau că restricția zahărului poate fi o metodă eficientă de a gestiona acest neurotip.Așadar, în locul adoptării unei diete restrictive, care poate avea efecte adverse nutriționale și psihologice asupra copiilor cu ADHD, consider că promovarea unei abordări echilibrate și sănătoase este esențială.
Sunt de părere că o alimentație diversificată, educația nutrițională, modelarea unui comportament sănătos din partea părinților, încurajarea activității fizice și dezvoltarea unui raport sănătos cu alimentația sunt strategii cheie care susțin atât sănătatea fizică, cât și pe cea emoțională a copiilor, contribuind însă în mod indirect la managementul eficient al ADHD-ului.
P.S.: Acest articol a fost scris savurând un borcan de Nutella :-D 👨💻🥄🧉😋
Dacă sunteți o persoană în căutare de îndrumare pentru dvs. și/sau pentru o altă persoană aflată în grija dvs., este esențial să consultați direct un medic sau un specialist în sănătate mintală calificat pentru a primi sfaturi personalizate și adaptate specificităților situației personale. Această abordare asigură că veți beneficia de o îndrumare profesională înțeleaptă și cu adevărat relevantă pentru nevoile dvs. unice. Puteți găsi o listă de recomandări din comunitate pe site-ul DoctorADHD.com
Dacă sunteți un profesionist, accentuăm importanța angajamentului dvs. într-un proces continuu de formare profesională și educație, precum și necesitatea obținerii de supervizare clinică adecvată.
Bibliografie (click pentru a expanda)
American Psychiatric Association. (2013). Diagnostic and statistical manual of mental disorders (5th ed.). Arlington, VA: American Psychiatric Publishing. https://doi.org/10.1176/appi.books.9780890425596
Belsky, J., & Pluess, M. (2009). Beyond diathesis stress: Differential susceptibility to environmental influences. Psychological Bulletin, 135(6), 885-908. https://doi.org/10.1037/a0017376
Faraone, S. V., Banaschewski, T., Coghill, D., Zheng, Y., Biederman, J., Bellgrove, M. A., ... & Wang, Y. (2021). The world federation of ADHD international consensus statement: 208 evidence-based conclusions about the disorder. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 128, 789-818. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2021.01.022
Farsad-Naeimi, A., Asjodi, F., Omidian, M., Askari, M., Nouri, M., Pizarro, A. B., & Daneshzad, E. (2020). Sugar consumption, sugar sweetened beverages and Attention Deficit Hyperactivity Disorder: A systematic review and meta-analysis. Complementary therapies in medicine, 53, 102512. https://doi.org/10.1016/j.ctim.2020.102512
Hoover, D. W., & Milich, R. (1994). Effects of sugar ingestion expectancies on mother-child interactions. Journal of Abnormal Child Psychology, 22(4), 501–515. https://doi.org/10.1007/BF02168088
Nigg, J. T., Lewis, K., Edinger, T., & Falk, M. (2012). Meta-analysis of attention-deficit/hyperactivity disorder or attention-deficit/hyperactivity disorder symptoms, restriction diet, and synthetic food colour additives. Journal of the American Academy of Child & Adolescent Psychiatry, 51(1), 86-97.e8. https://doi.org/10.1016/j.jaac.2011.10.015
Richardson, A. J., & Puri, B. K. (2000). A randomized double-blind, placebo-controlled study of the effects of supplementation with highly unsaturated fatty acids on ADHD-related symptoms in children with specific learning difficulties. Progress in Neuro-Psychopharmacology and Biological Psychiatry, 26(2), 233–239. https://doi.org/10.1016/S0278-5846(01)00254-8
Sonuga-Barke, E. J., Brandeis, D., Cortese, S., Daley, D., Ferrin, M., Holtmann, M., … & Sergeant, J. (2013). Non-pharmacological interventions for ADHD: Systematic review and meta-analyses of randomized controlled trials of dietary and psychological treatments. American Journal of Psychiatry, 170(3), 275-289. https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2012.12070991
Stevens, L. J., Kuczek, T., Burgess, J. R., Hurt, E., & Arnold, L. E. (2011). Dietary sensitivities and ADHD symptoms: Thirty-five years of research. Clinical Pediatrics, 50(4), 279-293. https://doi.org/10.1177/0009922810384728
Thapar, A., Cooper, M., Jefferies, R., & Stergiakouli, E. (2012). What causes attention deficit hyperactivity disorder? Archives of Disease in Childhood, 97(3), 260-265. https://doi.org/10.1136/archdischild-2011-300482
Tripp, G., & Wickens, J. R. (2008). Research review: Dopamine transfer deficit: a neurobiological theory of altered reinforcement mechanisms in ADHD. Journal of Child Psychology and Psychiatry, 49(7), 691-704. https://doi.org/10.1111/j.1469-7610.2007.01851.x
Wolraich, M. L., Wilson, D. B., & White, J. W. (1995). The effect of sugar on behaviour or cognition in children. A meta-analysis. JAMA, 274(20), 1617-1621. https://doi.org/10.1001/jama.1995.03530200053037